Apel către enoriași în susținerea petiției în apărarea Lavrei de la Kiev
Conducătorul aparatului administrativ al Mitropoliei Kievului a Bisericii Ortodoxe Ucrainene episcopul de Barișev Victor (Koțaba). Imagine: pagina de Facebook a arhiereului
Conducătorul aparatului administrativ al Mitropoliei Kievului al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, episcopul de Barișev Victor (Koțaba) i-a explicat corespondentului Uniunii Jurnaliștilor Ortodocși care dintre cele patru petiții în apărarea Lavrei Kievo-Pecerska în cinstea Adormirii Maicii Domnului a fost creată de un enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a făcut apel către credincioși să o susțină.
După ce la 15 aprilie 2020 pe site-ul Reprezentanței-online oficiale a președintelui Ucrainei a fost publicată petiția cu privire la transferul Lavrei Kieva-Pecerska în cinstea Adormirii Maicii Domnului în subordinea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BoaU), credincioșii Bisericii canonice ca răspuns au depus o petiție în apărarea Lavrei. Dar mai târziu au apărut și altele trei cu același text.
Pentru a clarifica care dintre aceste patru petiții trebuie votată și dacă în genere este necesar acest vot, UJO a apelat la episcopul Victor.
"Desigur, nicio petiție nu poate decide soarta Lavrei", a declarat arhiereul. "Despre aceasta recent a vorbit Preafericitul Mitropolit Onufrie. Lavra este cea mai veche mănăstire construită de strămoșii noștri, în care în prezent călugării se roagă zilnic pentru Ucraina, pentru conducătorii și armată țării, și pentru toți ucrainenii. Desigur, Lavra areo istorie și o tradiție seculară, de aceea nu poate fi transmisă din mână în mână, ca o clădire la licitație".
Totuși, potrivit ierarhului, credincioșii pot să comunice autorităților poziția lor în această privință, votând pentru a proteja mănăstirea împotriva oricăror pretenții și atentate.
Episcopul Victor a comunicat că autorul unei dintre petițiile publicate (cea care a obținut aproximativ 16 000 de voturi la momentul publicării acestei știri – n.r.) Rodion Abramovici este un enoriaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și student în anul 4 la secția de corespondență al Seminarului Teologic de la Kiev.
Puteți vota pentru apărarea Lavrei Peșterilor de la Kiev aici.
Anterior, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a răspuns la petiția privind transferul Lavrei Kievo-Pecerska în subordinea BOaU.
Конгресмена a răspuns ambasadorului Ucrainei: A arunca creștinii în închisoare — nu este bine
Anna Paulina Luna i-a scris lui Stefanishina că a justifica acțiunile autorităților ucrainene împotriva BOU - nu este bine.
Starețul Lavrei, după o lungă pauză, a slujit împreună cu Preafericitul la Boryspil
În Duminica după Nașterea Domnului, mitropolitul Pavel a slujit împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în catedrala din Borîspil.
Patriarhul Bulgariei a povestit că la Istanbul s-a discutat problema Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (PCU)
Potrivit șefului BPC, în timpul vizitei la Patriarhia Constantinopolului, problema ucraineană a fost examinată cu respect față de poziția Bisericii Bulgare.
Шевчук a povestit autorităților din Cerkasî cum UGCc se află în prima linie a frontului informațional
Liderul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene a informat oficialii din regiunea Cerkasî că biserica a devenit un participant important în războiul informațional.
Ambasadorul Ucrainei în SUA a explicat congresmenei de ce autoritățile urmăresc Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC).
Stefanișina a publicat o postare pe rețeaua socială Х ca răspuns la acuzațiile Annei Paulina Luna împotriva autorităților din Ucraina de persecutare a creștinilor.
În Kamensk se desfășoară procesiunea de Crăciun pe la bisericile Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC)
În oraș are loc o procesiune cu sfințenii, în fața cărora se înalță rugăciuni pentru pace și locuitorii din Kamensk.