"A urla la lună" în loc de rugăciune, sau de ce clerul BOUkr trece la BOaU?

De ce preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene (BOUkr) pleacă uneori uneori la BOaU? Imagine: UJO

În urmă cu câteva zile, a devenit cunoscut faptul că un preot al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din Bucovina de Nord, Vasyl Levcenko, a trecut la BOaU. La scurt timp a apărut un interviu cu el, unde acesta a explicat motivele deciziei sale de a părăsi Biserica. Mai devreme, pe internet a apărut "mărturisirea" unui alt preot al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în care acesta a recunoscut că de mult timp în interiorul său este gata să adere la BOaU, dar nu a făcut acest lucru din cauza familiei sale. Aceste două exemple sunt atât de revelatoare, încât simțim că este necesar să le acordăm mai multă atenție.

"Biserica ucraineană" și slujirea poporului

Așadar, prima întrebare pe care jurnalistul i-a pus-o lui Vasyl Levcenko în timpul interviului a fost despre motivele trecerii sale de la Biserica Ortodoxă Ucraineană la Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU). Pe scurt, trebuie amintit că un preot nu poate, fără binecuvântarea episcopului său conducător, nu doar să treacă la o altă Biserică, dar nici măcar să schimbe parohiile. Așa spun canoanele Bisericii și aceasta promit viitorii preoți în timpul așa-numitului "jurământ la hirotonie”. Încălcarea acestei promisiuni este clasificată drept schismă. Numai dacă ierarhia superioară cade în erezie, preotul are dreptul să rupă comuniunea cu ea și să-și schimbe jurisdicția. Deci, ce a spus Levchenko când a fost întrebat despre motivele părăsirii Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru BOaU? A spus că mitropolitul Meletie (episcopul său conducător) este un eretic sau că conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene comite fărădelege, călcând în picioare învățăturile lui Hristos?

Nu. El a răspuns că "și-a dorit să facă în sfârșit parte din Biserica ucraineană și să lucreze pentru poporul său fără eticheta de "popă al Moscovei". Merită remarcat faptul că, explicând o decizie atât de importantă din viața sa, preotul reduce totul la ideea de "ucrainitate". El are nevoie de o "Biserică ucraineană" mai degrabă decât de Biserica lui Hristos, nimic mai mult.

Al doilea motiv a fost să scape de eticheta "popă al Moscovei”. Aici, ar putea merita să-i reamintim fostului preot Bisericii Ortodoxe Ucrainene că creștinii au fost întotdeauna porecliți. Ei au fost numiți "sectă evreiască", "mâncători de prunci", "atei", "bigoți", etc. Se poate presupune că mulți creștini, renunțând la credința în Dumnezeu, pretindeau că doresc să fie liberi de astfel de "etichete" neplăcute. Dar mulți alții au ales să trăiască cu Hristos și să meargă pe calea Golgotei.

Levcenko a continuat explicând că, atunci când era în Biserica Ortodoxă Ucraineană, a încercat să "aducă cuvântul" oamenilor sau să fie aproape de ei, dar a trebuit să se "justifice" în mod constant ca face parte dintr-o "Biserică care nu este în totalitate ucraineană" în timp ce el însuși era "ucrainean". El a descris aceasta ca o stare de "șizofrenie internă", care a fost "foarte epuizantă", deoarece energia necesară pentru îndatoririle sale de preot a fost cheltuită pentru a explica că el este "unul dintre ei" și nu un "reprezentant al coloanei a cincea". De aceea a decis să se alăture BOaU.

În acest pasaj, Levcenko a făcut ceea ce este numit în mod obișnuit "derapant freudian", deoarece cuvintele sale ilustrează în mod viu problema de bază pentru cei care părăsesc Biserica Ortodoxă Ucraineană în favoarea BOaU: în loc să-și îndeplinească îndatoririle preoțești, ei își dedică toată energia pentru a dovedi că sunt "unul dintre ei". Întreaga activitate a unor astfel de oameni devine o încercare de a dovedi ceva cuiva. Ei nu vor (și, prin urmare, nu știu cum) să se roage cu adevărat, cum să slujească Dumnezeiasca Liturghie sau să propovăduiască Evanghelia (nu prin cuvinte, ci prin faptă). Nu vor, pentru că întotdeauna simt că ar putea fi acuzați că fac parte din "coloana a cincea", că "nu sunt unul dintre ei". Acesta este într-adevăr un fel de șizofrenie care îi împiedică pe acești oameni să-L urmeze pe Hristos și să fie preoți adevărați.

Drept urmare, după cum vedem, un pas atât de important în viața lui Levcenko a fost determinat nu de motive religioase sau doctrinare. El nu are pretenții față de BOUkr în ceea ce privește teologia dogmatică sau practica ascetică. El recunoaște Tainele Bisericii Ortodoxe Ucrainene, grația și misiunea ei de mântuire. Și este cu atât mai surprinzător că Levcenko când vorbește despre interdicția sa, care din punct de vedere canonic trebuie să fie recunoscută și este valabilă, zâmbește ironic, chicotind la formulare și lăudându-se că "nici măcar nu a citit-o". Adică, după cum putem vedea, el este pur și simplu profund indiferent față de tot ceea ce privește problemele reale ale bisericii – doar politică și "slujirea poporului”, nu lui Dumnezeu.

"Mărturisirea" unui preot

La fel de revelatoare a fost și "mărturisirea" unui preot necunoscut al  Bisericii Ortodoxe Ucrainene care vrea să treacă la BOaU, dar nu poate. Acest preot explică că soția, frații săi (care sunt și preoți Bisericii Ortodoxe Ucrainene), și chiar mama lui în vârstă (călugăriță în lume) sunt categoric împotriva unui astfel de act. El scrie deschis că această tranziție i-ar putea distruge familia, deoarece soția lui se opune ferm. Totuși, preotul însuși recunoaște că își dorește de câțiva ani să intre în BOaU. El spune că există numeroase motive "care te împiedică să faci ceea ce ți-a spus conștiința de mult să faci". În acest moment, ne-am putea aștepta ca clerul Bisericii Ortodoxe Ucrainene să ne spună ce se întâmplă în Biserica sa pe care conștiința sa creștină și pastorală nu le poate tolera. Este logic să credem că s-ar referi la încălcări grave ale regulilor vieții în Hristos, canoanelor Bisericii, dogmelor sau la altceva direct legat de Biserică.

În schimb, citim că conștiința lui reacționează la lucruri complet diferite care nu au legătură cu Evanghelia. Ceea ce îl ține în sânul Bisericii Ortodoxe Ucrainene este "nu o interdicție de la preoție" ci... familia lui. Acesta este un argument semnificativ, fără îndoială. Dar are ea justificare din perspectiva Evangheliei? Desigur că nu. Pentru că Hristos spune clar cine trebuie să fie iubit mai mult decât familia și cei dragi. Pe de altă parte, dacă acest preot ar fi spus că nu mai poate sluji în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene pentru că ierarhii s-au îndepărtat de Dumnezeu, au încetat să mai fie creștini și au căzut în cele mai adânci erezii, ar fi putut rămâne într-o asemenea "biserică", chiar dacă familia lui era împotrivă? Probabil că nu. Ceea ce înseamnă că Biserica Ortodoxă Ucraineană este Biserica lui Hristos (și de aceea el rămâne în ea), iar conștiința lui nu se răzvrătește împotriva erorilor doctrinare, ci împotriva a ceva care nu are nicio legătură cu creștinismul.

Într-adevăr, el nu prezintă un singur argument legat de Biserică pentru a-și explica dorința de a pleca la BOaU. În același timp, toate motivele care îl țin în Biserica Ortodoxă Ucraineană nu suntlegate de  Biserică: soția lui va merge la protopop pentru a se Împărtășo, va îceta să pregătească mâncarea după noul stil și nu va sărbători sărbătorile etc. Aș fi de acord, dacă omul tinde după adevăr, toate aceste "dificultăți" ar putea fi îndurate. Deci, din nou, problema nu este despre adevăr, ci despre ceva cu totul diferit. Într-un final, preotul mărturisește că el și alții ca el "urlă liniștit la lună serile când toată lumea doarme". Cu alte cuvinte, în loc să se roage, ei preferă să acționeze în acest fel. Ciudat, nu-i așa?

Ce reprezintă viața în Biserică și de ce nu trebuie să "urli la lună"?

Exemplul lui Levcenko și "mărturisirea" preotului necunoscut ilustrează în mod viu modul în care ambițiile personale și politice pot umbri valorile duhovnicești. Deci, creștinul pune întotdeauna credința pe primul loc. Politica, statutul social, bogăția materială, sentimentele patriotice etc., nu ar trebui să influențeze niciodată alegerile duhovnicești ale urmașului lui Hristos. Pe pământ, el caută cel mai important lucru: pacea cu Dumnezeu și cu aproapele său. Orice lucru care contrazice acestui scop primar trebuie lăsat deoparte. Deci, în acest moment, susținătorii lui Dumenko fac totul pentru ca "biserica" lor să poarte semnul unei organizații agresive, necreștine, care folosește violența împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a lăcașurilor sale. Dar ce are Hristos în comun cu belial? Cum se poate "combina" Liturghia cu spargerea bisericii prin folosirea rangurilor și polizoarelor de mână, sau Rugăciunea lui Iisus cu cuvintele "moarte dușmanilor"? Credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu înțeleg și nu vor înțelege acest lucru, în timp ce în BOaU astfel de acțiuni nu provoacă nici rezistență, nici surpriză.

Preoții și mirenii care au rămas loiali Bisericii Ortodoxe Ucrainene afirmă că viața în Biserică este, în primul rând, participare la Liturghie, rugăciune, smerenie și slujire față de Dumnezeu. Ei nu acordă prioritate bunăstării personale, nu încearcă să mulțumească lumea sau nu caută autoafirmarea sau autodeterminarea politică. Pentru ei, a fi cu Hristos este mai valoros decât a fi cu lumea.

În același timp, mulți dintre cei care au dezertat la BOaU au făcut-o nu din dragoste pentru Dumnezeu, ci pentru a evita presiunea din partea autorităților, pentru a asigura condiții de viață mai confortabile sau pentru a-i liniști pe liderii lumești. Totuși, Evanghelia spune clar: "Nimeni nu poate să slujească la doi domni" (Matei 6:24). Omul nu poate sluji atât lui Dumnezeu, cât și conducătorilor pământești, nu se poate strădui pentru puritatea duhovnicească în timp ce caută o viață ușoară. Trecerea la BOaU este alegerea celor care caută beneficii lumești, nu a celor care sunt dispuși să-L slujească pe Dumnezeu, chiar și în circumstanțele dificile actuale.

Știm că vor exista întotdeauna oameni în Biserică care vor fi gata să-și trădeze credința pentru beneficii personale. Istoria este plină de exemple ale clerului care și-au abandonat credința pentru beneficii pământești sau preferințe politice. Dar astfel de indivizi au constituit întotdeauna o minoritate, iar Biserica a rămas mereu credincioasă lui Hristos, în ciuda trădătorilor.

În același timp, dorința de a-și trăda turma și Biserica din motive politice este un exemplu clar al modului în care ambițiile personale și "șizofrenia interioară", alături de lipsa rugăciunii, pot șterge din viață valorile duhovnicești.

În general, exemplele acestor doi preoți confirmă încă o dată că dorința de a trece la BOaU indică faptul că omul este mai interesat de bunurile lumești, de politică și de "nevoile momentului" decât de viața duhovnicească. Și nu putem decât să-l sfătuim: în loc să "urle la lună seara", să ia în mâini o carte de rugăciune.