Primatul Bisericii Ciprului nu-l va discuta pe Dumenko la Sinod

Arhiepiscopul Hrisostom (la dreapta). Imagine: churchofcyprus.org.cy

Primatul Bisericii Ortodoxe din Cipru Arhiepiscopul Hrisostom a declarat că nu intenționează să pună la vot subiectul pomenirii lui Epifanie Dumenko și "autocefalia" BOaU, relatează site-ul oficial al Bisericii din Cipru.

În timpul interviului, Primatul Bisericii din Cipru a declarat că nu va ridica aceste întrebări pentru dezbatere la viitoarea ședință a Sfântului Sinod din 23 noiembrie 2020, ci pur și simplu le va explica sinodalilor "de ce a decis să-l pomenească pe noul conducător al Bisericii din Ucraina".

Potrivit Arhiepiscopului Hrisostom, el "a studiat pe deplin subiectul, s-a întâlnit cu 9 dintre cei 13 primați" și "cunoaște punctul de vedere al celor 13 primați".

"Dacă cineva va examina cu atenție scrisoarea pe care am trimis-o Santității Sale, și dacă toți mă vor ascultă, atunci Ortodoxia nu va avea probleme și va putea deveni un model pentru alte confesiuni. Iar Biserica Ciprului va sta foarte sus", este încrezut Arhiepiscopul Hrisostom.

Înaltpreasfinția Sa a mai spus că "deși am o problemă cu piciorul de șase ani și lupt cu cancerul de trei ani, în pofida suferințelor și a bolii mele am plecat împreună cu Înaltpreasfinția Sa al Albaniei (Arhiepiscopul Anastasie – n.r.) la Salzburg, unde Santitatea Sa (Patriarhul Bartolomeu – n.r.) se afla în vizită. Am avut o întâlnire cu el pentru a-mi asuma participarea la această campanie și a-mi împărtăși părerea cu alți Primați. Toți Primații au fost bucuroși să mă vadă. Dar, din păcate, starea mea de sănătate și situația cu noul coronavirus nu-mi mai permite să călătoresc, deoarece fac parte din grupul de risc".

Astfel, menționează Primatul Bisericii din Cipru, "l-am informat pe Santitatea Sa că nu mai pot face acest lucru".

"După ce am fost în vizită la Constantinopol, am aflat întregul adevăr despre această problemă, pentru că înainte cunoșteam doar jumătate, și Sanctitatea Sa mi-a explicat că Ucraina aparține Patriarhiei Ecumenice, și că a fost transferată în jurisdicția Patriarhiei Moscovei pentru ca să o conducă temporar, dată fiind apropierea Moscovei de Ucraina. La fel cum Noile Țări au fost dăruite Bisericii Greciei, cu condiția ca acestea îl vor pomeni mai întîi pe Patriarhul Ecumenic și apoi pe Patriarhul Moscovei", a menționat Arhiepiscopul Hrisostom.

Potrivit Arhiepiscopului, "la începutul secolului al XVII-lea, călătoria de la Constantinopol în Ucraina era dificilă. Din 1917, odată cu începerea comunismului în Rusia, Patriarhul Ecumenic a încetat să fie pomenit. Când comunismul a căzut, Patriarhul Ecumenic a dorit să restabilească ordinea inițială în Ucraina, dar rușii au refuzat".

El a mai menționat că "există multe alte detalii" pe care "nu le poate expune acum".

"Prin urmare, după ce mi-am cristalizat opinia în martie și pentru că nu am avut timp să o discut la Sinod, l-am pomenit (pe Epifanie) ca să informez cu privire la această problemă la următorul Sinod", a declarat Primatul Bisericii din Cipru.

Arhiepiscopul Hrisostom a adăugat că "nu a crezut că ei (sinodalii care nu sunt de acord cu decizia sa – n.r.) vor ieși cu declarațiile lor în mass media, a așteptat că vor veni să-l vadă pentru că știu că ușa sa este deschisă. I-ar fi îndreptățit și le-ar fi cerut iertare pentru tulburările provocate și că nu i-a informat în detaliu".

Este convins că l-au "atacat fără motiv": "Dacă le-aș fi ucis părinții sau frații și surorile, ei nu mi-ar fi făcut aceasta. Au vărsat acid și fiere. Nu am făcut nimic pentru a stârni această ostilitate față de mine. În orice caz, îi iert, nu am nimic împotriva lor. Și sunt în slujba lor".

Arhiepiscopul Hrisostom a subliniat că "nu are de ce să-i fie frică": "Am un anumit mod de viață în Biserică, pentru care m-am dăruit în totalitate. Nimeni nu mă poate acuza că sunt aici pentru plăcere. Am avut de toate, nu am căutat nimic când am venit în Arhiepiscopie. M-am simțit mult mai bine în Patmos. Am venit aici pentru slujire", a rezumat ierarhul.

Anterior, UJO a scris că a devenit cunoscută data când Primatul Bisericii din Cipru va convoca Sfântul Sinod.

Zelenski a promis că va semna legea despre parteneriatele civile

Pentru ca o nouă lege să fie semnată de Președinte, ea trebuie mai întâi să fie înregistrată la Rada Supremă

În 2024, în Europa au fost înregistrate 2444 de crime împotriva creștinilor

Cel mai mare număr de incidente a fost înregistrat în Marea Britanie.

Serviciul de Securitate al Ucrainei din nou a blocat site-ul UJO

Site-ul este blocat până la sfârșitul legii marțiale.

Un "credincios"al BOaU din Cerkasy smulgea prapure și lovea în oameni

Bărbatul din video mai întâi calcă în picioare prapure bisericești, lovește în credincioși, iar mai târziu pozează cu o lumânare în mânî în sfântul lăcaș recent acaparat

"Omule, te rog să mori" – acesta a fost raspunsul AI pentru un utilizator

Rețeaua neuronală Gemini a cerut politicos unui utilizator să moară din cauza faptului că umanitatea este o povară și o pierdere de timp și resurse.

Un politician american care a criticat persecuția BOUkr va fi în guvernare

Vivek Ramaswamy și Elon Musk vor conduce Departamentul pentru eficacitatea guvernului din SUA.