BORu încetează pomenirea Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului în diptice

Arhiepiscopul Hrisostom. Imagine: ria.ru

La ședința din 20 noiembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis să înceteze pomenirea prească în diptice și să întrerupă cumuniunea de rugăciune și comuniunea euharistică cu Primatul Bisericii Ortodoxe a Ciprului Arhiepiscopul Hrisostom, din cauză că acesta l-a pomenit pe liderul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) schismatică Epifanie Dumenko în rândul Primaților Bisericilor Ortodoxe Autocefale.

De asemenea, sinodul a decis să înceteze coliturghisirea cu acei ierarhi ai Bisericii Ciprului, care vor intra în comuniunea bisericească cu reprezentanții BOaU, anunță serviciul de presă al BORu.

Pomenirea a avut loc pe 24 octombrie 2020 la Sfânta Liturghie la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Chrysoroyatissa (lângă Paphos), după care Arhiepiscopul Hrisostom a recunoscut că nu și-a coordonat decizia cu membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ciprului.

În acest context, se subliniază faptul că decizia de a-l pomeni pe liderul BOaU a fost luată unanim de către Primatul Bisericii Ciprului, fără acordul membrilor sinodului său, și prin urmare, nu are un caracter sobornicesc.

În decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse se menționează că an anumit număr de episcopi ai Bisericii Ciprului au condamnat actul Arhiepiscopului Hrisostom pentru "încălcarea gravă a structurii sobornicești, colective și democratice a Bisericii noastre Ortodoxe și a modului în care Biserica Ortodoxă a Ciprului funcționează pe baza acestui sistem", și l-au îndemnat "să-și retragă imediat fapta sa anticanonică și invalidă".

UJO a raportat că Arhiepiscopul Hrisostom unilateral, contrar deciziei anterioare a Sinodului propriei sale Biserici, a recunoscut așa-numita "Biserică Ortodoxă a Ucrainei", pomenindu-l pe "întâistătătorul" său la Liturghie, fapt care a provocat dezbinări în cadrul Bisericii Ciprului.

În Nichegovka a ars biserica temporară a comunității prigonite a Bisericii Ortodoxe Ucrainene (UOC).

Un incendiu a distrus toate bunurile parohiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu câteva zile înainte de Crăciun, lăsând credincioșii fără un loc de rugăciune.

În Gaza, pentru prima dată în anii de război, a fost aprins bradul de Crăciun

Creștinii ortodocși din oraș au aprins lumini pe copac lângă vechiul templu al Sfântului Porfirie.

În Ghana a fost arestat un „profet” după un „potop mondial” care nu a avut loc.

A fost reținut Evans Eshun, cunoscut sub numele de Ebo Noi.

În Siria a fost prevenită o tentativă a militanților ISIS de a ataca biserici de Anul Nou

În Aleppo a fost neutralizat un terorist sinucigaș care se îndrepta spre cartierul creștin.

Procuratura solicită returnarea Bisericii Tuturor Sfinților a BOU din Poceaev statului

Organul de supraveghere insistă asupra anulării deciziilor de înregistrare, în urma cărora templul a fost înregistrat în proprietatea Lavrei Adormirii Maicii Domnului din Poceaev.

Franța va interzice rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani

Inițiativa de a limita accesul minorilor la platformele digitale a primit sprijinul președintelui Franței și se pregătește pentru discuția în parlament.