În Sadov, radicalii au amenințat preotul bisericii capturate cu grenade

Biserica Icoana Maicii Domnului de la Kazan, s. Sadov. Imagine din surse deschise

Miercuri seara, în jurul orei 20:30, în casa preotululi paroh al bisericii acaparate care aparţinea Bisericii Ortodoxe Ucrainene din satul Sadov, raionul Luțk, regiunea Volyn, au venit din nou oaspeți nepoftiți, cerându-i să părăsescă casa parohială împreună cu familia sa. Ei susţineau totodată că au venit să-l convingă "cu binele", dar pot să vorbescă și cu "răul ", ne-a relatat  serviciul de presă al Eparhiei de Volyn.

Doi tineri care au pătruns în casa protoiereului Vladimir Melesea au refuzat să se prezinte, spunând doar că sunt reprezentanții "unei organizații radicale" și au venit la cererea comunității BOaU "să vorbească în mod paşnic despre evacuarea sa și a familiei sale".

Când i-au cerut să predea documente casei, clericul a obiectat că el locuiește acolo legal, iar documentele în prezent se află la Anatolie Mațeea, avocatul care apără interesele parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Sadov.

Drept răspuns, el preotul auzit că "ei pot acționa și cu răul, că vor veni cu măști îl vor scoate în stradă, că îl vom găsi și el (pe avocat – n.red.) și cu siguranță vor vorbi şi cu el".

Tinerii au menționat că este necesar să "punem capăt" agravării situației din sat, care continuă din cauza "încăpățânării" preotului Bisericii canonice și a familiei sale. Totodată ei au declarat că nu sunt membri ai oricărei confesiuni religioase.

Conversația, care a avut loc în tonuri ridicate, s-a încheiat cu un avertisment din partea radicalilor, menționâd că au "două grenade în geantă, așa că vrem ca totul să fie rezolvat pe cale pașnică". La plecare au subliniat că așteaptă o "decizie înțeleaptă" din partea clericului.

"Astfel a trecut seara preotului Bisericii Ortodoxe Ucrainene. O persoană care are dreptul legal să locuiască în casa parohială împreună cu familia primește amenințări de la persoane necunoscute care îl obligă la o evacuare forțată, îi ameninţă, şi totodată umblă pe stradă cu grenade în geantă. Ce încercări îl mai aşteaptă pe protoiereul Vladimir și parohia sa persecutată din satul Sadov și cum ar trebui să reacționeze poliţia, văzând clar încălcarile legii, intimidarea oamenilor, incitările la ură și amenințarea la dresa cetățenilor din Ucraina ... Așteptăm reacția organelor de drept care au funcţia să protejeze drepturile legitime ale cetățenilor ucraineni", au subliniat la serviciul de presă eparhial, adăugând că protoiereul Vladimir Melesea a depus o plângere la poliţie în temeiul articolului 129 din Codul penal al Ucrainei (Amenițarea cu moartea).

UJO a informat că biserica "Icoana Maicii Domnului de la Kazan" din satul Sadov a devenit obiectul capturii de către activiștii BOaU la 2 februarie 2019. La 31 martie susținătorii BOaU l-au atacat pe fiul protoiereuluiVladimir Melesea, Vasile, în vârstă de șaisprezece ani, iar la 6 aprilie au încercat să-l fugărească cu forță pe părintele Vladimir din casa parohială, unde locuiește și are domiciliul oficial înregistrat împreună cu soția sa, copiii minori și un nepot de vârstă fragedă. Angajaţii secţiei de poliţie au ignorat plângerea preotului, dar îndata de 16 aprilie 2019 Tribunalul de circumscripţie din orașul Luțk, regiunea Volyn, a ordonat poliției să investigheze infracțiunea.

Instanța a prelungit detenția mitropolitului Arsenie până în februarie 2026

Partea apărării mitropolitului Arsenie pregătește un recurs.

ЮНЕСКО a luat sub protecție obiectele culturale din Ucraina, printre care 6 biserici ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC).

UNESCO a extins lista obiectivelor de patrimoniu cultural din Ucraina.

În satul Șepot din Bucovina a fost sfințită o capelă în cinstea Sfântului Vasile cel Mare

Sfințirea a fost săvârșită de către clericul comunității parohiale locale, ieromonahul Stefan Struj.

Mitropolitul Arsenie în instanță a reamintit credincioșilor despre importanța recunoștinței față de Dumnezeu

Starețul Lavrei Sviatogorsk a săvârșit un moleben în pauza ședinței de judecată din Dnipro.

Șeful Bisericii Finlandeze a declarat că este în contact regulat cu serviciile speciale

Арhiepiscopul Bisericii Ortodoxe din Finlanda Ilia a recunoscut că se află în interacțiune constantă cu serviciul de securitate finlandez.

În Odesa, un preot al Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC) a fost condamnat la cinci ani de închisoare „pentru justificarea agresiunii Federației Ruse”.

Curtea de Apel din Odesa a înăsprit sentința protoiereului Ivan Pavlicenko.