Oare este dator "Primatul Ortodoxiei" să apere sfintele lăcașuri ortodoxe?

Lumea ortodoxă nu a auzit proteste din partea Patriarhului Bartolomeu la deciziile lui Erdogan cu privire la catedrala Sfânta Sofia. Imagine: UJO

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul, principalul lăcaș de cult al Bisericii de la Constantinopol, a devenit din nou moscheea Hagia Sophia. Turcii se bucură, lumea creștină simte amărăciune.

La 24 iulie în catedrală a avut loc prima slujbă musulmană, la care a participat președintele Recep Erdogan. Au participat 350 000 de oameni. Pentru prima dată în acest an la Hagia Sophia musulmanii au sărbătorit una dintre cele mai mari sărbători islamice, Kurban-Bayram.

Biserica Sfânta Sofia a fost construită în anul 537 și a devenit imediat un lăcaș de cult ortodox unical în Ortodoxie. Participarea ambasadorilor cneazului Vladimir la slujba din catedrala Sfânta Sofia a devenit un factor decisiv în adoptarea creștinismului de către Țara Rusiei Kievene. În 1453, după cucerirea Constantinopolului de către otomani, catedrala Sfânta Sofia a fost transformată în moscheea Hagia Sophia și a rămas în acest statut până în 1934, când primul președinte al Turciei Kemal Ataturk a emis un ordin privind transformarea Hagia Sophia în muzeu. Și iată că după 86 de ani acest ordin a fost anulat, și în catedrala ortodoxă răsună din nou rugăciunea musulmană.

Decizia actuală a autorităților turce a provocat o furtună de discuții. Unele țări europene, împreună cu Departamentul de Stat, au cerut Turciei să-și anuleze decizia, alții susțin că moscheea din Sofia este o afacere internă a turcilor. Dar toate aceste discuții nu mai pot schimba nimic. Turcii au luat decizia.

Dar apare întrebarea – oare a fost cu adevărat imposibil de făcut ceva pentru a preveni profanarea sfântului lăcaș ortodox? Și, în primul rând, această întrebare este îndreptată spre Patriarhul Bartolomeu, pentru care catedrala Sfânta Sofia este un simbol al Bisericii de la Constantinopol.

Acum, peste aproape 600 de ani de la căderea Imperiului Bizantin, Patriarhia Constantinopolului nu are niciun motiv să rămână la Istanbul. Niciunul, în afară de Sfânta Sofia. Acest lăcaș de cult este efectiv singurul lucru care leagă Biserica Constantinopolului cu trecutul glorios al imperiului creștin. În prezent ortodocșii din Istanbul reprezintă mai puțin de o sutime dintr-un procent din populația totală a orașului.

Un arhiereu asemenea nouă?

Știm cu toții în ce figură media-activă este Patriarhul Bartolomeu. El comunică sistematic cu cei mai importanți politicieni din lume, luptă pentru menținerea sănătății climaterice a Pământului și chiar participă la forumuri economice globale unde se adună cei mai bogați oameni din lume. Ar fi logic să așteptăm de la el acțiuni foarte active pentru protejarea sfântul său lăcaș: ar putea face declarații de protest dure față de autoritățile turce, ar putea să ceară sprijin de la președinții marilor state și de la Primații Bisericilor Autocefale, în cele din urmă, ar putea să organizeze procesiuni religioase pe străzile Istanbulului, sau să oficieze slujbe lânga catedrala Sfânta Sofia.

Discuțiile despre transformarea Sofiei într-o moschee se duc de mult timp. Președintele Turciei Recep Erdogan a făcut asemenea declarații timp câteva luni. În tot acest răstimp, a fost posibil să se desfășoare o puternică mișcare de protest în întreaga lume. Oare acest lucru l-ar fi determinat pe Erdogan să-și schimbe decizia? Este greu de afirmat ceva, dar l-ar fi influențat cu siguranță.

Dar nu au avut loc procesiuni religioase, nici slujbe de rugăciune sau măcar un singur protest din partea Patriarhului Bartolomeu. În această perioadă de timp liderul Fanarului a păstrat o tăcere totală. Și abia cu două săptămâni înainte de schimbarea statutului Sofiei, patriarhul a remarcat timid că este întristat din cauza evenimentului ce va urma. Iar o săptămână mai târziu patriarhul a declarat că Sfânta Sofia este un loc de întâlnire și solidaritate între creștinism și islam. O poziție Mai mult decât ciudată a patriarhului, care a fost lipsit de principalul lăcaș de cult al Bisericii sale.

Dar cum se poate întâmpla un asemenea lucru? Până la urmă, Primatul Fanarului promovează cu încăpățânare în lume teza că el este șeful întregii Ortodoxii. Să ne amintim cuvintele sale: "Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia ecumenică ... Dacă Patriarhia ecumenică ... părăsește scena inter-ortodoxă, Bisericile Autocefale vor deveni "ca niște oi care nu au păstor".

Oare "un păstor, fără care Bisericile Locale nu poat exista", poate să tacă cu lașitate atunci când în fața ochilor săi se săvârșește profanarea celui mai sfânt locaș al Ortodoxiei? În fine, Sfânta Sofia aparține nu numai Fanarului, ci este perla întregii lumi ortodoxe. Au nevoie Bisericile de un asemenea păstor? Și în ce constă păstorirea sa, în afară de auto-preaslăvire și pretenția la puterea absolută asupra Întâistătătorilor Bisericilor Autocefale? Cu ce fapte el își poate confirma această întâietate?

Deja conștient de viitoarea profanare a Sfintei Sofia, patriarhul împreună cu autoritățile sărbătorește ascultător aniversarea loviturii decstat eșuate în Turcia în 2016. Lovitura de stat de care el este acuzat de mass media turcă. Putea el să refuze să participe la această umilință?

Desigur, putem presupune că Patriarhul Bartolomeu s-a temut de mânia autorităților Turciei. Dar cum se poate manifesta această mânie acum, în secolul XXI? Prin niște sancțiuni economice, expulzarea din țară? Se poate teme de acest lucru un călugăr care a renunțat la lume și și-a dedicat viața lui Dumnezeu?

Mai devreme însă riscurile erau total diferite.

În istorie au fost mulți martiri care au pătimit crunt pentru credința lor de mâna celor puternici ai acestei lumi. Printre ei au fost și patriarhi, inclusiv ai Constantinopolului.

În anul 705 Patriarhul Calinic I, ulterior canonizat de Biserica de la Constantinopol, a fost orbit și zidit de viu în pereții cetății de către împăratul Iustinian II pentru protestele sale împotriva represiunii declanșate împotriva clerului.

În anul 1821 Sfântul Grigorie al V-lea, Patriarhul Constantinopolului, a fost spânzurat de turci la porțile Patriarhiei pentru susținerea grecilor otomani.

În anul 1599 Sfântul mucenic Nichifor, locțiitorul tronului de Constantinopol, a fost torturat de catolici în cnezatul Polonez pentru apărarea credinței ortodoxe.

Cunoaștem cu toții soarta Sfântului Ioan Gură de Aur, care a fost exilat din Constantinopol de împăratul Arcadie și a murit în exil.

Fiecare dintre aceștia, și mulți alți primi ierarhi care au pătimit, puteau să aleagă coloborarea cu autoritățile sau cel puțin tăcerea. Dar ei au acționat diferit.

Dar poate acum sunt alte timpuri și în Biserica contemporană nu este primit să te confrunți cu autoritățile? Sau poate trebuie să ne supunem și să acceptam cu smerenie toate acțiunile antibisericești ale conducătorilor? Nu. Timpurile sunt întotdeauna aceleași. Și episcopii fie că apără Biserica lui Hristos, fie își apără confortul și comoditățile în această lume. Este suficient să privim la ceea ce se întâmplă în Muntenegru și în Ucraina.

Ierarhii moderni nu-i contrazic pe politicienii?

Mitropolitul Amfilohie, Primatul Mitropoliei Muntenegrului a Bisericii Sârbe, timp de șase luni a condus protestele împotriva acțiunilor autorităților locale, care intenționau confiscarea bisericilor de la credincioși. În Podgorița se săvârșesc slujbe și procesiuni de protest de două ori pe săptămână, la aceste procesiuni participă zeci de mii de muntenegreni ortodocși. Mitropolitul Amfilohie critică dur guvernul, îl numește direct ateu și nu se teme de nicio persecuție, deși a fost deja nevoit să stea în secțiile de poliție la interogatoriu.

De asemenea, poate fi menționat Preafericitul Onufrie cu episcopii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, pe care Poroșenko cu asprime i-a forțat ca să se alăture bisericii sale false Biserica Ortodoxp a Ucrainei (BOaU). În pofida presiunii puternice din partea autorităților, sesizărilor din partea Serviciul Securității de Stat al Ucrainei și nelegiuirilor flagrante ale activiștilor, toți au rezistat și au continuat să-și apere Biserica.

Patriarhul Bartolomeu are o tactică diferită în comunicarea cu cei puternici ai acestei lumi. Toată viața el a stabilit relații cu politicienii pentru a-și promova interesele cu ajutorul lor. Și de multe ori această tactică a funcționat.

În 2018 Primatul Fanarului a intrat în alianță cu Poroșenko și cu sprijinul total al Statelor Unite, prin dreptul celor puternici, a încercat să acapareze Biserica din Ucraina.

În 2020 s-a creat o situație inversă. Transformând catedrala Sfânta Sofia într-o moschee, guvernul Turciei a acționat prin dreptul celor puternici. Fanarul a preluat rolul celor slabi. Foștii aliați nu l-au ajutat. Delegația americană condusă de ambasador și însoțită de imam, a vizitat moscheea Hagia Sophia la 29 iulie și nu a exprimat nicio nemulțumire.

Este semnificativ faptul că logica turcilor în acest caz a fost identică cu logica Fanarului în indecența sa. La fel cum Patriarhul Bartolomeu a anulat un vechi decret de 300 de ani privind statutul Bisericii de la Kiev, tot așa și Erdogan a anulat decretul lui Ataturk privind schimbarea statutului Sofiei din moschee în muzeu.

Situația cu Sfânta Sofia a demonstrat încă o dată – Patriarhul Bartolomeu, când intră în alianță cu unii politicieni și se târâie în fața altora, gândește și acționează ca un politician.

Dar Biserica nu acceptă categoriile de putere, intrigă și beneficii, pe care le folosesc politicienii. În Biserică funcționează legea iubirii și a adevărului. Atât Biserica Ucraineană, cât și Biserica Rusă în situația cu Sfânta Sofia au condamnat acțiunile autorităților turce. Catedrala a fost construită ca biserică ortodoxă și în ea trebuie să se săvârșească liturghia.

Preafericitul Mitropolit Onufrie: "Ne rugăm ca Dumnezeu să o întoarcă (catedrala Sfânta Sofia – n.r.). Noi nu acaparăm moschei și dorim ca nimeni să nu ne ia bisericile noastre".

***

Dacă Ortodoxia ar fi unită, dacă Patriarhul Bartolomeu ar acționa ca păstor și nu ca politician, este foarte posibil că Sfânta Sofia a fi rămas ortodoxă.

Dar timpul trece, politicienii și ierarhii se preschimbă și pleacă. Și această filă a istoriei va fi răsfoită.

Grecii au păstrat legenda că în ziua cuceririi Constantinopolului, în momentul în care turcii au dat navală, în catedrală se săvârșea Sfânta Liturghie și preotul cu Sfintele Daruri ieșea pe amvon. Și atunci s-a deschis o parte din zidul altarului și l-a ascuns pe preotul care va rămâne acolo până când biserica va fi restituită ortodocșilor.

Și credem că va veni timpul cînd vechiul lăcaș de cult al Ortodoxiei se va elibera de musulmani. În catedrală se va relua Liturghia, care a fost întreruptă în 1453 de hoarda cuceritorilor otomani, iar slujbele ortodoxe se vor săvârși în Sfânta Sofia până la sfârșitul veacurilor.