De ce ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene pleacă la BOaU

Cine trădează Biserica și de ce? Imagine: UJO

La sfârșitul lunii martie 2021, a devenit cunoscut faptul că fostul adjunct al conducătorului Departamentului pentru informații și relații publice a Lavrei Peșterilor Adormirea Maicii Domnului de la Kiev, ieromonahul Inochentie (Pidtoptanîi), a plecat la Biserica Ortodoxă a Ucrainei nou creată, sau mai bine zis, în eparhia fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Alexandru (Drabinko).

Acest act nu a trecut neobservat de mass media ucraineană și de la începutul lunii aprilie, mai multe resurse au publicat interviuri cu ieromonahul Inochentie, care au în comun un singur moment – ostilitatea față de Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică. În aceste publicații, fostul călugăr al Lavrei de la Kiev este numit "publicist bisericesc", "teolog" și "patriot". Motivul pentru laudele adresate părintelui Inochentie este ușor de înțeles că – la BOaU a trecur nu o persoană obișnuită, ci o figură bisericească cu renume. Iată ce s-a spus în legătură cu acest eveniment la o emisiune de pe Canalul 5: "Inochentie Pidtoptanîi nu a fost în Lavră un simplu călugăr, ci asistentul șefului Departamentului pentru informații. Este teolog și publicist bisericesc. Are distincții bisericești. Ieșirea unui călugăr erudit din Biserica Rusă a provocat agitație în Biserica Ortodoxă Rusă în Ucraina ".

Aici trebuie să concretizăm unele momente. În primul rând, Ieromonahul Inochentie nu a locuit în Lavra Peșterilor Kiev încă din noiembrie 2020. Potrivit acestuia, el a plecat într-un "concediu pe o durată nedeterminată" pentru a-și ajuta părinții. Ce înseamnă "un concediu" pentru un călugăr care "a murit pentru lume" este o problemă aparte. În plus, pe internet nu veți găsi un număr mare de lucrări teologice ale părintelui Inochentie, doar câteva articole. Mai mult, el nu a primit cea mai importantă "distincție bisericescă" a Bisericii Ortodoxe Ucrainene – panagia episcopală, pe care o râvnea atât de mult. Și în general, nici în Biserica Ortodoxă Rusă, nici în Ucraina, plecarea sa nu a provocat o rezonanță deosebită. Mai degrabă, el a ridicat încă o dată în fața credincioșilor problema trădării, mai precis, motivele și forța motrice care o determină.

De ce fugarii din Biserica Ortodoxă Ucraineană trădează Biserica?

Părintele Inochentie susține că motivul intrării sale în organizația BOaU a fost "patriotismul", care nu a fost înțeles de frații Lavrei și ierarhia Bisericii. În același timp, potrivit pr. Inochentie , el a pus pe peretele din chilia sa steagul Ucrainei, ceea ce nu a provocat iritare sau neînțelegere la călugări. Mai mult, el a spus că "cea mai mare parte a fraților din mănăstire duc o viață monahală și încearcă să nu se amestece în treburile politice, geopolitice, și politico–religioase". Cu alte cuvinte, nimeni din Lavră nu l-a împiedicat să fie patriot. Aceasta înseamnă că motivele trădării au fost altele. Care?

"Cea mai mare parte a fraților din mănăstire duc o viață monahală și încearcă să nu se amestece în treburile politice, geopolitice, și politico–religioase".

Ieromonahul Inochentie (Pidtoptanîi)

În același interviu, ieromonahul Inochentie spune că a cerut un concediu pentru a pleca la Eparhia de Mykolaiv și "dacă eram acceptat acolo, aș fi ezitat - să aderez sau nu (la BOaU), dar de la mitropolit a fost liniște timp de trei luni am fost acasă în liniște, cu mama mea". În cele din urmă, la începutul Postului Mare, ieromonahul Inochentie a decis să plece la BOaU – nu pentru că era motivat de vreun sentiment înalt, dar pentru că "trebuie să fii undeva".

Adică nu ar fi avut loc niciun "transfer" dacă Pitirim, Mitropolitul de Mykolaiv și Oceakov, l-ar fi acceptat pe ieromonahul Inochentie (Pidtoptanîi) în Eparhia sa. Dar dintr-un anumit motiv, Preasfințitul nu a făcut-o. Deși, având în vedere faptul că părintele Inochentie este un "teolog" și "publicist bisericesc", motivul trebuia să fie foarte serios. Ce s-a întâmplat?

Mitropolitul Pavel, starețul Lavrei Peșterilor de la Kiev, a aruncat mai multă lumină asupra situației. Potrivit PS Mitropolit Pavel, ieromonahul Inochentie (Pidtoptanîi)  este "o persoană mândră, arogantă și doritoare de putere, o persoană care se consideră un mare teolog. Prin urmare, s-a simțit jignit că timp de trei ani nu a fost apreciat așa cum și-ar fi dorit și nu a fost ridicat la rangul de arhimandrit și episcop. A vrut să devină arhiereu pentru a-și potoli mândria, patima de a poseda alte suflete. De aceea a părăsit mănăstirea – pentru a încerca să devină episcop vicar la Miropolitul Pitirim, dar nu a reușit", căci arhimandritul Varnava (Gladun) a fost ales episcop vicar al Eparhiei de Mykolaiv.

Se pare că ieromonahul Inochentie a plecat în "concediu" în eparhia sa natală din Mykolaiv pentru deveni episcop acolo, deoarece el credea că acest lucru nu-i va reuși în mănăstirea Lavra Peșterilor de la Kiev. Dar și Mitropolitul Pitirim, la fel ca Mitropolitul Pavel, a văzut mândria și pofta de putere în tânărul slujitor și nu i-a îndeplinit dorința de a deveni episcop, ceea a servit în cele din urmă ca un impuls pentru trădare.

Interesant este faptul că atunci când a vorbit despre motivul pentru care a ales slujirea la Eparhia de Pereiaslav-Vișneve împreună cu fostul mitropolit al Biserici Ortodoxe Ucrainene Alexandru (Drabinko), și nu la mănăstirile Sf. Mihail sau Sf.Teodosie din cadrul Bisericii Ortodoxe a  Ucrainei nou creată, așa cum se cuvine unui călugăr, părintele Inochentie a subliniat că a făcut această alegere pentru ca "să nu fie răspândite zvonuri că am venit să fac carieră bisericească și că am venit anume în centru". Adică fostul ieromonah al Lavrei înțelege foarte bine că până și în cadrul BOaU, "trecerea" sa este privită doar ca o dorință de a face "carieră" – de a primi panagia "episcopală". Și aceste "zvonuri" sunt întemeiate, deoarece cei care au părăsit mai devreme Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică pentru BOaU schismatică, au făcut-o de dragul carierei.

De exemplu, Mitropolitul Pavel a spus că Pidtoptanîi "întotdeauna a manifestat dispreț pentru Drabinko, Simeon (Șostatski) și chiar Patriarhul Bartolomeu. Cunosc acest lucru la sigur, deoarece a lucrat sub conducerea mea, a lucrat la calendarul bisericii, site-ul mănăstirii, a publicat materiale. Nu avea opinii pro-BOaU. Mai mult, în comunicare a demonstrat deschis simpatii pro-ruse. Prin urmare, nu înțelegd de unde au apărut la părintelui Inochentie opinii diametral opuse. De fapt, acest lucru se referă la toți", a adăugat Mitropolitul Pavel, vorbind despre cei care au părăsit Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.

Într-adevăr, este greu să nu fii de acord cu cuvintele Preasfințitului Părinte Pavel. De exemplu, mitropolitul Simeon (Șostatski) a trecut la BOaU pentru că fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko a mizat pe el ca pe conducătorul viitoarei structuri religioase. Mitropolitul Alexandru (Drabinko) a planificat să o eparhie întreagă în BOaU și, în plusa contat pe o poziție specială în structură, deoarece, din propriile sale cuvinte, el are "o demnitate canonică impecabilă" și "Soborul de unificare" nu ar fi avut loc fără el, ceea ce înseamnă că nu ar fi existat nici BOaU. Arhimandritul Gavriil (Krizina) a plecat la BOaU doar pentru a primi panagia, la fel ca și Victor Bed.

Toți acești oameni au fost motivați nu de dorința de a se apropia de Hristos, nu de dorința de a-și exprima liber opiniile "patriotice" (pe care Biserica Ortodoxă Ucraineană nu le-a negat niciodată), nu de dragostea lor specială pentru Ucraina, ci doar de ambiții și oportunism. Pentru a ne convinge de acest lucru, este suficient să analizăm viziunile și declarațiile acestor oameni înainte de a trece la BOaU și după.

Când trădătorii spun adevărul?

Retorica fugarilor este o dimensiune nestatornică. Pentru că imediat după trădarea lor, aproape întotdeauna încep să arunce cu noroi în Biserica din care au plecat, și să-și compună un trecut pe care nu l-au avut niciodată.

Iată ce a scris același ieromonah Inochentie (Pidtoptanîi) când era încă în sânul Bisericii Ortodoxe Ucrainene: "Este foarte ușor să fii credincios atunci când domnește o liniște relativă în raport cu Biserica. Este mult mai dificil să reziști în credință atunci când Biserica este calomniată, când călugării sunt ofensați, iar preoții și episcopii sunt acuzați de ceea ce nu au săvârșit. Dar umblând prin Lavră, unde se săvârșesc rugăciuni douăzeci și patru de ore pe zi, inima simte adevărul, simte această rugăciune și înțelege că se află acolo unde trebuie să fie, se află acolo unde Dumnezeu și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu umple sufletul cu har".

Iată un alt exemplu. Ieromonahul Inochentie îl intervievează pe Mitropolitul Pavel, care spune: "Faptul că o parte din populația noastră sub egida naționalismului, din cauza ambițiilor personale, ignoranței și confuziei mentale se află în afara unității cu Biserica Ortodoxă – este o problemă. Dar există o singură soluție: pocăința celor care s-au abătut în schismă... BOaU nou creată nu se află în unitate cu Biserica Ortodoxă...". S-a întâmplat în februarie 2019, în perioada în care, așa cum asigură Pidtoptanîi acum, el cu toate puterile sufletului său a simpatizat noua structură. A urmat vreo la cuvintele Mitropolitului Pavel sau cel puțin a încercat să-i înmoaie cuvintele destul de dure? Nu. Imediat după fraza Mitropolitului, părintele Inochentie a răspuns: "Vă mulțumesc, Înaltpreasfinția Voastră, pentru conversație plină de învățătură!".  Mai mult, pe tot parcursul interviului, el numește BOaU, "Soborul de unificare", BOU-PK și BAOU "așa-numitele", iar cuvântul "episcop" atunci când este aplicat schismaticilor, este învariabil luat în ghilimele.

Retorica fugarilor este o dimensiune nestatornică. Pentru că imediat după trădarea lor, aproape întotdeauna încep să arunce cu noroi în Biserica din care au plecat, și să-și compună un trecut pe care nu l-au avut niciodată.

Iată întrebarea pusă de același părinte Inochentie 4 luni mai târziu – în iunie 2019: "În lumina ultimelor evenimente din viața religioasă a Ucrainei, cel mai dureros moment pentru mulți creștini ortodocși este comportamentul mănăstirilor athonite, deoarece unele dintre ele au permis coslujirea cu așa-numiții "preoți" și "episcopi" ai "Biserici Ortodoxe a Ucrainei". Ce atitudine trebuie acum să avem față de Sfântul Munte? Putem să mergem acolo? Aceste călătorii nu ascund oare un risc pentru viața duhovnicească a credincioșilor, dat fiind faptul că Muntele Athos a intrat în comuniune directă cu cei care, de fapt, nu au hirotonire valabilă?".

Din cuvintele sale reiese că la acea vreme el nu credea că "ierarhia" BOaU are o hirotonire legitimă și regretă că Muntele Athos a intrat în comuniune directă cu ei. Dar trece anul și părintele Inochentie spune ceva diametral opus – în BOaU apare "harul" și "cel mai conservator cler și mirenii Bisericii Ortodoxe Ucrainene din cadrul Patriarhiei Moscovei" trebuie să înțeleagă că "trebuie să nu unim cu toții și să mergem mai departe pe calea afirmării atât a Bisericii Ucrainene, cât și a statului ucrainean". Au apărut oare fapte noi privind legitimitatea "hirotonirilor" în BOaU? Nu, în BOaU a apărut însuși părintele Inochentie, mai mult, a apărut acolo unde există o "reputație canonică indubitabilă" – la Drabinko. Apare întrebarea: când a fost sincer părintele Innochentie? Când era sub conducerea Mitropolitului Pavel și vorbea cu dispreț despre ex-mitropolitul Alexandru ( Drabinko), sau când s-a alăturat acestuia, pentru că "îl cunoștea de 14 ani"?

Putem vorbi și despre evoluția fostului mitropolit Alexandru. De exemplu, înainte de aderarea sa la schismă, el a spus că "subordonarea noastră completă față de Patriarhia Moscovei este un mit fabricat pentru a discredita Biserica noastră". Și iată cuvintele aceluiași om, rostite după trădare: "Din păcate, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu a fost niciodată autonomă și nu este autonomă nici astăzi ... Biserica Ortodoxă Ucraineană este un conglomerat de eparhii ale Bisericii Ruse pe teritoriul statului ucrainean".  Ei bine, când a spus el adevărul – când a afirmat independența completă a Bisericii Ortodoxe Ucrainene sau când a declarat că Ea nu a fost niciodată independentă?

Fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucraine Simeon (Șostațki) se află pe aceeași lungime de undă cu fostul mitropolit Alexandru. Astfel, el a spus recent că a fost întotdeauna fascinat de ideea de autocefalie a Bisericii Ucrainene, și în timp ce era încă membru al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a vorbit în mod repetat despre asta peste tot, inclusiv la Sinoadele de la Moscova. "I-am scris Patriarhului, am vorbit permanent despre autocefalie atât la Moscova, cât și la Kiev", a declarat Șostațkii. "M-am dus (la "Soborul de Unificare" – Ed.) din convingere ideologică! Deși mi s-a reproșat că înainte nu am vorbit și nu am făcut agitație pentru autocefalie. Răspunsul meu este să facă cunoștință cu stenogramele Sinoadelor (în special a Sinoadelor de la Moscova, unde sunt înregistrate toate discursurile), și va deveni clar că am vorbit despre asta și acolo".

Ei bine, le-am solicitat. La cererea UJO de a confirma cuvintele fostului mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Patriarhia Moscovei a răspuns că au verificat toate arhivele disponibile, dar nu au găsit nicio declarație a lui Șostațkii pe tema autocefaliei. "Conform protocoalelor disponibile, mitropolitul Simeon (Șostațki) a vorbit la Sinodul Arhieresc din 2013 "Despre poziția Bisericii în lumina dezvoltării tehnologiilor de înregistrare și prelucrare a datelor cu caracter personal"; a lipsit la Sinodul din 2016; la Sinodul din 2017 a vorbit de mai multe ori pe teme legate de legislația matrimonială".

Comportamentul fostului arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene Gavriil (Krizina) nu a fost o excepție. De exemplu, cu câteva luni înainte de plecarea sa în Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BAOU), comentând arestarea "activiștilor" care au încercat să dea foc unei mănăstiri a Bisericii Ortodoxe Ucrainene, el spune că "ei luptă cu Dumnezeu". El i-a numit pe "patrioții" din Lviv care au cerut demolarea lăcașului de cult al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Lviv "adepți ai lui Lenin, care se bucură în iad". Arhimandritul Gavriil l-a numit pe jurnalistul schismatic Ilia Bei o "prostituată duhovnicească" pentru că "a fost membru al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a trecut la Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK), iar apoi s-a întors din nou la Biserica Ortodoxă Ucrainenă".

De îndată ce arhimandritul Gavriil a urmat exemplul lui Bei și a plecat din Biserica Ortodoxă Ucrainenă la BAOU și apoi s-a alăturat BOaU, retorica sa s-a schimbat. Astfel, el numește anatema lui Epifanie Dumenko proclamată în Zaporojie "o nebunie", postează cu plăcere un mesaj al serviciului de presă al BOaU despre presupusa canonicitate a "transferului" comunităților de la Biserica Ortodoxă Ucrainenă în subordinea BOaU, și numește Biserica Ortodoxă Ucrainenă – "Biserica Ortodoxă Rusă în Ucraina".

Credință, infidelitate și trădare

Fidelitatea a fost considerată una dintre cele mai valoroase calități întotdeauna și pretutindeni, în orice moment și la toate popoarele. Istoria cunoaște o mulțime de cazuri când cuceritorii i-au eliberat și chiar i-au recompensat pe soldați și slujitori pentru credința lor față de un conducător învins. În același timp, trădarea de dragul intereselor "egoiste" a provocat întotdeauna dispreț și dezgust.

Hristos pune cuvântul "necredincios" într-un rând cu cuvântul "îndărătnic": "O, neam necredincios şi îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi" (Matei 17:17). În altă parte, El spune: "Cel ce este credincios în foarte puţin şi în mult este credincios; şi cel ce e nedrept în foarte puţin şi în mult este nedrept" (Luca 16:10). BOaU nu este "o altă confesiune canonică în Ucraina", așa cum le place să o prezinte erudiților religioși liberali, dar este o structură care ia cu asalturi forțate lăcașurile Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care îi umilește, îi insultă și îi persecută pe credincioșii Săi. Omul care părăsește Biserica din interes personal și trece de partea persecutorilor Săi nu poate decât să evoce o analogie cu o persoană care l-a părăsit pe Hristos pentru a se alătura persecutorilor Săi.

Când exact Iuda l-a trădat pe Hristos? Atunci când a furat bani din cutia de donații sau când și-a sărutat Învățătorul în Grădina Ghetsimani? Trădarea începe cu mult înainte de ultimul "sărut al lui Iuda". Acest act este un ultim pas, un fel de punct. Iar motivele trădării sunt aproape întotdeauna aceleași – mândria, comoditatea și puterea. La drept vorbind, aceste trei păcate sunt arma folosită de Satana. Cineva poate rezista, cineva – nu.

Trădarea începe cu mult înainte de ultimul "sărut al lui Iuda". Acest act este un ultim pas, un fel de punct. Iar motivele trădării sunt aproape întotdeauna aceleași – mândria, comoditatea și puterea.

Hristos a arătat că numai o persoană care este complet și în întregime devotată lui Dumnezeu poate rezista ispitelor, o persoană care nu caută ce este a lui, ci caută numai voia lui Dumnezeu și nu se bazează pe propria sa putere, ci pe Dumnezeu. Din păcate, protagoniștii din articolul nostru nu au fost în stare sau nu au dorit să o facă – dorința de a transforma pietrele în pâini, de a sări de pe vârful templului și de a cuceri lumea s-a dovedit a fi mai puternică. Însă adevărat este că în cele din urmă, în loc de toate acestea, ei au primit câțiva bănuți din cutia care îi aparținea lui Hristos și ucenicilor Săi, și 30 de arginți din mâinile dușmanului Său.

Atât timp cât omul este în viață, are posibilitatea să corecteze totul și să se schimbe. Protagoniștii din publicație cu siguranță cunosc acest lucru. Întrebarea este – vor putea schimba ceva?