"Sectorul de dreapta" a organizat o provocare în timpul Liturghiei în Sumî

Radicalii au încercat încă o dată să împiedice oficierea Liturghiei tradiționale din centrul or. Sumî. Imagine: Eparhia de Sumî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene

La 14 octombrie 2019, de sărbătoarea Sfântului Acoperământ al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, câteva zeci de persoane sub stegul "Sectorului de drepta" au organizat o manifestare provocatoare la doar câțiva metri de locul oficierii Sfintei Liturghii, la care au participat cca două mii de enoriași ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Acest fapt este raportat de "Ortodoxia din Sumî".

"Potrivit organizatorilor, pentru acest "eveniment de Ziua Apărătorilor Ucrainei", anunțat în rețelele de socializare, era prevăzut în program o "expoziție de echipamente și arme DUK-PC, muzică frumoasă, ceai, cafea și multe altele". În realitate, întregul "eveniment", cum era de așteptat, s-a desfășurat cu afișe provocatoare și cu difuzoarele pornite la puterea maximă, prin care răsunau cântece ofensatoare pentru cei adunaţi la rugăciune", au declarat la serviciul de presă al Eparhiei de Sumî a Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Ca și în anii precedenți, peste două mii de credincioși ortodocși, inclusiv numeroși oaspeți și pelerini care au venit în or. Sumî special pentru a participa la liturghie și la rugăciunea pentru pace în Ucraina, au fost nevoiți să suporte acest "concert", deoarece şefii secţiei locale de poliţie nu au luat măsuri pentru a detensiona situația creată. 

Mitropolitul Eulogiu de Sumî și Ahtâr, care au oficiat Liturghia, în predica sa către credincioşi şi-a exprimat regretul că toate acestea se întâmplă cu acordul tacit, și eventual, cu organizarea directă a reprezentanților autorităților locale care nu fac nimic pentru a împiedica repetarea an de an a acestei provocări.

"În ochii ortodocșilor din regiunea Sumî și a locuitorilor orașului nostru, un astfel de  "eveniment" a ilustrat persecuția Bisericii lui Hristos și batjocura credincioșilor în perioada postrevoluționară din anii 20-30 ai secolului trecut", au subliniat la eparhie.

După slujbă credincioșii, conduși de arhireul local și de clerul orașului, s-au deplasat la clădirea consiliului municipal din or. Sumî pentru a-i invita pe funcţionari să discute situația creată. La întâlnirea cu enoriașii nu a ieşit nimeni.

Amintim că biserica cu hramul de Acoperământului Maicii Domnului din centrul orașului Sumî a fost ruinată în anii 30 ai secolului trecut. Biserica a fost aruncată în aer, aproape nivelată cu pământul, iar puţin mai târziu pe acel loc a fost amenajată un parc mic. În urmă cu aproximativ 10 ani aici au început săpăturile arheologice, ceea ce a făcut posibilă descoperirea fundamentului bisericii distruse. Mai târziu aici a fost ridicată o capelă, care a fost sfințită de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului. De atunci, creștinii ortodoxi din regiune vin aici în fiecare an cu Procesiunea Calea Crucii pentru închinare și rugăciune.

Conform informaţiilor oferite de UJO, în 2017 comitetul executiv al consiliului local din or. Sumî nu i-a permis arhiepiscopului Eulogiu să oficieze Liturgia tradițională la 14 octombrie în Piața Acoperământului Maicii Domnului și să săvârşească Procesiunea Calea Crucii. Începând din acel an, radicalii au început să își organizeze în mod regulat acțiunile lor, încercând să împiedice oficierea Liturghiei pe locul bisericii ruinate. 

Elenski a dat explicații dacă preoții BOUkr vor fi sau nu mobilizați

Conducătorul Serviciului de Stat pentru Etnopolitică a lăsat de înțeles că preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar putea fi mobilizați în armată.

Un parlamentar a reacționat la critica ONU a legii care interzice BOUkr

Potrivit deputatului, autoritățile ucrainene au încercat să împiedice publicarea raportului Înaltului comisar, însă și în ONU agenții ruși sunt mulți ca muștele.

În 2025, farmaciile ucrainene vor realiza medicamente pe bază de canabis

Asociația ucraineană de canabis medical a anunțat că medicamentul o să apară pe rafturile farmaciilor din Ucraina în următoarele luni.

Pușcașul din catedrala din Cerkasy – propus în Consiliul Ministerului Apărării

În "Consiliul veteranilor războiului cu Rusia", Pșenycinyi a fost numit "un exorcist care a curățat cea mai mare catedrală ortodoxă din Ucraina".

Pastorala La Naşterea Domnului A PF Părinte Onufrie, Întâistătătorul BOUkr

Întâistătătorul BOUkr i-a îndemnat pe credincioși să lucreze duhovnicește pentru a deveni vase demne de Iubirea și Lumina Divină, în ciuda dificultăților lumii moderne.

Zinkevyci: Cei care sărbătoresc Crăciunul pe 7 ianuarie, nu sunt cu Ucraina

"Mitropolitul" BOaU Mihailo Zinkevyci crede că cei care sărbătoresc Crăciunul conform calendarului iulian, sprijină inamicul.