"Tomosologia" Patriarhiei Constantinopolului. Partea a II-a

Întâistătătorul Fanarului se numește pe sine cap al Ortodoxiei. Imagine: UJO

În prima parte a studiului istoric al evoluției tomosurilor Patriarhiei Constantinopolului am făcut cunoștință cu textele documentelor privind acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ruse, Bisericii Ortodoxe a Greciei, Bisericii Ortodoxe Sârbe, Bisericii Ortodoxe Române, Bisericii Ortodoxe Poloneze și Bisericii Ortodoxe Albaneze.

Biserica Ortodoxă Bulgară

În 1945, după 73 de ani de schismă, ca urmare a unui compromis dificil, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Bulgare (autoproclamată în 1872) și a emis tomosul corespunzător. Evident, complexitatea unui compromis cu o istituție deja stabilită a făcut dificilă limitarea autocefaliei ei. Un loc semnificativ în tomos îl ocupă accentului istoric pe rolul Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol în soarta Ortodoxiei bulgare și a poporului bulgar. În special, în Tomos se menționează: "Marea noastră Biserică a născut în Domnul și a îngrijit poporul bulgar".

Istoria multiseculară a Bisericii Bulgare, inclusiv cele două perioade de autocefalie și de Patriarhie, nu este menționată în tomos.

"…binecuvântăm structura autocefală și administrația Sfintei Biserici din Bulgaria și, de asemenea, o desemnăm ca Sfântă Biserică Ortodoxă Bulgară Autocefală, astfel încât de acum înainte să fie recunoscută ca sora noastră spirituală; deci de acum să se conducă și să-și instituie afacerile în mod independent și autocefal în conformitate cu ordinea și drepturile suverane ale altor Biserici Ortodoxe Autocefale, recunoscând ca autoritate ecleziastică supremă Sfântul Sinod, care este format din episcopi și al cărui Întâistătător este Preafericirea Sa Mitropolitul de Sofia și Exarhul întregii Bulgarii.

... cu privire la problemele generale ale bisericii care necesită discuții și studii ecumenice, să comunice cu Preasfântul nostru Scaun Ecumenic Patriarhal și să ceară și să accepte de la el atât părerea și înțelegerea sa autoritară, cât și părerea și înțelegerea altor Sfinte Biserici Surori".

Tomosul prevede monopolul Fanarului privind moderarea relațiilor Bisericii Bulgare cu alte Biserici Autocefale. Biserica Bulgară este numită Biserica Sora a Bisericii de la Constantinopol.

1. În pofida tradițiilor străvechi de Patriarhie în Biserica Bulgară, primatul său nu primește titlu patriarhal.
2. Problema primirii Sfântului și Marelui Mir nu este stipulată în tomos.
3. Tomosul prevede monopolul Fanaruui privind moderarea relațiilor dintre Biserica Bulgară și alte Biserici Autocefale.
4. Biserica bulgară este numită Biserică Soră a Bisericii de la Constantinopol.

Biserica Ortodoxă a Georgiei

În 1990, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol (BOC) acordă un alt tomos privind recunoașterea autocefaliei, care are o interpretare dublă. Este vorba despre autocefalia Bisericii Georgiene, care a fost primită pentru prima dată de la Patriarhia Antiohiei în secolul al V-lea și a fost confirmată în secolul al XI-lea. Biserica a pierdut-o temporar în secolul al XIX-lea în cadrul Imperiul Rus, dar după ce Georgia a redobândit independența în 1917, a autoproclamat-o din nou. În virtutea naturii unilaterale a acestei autocefalii reînnointe, ea nu a fost recunoscută inițial de Biserica Ortodoxă Rusă la Sinodul Local din 1917, dar la următorul Sinod Arhieresc din 1943 (convocat imediat după relaxarea persecuției), autocefalia Bisericii Georgiene a fost recunoscută de Moscova.

În pofida factorului istoric, canonicității și legitimității indubitabile a autocefaliei Bisericii Georgiene, Fanarul a preferat să nu o recunoască încă 47 de ani. Un motiv a fost doctrina monopolului privind acordarea autocefaliei, care prindea deja contur în adâncurile Bisericii de la Constantinopol. Iar situația cu Biserica Georgiană a fost dificil încadrat în limitele acestei doctrine: prima autocefalie a fost primită de la Antiohia, a doua – de la Moscova.

Fanarul nu a recunoscut autocefalia Bisericii Georgiene timp de 47 de ani. Un motiv a fost doctrina monopolului privind acordarea autocefaliei, care prindea deja contur în adâncurile Bisericii de la Constantinopol. Iar situația cu Biserica Georgiană a fost dificil încadrat în limitele acestei doctrine: prima autocefalie a fost primită de la Antiohia, a doua – de la Moscova.

Era evidentă neconcordanța cu noile învățături ale Fanarului. În același timp, era vorba despre o Biserică veche, deja recunoscută în Ortodoxia mondială. Era imposibil să se pretindă că autocefalia i-a fost acordată doar de Constantinopol și că acest lucru s-a întâmplat recent – era o minciună gravă și nu ar fi fost susținută niciodată în Georgia. Rezultatul acestui puzzle complicat a fost controversatul tomos al Fanarului despre "recunoașterea autocefaliei". În Georgia, el este considerat pur și simplu o recunoaștere întârziată a autocefaliei. Dar textul tomosului îi permite Fanarului să-l interpreteze ca o acordare propriu-zisă a autocefaliei, iar purtătorii de cuvânt ai Constantinopolului declară direct acest lucru în interviurile lor.

Desigur, având în vedere faptul că era vorba despre vechea Biserică Georgiană, era extrem de dificil să încerci să-i reduci drepturile, privând-o de patriarhie sau limitându-i autocefalia, motiv pentru care în Tomos se menționează:

"Sfânta Biserică Ortodoxă care există pe pământul caucazian binecuvântat în Republica Georgia, a primit autonomie și putere independentă și, în consecință, organizarea administrativă proprie a Bisericii".

… În toate cazurile, ea se adresează Sinodului nostru Ecumenic și cere binecuvântarea și acceptarea structurii sale de autoguvernare. Prin acord, întrucât vița de vie nu împarte întreaga vie a lui Dumnezeu, din punct de vedere canonic, între alte Biserici Ortodoxe Locale, ea ar putea continua renașterea Trupului lui Hristos. Această adresare și cerere, plină de cinstire, au fost primite cu drag de noi și de Sfântul nostru Sinod Arhieresc, deoarece Scaunul nostru ecumenic este obligat să ajute Sfintele Biserici Ortodoxe care solicită drepturi și statut legal și să le dea o mână de ajutor în rezolvarea problemelor cotidiene ridicate în conformitate cu necesitatea timpului, timp de multe secole de viață bisericească și reguli bisericești, autoritatea dobândită cu onoruri, care a fost înzestrată cu avantajul de a le acorda guvernare autocefală și a le forma drepturi administrative.

Prin hotărârea Sinodului luminat de Duhul Sfânt, recunoaștem Sfânta Biserică din Georgia în aceeași structură și organizare în care a fost din cele mai vechi timpuri, după cum dovedesc canoanele din Balsamon, în care se menționează: "Se spune că în perioada Preasfinției Sale Patriarhului Orașului Divin al Marii Antiohii, domnului Petru a fost adoptată decizia sinodală privind libertatea și autocefalia Bisericii din Iberia” (G.Α. Ράλλη, Μ. Πότλη, σύνταγμα τῶν θειών και ἱέρων κανόνω. Ἀθ., 1852, τομ Β, σελ. 172). Credem că ea se află în unitatea Bisericilor Ortodoxe frățești și prin aceasta declarăm că va fi numită Sfânta Biserică Ortodoxă Autocefală a toată Georgia. Și o recunoaștem ca sora noastră spirituală ...

Conform regulilor canonice și bisericești, aceasta recunoaște și respectă supremația Tronului nostru Patriarhal Ecumenic și a Sinodului propriu, format din ierarhii Bisericii Georgiei, prezidat de Arhiepiscopul Mtskheta-Tbilisi și Catolicosul a toată Georgia, ca cel mai înalt organism administrativ...

În ceea ce privește problema Sfântului Mir, tradiția bisericească existentă va fi păstrată pentru a îndeplini și a declara unitatea vizibilă și invizibilă interioară și exterioară a Bisericii Ortodoxe. În plus, îl sfătuim pe Arhiepiscopul Mtskheta-Tbilisi și Catolicosul a toată Georgia, în caz de probleme bisericești și obstacole de natură generală care necesită discuții cuprinzătoare și vot, să se adreseze la Sfântul Scaun Patriarhal Ecumenic, care îi va contacta pe toți episcopii ortodocși care propovăduiesc cu adevărat Cuvântul Adevărului, să-și exprime poziția și să cerceteze problema împreună cu Bisericile fraterne...".

Pentru prima dată în tomos se folosește trimiterea la supremația Constantinopolului: "recunoaște și respectă supremația Tronului nostru Patriarhal Ecumenic".

În acest tomos constatăm:

1. Autorul textului evită să-l numească pe primatul Bisericii Georgiene Patriarh, dar folosește titlul de Catolicos.
2. Nu se observă nicio încercare de a interveni și de a reglementa sistemul de formare a Sinodului Bisericii Georgiene.
3. Biserica Georgiei, ca și celelalte Biserici Autocefale, este numită "soră", dar în același timp, pentru prima dată în tomos se folosește indicația supremației Constantinopolului: "recunoaște și respectă supremația Tronului nostru Patriarhal Ecumenic".
4. Referirea la monopolul Patriarhiei de la Constantinopol în probleme de moderare a relațiilor inter-bisericești este făcută într-un mod relaxat: "noi sfătuim".
5. Cerința directă de a primi Sfântul și Marele Mir de la Constantinopol nu este indicată, dar se fac aluzii clare la acest fapt în text.

Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehe și Slovaciei

Cu problema similară privind recunoașterea autocefaliei de către alte Biserici Fanarul s-a confruntat în ceea ce privește Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehe și Slovaciei (BOȚCsS). Ortodoxia a fost adusă în Cehoslovacia de către slugitorii Bisericii Ruse în secolul al XIX-lea. În anii persecuției bolșevice, Biserica Sârbă a preluat Republica Cehă sub jurisdicția sa și a creat o Dieceza Cehă autonomă, care în 1948 a devenit parte a Bisericii Ruse. În paralel, din 1923 până în 1959 în Republica Cehă a funcționat episcopia Bisericii Constantinopolului, care în mod tradițional nu și-a coordonat acțiunile cu Bisericile surori care și-au desfășurat anterior activitatea pe acest teritoriu. În 1951, Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehe și Slovaciei a primit autocefalia de la Patriarhia Moscovei, care nu a fost recunoscută de Patriarhia Constantinopolului. Problema recunoașterii a fost întinsă pentru o perioadă de 47 de ani, după care în 1998 Biserica Ortodoxă de la Constantinopol a emis propriul tomos, recunoscând totuși Biserica Cehă, dar a făcut-o în condiții semnificativ diferite de toate precedentele istorice:

"Binecuvântat este Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, care a binecuvântat cu participarea voinței Sale divine și atot-bune, astfel încât să strălucească prin credința ortodoxă lumina adevărului și a Duhul Său cel Sfânt pe teritoriul ținuturilor binecuvântate ale Cehiei și Slovaciei. Prețioasa Sa Cruce a fost ridicată aici în secolul al IX-lea de către vestitorii Cuvântului Divin – sfinții și pururea cinstiții Apostoli Chiril și Metodiu, care au fost chemați aici de cneazul de atunci al Marii Moravii și trimiși de zelosul purtător de Dumnezeu, Santitatea Sa Patriarhul Fotie cel Mare.

Misiunea lor a fost să semene sămânța lui Dumnezeu în inimile binecuvântate a popoarelor cehe, slovace, morave și carpatine ...

... Sfânta și marea noastră Biserică a lui Hristos, căreia îi este încredințat să poarte grija tuturor sfintelor Biserici ale lui Dumnezeu și care nu va lăsa niciodată nici un copil al său neprotejat și nu va permite nimănui să facă ceea ce nu are dreptul să facă și care, ca o Biserica Vie – care trăiește o viață înălțătoare, revelată de Domnul cel înviat din mormânt – purtându-și slujirea, a înzestrat Sfânta Biserică Autocefală a Ținuturilor Cehe și Slovacia cu onoarea autonomiei, trăind într-un stat liber, suveran și liberal, în pofida faptului că această Biserică este mică în număr, în ediția Tomosului patriarhal și sinodal din 1923. Din acel moment și până în prezent, Sfânta Biserică Ortodoxă Locală a Ținuturilor Cehe și Slovaciei a existat în pofida unor acțiuni necanonice, pe care le iertăm și le trecem sub tăcere, știind că tot ceea ce s-a făcut necanonic, nu pe baza regulilor și tradițiilor Sfintei Biserici Ortodoxe, de la început nu are validitate, și nu va fi aprobat până la sfârșitul veacului ...

Demnitatea noastră ... a decis, ținând cont și călăuzită fiind de regulile canonice ale sfinților părinți, că toți cei care se află în țările barbare, adică despre toți creștinii care se află în afara granițelor sfintelor Biserici patriarhale și autonome, se află sub tutela spirituală exclusivă a marelui tron ​​al Noii Rome și au acceptat depunerea petiției Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Autonome Locale din Țările Cehe și Slovaciei, pe care o apreciem pentru osârdia clerului și a mirenilor ei, care mărturisesc credința ortodoxă, iar un adevărat tomos patriarhal și sinodal ridică Biserica Ortodoxă Locală care o înalță în cinste în aceste țări de la autonomie la autocefalie, și stabilește, de asemenea, următoarele condiții necesare pe care Sfântul Sinod Arhieresc Patriarhal, care ne înconjoară și are împuterniciri de autoritate, le introduce, pe de o parte, pentru respectarea credinței ortodoxe, a ordinii și a tradiției ortodoxe și, pe de altă parte, pentru creșterea, cinstea și întărirea Biserici Ortodoxe Autocefale nou formate.

Condițiile sunt următoarele.

A. Conducerea supremă a Bisericii Autocefale Locale din Ținuturile Cehe și Slovaciei este Sfântul Sinod al arhiereilor eparhiali care participă la slujirea pastorală. Arhiereul care se îngrijește pastoral de Episcopia de Praga, de acum înainte este numit de Preafericitul Părinte Arhiepiscop de Praga și al tuturor Ținuturile Cehe și Slovaciei și devine președintele Sfântului Sinod și are toate privilegiile care aparțin primului episcop al fiecărei Biserici Autocefale în conformitate cu al XXXIV-lea Canon Apostolic. Alți episcopi eparhiali care participă la slujirea pastorală, adică de Presovsk, de Michalovsk și de Olomouc-Brno, sunt numiți mitropoliți, iar eparhiile lor se numesc mitropolii. Orice episcop sau alt cleric vrednic al Bisericii Autocefale din Ținuturile Cehe și Slovaciei poate fi ales Arhiepiscop de Praga și al tuturor Ținuturile Cehe și Slovaciei.

Fiecare mitropolit de Presov este numit exarh al Slovaciei și are dreptul de a convoca la ședințele bisericești pe preasfințiții mitropoliți și alți clerici din Slovacia, care vor fi numiți la Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale din Ținuturile Cehe și Slovaciei, pentru a discuta probleme cu caracter slovac exclusiv local. Deciziile acestor ședințe trebuie supuse controlului și examinării de către Sfântul Sinod al unicei și singurei Biserici Autocefale din Ținuturile Cehe și Slovaciei. Preafericitul Arhiepiscop de Praga și toate Ținuturile Cehe și Slovaciei pot face același lucru pentru un studiu mai complet și pentru soluționarea problemelor exclusiv locale ale Bisericii Ținuturilor Cehe. Biserica din Ținuturile Cehe și Slovaciei poate, prin deciziile sale sinodale adoptate canonic, să înființeze eparhii noi în conformitate cu necesitățile pastorale.

B. Sfântul Sinod, pe baza sfântului regulament, este convocat în mod corespunzător pentru a rezolva problemele administrative cel puțin de două ori pe an pentru a rezolva orice probleme pastorale dogmatice și canonice care pot surveni.

C. Preafericitul Arhiepiscop ales și instalat canonic și alți preasfințiți mitropoliți rămân în scaun pe viață, cu excepția celor care pleacă voluntar sau vor fi înlăturați din cauza încălcărilor canonice.

D. Diaconii și preoții sunt supuși judecății instanțelor de nivelul al doilea, episcopii - instanțelor de nivelul întâi, și în tot ce vizează atribuțiile lor, conform sfintelor canoane, vor fi judecați de instanțele sinodale, pentru a căror activitate, în acord cu Patriarhul Ecumenic, sunt invitați exclusiv ierarhi din jurisdicția Bisericii-Mame, adică a Tronului Ecumenic. Episcopii condamnați pot face apel la Patriarhul Ecumenic cu un recurs pentru o decizie definitivă.

F. Preafericitul Părinte Arhiepiscop de Praga și a toate Ținuturile Cehe și Slovaciei are dreptul să poarte camilafcă albă cu o cruce decorată cu pietre. Preasfințiții mitropoliți – camilafcă neagră, de asemenea cu o cruce decorată cu pietre.

<…>

G. Biserica din Ținuturile Cehe și Slovaciei, ca semn al unității spirituale cu Biserica Mamă, primește Sfântul și Marele Mir de la Patriarhia Ecumenică.

H. Principala și prima sarcină a Sfântului Sinod este menținerea purității credinței ortodoxe și a comuniunii în Duhul Sfânt cu Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe. În același timp, în cazul oricărei abateri, el este obligat să apeleze nu numai la Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, ci și la Sinodul desfășurat, extins, convocat în acest scop prin îngrijirea Patriarhiei Ecumenice și la inițiativa acesteia din urmă.

I. În ceea ce privește subiectele și problemele globale de natură bisericească, care depășesc posibilitățile Bisericilor Ortodoxe Autocefale, Preafericitul Părinte Arhiepiscop de Praga și a toate Ținuturile Cehe și Slovaciei are, de asemenea, dreptul de a face apel la sfântul nostru Scaun Ecumenic Patriarhal, care este în comuniune cu toate episcopiile ortodoxe, care propovăduiește cuvântul adevărului. Patriarhia Ecumenică va cere de la Bisericile Surori părerea și poziția lor...".

Biserica de la Constantinopol este confirmată definitiv în tomos anume ca Biserică Mamă, și nu ca Biserică Soră.

Textul este cu adevărat original, de la alcătuire și până la conținut. Pentru prima dată s-a folosit împărțirea pe puncte – evident, pentru o concentrare mai clară a atenției asupra fiecărui punct semnificativ.

1. Întreaga parte introductivă a textului este dedicată fundamentării drepturilor Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol de a decide soarta Bisericii Cehe.
2. Pentru prima dată, pe lângă diversele forme de exprimare a iubirii și respectului creștin, există și acuzații împotriva Bisericii – destinatarului tomosului.
3. Spre deosebire de tomosul acordat Bisericii Georgiene, emis și el peste decenii de la dobâdirea autocefaliei, în text nu există dualitate. Textul transmite clar sensul: nu a existat autocefalie înainte, au existat acțiuni necanonice și abia acum, în pofida vinovăției dvs., vă acordăm această autocefalia.
4. Cei interesați pot compara formularea cu tomosul Bisericii Bulgare, care a trecut, de asemenea, printr-un lung conflict cu Fanarul, dar tomosul său are o tonalitate complet diferită.
5. Tomosul stabilește în mod clar structura și principiile structurilor de conducere ale Bisericii Ortodoxe a Ținuturilor Cehe și Slovaciei. Noua Biserică autocefală nu are libertate în reglementarea propriilor organe de conducere.
6. Chiar și veșmintele ierarhilor sunt reglementate.
7. Pentru prima dată în tomos este reflectată învățătura asupra dreptului de monopol al Constantinopolului de a păstori toate "ținuturile barbare", adică întreaga diaspora ortodoxă "în afara Bisericilor patriarhale și autonome". În lumina acestei formulări, problema poziției Bisericilor neautonome, dar autocefale, care nu au statut patriarhal rămâne neclară: Biserica Greciei, Biserica Poloneză, Biserica Albaneză și chiar Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei sunt subordonate Constantinopolului?
8. Biserica de la Constantinopol este confirmată în sfârșit în tomos tocmai ca Biserică Mamă și nu ca Biserică Soră.
9. Curtea Supremă de soluționare litigiilor din noua Biserică Autocefală nu este formată din propriii săi ierarhi, ci din ierarhii Constantinopolului. Astfel, este fixat mecanismul oricărei intervenții și interceptări a controlului în Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei de către Fanar.
10. Primirea Sfântului și Marelui Mir de la Constantinopol este stipulată fără ambiguități.
11. La fel ca în multe alte tomosuri, se menționează dreptul de monopol al Constantinopolului de a modera comunicarea noii autocefalii cu alte Biserici Autocefale.
12. "Unitatea cu Patriarhia Ecumenică" în tomos este prezentată cu semnificația principală a existenței Sfântului Sinod al Bisericii Cehe, la nivel cu "păstrarea purității Ortodoxiei". Însăși formularea face imposibil ca Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei să întrerupă comunicarea cu Fanarul în caz de dezacorduri canonice sau dogmatice, fără a da vreun motiv pentru a-și contesta autocefalia.
13. Hristos nu este menționat în tomos în calitate de Cap al Bisericii.

"Unitatea cu Patriarhia Ecumenică" în tomos este prezentată cu semnificația principală a existenței Sfântului Sinod al Bisericii Cehe, la nivel cu "păstrarea purității Ortodoxiei".

De fapt, tomosul autocefaliei emis de  către Biserica Ortodoxă de la Constantinopol Bisericii Cehe, pune capăt erei "autocefaliei limitate", care a început cu Biserica Ortodoxă a Greciei și a continuat în secolul al XX-lea. Acest document începe o nouă eră a "autocefaliei nominale", în care o serie de drepturi ale Bisericilor presupus independente sunt mai reduse decât cele ale Bisericilor Autonome. Un fapt pozitiv pentru Biserica Cehă este  că are o alternativă diplomatică în materie de comunicare cu alte Biserici și că se poate baza pe diferite tomosuri. Așadar, la Praga în 2012 au avut loc serbări în cinstea aniversării primirii tomosului de la Patriarhia Moscovei, ceea ce a provocat mânia Fanarului care i-a forțat pe cehi să se justifice că era vorba doar despre Liturghia de sărbătoare și nu despre festivități. În același timp, tomosul primit de la Biserica Ortodoxă Rusă este, fără îndoială, mai atractiv pentru Biserica Ținuturilor Cehe și Slovaciei, deoarece nu conține asemena restricții.

Acest document începe o nouă eră a "autocefaliei nominale", în care o serie de drepturi ale Bisericilor presupus independente sunt mai reduse decât cele ale Bisericilor autonome.

"Sfințita Biserică a Ucrainei"

În 2019, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol, pentru prima dată în istorie, a acordat un tomos de autocefalie nu doar pe un teritoriu canonic străin, dar și schismaticilor care nu au avut succesiune apostolică, și a făcut acest lucru contrar părerii majorității țărilor ortodoxe.

Dar sarcina noastră este să luăm în considerare conținutul tomosului, și nu contextul apariției sale.

Începutul documentului, ca și în cazul Bisericii Cehe, este dedicat justificării invaziei sale pe un teritoriului canonic străin. Deci să analizăm ce se menționează în document:

"Demnitatea noastră ... pentru vindecarea schismelor și a scindărilor care amenință în mod constant Bisericile Autocefale, definim și proclamăm în unanimitate că întreaga Biserică Ortodoxă, care se află în statul Ucrainei, format politic și complet independent, împreună cu  sfintele mitropolii, arhiepiscopii, episcopii, mănăstiri, parohii și toate instituțiile ecleziastice din ea, care se află sub acoperemântul Întemeitorului Sfintei Biserici Sobornicești și Apostolicești, Dumnezeul-Om, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să existe de acum înainte canonic autocefală, independentă și autoguvernată, având ... un primat canonic care poartă titlul de Preafericitil Mitropolit al Kievului și toată Ucraina – și orice adaos sau deducere din titlu nu este autorizată fără permisiunea Bisericii de la Constantinopol – care este președintele Sfântului Sinod, convocat anual din episcopii invitați la rândul lor în funcție de vechimea lor, dintre cei care au eparhii în frontierele geografice ale Ucrainei ...

... recunoaștem și proclamăm Biserica autocefală înființată pe teritoriul Ucrainei ca fiică spirituală a noastră și chemăm toate Bisericile Ortodoxe din lume să o recunoască ca sora și să o menționeze sub numele "Sfințita Biserică din Ucraina" ...

... nu se pot numi episcopi sau înființa parohii în afara statului; cele deja existente de acum încolo se supun, conform rânduielii, Tronului Ecumenic, care are acreditare canonică în diaspora, deoarece jurisdicția acestei Biserici este limitată la teritoriul statului Ucrainean.

... în plus, se păstrează dreptul tuturor episcopilor și altor clerici de a apela la Patriarhul Ecumenic, care are responsabilitatea canonică de a lua decizii judiciare peremptorii pentru episcopi și alți clerici ai Bisericilor Locale conform sfintelor canoanele 9 și 16 ale Sinodului IV Ecumenic Calcedonian.

Clarificăm cele mai sus menționate: Biserica autocefală din Ucraina recunoaște ca primat (cap) Sfântul Scaun Ecumenic Apostolic și Patriarhal, precum îl recunosc alți patriarhi și primați, și are, împreună cu alte îndatoriri și responsabilități canonice, datoria să păstreze în primul rând credința noastră ortodoxă neschimbată și unitatea canonică și comuniunea cu Patriarhia Ecumenică și alte Biserici Ortodoxe Locale.

Astfel, Biserica Ortodoxă a Ucrainei ... este obligată să participe la ședințe interortodoxe importante care au loc în legătură cu probleme canonice, dogmatice și de altă natură, care se organizează din când în când, conform Sfintei Tradiții stabilite de mult timp de părinți.

... după obicei, va primi Sfântul și Marele Mir de la Întâistătătoarea Biserică Mamă de la Constantinopol, pentru manifestarea unității spirituale cu ea.

Pentru a rezolva problemele semnificative de natură bisericească, dogmatică și canonică, Preafericitul Părinte Mitropolit al Kievului și toată Ucraina, în numele Sfântului Sinod al Bisericii sale, trebue să apeleze la Preasfântul nostru Scaun Patriarhal și Ecumenic, străduindu-se să obțină de la el o opinie autoritară și o înțelegere fermă, precum sunt păstrate continuu drepturile Scaunului Ecumenic privind exarhatul din Ucraina și sfânta stavropegie.

... cu toate aceste condiții, Sfânta noastră Mare Biserică a lui Hristos binecuvântează și proclamă Biserica Ortodoxă a Ucrainei autocefală ...".

Să încercăm să sistematizăm caracteristicile și inovațiile acestui tomos.

O inovație dogmatică importantă: Domnul nostru Iisus Hristos este numit doar "Întemeietorul" Bisericii, nu Capul Ei.

1. Capul Bisericii este numit Tronul de la Constantinopol și nu Domnul nostru Iisus Hristos, care este numit doar "Întemeietorul" Bisericii. Această caracteristică are deja nu doar o semnificație canonică, ci și una dogmatică importantă.
2. Titlul Întâistătătorului Bisericii nu este consemnat doar în tomos, dar este prescrisă și interdicția de a-l schimba fără acordul Constantinopolului. Motivele sunt evidente: suprimarea preventivă a pretențiilor la patriarhie.
3. La fel ca în Biserica Cehă, principiul activității sinodului este strict reglementat.
4. Noua autocefalie este numită "fiică". Denumirea de "soră" nu se aplică pentru ea. Dar, în același timp, alte Biserici Locale sunt numite "surori" ale noii autocefalii. Astfel, vechilor termeni li se dă un nou sens: există "Biserică-mamă", iar restul Bisericilor sunt "fiice", corespunzător sunt "surori" între ele.
5. Interzicerea prezenței parohiilor în afara Ucrainei și decretul privind transferul acestora în subordinea Constantinopolului, care ar avea un monopol asupra diasporei ortodoxe.
6. Dacă în tomosul Bisericii Cehe dreptul ierarhilor fanarioți de a interveni în treburile ei interne este definit ca dreptul instanței superioare după instanțele bisericești din cadrul Bisericii Ținuturilor Cehe și Slovaciei, atunci în acest tomos este deja indicat faptul că orice episcop sau preot are dreptul să se adreseze direct către Biserica Ortodoxă de la Constantinopol pentru adoptarea unei hotărâre judecătorești "peremptorii". (Controversa presupusei justificări canonice merită o analiză separată în afara acestui articol.)
7. Tomosul stipulează faptul că Tronul Constantinopolului este "capul" nu numai al noii autocefalii, dar și al "celorlalți patriarhi și primați" care îl recunosc ca atare. Adică formularea cu înlocuirea Capului Bisericii a Domnului nostru Iisus Hristos cu "capul Bisericii Patriarhul Ecumenic" nu se aplică selectiv "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei", ci este declarată pentru întreaga lume ortodoxă.
8. Obligația (și nu numai dreptul) noii autocefalii de a participa la toate întrunirile și alte evenimente ale Bisericii de la Constantinopol este fixată. Evident, experiența nereușită a Sinodului Cretan, organizat de Patriarhul Bartolomeu și ignorat de multe Biserici Locale, a fost luată în considerare.
9. Este fixată obligația fiecărui nou primat al "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei" de a-și începe călătoriile cu o vizită la Fanar.
10. La fel ca în multe alte tomosuri este fixată datoria "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei" de a primi Sfântul și Marele Mir de la Patriarhia Constantinopolului.
11. Dacă mai devreme Fanarul a pretins la monopol și supremație în moderarea relațiilor bisericești externe ale noilor Biserici pentru a rezolva "problemele de natură bisericească, dogmatică și canonică", atunci potrivit noului tomos, această interacțiune nu mai are niciun sens. Acum Tronul Ecumenic va oferi toate explicațiile necesare, fără discuții inter-bisericești.
12. Pe lângă noua autocefalie, pe teritoriul "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei"  se creează exarhatul și stavropegia Bisericii de la Constantinopol, ale căror drepturi sunt inviolabile. Adică granițele canonice ale noii structuri sunt funcționale doar unilateral: "Biserica Ortodoxă a Ucrainei" nu poate avea parohii în străinătate, iar pe teritoriul ei Patriarhia Constantinopolului poate avea propriile parohii, iar drepturile sale sunt inviolabile.
13. În partea finală se specifică suplimentar că autocefalia se acordă doar în aceste condiții. Această clarificare face posibilă justificarea revocării autocefaliei în cazul încălcării acestor condiții.

Concluzii

Pe baza analizei schimbării treptate a conținutului tomosurilor de autocefalie emise de Biserica Ortodoxă de la Constantinopol, observăm atât geneza eclesiologiei sale generale, cât și a ideilor despre rolul său și rolul altor Biserici Autocefale.

Încă din secolul al XVI-lea, creșterea numărului de patriarhii a fost percepută organic (cel puțin formal) și deciziile asupra acestora au fost stabilite de sinod, ceea ce observăm în autocefalia Bisericii Ruse.

Parțial, factorul sinodalității este prezent în acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Greciei, la care, pe lângă Biserica Ortodoxă de la Constantinopol, participă și Patriarhul Ierusalimului. Dar după aceea, nu mai vedem reflectarea principiului sinodalității inter-bisericești în tomosurile nou acordate.

În secolele XIX-XX, noile Biserici Autocefale printr-un efort considerabil dobândesc statutul de Patriarhii, chiar dacă au avut acest statut în trecut. Iar unele nu reușesc să-l obțină până în prezent.

În general, atitudinea Bisericii de la Constantinopol față de rolul său în lume și față de alte Biserici Autocefale se schimbă semnificativ pe măsură ce Patriarhul Constantinopolului pierde puterea în Imperiul Otoman. În ea, patriarhul Constantinopolului deținea, spre deosebire de Bizanț, atât puterea politică formală, cât și cea reală, și anume statutul de etnarh, șeful Rum-mei, care îi unea pe toți creștinii ortodocși ai imperiului. În cadrul Imperiului Otoman, multe autocefalii vechi au fost lichidate și încorporate în Biserica Constantinopolului, ca de exemplu Patriarhia Bulgară sau Sârbă. Dar chiar și vechile Biserici din Ierusalim, Antiohia, Alexandria și Cipru, care și-au păstrat autocefalia, erau subordonate politic etnarhului. Pierderea teritoriilor de către Poarta Otomană a tăiat automat influența și puterea Patriarhiei Constantinopolului. Confruntându-se cu noi provocări și cerințe de autocefalie națională, Constantinopolul a fost nevoit să caute modalități de a compensa pierderile. În parte, această tendință se manifestă în secolul al XIX-lea, pe care o putem vedea în formatul autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Greciei.

Dar această tendință se dezvoltă pe deplin în secolele XX și XXI, după prăbușirea finală a Imperiului Otoman și pierderea Scaunului de la Constantinopol atât a influenței politice, cât și a enoriașilor din Turcia, ca urmare a masacrului poporului grec și a expulzării lor din țară.

Această tendință își găsește expresia atât în ​​extinderea exterioară a Fanarului, la care asistăm până în prezent, cât și în încercarea de a limita autocefalia noilor Biserici și de a păstra puterea și influența deja pe teritoriile Bisericilor Autocefale.

La prima încercare de a reduce autocefalia Bisericii Ortodoxe a Greciei, s-au atins doar de problema primirii Sfântului și Marelui Mir de la Constantinopol, moderarea relațiilor externe și parțial de principiile formării Sinodului. Ulterior, folosind exemplul acelorași Biserici Sârbă și Română, vedem recunoașterea aproape deplină a noilor biserici autocefale ca fiind egale (cu excepția acordării statutului de patriarhie, ceea ce s-a făcut mai târziu). Pe baza acestui fapt, experiența reducerii autocefaliei în tomosul acordat Bisericii Greciei ar putea fi considerată un episod nesistemic. În secolul al XX-lea, totul se schimbă. Este evident că încercările de a minimiza prin tomos independența reală a noilor Biserici Autocefale, de a le subordona Fanarului cât mai mult posibil, sau cel puțin de a le pune într-o poziție dependentă, sunt legate exact de pierderea poziției etnarhului ca urmare a lichidării Imperiului Otoman. Și ele sunt, cel mai mult probabil, tocmai o încercare de a compensa această pierdere.

De fapt, recunoașterea autocefaliilor depline în secolul al XX-lea din partea BOC obțin doar  Biserica Bulgară și Biserica Georgiană. Și aici, de fapt, vorbim deja despre recunoașterea faptelor care au avut loc: ambele Biserici sunt deja independente, fiecare de 73 de ani (o coincidență uimitoare a "experienței de a nu fi recunoscută de către Fanar"!). În plus, ambele Biserici erau vechi Patriarhii, cândva lipsite de autocefalie din cauza vicisitudinilor istoriei. În aceste cazuri, Scaunul de la Constantinopol pretinde doar la moderarea relațiilor inter-bisericești, iar în cazul Bisericii Georgiene – doar sub forma unei recomandări.

Se observă o reactualizare a rolului Patriarhului și al Bisericii Constantinopolului. Putem vedea clar metamorfoza "primului dintre egali" în "primul fără egali".

Dar poziția Fanarului cu privire la autocefalia noilor Biserici este complet diferită în privința Bisericilor Poloneză, Abaneză, Cehă, și cu atât mai mult a  celei "Ucrainene". Aici asistăm la o "reducere" a împuternicirilor și la consolidarea pârghiilor de influență asupra vieții interioare a acestor Biserici.

În plus, constatăm o regândire a rolului Patriarhului Constantinopolului și al Bisericii Constantinopolului. Putem vedea clar metamorfoza "primului dintre egali" în "primul fără egali". În primul rând, vedem o afirmație inconfundabilă a învățăturii ortodoxe despre Hristos ca Cap al Bisericii. Apoi menționarea acestui lucru dispare încet din documente și, ca rezultat, în "tomosul ucrainean" îl vedem ca cap al Bisericii nu pe Hristos, ci Scaunul de la Constantinopol. Terminologia care reflectă relațiile inter-bisericești se schimbă și ea în tomos: mai întâi, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol este Sora pentru restul Bisericilor și Mama noilor Biserici autocefale, care au provenit din sânul ei, apoi ea este doar Mama lor. Și în cele din urmă, ea este  doar Mamă pentru toate Bisericile – fără excepție, și pentru Bisericile mai vechi decât ea – și surori între ele sunt numai celelalte Biserici Autocefale.

În "tomosul ucrainean", îl vedem ca cap al Bisericii nu pe Hristos, ci Scaunul de la Constantinopol.

Dacă în 1990 în tomosul emis Bisericii Ortodoxe Georgiene, Constantinopolul pretinde că îi acordă o "nouă autocefalie", recunoaște vechimea autocefaliei Bisericii Georgiene, pe care a primit-o de la Biserica din Antiohia, atunci în 2018 purtătorul de cuvânt al Fanarului Arhiepiscopul Iov (Ghecia) de Telmis menționează într-un interviu acordat BBC:

"Alte Biserici existente astăzi în lumea ortodoxă – începând cu Biserica Ortodoxă Rusă, continuând cu Bisericile din Grecia, Serbia, România, Polonia, Albania, Bulgaria, Georgia, Cehoslovacia – noile Biserici – nu au fost confirmate de Sinoadele Ecumenice, Constantinopolul a fost cel care le-a dat statutul de existență".

La început, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol nu pretindea la diaspora celorlalte Biserici, dar în 1922 Sinodul Bisericii de la Constantinopol ia o decizie cu privire la subordonarea obligatorie și exclusivă" a întregii diaspore ortodoxe. Și acum vedem afișarea acestor afirmații în tomos. Aceasta este o inovație din secolul al XX-lea.

Însă în secolul XXI, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol merge și mai departe și declară dreptul de a-și crea propriile exarhate și stavropegii nu numai în diaspora, ci și pe teritoriul altor Biserici Locale definite de aceasta, ceea ce este evident în tomosul ucrainean. Astfel, treptat, titlul sonor și onorabil "Ecumenic" devine astfel datorită pretențiilor reale. Papismul în ediția ortodoxă capătă trăsături din ce în ce mai evidente.

De la mijlocul secolului al XX-lea, vedem afișarea în tomosuri a pretențiilor Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol pentru funcții judiciare superioare și reglementarea din ce în ce mai activă a modelului intern de guvernare al Bisericilor Locale, până la veșmintele primilor ierarhi.

Începând cu tomosul ucrainean, constatăm includerea în tomos a cerinței de a participa la sinoadele organizate de Biserica Ortodoxă de la Constantinopol. După ce a suferit un eșec total în adunarea reprezentanților tuturor Bisericilor locale din Creta în 2016, Fanarul decide să își consolideze prerogativa în tomos.

De fapt, vedem o devalorizare treptată a semnificației autocefaliei pentru Biserica Locală și reducerea acesteia la autonomie.

În același timp, trebuie remarcat faptul că aproape în toate tomosurile Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol se declară: se acordă autocefalie Bisericii locale, întrucât a apărut un stat independent corespunzător, argumentând că acesta este motivul proclamării autocefaliei.

Iată cum vorbește Arhiepiscopul Iov (Ghecia) despre aceasta în interviul menționat mai sus:

"Trebuie să înțelegeți că în Biserica Ortodoxă administrarea Bisericii coincide întotdeauna cu administrația laică a statului – nu eu am inventat acest lucru ​​și nici Patriarhul Bartolomeu, acest lucru se menționează în canonul al 17-lea emis la al IV-lea Sinod Ecumenic. Prin urmare, în principiu, atunci când apare un stat nou, aceasta nu este o obligație, dar el poate cere organizarea autocefaliei pentru Biserica sa".

Între timp, în regula menționată nu găsim o astfel de afirmație, deoarece, în principiu, în toate canoanele ale tuturor celor șapte Sinoade Ecumenice, nu găsim o astfel de afirmație în contextul autocefaliei.

În același timp, observăm selectivitatea abordării din partea Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol a acestei probleme: acolo unde permite contextul politic, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol în secolul al XX-lea nu creează deloc Biserici autocefale, ci propriile sale eparhii, în cel mai bun caz, pe baza autonomiei: Arhiepiscopia din SUA, Biserica Ortodoxă Finlandeză, Biserica Ortodoxă Apostolică Estoniană, Noile Eparhii Grecești etc.

De exemplu, Biserica Ortodoxă a Americii a rămas fără recunoaștere din partea Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol, iar cererea către Constantinopol din partea Bisericii Ortodoxe Finlandeze de a-i acorda autocefalia timp de 40 de ani a rămas fără răspuns.

Observăm selectivitatea abordării din partea Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol a problemei acordării autocefaliei: acolo unde permite contextul politic, Biserica Ortodoxă de la Constantinopol în secolul al XX-lea nu creează deloc Biserici autocefale, ci propriile sale eparhii, în cel mai bun caz, pe baza autonomiei: Arhiepiscopia din SUA, Biserica Ortodoxă Finlandeză, Biserica Ortodoxă Apostolică Estoniană, Noile Eparhii Grecești, etc.

Și numai acolo unde contextul inter-bisericesc sau politic necesită în exclusivitate autocefalie, aceasta este proclamată de Constantinopol. Dar în același timp, statutul real al acestor autocefalii este adesea mai puțin independent decât cel al autonomiilor.

Un exemplu în acest sens este Biserica Ortodoxă Ucraineană, care are un statut de auto-guvernare în cadrul Patriarhiei Moscovei, a cărei independență este mult mai largă decât cea a "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei" autocefale. Drepturile acordate Bisericii Ortodoxe Ucraineane de către Biserica Ortodoxă Rusă sunt mult mai largi decât drepturile "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei"(nerecunoscute) definite de Fanar, fapt despre care s-a scris deja în mod repetat mai devreme.

O altă inovație a tomosurilor, începând cu cel acordat Bisericii Cehe, este fixarea "condițiilor în care se acordă autocefalia". Dreptul de revocare nu este specificat direct în documente, dar a fost deja declarat de către reprezentanții Fanarului:

"Și, în principiu, potrivit unor canoniști, întrucât aceste noi autocefalii sau noi Patriarhii nu au fost niciodată confirmate de Sinodul Ecumenic, deoarece au fost create de Patriarhia Ecumenică, atunci la un moment dat, dacă Patriarhia Ecumenică consideră că este necesar, poate anula acest statut.

Deci, dacă se spune că Patriarhia Ecumenică pierde un din putere – dar pe ce bază?

Pe baza canoanelor, conform învățăturilor Bisericii Ortodoxe, Patriarhia Ecumenică are anumite privilegii. Cine nu este de acord cu acest lucru, se desparte de facto de Ortodoxie" (Arhiepiscopul Iov (Ghecea) într-un interviu acordat BBC la 02.11.2018).

Drepturile acordate Bisericii Ortodoxe Ucraineane canonice de către Biserica Ortodoxă Rusă sunt mult mai largi decât drepturile "Bisericii Ortodoxe a Ucrainei"(nerecunoscute) definite de Fanar, despre care s-a scris deja în mod repetat mai devreme.

Acum să comparăm formularea din tomosul ucrainean (2019):

"Pentru a soluționa problemele semnificative de natură bisericească, dogmatică și canonică, Preafericitul Părinte Mitropolit al Kievului și toată Ucraina, în numele Sfântului Sinod al Bisericii sale, trebue să apeleze la Preasfântul nostru Scaun Patriarhal și Ecumenic, căutând să obțină de la el o opinie autoritară și o înțelegere fermă",

- o formulare similară, de exemplu, este în tomosul acordat Bisericii Bulgare (1945):

"... cu privire la problemele generale ale bisericii care necesită discuții și studii ecumenice, să comunice și să ceară sfat de laa Preasfântul nostru Scaun Ecumenic Patriarhal și să accepte de la el atât părerea și înțelegerea sa autoritară, cât și părerea și înțelegerea altor sfinte Biserici surori",

«…по общим церковным вопросам, которые нуждаются во вселенском обсуждении и изучении, пусть сносится с нашим Святейшим Патриаршим Вселенским престолом и от него просит и принимает как его авторитетное мнение и понимание, так и мнение и понимание прочих святых сестринских Церквей»,

- o nouă formularea emisă anterior tomosurilor ucrainean și ceh (1998):

– и с формулировкой предшествующего украинскому чешского томоса (1998 г.):

"În ceea ce privește subiectele globale și problemele de natură bisericească care depășesc capacitățile Bisericilor Ortodoxe Locale, Preafericitul Părinte Arhiepiscop de Praga și Toate Ținuturile Cehe și Slovaciei are, de asemenea, dreptul de a apela la sfântul nostru Scaun Ecumenic Patriarhal, care este în comuniune cu toate episcopiile ortodoxe, care propovăduiesc cuvântul adevărului. Patriarhia Ecumenică va cere de la Bisericile Surori părerea și poziția lor...".

Putem constata că în 2018, Fanarul se considera deja o sursă suficientă de răspunsuri la întrebări cu "caracter bisericesc, dogmatic și canonic", și nu mai are nevoie ca înainte de opinia Bisericilor Surori (fiicelor?). Înțelepciunea Sinodală a Bisericii este înlocuită de decizia personală a Arhiepiscopului Noii Rome.

Putem reaminti o altă formulare, extrem de apropiată după sens:

"În virtutea fincției sale, Pontiful Suprem posedă infailibilitate în învățătură, când el, ca Păstor Suprem și Călăuzitor al tuturor credincioșilor lui Hristos, este obligat să-și întărească frații în doctrina definitivă de credință sau moralitate".

Exact așa sună punctul nr. 1 a celui de-al 749-lea canon al Bisericii Romano-Catolice, care a fost aprobat în 1870 la I Sinod de la Vatican, cu referire la dogma infailibilității Papei. În cazul Patriarhiei de la Constantinopol, funcția sinodală a fost îndeplinită de Sinodul Bisericii Ortodoxe de la Constantinopol, iar noua dogmă și-a găsit reflectare în tomos.

Canalul TG "Labarum. Prin aceasta vei câștiga"