Nebunia devine o norma mentală, iar normalul se transformă în nebunie

Nebunia pentru Hristos este o cale foarte dificilă și singuratică. Imagine: psihoterapija.kiev.ua

Viața Sfintei Xenia din Sankt Petersburg ne oferă încă un motiv pentru a ne reconsidera propriile valori. Un nebun pentru Hristos nu este doar cineva care își poartă hainele pe dos, ci cineva care întoarce adevărul vieții peste cap, forțându-ne să înfruntăm realitatea Evangheliei: "Căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu" (Luca 16:15).

Comportamentul Sfintei Xenia a fost tipic pentru un nebun pentru Hristos. Ea a vorbit ciudat, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a acționat contrar normelor societății. Un astfel de comportament ar putea fi uluitor și chiar înspăimântător. Conduita ei a atras batjocură, insulte și chiar ostilitate. Nebunia pentru Hristos este cea mai ciudată și mai neatrăgătoare formă de asceză creștină.

Ce reprezintă nevoința nebuniei pentru Hristos?

La prima vedere, un nebun pentru Hristos pare să nu fie altceva decât un nebun care și-a pierdut simțurile. În realitate însă, nebunia lor este o mască care ascunde o minte sănătoasă și un raționament sobru. Ei adoptă în mod voluntar aspectul de nebunie, imitând nebunia. Această stare nu îi limitează și nu dăunează psihicului. Dar de ce ei fac asta? Care este sensul unei astfel de "performanțe"?

Nebunia ca atitudine justificată teologic

Noul Testament oferă o justificare teologică pentru nebunia în Hristos. Apostolul Pavel le spune ucenicilor săi: "Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun...." (1 Cor. 3:18). El mai scrie: "Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos" (1 Cor. 4:10). Nebunia despre care vorbește apostolul este legată de reevaluarea valorilor care a fost realizată de Mântuitorul și descrisă de multe ori în Evanghelie. Această "nebunie" este spirituală și înseamnă respingerea normelor și regulilor impuse de lumea seculară.

Astăzi, putem vedea clar cum așa-numitul curs "normal" al civilizației duce omenirea la o nebunie reală.

Să privim la comportamentul frenetic al oamenilor în timpul vânzărilor din "vinerea neagră" – este o adevărată patologie psihologică a unei societăți de consum. Observați fețele celor care promovează diverse perversiuni sexuale și veți vedea că aceștia au anumite trăsături distinctive.

Dar în loc să dea o evaluare psihologică adecvată acestui fenomen, lumea preferă să-și ajusteze normele cu abaterile.

O persoană perceptivă poate recunoaște semnele obsesiei de pe fețele anumitor politicieni, personalități publice și activiști pentru care înșelăciunea, ipocrizia și trădarea au devenit un mod de viață. Lumea intră într-o stare prevăzută de Sfântul Antonie cel Mare în secolul al IV-lea: "Vine o vreme când oamenii vor înnebuni și când vor vedea pe cineva care nu este nebun, îl vor ataca, zicând: "Tu ești nebun, nu ești ca noi".

Sensul ascetic al nebuniei pentru Hristos

Asceții creștini își asumă nevoința nebuniei pentru Hristos pentru ca să realizeze scopuri duhovnicești. Prima și cea mai importantă dintre acestea este atingerea smereniei. Simularea nebuniei provoacă dispreț, umilire și maltratare. În mod ciudat, primii care manifestă agresivitate față de astfel de oameni sunt adesea grupările de copii și adolescenți. Când un copil cu o tulburare mintală intră într-un grup, el devine rapid o țintă de batjocură crudă și chiar de abuz fizic. Aceasta relevă corupția profundă a naturii umane, care își manifestă păcătoșenia încă de la o vârstă fragedă.

"Cine este cu adevărat înțelept, când este jignit, nu se mânie și nu se apără, ci acceptă calomnia ca adevăr și, acuzat pe nedrept, cere iertare" (Sfântul Isaac Sirul). Din păcate, ne lipsește curajul de a îndura chiar și cea mai mică calomnie. Cerem dreptate, protestăm și încercăm să dovedim lumii că am fost nedreptățiți. Dar toate acestea arată doar imaturitatea noastră duhovnicească și cât de multe trebuie să învățăm.

Sfinții Părinți ne învață că ar trebui să-i privim pe cei care ne supără sau ne jignesc ca pe niște medici care ne vindecă de deșertăciune și mândrie. Nebunii pentru Hristos consideră umilințele lor drept cel mai bun remediu pentru mândrie.

"Începutul cuceririi patimii slavei deșarte este paza gurii și dragostea de a fi necinstiți" (Sfântul Ioan Scărarul).

Darurile harului primite prin nebunia pentru Hristos

Nebunii pentru Hristos se plasează în mod deliberat în situații în care sunt priviți ca cei mai de jos dintre cei de jos. Lepădarea lor totală de sine se exprimă în dorința lor de a îndura disprețul. Dar, ajungând în adâncuri, acești sfinți descoperă o nouă viziune asupra lumii care nu are nimic în comun cu raționalitatea și logica noastră.

Înțelegerea realității vine la ei intuitiv, ocolind intelectul, ca o revelație directă. "Să te disprețuiești în ochii tăi și vei vedea slava lui Dumnezeu în tine însuți. Căci acolo unde înflorește smerenia, acolo răsare slava lui Dumnezeu" (Priacuviosul Isaac Sirul). Aceasta explică de ce aproape toți nebunii pentru Hristos au avut darul profeției.

Natura însăși a acestei nevoințe ascetice face din acest dar o podoabă naturală a sufletului, care nu poate să nu se manifeste într-un asemenea mod de viață. Totuși, acest lucru se întâmplă numai atunci când omul își asumă nebunia de dragul lui Hristos, urmându-L pe Mântuitor din dragoste pentru El și de dorul de a fi răstignit împreună cu Hristos.

Mulți oameni trăiesc în umilință și dispreț total, dar nu au nici clarviziune, nici alte daruri duhovnicești pe care le găsim la nebunii pentru Hristos, deoarece principalul lucru în viața dunovnicească este scopul, nu starea. "Prin expunerea învelișului exterior la lovituri, îți vei elibera sinele interior de suferințele viitoare" (Preacuviosul Nichetas Stefatos).

Comportamentul "amoral" al nebunilor pentru Hristos

Chiar și atunci când au devenit făcători de minuni, nebunii pentru Hristos își ascund adesea sfințenia printr-un comportament scandalos și chiar iamoral, pentru a evita lauda și venerația umană. De aceea uneori comit acțiuni care par să fie contrare moralității Evangheliei. Prefăcându-se că sunt beți, lacomi sau risipitori etc., ei își ascundea sfințenia și harul.

Dacă s-a întâmplat cândva ca oamenii să dezvăluie această înșelăciune și să înceapă să-i cinstească pe cei nebuni pentru Hristos, tratându-i cu respect și evlavie, atunci, de regulă, asceții au preferat să meargă să locuiască într-un loc unde nimeni nu-i cunoștea.

Mulți nebuni pentru Hristos au ales o moarte "rușinoasă", la fel cum a fost viața lor.

Sfântul Ioan Scărarul ne spune povestea unui călugăr cu numele Antioh, care a petrecut trei ani în ascultare deplină față de un bătrân, îndurând umilințe și jigniri constante. Odată în vis a avut o revelație că astfel și-a ispășit a zecea parte din datoria sa față de Dumnezeu. "Dar când voi putea să plătesc totul? Sărmanul Antioh! Ai nevoie de multă muncă și de o dezonoare și mai mare!". Din acel moment, a început să se prefacă nebun.

Și noi ar trebui să ne întrebăm: "Cât oare trebuie să înduram pentru a ne plăti datoriile?". Și ar fi bine să ne amintim de acest lucru atunci când simțim că am fost tratați pe nedrept.

Scopul final al faptei nebuniei pentru Hristos

Nebunia pentru Hristos era un fel de echivalent al vieții de pustnicie, deoarece acordă libertate interioară deplină de toate convențiile sociale. Pofta de călătorie și sărăcia deplină au creat în sufletele nebunilor pentru Hristos condiții în care inimile lor au dobândit cel mai mare dar după care tânjeau – iubirea nepământească pentru Dumnezeu și om. Din acest motiv, nebunii pentru Hristos erau plini de compasiune și aveau rugăciune neîncetată.

Nebunia pentru Hristos este o cale foarte dificilă și singuratică. În cele din urmă, însă, duce la cele mai înalte înălțimi duhovnicești posibile în această lume.

Ajungând la nepătimire deplină, nebunii pentru Hristos, în timp ce sunt încă în trup, devin locuitori ai Cerului, ca îngerii vii, purtători ai voinței lui Dumnezeu.

Ce legătură are acest lucru  cu noi? Directă. Sfântul Apostol Pavel, când scria despre nebunia lui de dragul lui Hristos și despre cum Hristos a ales nebunia lumii, era în exterior destul de sănătos la minte. Dar valorile lumii sale interioare erau total opuse cu cele ale lumii exterioare. În acest sens, timpul prezent ne deschide perspective și mai mari.

Apare senzația că în curând cei care încă păstrează bunul simț și au o viziune sobră și obiectivă asupra vieții, vor fi considerați "nebuni". Oamenii vor fi considerați nebuni pentru că cred că căsătoria este posibilă doar între un bărbat și o femeie, pentru că cred că părinții au dreptul de a-și crește și disciplina copiii pentru binele lor și pentru că numesc perversiunile sexuale un păcat, refuzând să le accepte ca normă.

Chiar și astăzi, cei care posedă abilități de gândire critică și preferă să gândească singuri decât să accepte ceea ce le este impus de mass-media, sunt priviți cu suspiciune ca "nesiguri". Căci, după cum spunea Sfântul Antonie cel Mare, ei "nu sunt ca ceilalți".

Și acesta este doar începutul…