Primăria din Kiev a privat Lavra de dreptul de folosință asupra terenului

Consiliul local de la Kiev a votat în favoarea transferului Rezervației a dreptului de folosință asupra terenului pe care se află Lavra. Imagine: screenshotvideo de pe site-ul kmr.gov.ua

Pe 8 februarie 2024, consiliul orășenesc de Kiev a transmis rezervației naționale "Lavra Kievo-Pecerska" dreptul de folosință asupra terenurilor pe care se află mănăstirea Lavra Peșterilor de la Kiev, transmite serviciul de presă al rezervației.

Organizația a numit decizia consiliului orașului Kiev un fapt "istoric", "crucial" și una care "va permite Lavrei să scape de prezența "lumii ruse" cu narațiunile sale care vizează distrugerea spiritualității și culturii ucrainene".

Serviciul de presă subliniază că decizia consiliului local din Kiev "va permite rezervației naționale "Lavra Kievo-Pecerska" să preia protecția și controlul deplin asupra monumentelor de importanță mondială, care sunt incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO".

Potrivit comunicatului, terenul de sub Lavră nu fusese oficializat legislativ de peste 30 de ani, iar după rezilierea unilaterală a contractului de închiriere cu mănăstirea, prin eforturile autorităților "soluționarea problemei funciare s-a activizat".

"Sunt foarte recunoscător consilierilor pentru că au susținut această decizie istorică", a comentat Maxim Ostapenko, directorul general al rezervației. "De fapt, acesta este primul pas către întoarcerea completă a Lavrei ucrainene poporului ucrainean".

Rezervația și-a exprimat, de asemenea, recunoștința funcționarilor care au facilitat transferul terenului, în special directorului Departamentului patrimoniului cultural al Ministerului Culturii, Marianei Tomin, și ministrului culturii interimar, Rostislav Karandeev, "pentru poziția și apărarea neclintită a intereselor statului".

UJO a informat mai devreme despre declarația lui Rostislav Karandeev că Ministerul Culturii lucrează asupra conservării vieții monahale în Lavra Peșterilor de la Kiev, dar totul trebuie să aibă loc sub auspiciile Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU).

Elenski a dat explicații dacă preoții BOUkr vor fi sau nu mobilizați

Conducătorul Serviciului de Stat pentru Etnopolitică a lăsat de înțeles că preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar putea fi mobilizați în armată.

Un parlamentar a reacționat la critica ONU a legii care interzice BOUkr

Potrivit deputatului, autoritățile ucrainene au încercat să împiedice publicarea raportului Înaltului comisar, însă și în ONU agenții ruși sunt mulți ca muștele.

În 2025, farmaciile ucrainene vor realiza medicamente pe bază de canabis

Asociația ucraineană de canabis medical a anunțat că medicamentul o să apară pe rafturile farmaciilor din Ucraina în următoarele luni.

Pușcașul din catedrala din Cerkasy – propus în Consiliul Ministerului Apărării

În "Consiliul veteranilor războiului cu Rusia", Pșenycinyi a fost numit "un exorcist care a curățat cea mai mare catedrală ortodoxă din Ucraina".

Pastorala La Naşterea Domnului A PF Părinte Onufrie, Întâistătătorul BOUkr

Întâistătătorul BOUkr i-a îndemnat pe credincioși să lucreze duhovnicește pentru a deveni vase demne de Iubirea și Lumina Divină, în ciuda dificultăților lumii moderne.

Zinkevyci: Cei care sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, nu sunt cu Ucraina

"Mitropolitul" BOaU Mihailo Zinkevyci crede că cei care sărbătoresc Crăciunul conform calendarului iulian, sprijină inamicul.