Oamenii fără minte sunt mai aproape de Dumnezeu decât oamenii fără inimă

Imagine: ekklisiaonline.gr

Dumnezeu, spre deosebire de lume, nu ne va abandona niciodată și nu ne va uita niciodată. Tot ce avem nevoie pentru a fi mântuiți este o inimă curată, smerită și binecuvântată. Cineva aleargă să vâneze tomosurului, cineva caută recunoașterea altor biserici, cineva își folosește pumnii pentru a-și dovedi canonicitatea. Dar cât de puțini sunt cei care caută nepătimirea sufletească. Poate pentru că este mult mai greu, pentru că nu o poți cumpăra cu bani și nu o poți lua prizonier cu ajutorul bandiților.

Sufletul celui care se mântuiește nu se străduiește pentru zgomot și forfotă, ci pentru tăcere și pace în rugăciune. Până când mintea noastră cu toate gândurile ei se dizolvă într-o inimă blândă și smerită, suntem sortiți să trăim în frici și griji. Duhul care trăiește în noi este întotdeauna liniștit și pașnic, dar egoismul este agitat, laș și neliniştit. Dacă te regăsești pe tine însuți, cu tine îl vei găsi pe Dumnezeu.

Pentru cei ignoranți există doar lumea, pentru cei mântuiți există numai Dumnezeu. În caz de anxietate, mai întâi trebuie să te calmezi și să înțelegi că Dumnezeu este"totul în toate". Duhul nostru este o răcoare liniștită și dulce în interiorul gardului inimii. Nu există viață în egoismul nostru și nu există moarte în duh.

Pe calea către Dumnezeu, prima crestătură este pocăința. A doua este o conștiință vigilentă. Al treilea este smerenia și auto-judecata. Al patrulea sunt bazele practicii duhovnicești. Liniștea sufletească și liniștea inimii este a cincea crestătură. Sentimentul prezenței divine este al șaselea. Și chiar la capătul căii - transformarea sufletului nostru - de către Duhul Sfânt. Iluminarea sufletului fără Hristos este o realizare demonică.

Atingerea curățeniei conștiinței fără harul lui Dumnezeu este o amăgire demonică. Meditația (reflecția), în care nu există Dumnezeu, este o calea spre nicăieri.

Așa cum reflectarea soarelui este prezentă în fiecare picătură de apă de mare, tot așa tăcerea Duhului este aceeași în toți oamenii. Din această tăcere trebuie să înveți să vorbești, să acționezi și să raționezi. Nu trebuie să te gândești la mântuirea ta, trebuie să o înțelegi cu inima ta. Cei fără creier sunt mai aproape de Dumnezeu decât cei fără inimă. Viața este comunicare constantă cu Dumnezeu, orice altceva este o minciună demonică. În interiorul nostru trăim egoismul, dar duhul nostru privește cu calm tot ceea ce se întâmplă. Cu cât ne gândim mai puțin la noi, cu atât Dumnezeu se gândește mai mult la noi. Un părinte a spus: "O carte duhovnicească nu este formată din litere și pagini ci este o inimă vie și plină de compasiune sub formă de litere și pagini".

Educația adevărată înseamnă să înveți să-L vezi pe Dumnezeu în toate. Adevărata știință învață să iubești, în pofida tuturor și în pofida a tot. A urî pe cineva înseamnă a urî pe Dumnezeu. Indiferent de cât de mult am vorbi despre har, el va coborî la cei care au învățat să iubească.

Organele noastre interne nu funcționează singure, iar viața noastră nu trece de la sine. Dumnezeu acționează pretutindeni și în toate. Răspunsurile corecte la întrebări nu vin din minte, ci din inimă. Liniștea duhului este vocea lui Dumnezeu. Dumnezeu privește lumea prin ochii noștri. Când oamenii se îndepărtează de Dumnezeu, încep războaiele. Când oamenii se grăbesc spre Dumnezeu, începe pacea. Nu contează unde este corpul nostru, este important să fim mereu în Dumnezeu.

Dăruind toate puterile noastră lumii – suferim, dăruindu-le lui Dumnezeu – ne mântuim.

Ce este rugăciunea neîncetată? Aceasta este rămânerea constantă a sufletului în Dumnezeu. A fi mântuit înseamnă a fi atent la tine zi și noapte. Dacă fericirea este în Dumnezeu, atunci unde ne poate ea de la noi pleca? Iadul este o minte necontrolată. Poți scăpa de ea doar liniștind mintea și găsind pacea interioară.

Un duhovnic a spus: "Cine caută înțelepciunea încetează să adune cunoștințe lumești. Cine adună cunoștințe lumești nu poate ajunge la înțelepciune. Cel care a dobândit înțelepciune este liber de o astfel de adunare". Cu cât Dumnezeu este mai aproape, cu atât lumea este mai departe. În timp ce exteriorul este absolut pentru noi, invizibilul rămâne închis.

Cei care au venit, l-au întrebat pe părinte: "Cum ați dobândit harul?". "La douăzeci de ani am vrut să întorc întreaga lume cu susul în jos, iar Dumnezeu m-a răbdat. La treizeci de ani am vrut să-i împac pe toți cu toți, și lui Dumnezeu I-a fost jale de mine. La cincizeci de ani am hotărât să uit de mine, și Dumnezeu m-a miluit!".

Ne vom neliniști până când vom da totul lui Dumnezeu. Mintea ia putere de la satana, iar sufletul de la Dumnezeu. Viața se naște în inimă, dar mintea o ia. Lumea nu ne dă răspunsuri la întrebările noastre, dar în Dumnezeu toate întrebările dispar. Un părinte a spus: "Este bine să spui adevărul. Dar este și mai bine să poți spune adevărul pe scurt".

Nu este nevoie să reflectăm și să ne gândim la ceea ce ne vine de la Dumnezeu și ce de la diavol. Trebuie să înveți să simți intuitiv acest lucru cu inima. Nu contează când se termină războiul. Nu contează dacă mâna umană a cuiva ne ucide sau dacă murim de propria noastră moarte. Un lucru este important - vei fi mântuit în Dumnezeu sau vei pieri în propriul tău egoism. Sufletul nostru nu este bolnav și nu are nimic de-a face cu circumstanțele exterioare ale vieții. Se referă numai la dobândirea harului lui Dumnezeu.

Un părinte duhovnic a spus: "Dumnezeu este întotdeauna în fiecare dintre noi ca prezență și noi nu putem fi în El decât ca absență. Prezența divină înseamnă plinătatea tuturor proprietăților divine, iar absența noastră este absența egoismului și a tuturor calităților păcătoase după sfințirea sufletului prin har".