Acțiunea lângă RS și BP: mirenii înțeleg responsabilitatea pentru Biserică?

Credincioșii au început să înțeleagă că Biserica nu înseamnă doar ierarhia; Biserica suntem noi toți. Imagine: UJO

Pe 15 iunie 2021, în jur de 20000 de credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-au adunat lângă clădirea Radei Supreme a Ucrainei. Sopul acestei acțiuni de rugăciune, inițiată de uniunea civică "Mirenii", a fost atragerea atenției autorităților ucrainene asupra legilor anti-bisericești care contravin Constituției. Reamintim că aceste legi vizează redenumirea Bisericii Ortodoxe Ucrainene și simplificarea procedurii "tranzițiilor" (de fapt – a acaparărilor prin forță) a lăcașurilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene de către susținătorii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou creată. Aceste legi au fost adoptate sub președinția lui Poroșenko, care și-a construit campania prezidențială pe propaganda unei noi structuri schismatice și pe lupta împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Drept urmare, în scurt timp mai mult de 120 de biserici au fost preluate cu forța de la Biserica Ortodoxă Ucraineană cu ajutorul radicalilor de dreapta, a oficialilor și a activiștilor, în timp ce alte sute de parohii bat pragurile instanțelor judiciare și din cauza reînregistrărilor ilegale ale bisericilor în altă jurisdicție.

Astfel, credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au decis să se unească pentru a-și apăra Biserica și au creat organizația "Mirenii", ai cărei juriști ortodocși au pregătit proiecte de lege menite să oprească încălcarea drepturilor și libertăților Bisericii. Pentru a preveni tergiversarea în examinarea acestor proiecte de lege, "Mirenii" au decis să le transmită personal parlamentarilor. În același timp, a fost adunate peste un milion de semnături ale credincioșilor sub apelul să înceteze persecuția de facto. Acțiunea de rugăciune în fața Radei Supreme a durat mai mult de o oră, apoi credincioșii s-au îndreptat spre Biroul Președintelui. După ce au înmânat declarația lor reprezentantului Biroul Prezidențial, "Mirenii" s-a împrăștiat cântând troparul "Hristos a Înviat!". Ce va urma? Putem spune că această acțiune a fost organizată numai pentruo singură dată, sau la fel ca în Muntenegru, pe străzile Ucrainei nu vor ieși 20000, dar de zeci de ori mai mulți credincioși pentru a-și proteja Biserica? Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să facem unele precizări în prealabil.

Puterea și Biserica din Ucraina

Așa s-a întâmplat că atitudinea autorităților față de Biserica Ortodoxă din Ucraina a avut întotdeauna un sentiment de o anumită condescendenţă. Politicienii au văzut (și văd) în cler și credincioși niște oameni pur și simplu ciudați, care au propria lor subcultură, care nu au nicio legătură cu realitatea în care trăiesc ei, politicienii. Cei mai mulți "aleși ai poporului" se orientează slab sau mai bine zis deloc nu se orientează în materie de religie, nu au nicio idee despre spiritualitate și viața duhovnicească, și percep diferite organizații bisericești din țară doar prin prisma oportunității politice. În general, politicienii își amintesc de Biserică și credincioși numai în ajunul alegerilor. A doua zi după alegeri ei își pierd interesul pentru Biserică, sau "îngrijorarea" lor pentru Biserică se transformă într-o dorință de adaptare a Bisericii la interesele lor politice. Acest lucru duce adesea la mari probleme și nu le aduce niciun beneficiu politic.

Mitropolitul Clement (Vecerea) a spus pe bună dreptate că toți președinții Ucrainei "au interpretat foarte primitiv componenta religioasă a societății ucrainene" și "birourile lor creează în mod constant un fel de simulacre religioase care nu au nicio legătură cu realitatea". Iată și acum președintele Ucrainei Vladimir Zelenski, comentând acțiunea de rugăciune a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene în fața Radei Supreme, a confundat-o cu un miting al Partidului Platforma de Opoziției pentru Viață (PPOV), numindu-i pe participanți "bunicuțe în kepiuri galbene".

Adevărat, așa cum a notat corect analistul politic Elena Diacenko, este foarte probabil că Președintele a putut să fie pur și simplu dezinformat și nu a înțeles situația. Dar altceva este important aici: Zelenski nu a fost interesat să afle de ce credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au venit la Biroul său. Este bine sau rău acest lucru?

Zelenski și Biserica din Ucraina

Pe de o parte, este rău. Pentru că Președintele habar nu are despre ceea ce se întâmplă în viața Bisericii din țară; nu știe (sau nu vrea să știe) cu ce probleme se confruntă Biserica, ceea ce înseamnă că nu este apt să le rezolve.

Pe de altă parte, este bine. Deoarece Zelenski s-a distanțat cu adevărat de problemele religioase, nu încearcă să le includă în sfera activităților sale politice, ceea ce înseamnă că există speranța că va lăsa Biserica în pace.

Două lucruri par ciudate în acest context.

1. Dacă Zelenski ca politician nu este într-adevăr preocupat de problemele religioase, de ce îl invită pe Patriarhul Bartolomeu în Ucraina, și încă în numele întregului popor ucrainean?
2. De ce, în calitate de Președinte al țării, nu devine inițiatorul abolirii legilor anti-bisericești, care au adus deja (și vor aduce) atât de multă durere oamenilor obișnuiți și atâtea probleme pentru autorități?

Arhiepiscopul Nicolai (Pocitovîi) de Vasilkiv a atras atenția conducătorului statului asupra acestor momente în cuvântul său la acțiunea de rugăciune. În special, Vlădica i-a cerut lui Zelenski să pună capăt persecuției credincioșilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană și să retragă invitația Patriarhului Bartolomeu în Ucraina. "Vă rugăm să vă retrageți invitația pentru Patriarhului Bartolomeu, deoarece el nu este conducătorul Bisericii noastre, nici măcar  nu este reprezentantul oficial al statului din care provine. Aceasta (acordare a Tomosului BOaU – Ed.) nu a reușit să aducă pace, unitate comunității ortodoxe ucrainene. Pentru pacea în Ucraina, pentru pacea religioasă, vă rugăm! Ne rugăm pentru statul nostru ucrainean, pentru Biserica noastră și ne dăm viața pentru pacea în Ucraina. Sperăm că ne veți asculta", a spus Vlădica Nicolai.

În acest context trebuie să înțelegem că Vladimir Zelenski invitându-l pe conducătorul Fanarului în Ucraina, aproape la sigur nu a făcut-o din voie proprie. Să ne amintim de august 2019, când Patriarhul Bartolomeu și Vladimir Zelenski trebuiau să semneze o declarație comună. Dar în ultimul moment "părțile nu s-au înțeles", iar echipa Președintelui a refuzat să semneze un document pregătit la Fanar privind cooperarea cu Ministerul de Externe (unde erau încă în funcții cadrele lui Poroșenko). Adică la acea vreme președintele Ucrainei era foarte departe de a firta cu Fanarul și cu atât mai mult de a-l invita pe conducătorul său la Kiev.

Putem doar ghici motivele acestor schimbări atât de dramatice, dar altcevca este clar – conducătorul statului nu are niciun interes personal în cooperarea cu Fanarul. Spre deosebire, de exemplu, de Petro Poroșenko. Aceasta înseamnă că dacă i se vor prezenta argumente mai importante decât cele care îi stau acum la dispoziție, situația se poate schimba. Unul dintre aceste argumente poate fi poziția "Mirenilor".

Este posibil în Ucraina scenariul muntenegrean?

Zelenski nu poate să nu înțeleagă că lupta împotriva Bisericii se încheie întotdeauna și în toate cazurile cu un eșec. Există o mulțime exemple ca dovadă. Mitropolitul Clement (Vecerea) a accentuat că "nimeni nu a reușit vreodată să speculeze cu sentimentele credincioșilor".

El a subliniat că cei care au încercat să o facă, "au obținut întotdeauna cel mai deplorabil rezultat pentru ei înșiși", pentru că "aici nu calculele electorale fac diferența, ci voia lui Dumnezeu" pe care niciun politician nu o poate falsifica.

Poroșenko este un exemplu potrivit. Desigur, Biserica nu are nicio legătură directă cu pierderea lui politică; Biserica Ortodoxă Ucrainenenă nu și-a anunțat niciodată oficial poziția cu privire la alegerile prezidențiale. Dar milioane de credincioși au văzut cum Poroșenko încerca de fapt să le distrugă Biserica, și prin urmare au votat pentru un alt candidat. Dar dacă acest candidat continuă politica anti-bisericească a lui Poroșenko, s-ar putea confrunta cu aceeași soartă la următoarele alegeri. Abia acum mirenii pot fi mult mai activi. De exemplu, ca frații lor în Hristos din Muntenegru.

Președintele Djukanovic a condus această țară din 1991. Se părea că pozițiile sale erau de neclintit, iar Muntenegru va fi în mâinile sale încă mult timp. Dar Djukanovic a comi o greșeală fatală prin faptul că a mers deschis împotriva Bisericii prin inițierea unei legi conform căreia terenul de sub bisericile și mănăstirile construite înainte de 1 decembrie 1918 (când Muntenegru s-a alăturat Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor) trebuiau transferate statului. La rândul său, statul trebuia să treansmită terenurile schismaticei "Biserici Ortodoxe Muntenegrene". Această soartă îi aștepta pe mai mult de 600 de biserici și mănăstiri. În cele din urmă, Muntenegrul ortodox s-a ridicat în sensul direct al cuvântului.

Sute de mii de oameni au ieșit pe străzile orașelor muntenegrene la procesiuni religioase pașnice în apărarea lăcașurilor sfinte, scandând cuvintele "Nu vom ceda lăcașurile sfinte!". În unele zile, la procesiunile de rugăciune se adunau până la 300 000 de oameni, ceea ce reprezintă aproape jumătate din populația Muntenegrului. Dar în loc să anuleze legile anti-bisericești, Djukanovic a decis să înceapă represiuni împotriva celor mai activi apărători ai Bisericii. În special, episcopul Ioannikije de Budimlja-Niksic a fost arestat, iar vicarul său Vlădica Metodiu, starețul mănăstirii din Cetinje, a fost bătut cu cruzime, împotriva Mitropolitului Amfilohie (Radovici) al Muntenegrului și Litoralului și au fost intentate mai multe dosare penale. Astfel de acțiuni ale autorităților l-au forțat pe Mitropolitul Amfilohie să facă apel la oamenii din țară cu declarația că autoritățile din Muntenegru s-au discreditat și a vota împotriva lor înseamnă a vota pentru Biserică. Drept urmare, Milo Djukanovic a pierdut alegerile și deși a rămas președinte, a pierdut puterea de facto în țară.

Această istorisire este foarte revelatoare, deoarece a demonstrat politicienilor din întreaga lume potențialul enorm al uniunilor de credincioși. Dacă suntem uniți, dacă suntem conduși de înaltul scop de a ne proteja Biserica Mamă, și nu de interesele noastre financiare, Dumnezeu este alături de noi și suntem de nebiruit. Despre aceasta ne vorbește exemplul muntenegrean.

Da, Ucraina nu este Muntenegru. Populația noastră este de 40 de milioane față de cele 600 000 ale Muntenegrului. Da, în Ucraina nu toți cetățenii sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Biserica s-a rugat întotdeauna cu umilință și a răbdat în tăcere, și nu a participat la acțiuni politice.

Dar nu am avut niciodată o asemenea de situație în jurul Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Și avem multe milioane de credincioși. Dacă nu toți, atunci jumătate dintre ei vor ieși cu siguranță să-și apere sfintele lăcașuri, pentru că dacă autoritățile nu reușesc să protejeze Biserica și drepturile ei, credincioșii vor trebui să o facă.

Deocamdată doar 20 000 de oameni au ieșit în fața Radei Supreme.Dar în curând celebrăm sărbătoarea Creștinării Țării Rusiei, ziua în care sute de mii de mireni, membri ai sfintei noastre Biserici, se adună la Procesiunea "Calea Crucii" la Kiev. Și dacă autoritățile vor dori să vadă câți suntem în total, vom veni la Președinte din nou. De această dată toți împreună.