Ce se va întâmpla cu Lavra? Lecții de istorie

Autoritățile ucrainene folosesc metode bolșevice împotriva Bisericii. Imagine: URSS

În data de 10 martie 2023, Ministerul Culturii a publicat un document în care se comunică despre necesitatea ca călugării Bisericii Ortodoxe Ucrainene trebuie să părăsească Lavra Peșterilor de la Kiev până pe 29 martie 2023. Totul a dus la acest deznodemânt, dar încă părea de necrezut.

Mitropolitul Clement, comentând acest document, a spus că nu există temeiuri legale pentru a părăsi Lavra. Prin urmare, este posibil ca monahii mănăstirii să fie izgoniți fără aceste temeiuri legale, folosind schema obișnuită – cu forța.

Curând după aceea, teologul german Nicolai Mitrohin a remarcat că în ultima sută de ani, Biserica Ortodoxă Ucraineană a fost izgonită din Lavră de două ori – la sfârșitul anilor 1920 și apoi sub conducerea lui Hrușciov în 1961.

"De fiecare dată când Lavra a fost înapoiată Bisericii, s-a dovedit că unii dintre cei care au fost izgoniți data trecută sunt încă în viață – și au revenit în Lavră, spre deosebire de cei care i-au izgonit pe călugări folosind puterea și forța", a scris Mitrohin.

Deci, care este destinul Lavrei dacă în mai puțin de o lună autoritățile vor obliga mănăstirea să părăsească acest sfânt lăcaș? Pentru a răspunde la această întrebare, să aruncăm o privire în istorie. În special, pentru că oponenții noștri nu o cunosc.

Lavra după revoluţie

După revoluția din 1917, primul martir și mărturisitor ucis de cei fără de Dumnezeu a fost mitropolitul Vladimir (Bogoiavlenskii) al Kievului și Galiției, care a fost împușcat pe 25 ianuarie (calendarul iulian) 1918, lângă zidurile Lavrei Peșterilor de la Kiev.

După 1919, obștea monahală a continuat să existe ca artel. De la începutul anului 1924, Lavra a fost sub conducerea directă a Patriarhului Tihon.

Dar autorităților nu le-a plăcut deloc acest lucru (Patriarhul Tihon a fost supus rușinii), de aceea la așa numita ședință presinodală (renovaționistă) panucraineană desfășurată la Harkov între 11 și 15 noiembrie 1924, pe baza raportului mitropolitului renovaționist de la Kiev Inocențiu (Pustynsky), a fost adoptată o rezoluție cu privire la necesitatea transferului Lavrei în jurisdicția Sfântului Sinod (renovaționist) al întregii Ucraine, care a avut loc pe 15 decembrie 1924.

Adică schismaticii vremii cereau să le fie transmisă în folosință Lavra, lucru pe care autoritățile, care au mizat tocmai pe ei, l-au realizat imediat (timp de o lună).

În ziua de 29 septembrie 1926, Comitetul executiv central panucrainean și Consiliul Comisarilor Poporului din RSS Ucraineană au adoptat rezoluția "Recunoașterea fostei Lavre a Peșterilor de la Kiev ca rezervație istorică și culturală de stat și transformarea acesteia într-un orășel-muzeu panucrainean".

Strâmtorararea treptată a obștii monahale de către muzeu a fost finalizată la începutul anului 1930, odată cu lichidarea totală a mănăstirii. O parte din călugări a fost ridicată și împușcată, iar ceilalți au fost întemnițați sau exilați. Lavra a fost jefuită.

Ce se va întâmpla acum?

Putem presupune că și Lavra va deveni în curând muzeu. De ce? Mai mulți factori își vor juca aici rolul:

1. Poporul credincios nu va merge în Lavră la slujbe schismatici. La fel cum ei nu merg acum la mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail, mănăstirea Vydubițk și mănăstirea Sfântului Teodosie. Iar dacă autoritățile reușesc să-i oblige pe unii călugări să rămână în Lavra Peșterilor de la Kiev, aceștia nu vor putea să-i oblige pe oameni să meargă la biserica lui Dumenko pentru închinare. Așa cum nu pot aduna oameni din regiuni chiar cu autobuze gratia, sandwișuri și plata cu ora. Cei care pledează pentru transferul Lavrei la așa numita BOaU nu au nicio legătură cu Biserica și nu vor umbla la biserici, așa cum nu merg acum.

2. BOaU se confruntă în prezent cu o lipsă serioasă de personal, această structură pur și simplu nu are cu cine să populeze Lavra. Prin urmare, cel mai probabil, noii "proprietari" ai mănăstirii vor încerca să-i convingă pe călugări să rămână. Este foarte posibil ca unora dintre ei să li se promită un rang "episcopal" (mai ales că în continuare este planificată interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, ceea ce înseamnă că va fi nevoie de noi "episcopi").

3. Dacă Lavra se va pustii, BOaU va fi nevoită să caute fonduri pentru a plăti facturile uriașe ale Lavrei. Probabil că unele din lăcașurile mănăstirii vor fi pur și simplu închise, unele vor fi închiriate iar altele vor fi transferate statului. Ce se va întâmpla cu aceste localuri? Vor cădea în paragină. Și atunci se va declanșa "efectul ferestrei sparte": dacă nu înlocuiești imediat geamul spart, întreaga clădire se va distruge treptat. Așadar, dacă unele dintre incintele Lavrei vor fi transformate în depozite/muzee/cafenele, întreaga Lavră va deveni treptat muzeu. Singura cale de ieșire este să găsești fonduri pentru întreținerea mănăstirii. Există mai multe variante.

1. Sponsorul principal al BOaU, Matsola, va refuza să finanțeze mănăstirea Sf. Arhanghel Mihail și își va redirecționa fondurile către Lavră. Dar puteți să înțelegeți dimensiunea diferenței? Finanțarea și sprijinul lui Dumenko în mănăstirea cu Cupole de Aur și fondurile  pentru întreținerea Lavrei nu sunt aceleași.

2. Să caute singuri fonduri pentru mănăstire. Știm exact cum caută BOaU bani pentru a susține sfintele lăcașuri. De exemplu, în mănăstirea Vydubitsky, care a fost confiscată în anii 90, se propune practicarea de yoga. În mănăstirea Sfântului Teodosie (chiar vizavi de Lavră), pur și simplu se închiriază camere în calitate de hotel. Este posibil ca ei să transforme Lavra într-un hotel sau complex turistic cu saloane spa și de masaj, cursuri de yoga și centre de fitness.

3. Lavra să fie trecută în deplina folosință și întreținere din partea statului. De fapt, ea deja aparține statului. Nimic nu s-a schimbat de când bolșevicii au naționalizat proprietatea bisericii. Nimeni nu se îndoiește că autoritățile vor lua Lavra de la Biserica Ortodoxă Ucraineană "cea rea" pentru a o oferi BOaU "celei bune", întrucât este foarte nedorită întreținerea unei mănăstiri uriașe pe fonduri bugetare. Dar apare întrebarea - va trage Dumenko acest jug, având în vedere că pentru Lavră lunar este nevoie de milioane de grivne? Fără ajutorul oamenilor credincioși, este foarte greu să o întreții. Statul va trebui să caute fonduri pentru întreținerea Lavrei. Dar este puțin probabil ca statul o va administra mai bine decât Biserica.

Biserica și conducerea statului: lecții de istorie

Există un al patrulea factor care ne face să ne gândim că este prea devreme ca reprezentanții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) să sărbătorească victoria și că este foarte mică probabilitatea ca Lavra să rămână la ei. Acest factor constă în iluzia sprijinului autorităților față de BOaU.

Reamintm că perioada în care bolșevicii au promovat interesele renovaționiștilor a fost foarte scurtă – aproximativ 9 ani. De îndată ce guvernul sovietic a realizat că își poate construi statul fără "popi", ei și-au schimbat imediat politica față de schismatici. Complicii de ieri ai regimului sovietic au fost împușcați, trimiși la închisoare și forțați să renunțe la slujirea clericală. Desigur, nu în aceleași cantități, dar totuși. Criteriul după care omul era identificat ca vrăjmaș era simplul fapt că purta reverendă. Astfel, toți cei care aveau vreo legătură cu religia au fost luați la țintă de cei fără de Dumnezeu.

Și dacă vom înțelege că autoritățile de astăzi sunt aceiași membri ai comsomolului de ieri, nu este greu de înțeles că pentru ei cuvintele "Biserică", "preot"și "Ortodoxie" sunt cuvinte ofensatoare. Există o mulțime de dovezi. Să ne amintim de episodul din emisiunea "Cartierul 95"? Prin urmare, foarte curând vor începe să lupte împotriva Ortodoxiei ca fenomen, și nu din "opportunități politice". Totuși, oricum vor pierde. Pentru că Biserica este stâlpul și temelia adevărului, iar persecutorii ei se pierd cu rușine de pe arena istorică.

Totuși, așa cum a spus pe bună dreptate Mitrohin, "cei care cred că Biserica poate fi "închisă și încuiată", jefuită, transformată în muzeu, iar apoi în ziar să se anunțe că aceasta a fost decizia poporului, nu au învățat nimic din istorie. Mai ales dacă nici nu o cunosc".

Fără Pompeo: Începutul sfârșitului sprijinului pentru "proiectul BOaU"?

Fostul Secretar de Stat al SUA Michael Pompeo nu va fi în administrația noului președinte american Donald Trump. Ce înseamnă aceasta pentru BOaU?

Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?

Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.

Trei sinoade misterioase: Ce s-a decis cu privire la BOUkr?

Recent au avut loc ședințele a trei sinoade diferite ținute de trei Biserici Ortodoxe. Ce au decis ele cu privire la existența Bisericii în Ucraina?

Catedrala din Cerkasy a fost acaparată, ce urmează?

Pe 17 octombrie 2024, susținătorii BOaU au acaparatt catedrala din Cerkasy. Ce întorsătură pot să ia evenimentele și ce ar putea însemna aceasta pentru Biserică?

Credința împotriva violenței: Cronica acaparării catedralei din Cerkasy

Pe 17 octombrie 2024, adepții BOaU au luat cu forța catedrala BOUkr din Cerkasy. Cum s-a întâmplat totul și ce concluzii putem trage din acest eveniment?

Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU

La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?