Creator de realități alternative: Dumenko și 5 minciuni la "Sinodul" BOaU

Serghei Dumenko este un creator.

La 15 decembrie 2020, cu ocazia celei de-a doua aniversări de la înființarea BOaU, în această structură a avut loc "sinodul arhieresc". Liderul BOaU Serghei (Epifanie) Dumenko a ținut un discurs în cadrul evenimentului menționat.Acest discurs conține o mulțime de teze uluitoare, de exemplu: BOaU este cea mai mare organizație religioasă din Ucraina, iar comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu doresc să i se alăture pentru că acolo se construiesc biserici noi, iar sarcina principală a BOaU estesă asigure pacea religioasă din Ucraina.

Vom fi de acord că pentru orice persoană familiarizată chiar de la distanță cu situația religioasă din țara noastră, declarațiile formulate de liderul noii structuri religioase sună bizar și chiar amuzant. Ele nudoar contrazic realitatea și bunul simț, dar și conceptul elementar de adevăr. Pentru a nu face acuzații neîntemeiate, să trecem în revistă stările de fapt

BOaU este cea mai mare Biserică din Ucraina?

În raportul său final la "sinodul" BOaU, Serghei Dumenko a declarat că structura sa "rămâne cea mai mare organizație religioasă în plan cantitativ (!) și în funcție de sprijinul de care se bucură în Ucraina". O declarație foarte îndrăzneață. Să încercăm să clarificăm cât de adevărată este.

Știm că mărimea unei Biserici este determinată de numărul credincioșilor săi – ceicare se mărturisesc, primesc Sfânta Împărtășanie și participă la viața comunității. Se știe că credincioșii se unesc în comunități. Și anume ei sunt cei care determină mărimea Bisericii. Există statistici privind numărul de parohii, preoți, eparhii, mănăstiri etc. Pe baza acestor cifre se fac concluzii cu privire la dimensiunea unei anumite organizații religioase.

Dumenko afirmă că numărul comunităților BOaU de "peste 7000", "peste 4500" declerici, "în jur de 80" de mănăstiri. Liderul BOaU însă nu menționează deloc numărul "monahilor".

Pentru comparație, conform raportului din 2020 prezentat de Coordonatorul administrativ al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Mitropolitului Antonie de Borispol și Brovarî, Biserica Ortodoxă Ucraineană canonicăcuprinde12374 parohii, 12456  de clerici, 255lăcașuri monahale, 4 548 călugări, 109 episcopi și 1531 studenți și seminariști în instituții teologice.

Pentru claritate, să comparăm indicii Bisericii Ortodoxe Ucrainene și ai Bisericii Ortodoxe a Ucrainei schismatice prezentați în tabel. Precizăm totodată că UJO nu îi consideră pe membrii BOaU nici episcopi, nici preoți, astfel, tabelul poartă un caracter destul de convențional:

Anul 2020 

Biserica canonică

BOaU

Parohii

12 374

cca 7000

Clerici

12 456

cca 4500

Arhierei

109

60

Mănăstiri

255

ок.80

Călugări

4548

???

 

Ce frapează?

BOaU are "peste 7000" de comunități?

Știm că BOaU s-a format prin fuzionarea structurilor BOU-PK și BOAU. Potrivit Departamentului pentru religii condus de Andrei Iuraș, la momentul înființării BOaU, în BOU-PK existau 5363 de comunități, și 1171 în BOAU. Împreună – 6534. Alte 84 de comunități au trecut voluntar de la Biserica Ortodoxă Ucraineană. Dar de unde a apărut formularea"peste 7000"?

Ne pute aminti de relatările victorioase ale lui Dumenko din ianuarie-februarie 2019, cumpeste 600 de comunități ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene ar fi trecut voluntar în subordinea BOaU. Pe când Biserica Ortodoxă Ucraineanăa oferit cifre foarte concrete: 84 de comunități au trecut voluntar la BOaU, 122 de biserici au fost confiscate, 220 de comunități au fost reînregistrate ilegal în jurisdicția OCU (adică parohiile continuă să rămână sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ucrainene). Nu este dificil să presupunem că Serghei Dumenko a săvârșit o mică falsificare: a sumat toate aceste cifre, le-a adăugat la statisticile BOaU și a mai adăugat câteva sute pentru o cifră rotundă. Iată și cele"peste 7000" de comunități.

Dacă luăm în considerare faptul că numărul de biserici ar trebui să corespundă numărului aproximativ de preoți (Biserica Ortodoxă Ucraineană are 12374 de comunități și 12456 de preoți), devine evident că Serghei Dumenko, anunțând numărul de 7000 de parohii pentru 4500 de preoți, minte. De fapt, este puțin probabil ca structura sa să aibă mai mult de 4500 de comunități care să funcționeze cu adevărat

Are BOaU cel mai mare număr de enoriași?

Dumenko scrie în raportul său: "Cercetările sociale arată că, după diferite estimări, de la 65 la peste 75% dintre respondenți din Ucrainaaparțin credinței ortodoxe. Majoritatea celor care și-au decis afilierea confesională și jurisdicțională își declară apartenența la BOaU. În toate regiunile, cu excepția Estului, numărul susținătorilor BOaUprevalează în mod semnificativ asupra numărului de susținători ai Patriarhiei Moscovei – chiarși acolo unde actualele parohii ale BOaUsunt în minoritate. Dintre creștinii ortodocși chestionați, numărul celor care se identifică cu Biserica Ortodoxă a Ucrainei a crescut cu o treime față de anul trecut".

Cu alte cuvinte, Serghei Dumenko determină numărul credincioșilor BOaUprin sondaje de opinie. Nu știm cine a efectuat aceste sondaje (Dumenko nu spune acest lucru), cine au fost chestionați, modul în care au fost formulate întrebările, câți oameni au fost intervievați, etc.

Pentru a vedea cât de veridice sunt rezultatele pe care se bazează Serghei Petrovici, vom prezenta un alt citat al lui Dumenko despre încrederea ucrainenilor în persoana sa: "Dintre credincioșii BOaU, 83,2% au încredere în primat și doar mai puțin de 3% nu. Mai mult de 70% dintre susținătorii BUGC au încredere în el și se bucură de încrederea a 38% dintre susținătorii Patriarhiei Moscovei în Ucraina". Patriarhia Moscovei în Ucraina este – cumați putea ușor ghici –Biserica Ortodoxă Ucraineană. Propunem credincioșilor un mic experiment – săvină la biserica lor și să-i intervieveze pe enoriașii comunității lor: dacă au încredere în Serghei (Epifanie) Dumenko. Se pare că este puțin probabil cărezultatul o să corespundă cifrei de 38%, prezentată de liderulBOaU.

Un alt moment important – Dumenkospune că numărul celor care se identifică cu BOaU(evident, el vorbește despre enoriașii structurii sale) a crescut cu o treime în ultimul an. Dar indicatorii cantitativi ai structurii sale nu s-au schimbat în niciun fel de-a lungul anului. Acolo încăsunt"peste 7000" de parohii. Unde se duc să se roage toți acești noi susținători ai BOaU? O analiză elementară a situației religioase denotă că toate cifrele furnizate de Serghei Dumenko sună extrem de neverosimile. Și sunăși mai ciudat de la persoana care se poziționează ca "conducătorul bisericii locale".

Dar într-o Biserică, numărul celor care participă la închinare nu este atât de important ca dorința lor de a asculta și de a împlini cuvântul lui Hristos.

În 2019, Dumenko a spus: "Trebuie să fim, de asemenea, conștienți de faptul că o parte destul de semnificativă a celor care se numesc ortodocși sunt creștini care foarte puțin, sau nu duc deloc o viață creștinească. Adică prin faptul că se botează, prin autoidentificare, ei aparțin Bisericii Ortodoxe, însă sau participă ocazional la sfintele slujbe și la viața comunităților bisericești locale sau, în cel mai bun caz, pot veni la biserică doar de Paști sau pentru diferite trebuințe".

Cu alte cuvinte, Dumenko spune deschis că mulți dintre cei din structura sa nu pot fi numiți oameni ai bisericii– aceștiasunt, în cea mai mare parte, oameni a căror credință este limitată la riturile de cult primitiv. Este clar că ei nu vor veni la "slujbe", și nu vor participa la "tainele"BOaU (cu excepția celor strict necesare). În același mod, ei nu se vor ruga și nici nu vor participa la viața "bisericii". Aceștia sunt niște "atei ortodocși" obișnuiți. De aici, agresiunea în timpul acaparării bisericilor ortodoxe, bâtele, ferul armat, articulațiile de aramă, barosuri, credincioși ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene traumați, ușile zdrobite ale bisericilor.

O altă problemă – dupăce au preluat cu forța un lăcaș de cult de la Biserica canonică, acești oameni îl lasă pustiu. În același mod, după ce au înregistrat o comunitate, ei, în majoritatea cazurilor, încearcă să acapareze o biserică ortodoxă, și dacă acest lucru eșuează, atunci afacerea se termină cu înregistrarea, iar"comunitatea"BOaUcontinuă să existe doar pe hârtie.

BOaU– un luptător pentru pacea interconfesională?

Dar toate declarațiile și cifrele lui Dumenko sunt umbrite de cuvintele sale că "păstrarea păcii interconfesionale în Ucraina, prevenirea ostilității și confruntărilor din motive religioase este o sarcină importantă pentru Biserica noastră, care, fiind cea mai mare asociație religioasă, are o datorie față de societate".

Știm cu toții expresia "albinele împotriva mierii"– unmeme destul de comun, un oximoron, un exemplu de teze care se exclud reciproc. Probabil este dificil să găsim un comentariu mai potrivit pentru cuvintele lui Serghei Petrovici. Dacă ne vom reaminti de lunile ianuarie-februarie 2019, când reprezentanții BOaU împreună cu oficialiilui Poroșenko, au acaparat aproape zilnic sfinte lăcașuri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene, această expresie a lui Dumenko este pur și simplu izbitoare prin cinismul său. Atât UJO, cât și alte resurse abundă în sute de publicații, fotografii și videînregistrări în care putem vedea cum funcționează această "păstrare a păcii interconfesionale în Ucraina", realizată de membrii BOaU.

Și efectiv cu trei zile înainte de "sinodul arhieresc" și celebrarea celei de-a doua aniversări de la crearea BOaU, pe 12 decembrie 2020, activiștii structurii sale religioase au organizat un asalt asupra bisericii în cinstea Adormirii Maicii Domnului din satul Mihalcea, raionul Storojineț, regiunea Cernăuți, unde comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene își păsește biserica zi și noapte timp de mai bine de 600 de zilede atacatorii BOaU.

Aproximativ o sută de persoane cu bâte, articulații de aramă, balonașe cu gaze lacrimogene au venit pe teritoriul sfântului lăcaș al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care a fost reînregistrat ilegal în subordineaBOaUcontrar voinței membrilor comunității, și au încercat să-l ia cu asalt, zdrobind ușa bisericii cu barosul. Susținătorii lui Dumenko au planificat și au organizat o adevărată operațiune militară – auspart camerele de supraveghere, au scos fin funcțiune sistemul de alarmă, au adus un generator și alimente pentru grupul de asalt. Credincioși care păzeau biserica au fost într-un minut împinși dincolo de poarta bisericii. Toți atacatorii, inclusiv "preotul"BOaU, purtau banderole roșii pe mânecă pentru a se identifica. De fapt, cu câteva luni înainte, activiștii BOaUau mai încercat să ia cu asalta această biserică. Atunci au spart ușa bisericii cu un berbec confecționat de ei.

Există zeci de cazuri similare. A urmat vreo reacție din partea conducerii acestei structuri la nelegiuirea celor care vorbesc despre credința lor în Hristos? Nu. Și este puțin probabil să urmeze în viitor – laurma urmei, "ierarhii"BOaU înșiși arată exemple de "soluționare" a problemelor prin violența fizică. 

Comunitățile Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu aderă la BOaU pentru că pentru ele se construiesc biserici noi?

Dumenko speculează că în timpul "trecerii" comunității Bisericii Ortodoxe Ucrainene la BOaU"se intentează procese împotriva comunității și împotriva registratorului, accesul la proprietate este blocat, enoriașii activi sunt expuși intimidării și presiunilor. Dacă toate aceste metode de presiune și șantaj nu funcționează, ei folosesc fondurile donatorilor pentru a construi o clădire nouă pentru susținătorii Patriarhiei Moscovei din sat, plătesc bani și oferă asistență materială celor mai activi susținători ai Bisericii Ruse".

Iată două întrebări care îi apar aici față de Serghei Petrovici:

  1. Comunitatea Bisericii Ortodoxe Ucrainene trece la BOaUsau nu? Dacă da, atunci pentru cine "donatorii" (așa cum Dumenko numește în mod evident inițiativele de colectare de fonduri în Ucraina pentru construirea de biserici în locul celor confiscate) construiesc biserici noi? Sună bizar. Rezultă că comunitatea a trecut la BOaU– darnu se știe cine construiește o nouă bisericănu se știe pentru cine.
  2. Iar dacă refuză să adere la BOaU, înseamnă că adunările ținuteîn casele de cultuiră din sate, organizate de susținătorii lui Dumenko împreună cu autoritățile locale, sunt false și ilegale. Iar credincioșii "înaintează procese și blochează accesul la proprietate" pe bună dreptate. Pentru că au tot dreptul să folosească legea pentru a-și proteja interesele și proprietatea împotriva nelegiuirilor din partea atacatorilor BOaU

Cuvintele lui Serghei Dumenko par artificiale, absurde și neadevărate. Noi biserici sunt construite în localitățile în care există o comunitate a Bisericii Ortodoxe Ucrainene care nu dorește să intre în schismă. Credincioșii se roagă în case, barăci temporare, corturi, magazii și garaje. După ce au trecut prin astfel de încercări, credincioșii, în majoritatea cazurilor, construiesc bisericii pe banii lor. Pentru ei, a fi alături de Hristos și a sluji Sfânta Liturghie este cel mai important lucru din lume. Pentru a vă asigura că creștinii ortodocși rămân credincioși lui Hristos, indiferent de situație, este suficient să vizionați un film despre două comunități ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene din regiunea Ternopil, care au pierdut două lăcașuri de cult în urma asaltului din partea reprezentanților BOU-PK (acum fac parte dinBOaU).

 

Încă o dată, Biserica Ortodoxă Ucraineană nu are biserici nominale și comunități inexistente. Bisericile se construiesc pentru comunități concrete, care există deja și continuă să se roage chiar și fără biserică, în diferite încăperi adaptate.

Încercările lui Dumenko de a explica de ce eparhiile, mănăstirile și episcopiile Bisericii canonice nu doresc să adere la structura sa nu par a fi mai puțin absurde. Serghei Petrovici explică starea de fapt prin legi proaste: "Dacă schimbarea jurisdicției comunităților religioase se ciocnește cu dificultăți, este totuși posibilă datorită procedurilor stabilite de lege, dar în același tim, este practic imposibilă pentru administrațiile eparhiale sau mănăstiri, din cauza legislației în vigoare. Acesta este unul dintre principalele răspunsuri la întrebarea: de ce noii episcopii din ierarhia Patriarhiei Moscovei în Ucraina nu au aderat la BOaU în acest răstimp".

Am menționat deja că până la "Soborul de unificare", fondatorii BOaU s-au angajat în fața patriarhului Bartolomeu să transfere în structura lor cea mai mare parte a episcopatului și a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Au fost numite cifre diferite – de la 15 până la 25 de episcopi, o serie de comunități și eparhii întregi. În realitate, doar doi (din aproape o sută!) de episcopi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene și 84 de comunități (din peste 12 000!) au ales să se alăture schismaticilor. Numărul celor care au intrat în schismă este atât de nesemnificativ (2% dintre episcopi și mai puțin de 1% din comunități), încât se încadrează în limitele erorii statistice. Din acest motiv, Dumenko trebuie să explice cumva această situație șefilor săi fanarioți, și nu a putut inventa nimic mai bun decât să toarne o minciună gogonată.

De ce minciuni?

Să ne reamintim – l-au împiedicat aceste "obstacole legale"” pe mitropolitul Simeon de Vinița să plece la BOaU? Nu. Poate că fostul mitropolit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu a reușit să înregistreze o nouă eparhie a BOaU? A putut. Oare legea l-a împiedicat pe Drabinko să treacă la BOaU împreună cu catedrala Schimbării la Față din capitală din cartierul Teremki? Nu. Drabinko a trecut liniștit, s-a reînregistrat și chiar a devenit "episcop eparhial" în BOaU.

***

Biserica a avertizat de multe ori că înșelăciunea și ura stau la baza schismei. Și ne-am convins de multe ori de acest lucru datorită acțiunilor reprezentanților formațiunilor schismatice – de la "preoții" din satele îndepărtate, până la lupta în eșaloanele superioare ale"ierarhiei". Dar acum minciuna a devenit nu doar un atribut, ci un "element obligatoriu" al ideologiei celei mai noi structuri schismatice – BOaU. Conducătorul său, Serghei Dumenko, recurge la tot felul de minciuni pentru a forma o realitate alternativă. El nu are scrupule cu privire la faptul că minciunile sale sunt evidente pentru toată lumea și nici nu se simte jenat că sunt ușor de contestat. Apare deseori la televizor, acordă interviuri. Oriunde s-ar prezenta, își repetă tezele, așezându-și minciunile strat cu strat. Metoda sa este simplă, dar funcțională. Și nu este nouă: "o minciună repetată de o mie de ori, devine adevăr". El este creatorul "noului adevăr". Singura întrebare problematică este ce îi așteaptă pe cei care cred în acest "adevăr".

Fără Pompeo: Începutul sfârșitului sprijinului pentru "proiectul BOaU"?

Fostul Secretar de Stat al SUA Michael Pompeo nu va fi în administrația noului președinte american Donald Trump. Ce înseamnă aceasta pentru BOaU?

Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?

Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.

Trei sinoade misterioase: Ce s-a decis cu privire la BOUkr?

Recent au avut loc ședințele a trei sinoade diferite ținute de trei Biserici Ortodoxe. Ce au decis ele cu privire la existența Bisericii în Ucraina?

Catedrala din Cerkasy a fost acaparată, ce urmează?

Pe 17 octombrie 2024, susținătorii BOaU au acaparatt catedrala din Cerkasy. Ce întorsătură pot să ia evenimentele și ce ar putea însemna aceasta pentru Biserică?

Credința împotriva violenței: Cronica acaparării catedralei din Cerkasy

Pe 17 octombrie 2024, adepții BOaU au luat cu forța catedrala BOUkr din Cerkasy. Cum s-a întâmplat totul și ce concluzii putem trage din acest eveniment?

Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU

La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?