"Nici chiar Dumnezeu nu-l va putea scufunda!": despre Titanicul naufragiat

Imagine: stalkers.info

Este puțin probabil să găsim în prezent o persoană care să nu fi auzit despre "Titanic". Cea mai mare corabie de pasageri din vremea sa care a suferit unul dintre cele mai mari naufragii din istorie.

La 10 aprilie 1912, nava a părăsit portul Southampton pentru prima și ultima sa călătorie. Patru zile mai târziu, în noaptea de 14 spre 15, nava va suferi naufragiu, luând cu sine viața a mai mult de o mie și jumătate de oameni.

La 3 iulie 1916 la Londra a avut loc un proces, la care s-a constatat că tragedia a avut loc "în urma ciocnirii [navei] cu un aisberg, cauzată de viteza excesivă cu care a fost condusă". Cu puțin timp înainte de tragedie, unul dintre inginerii companiei "White Star Line", care a exploatat acest vapor gigantic, a menționat că "Titanicul este atât de fiabil încât nici Dumnezeu Însuși nu îl va putea scufunda".

Pasagerii care au cumpărat bilete scumpe pentru acestă călătorie nefericită erau siguri de siguranța absolută a navei. O sumă decentă de circumstanțe "accidentale" s-au reunit în acea noapte tragică când cea mai fiabilă dintre nave s-a scufundat. Umanitatea se afla în pragul teribilului secol XX cu revoluțiile și războaiele sale, dar mai întâi s-a scufundat "Titanicul". Această tragedie este foarte simbolică, dar nu întâmplătoare. Vă invit să o dezbatem.

Nu sunt un susținător al "teoriei conspirației", nu pentru că sunt sigur la 100% că nu există această "lume a culiselor", ci pentru că este imposibil să vorbim obiectiv despre acest lucru. Există o regulă: orice sistem complex este dificil de prevăzut și dacă există un fel de "guvernare mondială", atunci acesta este un sistem foarte complicat și, prin urmare, toate discuțiile noastre despre el, de regulă, nu sunt altceva decât o pierdere de timp, care te distrage de la unele lucruri foarte importante din viața cotidiană sau spirituală. Toate aceste discuții vor provoca o anxietate inutilă, care îți "dezechilibrează" sufletul și inima, îți umple mintea și îți distrage atenția de la principalul. Cât despre scufundarea "Titanicului", astăzi, de la înălțimea unui secol după tragedie, mai avem ceva de discutat.

*   *   *

Când am menționat despre coincidența circumstanțelor care au dus la naufragiul navei, cuvântul "accidental" l-am luat în ghilimele. La prima vedere, luate aparte, ele într-adevăr par a fi întâmplătoare, dar luate în totalitate circumstanțele ne duc la ideea unei planificări a celor ce s-au întâmplat. Pentru început, să reamintim faptele cunoscute.

Comisia britanică formată pentru investigarea cauzelor tragediei a anunțat oficial că pe navă, în așa-numitul "cuib de cioară" – un post de observare de pe catarg la o înălțime de 30 de metri – lipseau binoclurile. Fiindcă cel de-al doilea capitan David Blair nu le-a puse acolo, ci le-a lăsat într-un seif în cabina sa, iar apoi a fost pe neaștptate scos din cursă chiar înainte de plecare.

De asemenea, pe "Titanic" nu au fost plasate rachete de semnalizare de culoare roșie, care anunță despre probleme apărute și semnalează apelul de ajutor. Semnalistul care a deschis cutia  în cauză, a găsit doar rachete vechi, care nu au atras imediat atenția. În momentul ciocnirii cu aisbergul, în zona de vizibilitate a "Titanicului" se afla vaporul de pasageri "California", căpitanul căruia a înțeles culoarea albă  ca semnal că o anumită navă a intrat într-o zonă de gheață.

O analiză detaliată a compoziției chimice a placării navei a arătat că avea un conținut ridicat de sulf care, la rândul său, îi mărește fragilitatea și indică calitatea sa scăzută. De asemenea, toată lumea știe despre numărul insuficient de bărci de salvare. Și în sfârșit – Edward Smith – "lupul de mare", cel mai experimentat căpitan al companiei "White Star Line", care a avut în spatele său o vechime de 26 de ani navigare prin apele Atlanticului de Nord, care cunoștea perfect zonele de navigare ale aisbergurilor și, în final, a îndreptat "Titanicul" exact în acea zonă. Săvârșind acest fapt într-o noapte fără lună, cu o viteză de 22 de noduri (40,7 km/h), ignorând 20 de avertismente radio cu privire la pericolul de gheață.

De asemenea, este alarmant faptul că din anumite motive necunoscute, căpitanul a anulat exercițiile cu barca, când echipa navei și pasagerii sunt antrenați în evacuarea corectă în condiții calme. Drept urmare, în timpul evacuării unele bărci erau doar pe jumătate pline.

Dar căpitanul nu este un sinucigaș, nu este un terorist, de ce a făcut acest lucru? Doug Yurchi, autorul articolului "Cine a scufundat Titanicul?", susține că Edward Smith a fost membru al ordinului Iezuiților. Nu știm la sigur dacă așa a fost, dar dacă ar fi adevărat, ar explica multe.

Iată cuvintele jurământului iezuit:

"Promit că nu vreau să am nici o părere sau dorință proprie sau vreo îndoială duhovnicească, dar sunt gata să mă supun fiecărui ordin în parte pe care îl pot primi de la cel mai înalt general al armatei – Papa". 

În continuare, mai mult:

"Promit, la orice ocazie, să declar deschis sau în secret război fără milă împotriva tuturor ereticilor, protestanților și liberalilor, așa cum mi s-a ordonat, cu scopul de a-i dezrădăcina și de a-i mătura de pe fața pământului; și nu voi acorda atenție nici vârstei, nici altor circumstanțe. Îi voi spânzura, îi voi arde, îi voi devasta, îi voi fierbe, decapita, sugruma și îi voi îngropa pe acești eretici de viu, voi spinteca pântecele femeilor și voi lovi capupurile copiilor lor de zid, ca să mistui sângele lor blestemat pentru totdeauna. Și dacă nu-i pot ucide deschis, atunci o voi face cu cupa otrăvită, cu pumnalul, cu ștreangul sau cu glontele de plumb, fără să țin cont de venerabilitatea, poziția, rangul sau autoritatea acestor oameni".

Cu o asemenea atitudine situația devine clară. O persoană care a depus un astfel de jurământ va fi într-adevăr gata să îndeplinească orice ordin în care ținta justifică mijloacele, și întotdeauna va există cineva care va avea grijă de formularea unui scop "nobil".

Faptele susmenționate privite în totalitatea lor nu seamănă cu o coincidență banală. Se crede că milionarii care au fost prezenți pe Titanic, printre care industriașul John Jacob Astor IV, oamenii de afaceri Benjamin Guggenheim și Isidore Strauss, au fost tocmai acei magnați financiari care s-au opus creării Sistemului de Rezerva Federală (SRF) al SUA. În același timp, o serie de magnați în ultimul moment au refuzat să se îmbarce. Cea mai mare nedumerire a fost provocată de refuzul lui John Pierpont Morgan – propiertarul real al "Titanicului", în a cărui "cabană de vânătoare" în 1910 a fost elaborat planul privind crearea SRF, care și-a început oficial existența în decembrie 1913.

Vom lăsa concluziile să fie prada reflecțiilor teoreticienilor conspirației și ne vom concentra atenția asupra componentei semantice a evenimentelor descrise. Tragedia din 1912 a devenit un fel de "rubicon", care ca rezultat a împărțit lumea în creștină și postcreștină. Scufundarea Titanicului a marcat prăbușirea unei civilizații întregi. În spate a rămas experiența Renașterii cu  omul său ca măsură a tuturor lucrurilor; epoca Iluminismului cu știința sa arogantă; secolul al XIX-lea care i-a dat naștere lui Darwin cu teoria sa a evoluției, și totodată perioada în care mulți erau convinși că umanitatea a primit în sfârșit "cheile tehnocratice" pentru viitorul său "fericit" și "senin".

Și în viitor ne așteaptă Primul Război Mondial, care a distrus imperiile Austro-Ungar, German și Rus, dar i-a îmbogățit pe bancherii americani care deja erau bogați. În viitor vor avea loc revoluții. Habsburgii, Hohenzollernii și Romanovii vor trece pe paginile manualelor de istorie. La mijlocul secolului ne va cuprinde groaza celui de-al Doilea Război Mondial, apoi bombardamentele atomice, Războiul rece, numeroase conflicte locale foarte crude și sângeroase, terorismul, etc.

Mitocănia, prostia, setea de bani, ateismul, obsesia, exaltarea politică, destrăbălarea, desfrâul, dependența de jocurile de noroc, incapacitatea de a gândi a masei au devenit principalele caracteristici ale omului contemporan. Desigur, oamenii de astăzi nu observă toate aceste lucruri, din moment ce li s-au pus pe ochi plăcuțe îmbibate cu îngâmfarea iluminării, pseudoștiință, progresul, realizări tehnice, perspective pentru un viitor cosmic și cibernetic și alte lucruri de rutină care creează iluzia bunăstării și a confortului.

Nu sunt obscurantist și nici retrograd, dar am motive să o spun, bazându-mă pe pasiunea mea pentru diverse literaturi seculare, precum și pe mica mea experiență ca preot și profesor.

Totuși, pe "Titanic" a mai existat loc pentru eroism și onoare simplă. Chiar și mulți bogătași care se aflau pe bordul vaporului s-au dovedit a fi oameni nobili. De exemplu, același Jacob Astor a părăsit barca în care se afla tânăra sa soție pentru a ceda locul unei femei necunoscute. Vârstnicii Isidor și Ida Strauss au refuzat, în general, să se evacueze pentru a-i salva pe alții, și acest lucru în pofida faptului că pasagerii clasei I aveau privilegii în această privință. Opt muzicieni ai orchestrei de pe corabie, știind cum muzica îi liniștește pe oameni, au cântat până la urmă, până când adâncul marii le-a luat viața. Radiotelegrafistul superior John Phillips a mers în adâncul mării împreună cu rația sa, transmițând semnalul de naufragiu până la moartea sa. În acea noapte tragică mulți oameni simpli și alții renumiți s-au comportat ca niște eroi.

"Titanicul" este un simbol al civilizației încă creștine, muribunde sub presiunea civilizației inumane, criminale, josnice și iubitoare de bani și de plăceri.

În plus, povestea "Titanicului" este o demonstrație explicită a fragilității lumii tehnocratice în siguranța sa formală pe care noi am construit-o (să ne amintim de cuvintele inginerului "White Star Line", citat la început). Omul a devenit prea încrezut în sine, imaginându-se stăpân al naturii. În diferite programe și filme de popularizare  științifică tot mai des auzim despre "îmblânzirea" fenomenelor naturale, "victoria" rațiunii și alte aberații care nu au nicio legătură cu realitatea. Catastrofele naturale și cele tehnogene din prezent ne amintesc destul de des de propria noastră infirmitate, dar ele nu pot zdruncina încrederea în sine a umanității arogante. 

Să  ne amintim de cuvintele lui Hristos către Pilat: "N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dat ție de sus" (Ioan 19: 11). Toți conducătorii și magnații acestei epoci cred că pot face ceva, știu ceva și controlează ceva, dar nu țin cont de Coordonatorul principal al întregului proces istoric mondial și funcționează doar atât cât le permite Dumnezeu.

Revenind astăzi la scurta experiență de viață a "Titanicului", ar trebui să ne amintim de fragilitatea lumii, care va arde cu toate faptele sale (2 Petru 3, 10) și se va "sprijini" cu gândurile, sentimentele și forțele sale pe "temelia" trainică și de nezdruncinat care este Dumnezeul, Creatorul și Mântuitorul nostru. Amin.