Pogromurile poporului evreu și eliminarea BOUkr: există vre-o diferență?

Există o asemănare netă între atitudinea față de evreii din Germania și credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) din Ucraina. Imagine: UJO

Iarna trecută, mulți oameni au văzut videoclipurile sălbatice pe care creștiniii ortodocși din Ternopil mergeau la Liturghie prin așa-numitul "culoar al rușinii". Acest videoclip a fost atât de șocant încât la un moment dat părea că așa ceva nu se poate întâmpla vreodată.

Dar acest lucru s-a întâmplat din nou – și de data aceasta nu undeva în vestul Ucrainei, ci chiar în inima țării noastre – la Kiev, în biserica Sfântului Agapit de lângă Lavră. De sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, credincioșii au fost din nou nevoiți să treacă prin "culoarul rușinii" – în mijlocul strigătelor și urletelor "activiștilor" care cereau izgonirea Bisericii din Lavră. Ce înseamnă aceste "coridoare" și de ce autoritățile ucrainene nu reacționează în niciun fel la ele?

Pogromuri ale poporului evreu în Ucraina

În Ucraina, pogromurile poporului evreu au o istorie lungă și foarte tristă.

Primul pogrom (după prăbușirea Imperiului Rus) a avut loc la Lviv în 1918. Puțini oameni știu despre el, pentru că a avut loc în timpul confruntărilor armate dintre polonezi și ucraineni pentru a menține puterea asupra Galiției de Est. La început, ucrainenii au ucis 70 de evrei, iar când orașul a fost capturat de Polonia, soldații polonezi au efectuat un pogrom în care au murit aproximativ 100 de evrei. În timpul acelor acte de violență din noiembrie 1918, până la 200 de persoane au fost ucise.

Pogromurile din Germania nazistă au luat o cu totul altă amploare. Este greu să le numim pogromuri pentru că erau masacre. Au avut loc nu numai în Germania, ci și în teritoriile ocupate. Sute de mii de evrei au fost uciși doar în Ucraina, iar două orașe din țară – Odesa și Stryi – au fost declarate zone "Juden frei", adică "libere de evrei".

În octombrie 1941, în Odesa au intrat trupele române și orașul a fost declarat capitală a Transnistriei. Autoritățile orașului au planificat o "curățare" completă a orașului de evrei. Între 14 ianuarie și 20 februarie 1942, ei au fost deportați în raionul Berezovski din regiunea Odesa, după care orașul a fost declarat liber de evrei. 100 de mii de evrei au fost duși la Bohdanivka, la jumătatea drumului de la Odesa spre Uman. Au fost dezbrăcați și împușcați. Proprietatea lor a fost confiscată.

Ceva similar s-a întâmplat în Stryi, unde 1200 de evrei au fost uciși în câteva luni (din noiembrie 1941 până în decembrie 1942), iar peste 3000 de evrei au fost trimiși în lagărele morții. În februarie 1943, în Stryi au fost împușcați în jur de 2000 de evrei, iar în mai 1943, alți 1000. Casele evreilor au fost incendiate, iar evreii au fost persecutați și exterminați prin orice mijloace. În plus, după cum notează Enciclopedia Evreiască, toate acestea s-au întâmplat cu sprijinul populației locale. În august 1943, autoritățile germane au declarat orașul Stryi "Juden-frei". Totuși, chiar și după aceea, evreii care se ascundeau în vecinătatea or. Stryi au fost descoperiți și împușcați în mod continuu.

Evreii și din alte orașe din vestul Ucrainei au suferit aceeași soartă cruntă.

La 29 iunie 1941, la Lviv a început un pogrom, care a durat până pe 3 iulie. În acele cinci zile, locuitorii locali au ucis pe străzile orașului aproximativ 4000 de evrei.

În perioada 25-27 iulie 1941, încă aproximativ 2000 de evrei au fost uciși de locuitorii ucraineni din Lviv într-un pogrom "Zilele lui Petliura" numit după Simon Petliura.

În noiembrie 1941, în timpul unei operațiuni cunoscute sub numele de "Podul Morții", aproximativ 5000 de evrei au fost executați. Autoritățile locale au jucat un rol activ în această crimă, sub conducerea șefului poliției orașului, germanului Albert Ulrich.

După cum a scris David Kahane, unul dintre rabinii din Lviv: "Mulțimi uriașe de locuitori "arieni" din Lviv au devenit spectatori ai acestei scene monstruoase. Piața din fața închisorilor, curțile închisorilor și coridoarele erau pline de oameni care priveau ceea ce se întâmpla cu o încântare nedisimulata. Din când în când se auzeau strigăte isterice "Împușcați criminalii!". Din mulțime chiar se ofereau voluntari să-i ajute pe germani "să-i ucidă pe evrei".

Cu alte cuvinte, fasciștii cu greu ar fi obținut rezultate atât de îngrozitoare dacă nu ar fi avut susținerea populației locale. Ura și resentimentul față de evrei i-au copleșit pe locuitorii "arieni" din Lviv într-o asemenea măsură, încât au participat cu bucurie la "curățarea" orașului de evrei.

Cele câteva fotografii de mai jos ilustrează ceea ce se întâmpla pe străzile din Lviv în anul 1941 – "coridoarele rușinii", batjocură, umilință, bătăi și, în cele din urmă, ucideri.

"BOUkr-Frei"

Când privești fotografiile pogromurilor poporului evreu din Lviv în anii 1940, și apoi te uiți la înregistrările video cu credincioșii ortodocși care merg sau se întorc de la slujbele religioase, îți dai seama că istoria se repetă.

Același lucru: "coridoare ale rușinii", umilințe, insulte și cimplicitatea autorităților. Singura diferență este că în în prezent nu se comit ucideri, cel mai probabil pentru că nu sunt emise "ordine" directe în acest sens. Totuși, în interior, locuitorii "arieni" ai Ucrainei, în special din partea sa de vest, sunt deja pregătiți pentru aceasta.

De exemplu, în Horodenka, lângă Stryi, ei capturează mai întâi lăcașul Bisericii Ortodoxe Ucrainene și apoi încendiază clădirea în care credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene continuă să se adune pentru rugăciune. Ulterior, pe rețelele de socializare apar postări ai căror autori fac apel deschis la violență împotriva ortodocșilor, în timp ce autoritățile orașului amenință că "vor găsi și îi vor pedepsi" pe cei care îndrăznesc să se roage lui Dumnezeu în mod privat.

Evenimente similare au loc în Nadvirna, regiunea Ivano-Frankivsk, unde autoritățile lichidează forțat comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, iar primarul Andriiovych amenință că va "face ordoine" cu credincioșii dacă va afla că aceștia se adună în secret pentru slujbe religioase. Slujitorii primarului amenință că vor face publice listele enoriașilor.

Andriiovych evident vrea să se alinieze cu conducerea orașelor Liov și Ivano-Frankivsk, unde s-a declarat deja că regiunile sunt "BOUkr-frei", adică "curățate"de credincioșii ortodocși. De exemplu, iată ce a scris primarul orașului Ivano-Frankivsk, Marținkiv, după acapararea catedralei Bisericii Ortodoxe Ucrainene: "Aceasta a fost ultima catedrală a Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei Moscovei din regiunea Ivano-Frankivsk. Lucrăm la acest eveniment de mult timp și astăzi am dat un exemplu bun pentru întreaga țară... Îmi doresc ca statul nostru independent, pentru care băieții și fetele noastre varsă sânge, să fie curățat de Patriarhia Moscovei".

Cuvintele primarului din Liov, Sadovyi, sunt similare: "În două zile, am încheiat istoria Patriarhiei Moscovei în orașul nostru”.

Este clar că nici Andriiovych, Marținkiv și nici Sadovyi nu intenționează să se oprească la vestul Ucrainei – scopul lor este să facă întreaga țară "Fără Biserica Ortodoxă Ucraineană". Mai ales că și reprezentanții Bisericii Greco-Catolice Ucrainene îndeamnă la acest lucru. De exemplu, un preot din această structură, Mykola Medinski, le-a spus recent enoriașilor săi: "Trebuie să curățăm și să ajutăm la curățarea celor care ne sunt aproape... de prezența ocupantului duhovnicesc", adică de Biserica Ortodoxă Ucraineană.

Antisemitism și păgânism

S-ar putea să vă întrebați cum poate o persoană îmbrăcată în reverendă de preot să îndemne lumea la "curățarea" teritoriului țării, chemând în esență la pogromuri. Sau cum pot face astfel de declarații oficialii guvernamentali care merg la biserică și se consideră ei înșiși oameni religioși?

Cert este că oamenii ca Medinski sau oricine altcineva care cer "curățarea" Ucrainei de prezența credincioșilor "incorecți" nu pot fi considerați creștini, ci niște păgâni.

Ideea este că mulți cred că cineva poate fi păgân doar dacă nu știe nimic despre Hristos. Dar, în realitate, se pot ști multe despre Hristos fără a-L cunoaște pe Hristos. Păgânismul este o "credință" fără fapte bune, este o simplă teorie care nu condamnă uciderea, jefuirea sau spargerea cu barosul a ușilor bisericilor sau capurilor "dușmanilor". Naziștii se considerau și ei credincioși în Dumnezeu. Chiar și pe cataramele lor aveau scris "Gott mit uns" (în germană "Dumnezeu este cu noi") și mulți dintre ei erau catolici devotați. Dar asta nu i-a făcut creștini pentru că dacă zeul tău îți permite să urăști, atunci zeul tău nu este asemenea cu Dumnezeul Cel Răstignit pe Cruce.

Astfel, suntem convinși că actuala persecuție a Bisericii Ortodoxe Ucrainene este o formă păgână de antisemitism care își are rădăcinile în persecuția primilor creștini din Imperiul Roman.

Într-adevăr, la începutul istoriei Bisericii, romanii nu puteau distinge creștinii de evrei.

În primul rând, Domnul Iisus Hristos și toți apostoliin Săi erau evrei. În al doilea rând, majoritatea urmașilor lui Iisus din Galileea erau evrei. În al treilea rând, învățătura lui Hristos a fost răspândită inițial în sinagogi.

Mai mult, Liturghia creștină și formele tradiționale de închinare publică au apărut ca o formă de închinare în sinagogă: se citea din Vechiul Testament și Psalmi. Chiar și în comunitățile vorbitoare de limbă greacă, au fost folosite cuvinte precum "Amin", "Aleluia" și "Osana", care erau văzute de păgâni ca o formă de iudaism. Evreii nu erau iubiți în Imperiul Roman, iar autoritățile au încercat să rezolve "problema evreiască". Le-au tolerat, dar numai într-o anumită măsură. De îndată ce a apărut un motiv convenabil pentru a se răfui cu ei, autoritățile au a profitat de el. Primele persecuții ale creștinilor, inițiate de Nero, au fost tocmai persecuții împotriva evreilor, care, chiar dacă s-au distanțat de creștini, au fost totuși tratați  foarte aspru.

Profesorul Bolotov scrie în celebra sa carte "Istoria Bisericii Antice", că "într-o corespondență nedovedită dintre apostolul Pavel și filosoful Seneca, există o scrisoare referitoare la acest proces. Abundă cu detalii faptice, sugerând că autorul avea la dispoziție surse istorice reale. Există o mărturie interesantă: "Au omorât creștini și evrei ca de obicei, ca pe niște vinovați de incendiu".

Cu alte cuvinte, pentru autoritățile romane, creștinii au fost echivalați inițial cu evreii, care erau acuzați după "obișnuiță" să ar fi vinovați de toate păcatele de moarte.

Ceva asemănător se întâmplă astăzi în Ucraina. Figurativul "valiză-tren-camera de gaz" s-a transformat în "valiză-tren-Rusia". Dar esența acestui fenomen rămâne aceeași: o parte din oameni, și una semnificativă, pur și simplu nu trebuie să existe. Dacă persecutorilor de astăzi ai ortodocșilor, precum participanții la pogromurile evreiești din anii 1940, li s-ar oferi arme și li s-ar spune: "Ucideți, nu vor fi consecințe pentru voi", rezultatul ar fi același ca și în cazul evreilor. Nu este o coincidență faptul că regiunile țării noastre care și-au câștigat faimoasa reputație "Judenfrei" (libere de evrei) sunt acum complet "eliberate" (sau deja eliberate) de creștinii ortodocși.

Ce îi așteaptă pe cei care persecută Biserica?

În Vechiul Testament, există o istorisire despre dreptul Iov, care a suferit necazuri groaznice din mâinile lui Satan: pierderea tuturor celor zece copii ai săi, pierderea bunurilor sale, boli și chinuri fizice devastatoare. Soția lui Iov, văzându-i suferința, i-a spus: "Blestemă-l pe Dumnezeu și mori". De ce a spus ea așa? Pentru că oamenii de atunci nu aveau nicio îndoială că cei care l-au hulit pe Dumnezeu vor avea o singură soartă – moartea.

Autoritățile ucrainene de astăzi, persecutând Biserica lui Hristos, îl hulesc pe Dumnezeu în mod insistent. Și este naiv să credem că nimeni în lume nu observă aceasta. Descendenții evreilor care au supraviețuit Holocaustului înțeleg foarte bine că persecuția Bisericii Ortodoxe Ucrainene are aceeași natură ca și exterminarea strămoșilor lor.

Oare nu din această cauză tot mai mulți senatori americani se pronunță împotriva arestărilor arhiereilor și închiderii bisericilor, numind acest lucru "ceva inacceptabil"? Nu este motivul pentru care ONU și OSCE vorbesc cu insistență despre "excesele" autorităților ucrainene în relațiile cu Biserica? Nu este motivul pentru care președintele ucrainean pierde tot mai mult sprijin internațional, care este crucial pentru Ucraina? Oare nu acesta este motivul pentru care autoritățile israeliene i-au refuzat lui Zelenski vizita în țara lor, invocând că nu este "momentul potrivit"? Căci pentru SUA, în pofida războiului cu HAMAS, momentul a fost "potrivit". Poate că israelienii văd unele paralele între "Juden-frei" și "BOUkr-frei"?

Astăzi, Rada Supremă se pregătește să tragă o "împușcătură de control" asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Să sperăm că această lovitură nu se va întoarce asupra lor.