Ultima slujbă a BOUkr în Lavra de Sus: a revenit timpul bolșevicilor?
La fel ca bolșevicii cu 100 de ani în urmă, autoritățile ucrainene au alungat Biserica din lăcașurile ei din Lavra Superioară. Imagine: UJO
În ultima zi a anului 2022, la Kiev a avut loc un eveniment pe care mulți și-l vor aminti cu lacrimi în ochi. Ziua de 31 decembrie a fost ultima zi în care autoritățile au permis Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) să săvârșească slujba în partea de Sus a Lavrei Peșterilor din Kiev.
Un număr imens de oameni s-au adunat în biserica Trapezei. Slujba Privegherii se terminase deja, dar nimeni nu pleca acasă. Oamenii împreună cu preoții au cântat colinde, iar apoi – Troparul și stichera Paștelui: "Să învie Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii lui".
Odată cu ultima zi a anului, s-a încheiat termenul de cinci ani de închiriere a bisericilor Lavrei de Sus: catedrala Adormirea Maicii Domnului și biserica Trapezei din cadrul mănăstirii. Iar statul a decis să nu reînnoiască contractul.
Conducătorul Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare Oleksii Danilov: "Să ceară astăzi: dați-ne din nou Lavra ca să putem domni în ea... Ei bine, ascultați-ne, societatea cere dreptatea".
Starețul Lavrei a accentuat că musulmanii și catolicii le permit ortodocșilor să se roage la sfintele lăcașuri creștine, dar credincioșii noștri nu vor avea acces la sfintele biserici la ei acasă.
Mitropolitul Pavel: "Întotdeauna ni s-a permis, musulmanii și în continuare ne permit să ne rugăm la mormântul Sfântului Ierarh Nicolae. Catolicii ne permit să ne rugăm la mormântul Sfinților Apostoli, la moaștele Sfântului Nicolae. Dar oamenii noștri, care își închipuie că sunt buricul pământului, ne alungă de pe pământul nostru, din sfintele noastre lăcașuri".
În anul 1988, în ziua serbării a o mie de ani de la creștinarea Țării Rusiei, în Lavra Peșterilor din Kiev a fost reînviată viața monahală. De atunci în Lavră rugăciunea nu a încetat niciodată. Prin propriile forțe mănăstirea a reconstruit chiliile, au fost restaurate bisericile.
Preafericitul Mitropolit Onufrie: "Această sărbătoare a fost asemenea ca clipa eliberării unui om care a stat foarte mult timp în cătușe. Care a fost dezlănțuit și eliberat. A fost o mare bucurie duhovnicească".
Au trecut 35 de ani, iar acum în ochii credincioșilor sunt lacrimi. Bisericile unde s-au rugat mulți ani, le sunt luate. Oamenii au ieșit în stradă, s-au uitat pentru ultima oară la lăcașul lor sfânt, au ascultat pentru ultima oară sunetul clopotelor Lavrei.
A doua zi, pe ușile bisericilor au fost atârnate lanțuri și lacăte. Lavra Superioară a fost închisă. Au început să lucreze comisii speciale, care au ca scop verificarea activităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene în Lavra de Sus, iar apoi – în cea de Jos – chiar în mănăstire.
Totul este la fel cu a fost cu 100 de ani în urmă. Atunci tot umblau comisii, dar nu ucrainene, ci sovietice. La începutul anilor 1920, puterea sovietică a închis bisericile Lavrei. În 1923, aici a fost deschis un muzeu al cultului și tradiției. Iar în 1926, guvernul sovietic a creat Rezervația Națională Kievo-Pecerska, care și astăzi gestionează Lavra. La scurt timp după crearea Rezervației, călugării au fost izgoniți din Lavră, iar unii dintre ei au fost împușcați.
În prezent în Ucraina se duce o luptă înverșunată împotriva moștenirii trecutului totalitar sovietic. Sunt demolate monumente, sute de străzi sunt redenumite. În mod paradoxal, în loc să disființeze rezervația ridicolă creată de bolșevici în Lavră și să returneze proprietatea Bisericii, guvernul ucrainean face exact același lucru ca și comuniștii – alungă oamenii din biserici și le pune lacăte la uși.
Bolșevicii i-au scos pe credincioși din biserica Trapezei pentru a crea în ea un muzeu al ateismului. De ce autoritățile au alungat astăzi mii de enoriași din biserica Trapeze și catedrala Adormirii Maicii Domnului? Totul indică faptul că lăcașurile sfinte vor fi transmise confesiunii "corecte" – către nou creata Biserică "patriotică" Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU).
Istoricii spun că muzeul ateismului din clădirea bisericii Trapezei era gol. Nimeni nu a vrut să-l viziteze de bunăvoie, oamenii au fost mânați în ea cu forța. Care va fi situația acum dacă Lavra va fi transferată către BOaU? Evident că va fi aceeași.
Să comparăm numărul de oameni din principalele biserici din Kiev ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu cele din BOaU în aceeași zi, la aceeași oră, pe 31 decembrie.
Aceasta este biserica Trapezei a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Este arhiplină. Și deși a fost o zi specială, pentru slujbele obișnuite prezența enoriașilor nu era cu mult mai mică. Și iată slujba oficiată de Epifanie Dumenko în mănăstirea Arhangelului Mihail. Vedem câți enoriași sunt prezenți la ea. În pofida faptului că biserica Arhangelului Mihail este de câteva ori mai mică decât biserica Trapezei, aceasta pare complet pustie.
Chiar peste drum, vizavi de Lavră, este situată mănăstirea Sfântului Feodosie din cadrul BOaU. Să vedem câți oameni vin acolo. Acest filmuleț nu a fost realizat în aceeași zi, dar conform martorilor oculari, pe 31 decembrie aici se aflau la slujbă 4 persoane. În acest lăcaș la slujbe participă în jur de 30-40 de enoriași. Dacă Lavra va fi transferată către BOaU, jumătate dintre acești oameni pot fi trimiși la bisericile Trapezei și Adormirii Maicii Domnului. Le vor umplea oare? Întrebarea este retorică.
Situația este similară și în ceea ce privește Lavra de la Poceaev, unde uniații și reprezentanții BOaU au început deja discuții pe rețelele de socializare – a cui va fi dacă va fi luată de la credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Priviți aceste cadre de la sărbătorirea zilei de pomenire a lui Amfilohie de la Poceaev, oficiată pe 1 ianuarie. Biserica imensă este arhiplină. Și aceasta este dimineața din ziua Anului Nou, când ucrainenii merg de obicei la culcare după serbare.
Imaginile din Lavra Peșterilor din Kiev și Poceaev arată că pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene, bisericile lor nu sunt numere în rating sau sondaje, și nici vreun statut social. Acestea sunt lăcașuri sfinte. Da, după exemplul bolșevicilor, aceste lăcașuri sfinte pot fi luate și acolo se poate deschide un muzeu modern al ateismului. Călugării pot fi pur și simplu alungați de acolo. Și apoi? Nimic. Numai în Lavra Peșterilor din Kiev trăiesc aproximativ 220 de călugări. Același număr de nevoitori există în întrega structură a BOaU. Dar în Biserica Ortodoxă Ucraineană funcționează 260 de mănăstiri. Ce vor face autoritățile cu chiliile monahale goale? Săli de sport sau vor deschide depozite, ca în perioada URSS? Sau le va da în chirie pentru cursuri de yoga, așa cum face astăzi BOaU în mănăstirea sa Vydubițk din Kiev?
Soarta URSS care a închis biserici este tristă – s-a prăbușit. A călca pe grebla sovietică înseamnă a-i repeta soarta. Dumnezeu este îndelung răbdător și milostiv. Dar El nu se lasă batjocorit. În istoria omenirii, adesea s-a dus lupta cu Biserica, dar întotdeauna toți au suferit înfrângere.
Și autoritățile noastre nu trebuie să creadă că vor deveni cumva o excepție.
Fără Pompeo: Începutul sfârșitului sprijinului pentru "proiectul BOaU"?
Fostul Secretar de Stat al SUA Michael Pompeo nu va fi în administrația noului președinte american Donald Trump. Ce înseamnă aceasta pentru BOaU?
Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?
Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.
Trei sinoade misterioase: Ce s-a decis cu privire la BOUkr?
Recent au avut loc ședințele a trei sinoade diferite ținute de trei Biserici Ortodoxe. Ce au decis ele cu privire la existența Bisericii în Ucraina?
Catedrala din Cerkasy a fost acaparată, ce urmează?
Pe 17 octombrie 2024, susținătorii BOaU au acaparatt catedrala din Cerkasy. Ce întorsătură pot să ia evenimentele și ce ar putea însemna aceasta pentru Biserică?
Credința împotriva violenței: Cronica acaparării catedralei din Cerkasy
Pe 17 octombrie 2024, adepții BOaU au luat cu forța catedrala BOUkr din Cerkasy. Cum s-a întâmplat totul și ce concluzii putem trage din acest eveniment?
Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU
La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?