Episcopi și stareți ai Bisericii Bulgare s-au ridicat în sprijinul Lavrei

Lavra Peșterilor de la Kiev Imagine: glasove.com

Episcopi și stareți ai Bisericii Ortodoxe Bulgare s-au ridicat în sprijinul călugărilor din Lavra Peșterilor de la Kiev, care sunt persecutați de autoritățile ucrainene.

Adresarea a fost publicată pe pagina de Facebook a Mitropoliei Vidinului din cadrul Bisericii Ortodoxe Bulgare.

Biserica Bulgară și-a exprimat îngrijorarea cu privire la decizia conducerii Rezervației Naționale "Lavra Peșterilor de la Kiev" conform căreia călugării trebuie să părăsească sfânta mănăstire înainte de 29 martie 2023.

"Lavra Peșterilor de la Kiev este prima mănăstire a Rusiei Kievene, întemeiată în secolul al XI-lea de primii asceți ai monahismului vechi rusesc, Preacuvioșii Antonie și Teodosie ai Peșterilor. A fost amenajată de călugării ortodocși și de poporul Rusiei Kievene, iar apoi al Imperiului Rus, sute de sfinți au strălucit în mănăstire, sfinți care sunt cinstiți pretutindeni în Biserica Ortodoxă", se menționează în adresare.

"În ultimii treizeci de ani, cu prețul unor eforturi incredibile, clerul mănăstirii, cu ajutorul poporului ortodox din Ucraina, precum și pelerinii din toată lumea ortodoxă, au ridicat sfânta mănăstire literalmente din ruină și pustiire", au adăugat în Biserica Ortodoxă Bulgară.

Potrivit ierarhilor bulgari, această lovitură adusă Lavrei este o lovitură împotriva celei mai mari confesiuni din Ucraina, "o lovitură împotriva poporului ortodox ucrainean și întreagii Biserici Ortodoxe, o lovitură în Trupul viu al lui Hristos".

Biserica Bulgară și-a exprimat sprijinul deplin pentru călugării din Lavra Peșterilor de la Kiev și a făcut apel către autoritățile Ucrainei, îndemnându-le să nu se amestece în treburile bisericești.

"Facem apel către autoritățile de stat din Ucraina să nu se amestece în treburile bisericești, să respecte principiul separării statului de Biserică. Îndemnăm la păstrarea Lavrei Peșterilor de la Kiev cu singura și unica destinație – ca loc de închinare și de viețuire a nevoitorilor din Biserica canonică", se arată în apel.

"Astăzi peste 200 de călugări și novici trăiesc în Lavra Peșterilor de la Kiev. În ultimii treizeci de ani, ei au ridicat din ruine sfântă mănăstire moștenită de la regimul ateist, și au înălțat multe biserici în ea, prin muncă dezinteresată și cu sprijinul poporului evlavios. Ei nu trebuie să fie lipsiți de un loc de pocăință și rugăciune. Rugăciunile lor sunt un sprijin pentru noi toți în aceste încercări grele. În Lavră se află Academia Teologică și Seminarul din Kiev, unde studiază mulți studenți și seminariști. Aceștia sunt viitori clerici și slujitori ai Bisericii", se notează în încheierea adresării.

Apelul a fost semnată de:

Episcopul Mihail al Konstantiei, starețul  mănăstirii Cekotinsky împreună cu călugării;

Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Sfântul Teodor Tiron din Praveș împreună cu obștea;

Arhimandritul Nazariie starețul mănăstirii Sfânta Treime din Aprilți, împreună cu obștea;

Arhimandritul Ioan, starețul mănăstirii Ciprovsk în cinstea Sfântului Ioan de Râlsk;

Arhimandritul Nifont, starețul mănăstirii Lopușansk în cinstea Sfântului Ioan Înaintemergătorul  și Botezătorul Domnului.

Ieromonahul Emil Yakimov, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Etropol;

Maica Cassiana, stareța mănăstirii Vracensk în cinstea celor  Patruzeci de Mucenici, împreună cu maicile din mănăstire.

UJO a informat mai devreme că clerul Eparhiei Est-Americane a Bisercii Ortodoxe Ruse din Străinătate a ridicat glasul în apărarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Biserica Ortodoxă Română nu dorește celebrarea Paștelui cu catolicii

Biserica Română a declarat că orice inițiativă privind data celăbrării Paștelui poate fi discutată doar la un Sinod Panortodox.

Arhiepiscopul Anastasie, Primatul Bisericii Albaneze, a trecut la Domnul

Preafericitul Anastasie a trecut la cele veșnice într-un spital din Atena în dimineața zilei de 25 ianuarie.

Apel de susținere pentru BOUkr de la 40 de mănăstiri din Grecia și Athos

Călugării au declarat că persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene continuă cu o intensitate necruțătoare.

Mitropolia Basarabiei l-a invitat pe Patriarhul României să viziteze Moldova

Până în prezent, niciun patriarh român nu a vizitat Mitropolia Basarabiei din Moldova.

Trump a comentat îndemnul episcopesei să aibă milă de copiii homosexuali

Președintele a spus că nu a fost foarte impresionat de predica lui Mariann Budde.

Un politician american a promis răsplată pentru toți persecutorii BOUkr

Catherine Whiteford a făcut apel la cei care îi persecută pe credincioșii BOUkr să oprească represiunile și să se pocăiască. Ea a avertizat că "este prea puțin timp".