Reacţie la recunoașterea BOaU de Patriarhul Teodor: Slăbiciune și trădare

Patriarhul Teodor încă recent i-a îndemnat pe ortodocşi să fie credincioși Preafericitului Mitropolit Onufrie şi Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice. Imagine: eparhiya.od.ua

Protoiereul Nicolai Danilevici, șeful adjunct al Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, a comentat exclusiv pentru UJO faptul că BOaU a fost recunoscută de Patriarhia Alexandriei.

"Patriarhul Teodor din Alexandria l-a pomenit astăzi pe Epifanie la slujbă, ceea ce înseamnă că a recunoscut "BOaU". Și cu un an în urmă la Odesa a declarat: "Ţineți-vă de Preafericitul Mitropolit Onufrie". Susţinea Biserica noastră, și o susținea atât de mult încât Evstratie Zorea de la "Patriarhia Kievului" a numit cuvintele Preafericitului "blugi alexandrini". Și acum, totul este complet diferit", a mărturisit protoiereul Nicolai.

El a amintit că Patriarhul Teodor şi-a făcut studiile la Odessa, a fost anterior reprezentantul Patriarhiei Alexandriei în Ucraina și cunoaște limba rusă, lucru rar întâlnit la greci.

"Prin urmare, este bine informat despre tot ceea ce se întâmplă cu adevărat aici, în Ucraina", a subliniat clericul. "Nu mai poate exista nici o scuză că, cică, patriarhul nu știe despre starea reală a faptelor, că Biserica noastră nu l-a informat, nu i-a comunicat, etc. Din păcate, toate acestea nu pot fi tratate decât ca slăbiciune și lașitate, care au dus la trădare".

Părintele protoiereu crede că Patriarhul Teodor nu a putut rezista presiunilor externe:

"Patriarhul Teodor nu a putut rezista presiunii din partea lui Fanarului, a autorităților din Grecia și a Statelor Unite. Patriarhia Alexandriei sunt aceiași greci care au rămas pe continentul african după Bizanț. Ei sunt puțini acolo, dar sunt uniți prin solidaritatea greacă și naționalism. Este semnificativ faptul că recunoașterea vine de la Bisericile grecești: Biserica Elenă, Constantinopol, Alexandria – toţi sunt greci sau rămășițele lor în afara Greciei".

Din păcate, Ortodoxia mondială se îndreaptă inevitabil spre o scindare, a constatat portătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Cauza acestei scindări este Fanarul care a stabilit o ierarhie paralelă în Ucraina, a remarcat protoiereul Nicolai și, în același timp, i-a îndemnat pe credincioșii Bisericii să reacționeze calm la situația creată și a citat cuvintele salvatoare ale Sfintei Scripturi:

"Este trist, dar să ne amintim de Evanghelie: "La fel şi voi veţi fi trădaţi ... de frați, rude și prieteni", dar va veni timpul și "întristarea voastră se va preface în bucurie"  (Ioan 16:20).

Protoiereul a oferit Uniunii Jurnaliştilor Ortodocşi link-ul către videoclipul care subliniază în mod special contrastul dintre atitudinile din trecut și cea prezentă a Patriarhului Teodor față de Preafericitul Onufriie și față de Biserica pe care o conduce.

Amintim că în luna iunie 2019 Patriarhul Alexandriei Teodor afirma că conflictul religios din Ucraina poate fi rezolvat dacă nu vor fi situate interesele personale deasupra intereselor Bisericii. "Am locuit în Ucraina, am simţit durerea și dezbinarea Bisericii din Ucraina. Dar cunosc totodată foarte bine şi Biserica Rusă, pentru că am trăit în interiorul său timp de zece ani, iar Patriarhia Alexandriei are legături emoționale cu ea", a declarat atunci. Patriarhul Teodor a mai spus că Biserica a fost dezbinată de oamenii care au primit autocefalia în Ucraina. "Acum vedem că Filaret (liderul BUO-PK Filaret Denisenko, n.ed.) convoacă Sinodul pentru ca să anuleze deciziile Sinodului de unificare", a încheiat Primatul Bisericii din Alexandria.

Cu toate acestea, deja în data de 8 noiembrie 2019, Patriarhul Alexandriei Teodor l-a pomenit pe liderul BOaU Epifanie Dumenko la liturghie.

În aceeași zi, purtătorul de cuvând al noii structuri bisericești Evstratie Zorea a publicat o fotocopie a comunicatului oficial al Secretariatului principal al Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi, în care Patriarhia Alexandriei anunța că recunoaște Biserica Ortodoxă a Ucrainei.

În Cosmaci unii enoriași ai PCU se judecă cu alții din cauza slujbei din 25 decembrie

Parohia PCU din regiunea Ivano-Frankivsk nu a oficiat slujba religioasă nici pe 25 decembrie, nici pe 7 ianuarie.

Politologul a comparat argumentele Bankova împotriva UPC cu logica represiunilor lui Stalin

Bondarenko a declarat că modul în care autoritățile justifică presiunea asupra Bisericii poate fi echivalat cu retorica epocii totalitare.

În eparhiile UPC au avut loc colinde de Crăciun și concerte festive

În perioada sărbătoririi Nașterii lui Hristos în ianuarie, comunitățile bisericești ale UPC din întreaga țară au organizat colinde, concerte și acțiuni caritabile.

Întâistătător: Legea lui Dumnezeu este scrisă în inima fiecărui om

În timpul predicii din Borispol, Preafericitului le-a reamintit credincioșilor despre sensul Nașterii Domnului și necesitatea de a trăi după poruncile lui Dumnezeu.

În închisorile din SUA, persoanele transgender violează în masă femeile deținute, – mass-media

Criticii leagă creșterea violenței în închisorile pentru femei de aplicarea principiului autoidentificării de gen în sistemul de executare a pedepselor.

Guardian: În 2025, în Marea Britanie a fost înregistrată o creștere record a vânzărilor de Biblii

Specialiștii înregistrează o creștere a interesului pentru textele creștine în condițiile schimbărilor sociale și ale regândirii rolului credinței în societatea contemporană.