Activiştii BOaU au fracturat mâna unui preot al Bisericii canonice
Protoiereul Dumitru Covalciuc. Imagine de pe site-ul Departamentului de Informații și Educație
La 2 iunie 2019 activiștii BOaU au încercat să captureze biserica canonică a parohiei Şaţka din satul Grabovo, regiunea Volyn, iar preotul parohiei, protoiereul Dumitru Covalciuc a fost grav bătut, a raportat Departamentul de Informații și Educație al BOU.
De pe preot a fost smultă crucea, apoi l-au bătut şi i-au rupt degetele la mână.
Potrivit secretarului de presă al eparhiei Vladimir-Volyn, protoiereului Vladimir Maţur, membri organizației religioase nou create au organizat o provocare duminică după slujbă. Ei au început să se adune în curtea bisericii, în timp ce preotul săvârşea taina botezului. Poliţiştii au înregistrat ceea ce se întâmpla pe video.
"A început controversa, dar toată lumea comunica în mod adecvat, am încercat să-i ascult pe toţi. Și în momentul în care discutam cu o femeie, am simțit o lovitură din spate, apoi o a doua lovitură, care au fost însoțite de cuvinte insultatoare la adresa mea. Apoi au rupt crucea. Când au început să-l tragă pe acel bărbat, el m-a lovit din nou, a început să mă lovească cu piciorul ţinându-mi mâna. M-a apucat strând de degete încât mi le-a rupt ", a spus protoiereul Dumitru despre incident.
Cel care a atacat părintele BOU este un deputat al consiliului local, un om de vârstă înaintată. Nu a fost văzut niciodată la slujbă în biserică.
Poliția a fost la locul incidentului, ceea ce a ajutat la calmarea activistului BOaU. Cu toate acestea, ofițerii poliţiei au intentat un dosar penal, introdus în Registrul unic al investigațiilor procesuale în temeiul articolului 125 din Codul penal al Ucrainei, care prevede răspunderea penală doar pentru prejudiciile corporale minore. Fractura a fost tratată de poliție ca o zgârietură, deși au văzut o imaginea roentgen a mâinilor clericului rănit.
"La spital medicii au diagnosticat fractura, au spus că nu au reușit să fixeze loviturile, deși capul meu și tot corpul era rănit ... Poliția, care a sosit, m-a ținut acolo mai mult de două ore, hotărau ce să facă când au văzut radiografia cu fractură. Mama și cu mine am mers la doctor și mi-a pus ghips. Iar a doua zi am văzut că nu au scris o "fractură", ci o "zgârietură" ", a spus protoiereul Dumitru.
Dup părerea lui, situația este provocată de oficialii locali, care au început să-l preseze din ianuarie 2019.
La 5 ianuarie 2019 șeful administrației regionale de stat Şaţka, Vasile Goliadineț i-a propus parohului bisericii BOU să treacă în noua structură bisericească. Funcţionarul a venit personal la preot. Atunci când Goliadineț au văzut că cererile sale nu sunt luate în seamă, deputații din consiliile satului și al oraşului au umblat prin tot satul și au încercat să adune semnături pentru transferarea bisericii sub jurisdicția BOaU.
Apoi, în satul Grabovo, aproximativ 125 de locuitori (în sat trăiesc circa 200 de locuitori) și-au exprimat sprijinul pentru BOU. Apoi autoritățile au început să forțeze oamenii să semneze în favoarea noii structuri bisericești. S-a recurs nu numai la convingere, ci și la înșelăciune și amenințări. Ca urmare, mass-media a anunțat că au fost adunate 120 de semnături în sprijinul BOaU.
Și, deși biserica rămâne deschisă și slujbele se săvârşesc, în această duminică este planificată organizarea unei adunări a comunității teritoriale, la care se va decide viitoarea soartă a parohiei BOU.
Redacția UJO amintește că, în caz de încălcare a drepturilor episcopatului, a clerului, a mirenilor și a instituțiilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene (piedici în săvârşirea slujbelor, confiscarea sau capturarea bisericilor, provocări și presiuni, amenințări etc.), trebuie să contactați imediat Departamentul juridic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene la tel. 097 537 5596.
Patriarhul Bulgariei a povestit că la Istanbul s-a discutat problema Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PCU)
Potrivit șefului BPC, în timpul vizitei la Patriarhia Constantinopolului, problema ucraineană a fost examinată cu respect față de poziția Bisericii Bulgare.
Шевчук a povestit autorităților din Cerkasî cum UGCc se află în prima linie a frontului informațional
Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a informat oficialii din regiunea Cerkasî că biserica a devenit un participant important în războiul informațional.
Ambasadorul Ucrainei în SUA a explicat congresmenei de ce autoritățile urmăresc Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC).
Stefanișina a publicat o postare pe rețeaua socială Х ca răspuns la acuzațiile Annei Paulina Luna împotriva autorităților din Ucraina de persecutare a creștinilor.
În Kamensk se desfășoară procesiunea de Crăciun pe la bisericile Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC)
În oraș are loc o procesiune cu sfințenii, în fața cărora se înalță rugăciuni pentru pace și locuitorii din Kamensk.
În Herson, mitropolitul Ioan a oficiat slujba de înmormântare pentru preotul Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) care a murit în urma unui atac cu dronă.
Administratorul Eparhiei Herson a condus slujba de înmormântare a protoiereului Gheorghe Gorbenko.
În Kruty, parohia prigonită a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a sărbătorit Crăciunul într-o încăpere adaptată.
Parohia sărbătorește deja al doilea an Crăciunul în afara zidurilor propriului său templu.