De ce preoții din BOUkr trec la BOaU? Partea 1: "Sindromul Salvatorului"

Fostul arhimandrit Serafim a decis să "salveze" oamenii nu din satul său, ci din Kiev. Imagine: UJO

Această publicație este prima dintr-o serie în care vom încerca să analizăm motivele pentru care unii preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) se alătură Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU). Care sunt adevăratele cauze și motive ascunse în spatele faptelor?

De ce a plecat Pankratov?

Pe 13 decembrie 2023, s-a anunțat că mitropolitul Evloghie de Sumy l-a oprit pe arhimandritul Serafim (Pankratov) de la slujire. Motivul formal invocat a fost părăsirea parohiei sale. Adevăratul motiv, însă, a fost trecerea pr. Serafim la BOaU. În scrisoarea în care a explicat decizia sa, fostul arhimandrit al Bisericii Ortodoxe Ucrainene a menționat că a primit interdicția cu bucurie pentru că a primit o ofertă "pe care nu a putut să o refuze".

În scrisoarea sa, Serafim a menționat că nu poate să rămână în Biserica Ortodoxă Ucraineană deoarece din experiența sa personală știe că dacă o să rămână în Ea, "îi vor fi restrânse radical posibilitățile de a-L mărturisi pe Hristos oamenilor care încă nu aparțin Bisericii". El și-a exprimat hotărârea de a nu-și îngropa talantul în pământ și de a-și îndeplini răspunderea în fața lui Dumnezeu.

În continuare, el scrie că "lucrarea misionară sau cum trebuie de vorbit cu oamenii care nu sunt catehizați despre credința în Dumnezeu și creștinism, este o lucrare de care am fost preocupat permanent de-a lungul timpului". Cu trecerea timpului, el și-a dat seama că aceasta era chemarea sa principală.

Din aceste cuvinte devine clar că în zorii apariției sale în Biserică, fostul arhimandrit s-a văzut pe sine ca un misionar de talia diaconului Andrei Kuraev – care adună stadioane de ascultători și are o audiență uriașă de televiziune. Dar se pare că realitatea s-a dovedit a fi diferită. În parohia în care a slujit nu sunt mulțimi de oameni care nu au fost catehizați, sunt "doar patru călugărițe și câțiva enoriași". Din acest motiv, Pankratov scrie în continuare: "în Juravnoye, din păcate, aproape că lipsesc posibilitățile de a realiza pe larg slujirea în beneficiul altora". Judecând după aceste cuvinte, pur și simplu "nu i s-a permis" să-și dezvolte în toată amploarea "talentul său misionar".

Când i s-a oferit un post la rezervația Lavra Peșterilor de la Kiev, se pare că în acest gest el a văzut o oportunitate de a-și folosi pe deplin "talentul misionar". În cele din urmă, el a ajuns la concluzia că dacă va rămâne în Biserica Ortodoxă Ucraineană, acest lucru ar dăuna cauzei în care crede. Prin urmare, a luat decizia de a se alătura BOaU sub conducerea arhimadritului Avraamie Lotysh.

"Marele obiectiv" pe care l-a menționat este dorința lui permanentă de a se angaja în reabilitarea soldaților Forțelor Armate ucrainene. Această situație determină o reflecție asupra dinamicii din spatele unor astfel de decizii și asupra diferitelor motivații care sunt în joc pe peisajul religios.

"Sindromul Salvatorului"

​În psihologie există un pattern cunoscut sub numele de "sindromul salvatorului". Este un fenomen psihologic caracterizat printr-o dorință puternică de a-i "salva" pe alții, adesea fără dorința lor. Acest sindrom este adesea asociat cu o nevoie adânc înrădăcinată de recunoaștere și încredere în propriile "talente", care trebuie folosite "spre binele tuturor oamenilor".

Psihologii avertizează că dacă dezvoltarea "sindromului salvatorului" nu este oprită, aceasta poate duce la epuizare, nemulțumire constantă față de o anumită situație și o percepție distorsionată a rolului lui Dumnezeu în viața omului. Cu alte cuvinte, "salvatorul" devine aproape întotdeauna o persoană nemulțumită de viața sa, dând vina pe ceilalți că nu îi sunt apreciate talentele și îi este refuzată oportunitatea de a le exprima pe deplin. În contextul poveștii lui Pankratov și a "talanților misionari" îngropați în pământ, se conturează următoarea situație.

O persoană inspirată de cărți despre părinții duhovnicești, rugăciunea minții și disputele palamite și după ce a urmărit pe internet câteva prelegeri ale lui Kuraev și Osipov, începe să viseze cum poate "învăpăia inimile cu cuvintele sale". Oameni din orașele și satele din apropiere vor veni la predicile sale, iar slujbele de cult vor fi ținute cu cântări bizantine și ocazional limba greacă veche. El își imaginează o comunitate puternică în parohie, care nu numai că împodobește biserica, ci și construiește o școală, o sală de trapeze și un spital. Acest preot se vede ca un predicator neobosit al Evangheliei, predicând în biserică dimineața, la școala sau universitatea locală la amiază și înregistrând videoclipuri pentru milioane de abonați pe YouTube seara. În vise, toate acestea sunt ușor de realizat datorită cărții lui Kuraev "Tradiție, Dogmă, Ritual". Dar iată că realitatea...

Realitatea este diferită.

Arhiereul, recunoscând potențialul misionar și entuziasmul tânărului preot, îl trimite într-o parohie problematică, sperând că acolo își va demonstra talentele. Ajuns în sat, preotul vede că în biserică sunt puțini oameni, nimeni nu știe să cânte, iar acoperișul curge. Inteligențimea și autoritățile locale nu sunt deosebit de interesate să audă predici despre Grigorie Palama, iar școlarii preferă mirosul de tutun mirosului de tămâie. Pe scurt, în locul platformei dorite pentru munca misionară, tânărul preot primește un câmp pe care trebuie să-l "cultive  zi și noapte. Dar cel mai important este că munca trebuie făcută nu așa cum și-a imaginat inițial, ci într-un mod complet diferit – nu prin cuvinte, ci prin exemplul propriei vieți. Ceea ce este foarte dificil.

Acesta este momentul în care un astfel de preot începe să se plângă de arhiereul său, care nu i-a apreciat "talentul" trimițându-l să slujească "în pustie", unde "nu este loc de acțiune". Totuși, el ar putea "salva" nu câteva bătrânele, dintre care una nu aude, iar cealaltă nu vede, ci mii de oameni care literalmente l-ar privi în gură. Nu aici, în noroiul și mlaștina unui sat obișnuit, ci acolo, în luminile capitalei. Dezamăgirea se transformă într-o nemulțumire constantă, iar apoi apare o "ofertă care nu poate fi refuzată", și o căutare a "împlinirii". Dar nu a lui Hristos.

Unde este rădăcina problemei?

​Povestea lui Pankratov este departe de a fi un caz izolat. În Biserica Ortodoxă Ucraineană sunt zeci de preoți ca el. Am observat o tendință specială: acei preoți din Biserica noastră care vorbesc cel mai mult despre autocefalie, nevoia de reforme, apropierea de oameni și subiecte similare sunt adesea cei care se confruntă cu probleme serioase în parohiile lor. Cei mai preocupați de soarta Bisericii sunt cei care au lăsat la voia sorții comunitățile lor, unde doar trei persoane participă la slujbe (inclusiv paraclisierul, cantorul și soția preotului) și cei care au încredere în "talentele sale nerealizate".  Dar punem întrebarea: cine l-a împiedicat să-și realizeze talentele? Cine i-a stat împotrivă? Cine îl împiedică să facă ordine în biserică, să organizeze oficierea slujbelor, pur și simplu să slujească Liturghia – măcar de sărbători și duminica?

Nimeni nu stă împotrivă.

Dacă talentul este prezent, el nu poate fi ascuns. Dacă ești un predicator și un misionar talentat, biserica ta va fi plină de oameni chiar și în cel mai îndepărtat sat. Să ne amintim de sfinții Bisericii noastre. Ei au mers intenționat în deșerturi și păduri pentru a fugi de lauda oamenilor. Dar cu cât mergeau mai departe, cu atât credincioșii îi găseau mai repede. Nu poți ascunde un sfeșnic care stă pe munte. În mod similar, nu poți îngropa talentul de a predica Evanghelia dacă acesta există cu adevărat.

Mai mult, tocmai într-o situație în când te afli într-o parohie problematică, talentul tău se poate manifesta cel mai bine. Precuviosul Antonie al Peșterilor s-a refugiat într-o peșteră, iar Sfântul Serghie din Radonej a plecat într-o pădure deasă. Acum două Lavre stau în locurile nevoinței lor. A trăi așa cum au făcut ei este greu, mai ales dacă suferi de "sindromul salvatorului". Pentru că "să salvezi" pe cineva este mult mai ușor și mai simplu decât să te salvezi pe tine și pe cei din jur.

În încheiere, aș vrea să le doresc tuturor preoților noștri care sunt nemulțumiți de Biserică, să se uite mai atent la parohiile lor – poate că soluția pentru toate problemele lor este chiar acolo. Mai devreme sau mai târziu, trebuie să înfrunți adevărul și să recunoști că nici autocefalia, nici limba ucraineană nu vor aduce ordine în altarele voastre sau în mințile voastre. Numai voi înșivă puteți face acest lucru.