Fanarul nu recunoaște "tainele" lui Filaret: oare acum putem adera la BOaU?
În ziua de 29 martie 2022, Arhiepiscopia Fanarului din Australia a emis un Comunicat de presă după ce a avut loc ședința episcopală. La prima vedere, acesta este un document de importanță exclusiv locală, dar nu este tocmai așa. Fanarioții Australiei au atins cea mai importantă problemă care privește direct Biserica Ortodoxă Ucraineană și Ortodoxia în ansamblu. Să analizăm despre ce este vorba în această publicație.
Războiul face Biserică din ceva ce nu este biserică?
Încă ieri lumea ortodoxă a fost antrenată în discuții aprinse despre statutul canonic al conducerii Bisericii Ortodoxe a Ucrainei recent creată (BOaU), se discuta despre invazia Fanarului pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și despre o organizare urgentă a Sinaxei Primaților pentru a soluționa problemele cu care se confruntă Ortodoxia din anul 2018. Acum, când au trecut câteva săptămâni ale războiului ucrainean, se pare că toate acestea s-au întâmplat într-o altă viață. Parcă ne-am scufundat într-o realitate diferită, teribilă, în care oamenii mor în fiecare zi, unde lumea este îngrozită de imaginile orașelor bombardate, de cadavrele mutilate și bisericile distruse.
Din cauza războiului, problema cu schisma Ortodoxiei săvârșită de Fanar pare să fi dispărut și să se fi retras în plan secund, de parcă nu ar fi existat niciodată. În vestul Ucrainei, comunitățile sunt "transferate" la BOaU cu forța. Totuși, există unii simpatizanți ai tranzițiilor voluntare. Raționamentul lor este pur politic: ei spun că dacă Rusia ne-a atacat, înseamnă că este inacceptabil să fim în unitate spirituală cu Biserica Ortodoxă Rusă. Și atunci trebuie să ne înscriem în rândurile BOaU, care este 100% patriotică. Astfel de purtători de cuvânt au uitat să spună că BOaU este considerată o grupare separată de schismatici fără har de către toate Bisericile, cu excepția celor grecești. În schimb, ei susțin că aici mor oameni și nu este timpul să țină seama de canoane, ucrainenii nu vor să se adâncească în aceste "jocuri ale tronurilor". Important este să nu ai nimic comun cu vrăjmașul.
Poate oare războiul să-l transforme pe mireanul Serghei Dumenko într-un arhiereu canonic, poate să facă ca "tainele" săvârșite de el să fie pline de har?
Este oare o astfel de logică acceptabilă pentru un creștin? În final, acțiunile militare nu au schimbat în niciun fel esența Bisericii. Ea nu a încetat să fie Trupul lui Hristos. Poate oare războiul să-l transforme pe mireanul Serghei Dumenko într-un arhiereu canonic, poate să facă ca "tainele" săvârșite de el să fie pline de har? Nu sunt acestea întrebările principale pe care creștinii ar trebui să și le pună?
Filaret nu a avut har, dar Dumenko îl are?
Războiul a provocat o mare tulburare în rândul credincioșilor și chiar a unei părți a preoților Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Unele eparhii au încetat pomenirea Patriarhului Chiril, unii cer acum convocarea unui Sinod la care se va cere autocefalie deplină. Anumiți preoți, rătăcind în unison cu "linia de partid", trec la BOaU. De fapt, ei își dădeau seama seama pe timp de pace că BOaU este o structură în afara Bisericii lui Hristos, dar au "uitat" de ea odată cu izbucnirea războiului.
De exemplu, în istorisirea senzațională de la Smila, unde unitatea de apărare teritorială l-a târât pe "preotul moscovit" din biserica Acoperământului Maicii Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, organizatorul acestei acțiuni pr. Nicolai Seredici și-a anunțat enoriașii că în condiții de război nu există altă cale decât aderarea la BOaU.
Când enoriașii uluiți i-au reamintit de propriile sale cuvinte că nu există har în BOaU și că este imposibil să i se alăture, Seredici a spus următoarele: "Mă refeream la adepții lui Filaret, dar această biserică (BOaU – red.) are Tomos, aici totul este legitim".
Cu alte cuvinte, în ochii preotului, adepții lui Filaret erau fără de har, în timp ce adepții lui Dumenko au deja har. Totuși, pr. Nicolai răspundea fără prea multă tragere de inimă la astfel de întrebări "incomode" din partea enoriașilor săi și a încercat să le ignore. Dar oare poate un creștin săși permită să le ignore? Căci pentru fiecare dintre noi, problema harului Bisericii căreia îi aparținem este de o importanță vitală. Prin urmare, argumentul lui Seredici trebuie abordat în detaliu, pentru că el poate deveni un exemplu de urmat pentru alții. În acest sens, merită să revenim la declarația Arhiepiscopiei Fanarului din Australia.
Fanarul: Nu recunoaștem Tainele pe care le săvârșește Filaret
"Pentru Biserica Ortodoxă canonică nu există "Patriarhia Kievului" și Filaret, pentru că "patriarhul" autoproclamat nu este recunoscut de nicio Biserică Ortodoxă canonică și desigur, nici de Patriarhia Ecumenică. Prin urmare, actele sale administrative și tainele pe care le săvârșește sunt invalide și inexistente pentru Biserica Ortodoxă de pretutindeni", se arată în Comunicatul consacrat activităților vicariatului Bisericii Ortodoxe Ucrainene aPatriarhieiKievului din Australia și Noua Zeelandă, condus de un anume Nektarios Alexandratos.
Această declarație a fost făcută pentru a justifica "anexarea" parohiilor Patriarhiei Kievului de către Fanar: "În granițele canonice ale Sfintei Arhiepiscopii a Australiei există comunități ucrainene care, până de curând, au aparținut așa-zisei și nerecunoscutei vreodată canonic "Patriarhii a Kievului". După acordarea Autocefaliei pentru Ucraina de către Biserica Mamă de la Constantinopol, o comisie specială numită de arhiepiscopul Macarie a studiat situația creată și condițiile legale pentru includerea acestor comunități în jurisdicția Sfintei Arhiepiscopii a Australiei".
Aceasta este o declarație importantă din mai multe motive. În primul rând, fanarioții pot declara cu ușurință că parohiile altora le aparțin. În al doilea rând, și acest lucru este cel mai important, Fanarul pentru prima dată din 2018 l-a numit public pe Filaret o persoană ale cărui taine sunt invalide pentru Biserică. Adică peste trei ani, în ochii fanarioților el a revenit la statutul său anterior de schismatic. De fapt, această afirmație are implicații foarte grave.
Peste trei ani, în ochii fanarioților el a revenit la statutul său anterior de schismatic.
Filaret și Bartolomeu: istoria unor relații
Din 1992, când Filaret a fost caterisit de Biserica Ortodoxă Rusă, Fanarul a susținut pe deplin acțiunile Bisericii Ruse. Într-o scrisoare către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din 26 august 1992, Patriarhul Bartolomeu a scris că recunoaște destituirea lui Filaret și, prin urmare, "recunoscând plenitudinea competenței exclusive a Preasfintei Voastre Biserici Ruse în această problemă", Fanarul a luat o decizie sinodală asupra celor menționate mai sus.
În 1997, când Filaret a fost excomunicat din Biserica Ortodoxă Rusă, Patriarhul Bartolomeu i-a scris Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse într-o scrisoare din 7 aprilie că primind scrisoarea "despre hotărârea canonică a Sfântului Sinod cu privire la anatemizarea lui Filaret/Mihail Denisenko" și "după ce am primit înștiințarea despre decizia susmenționate, am anunțat ierarhia Tronului nostru Ecumenic despre aceasta și am cerut să nu mai aibă nicio comuniune bisericească cu persoanele menționate".
Cu alte cuvinte, din anul 1992 Fanarul a considerat că Filaret a fost destituit din demnitate, iar din 1997 – excomunicat din Biserică. Desigur, din acel moment nu se mai putea vorbi despre nici o "hirotonie". În consecință, niciunul din "episcopatul" BOU-PK, inclusiv Serghei Dumenko, nu poate fi episcop canonic. La fel de bine el putea fi "hirotonit" de orice pm de pe stradă care nu este membru al Bisericii.
Ce înseamnă aceasta pentru un creștin? Că toți acești "ierarhi" ai lui Filaret nu puteau nici să spovedească, să administreze Sfânta Împărtășanie, nici să săvârșească alte taine ale Bisericii. Adică vorbind cu cuvintele ierarhilor fanarioți din Australia, "tainele" pe care ei le-au săvârșit sunt "invalide și inexistente pentru Biserica Ortodoxă".
Dar iată că a venit octombrie 2018 și totul s-a schimbat brusc. Sinodul de la Constantinopol, fără nicio pocăință sau judecată ecleziastică, l-a numit pe anatematizatul Filaret episcop canonic. Mai mult, i-a numit episcopi canonici pe toți cei pe care el îi "hirotonise" fiind sub anatemă. De ce? Pentru că așa au cerut circumstanțele politice.
Fanarul din nou nu-l consideră pe Filaret episcop canonic. Decizia Sinodului de la Fanar cu privire la "restabilirea" lui Filaret și Macarie din 2018, oricum nulă din punct de vedere canonic, este indirect numită eronată.
Această decizie a provocat un șoc în rândul Bisericilor Autocefale, care nu au putut înțelege cum se poate, practic, să-i numești episcopi pe niște impostori, cu atât mai mult "în mod retrospectiv".
Dar câteva luni mai târziu, Filaret a anunțat că Dumenko și Poroșenko l-au înșelat, a părăsit BOaU și a restabilit Patriarhia Kievului. După aceea, a început să critice fără milă Fanarul. Timp de trei ani, Patriarhia Constantinopolului a tăcut cu stoicism și a "închis ochii" la acțiunile protejatului său "reabilitat". Adar aum, neputând să-i suporte acțiunile, Fanarul a făcut o evaluare a statutului canonic al "patriarhului de onoare al BOaU": "tainele" săvârșite de Filaret sunt invalide pentru Fanar și pentru toate celelalte Biserici Autocifale.
Astfel, Fanarul din nou nu-l consideră pe Filaret episcop canonic. Decizia Sinodului de la Fanar cu privire la "restabilirea" lui Filaret și Macarie din 2018, oricum nulă din punct de vedere canonic, este indirect numită eronată.
Ce ar putea însemna toate acestea? Un singur lucru: că toate tainele săvârșite de Filaret au fost și sunt invalide pentru Constantinopol și pentru toate Bisericile Autocifale nu numai acum. Acestea sunt invalide din 1992, după cum a confirmat anterior Patriarhul Bartolomeu.
Acum trebuie să formulăm ultima verigă din acest lanț logic. Dacă "hirotonia" lui Filaret este falsă, "ierarhul" pe care el îl "hirotonește" nu este unul adevărat. Din păcate, faptele ne arată că "ierarhii" BOaU sunt oamenii care nu pot să aibă nimic comun cu Biserica lui Hristos. Deci este corect să "trecem" la BOaU doar pentru că Federația Rusă a atacat țara noastră?
Dacă "hirotonia" lui Filaret este falsă, "ierarhul" pe care el îl "hirotonește" nu este unul adevărat. Din păcate, faptele ne arată că "ierarhii" BOaU sunt oamenii care nu pot să aibă nimic comun cu Biserica lui Hristos.
***
Da, acum în Ucraina este război. Astăzi suntem extrem de îndurerați de ceea ce se întâmplă în jur. Ne doare inclusiv și din cauza poziției ierarhiei Bisericii Ruse, de la care nu auzim cuvinte de compasiune pentru suferințele poporului ucrainean în măsura cuvenită. Dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să închidem ochii și să ne aruncăm cu capul înainte în vârtejul schismei. Avem dreptul să sperăm că "totul poate fi șters război"? Ne putem lăsa călăuziți de logica protagonistei din romanul "Pe aripile vântului", care își spunea în momentele grele: "Mâine mă voi gândi la aceasta"? Dar mâine poate fi prea târziu pentru un creștin. Hristos poate să nu ne dea această ocazie "mâine".
Mai devreme sau mai târziu, războiul se va termina. Patimile se vor potoli, viața își va relua cursul. Anii vor trece și cândva ucrainenii nu-i vor mai considera dușmani pe ruși. Vor trece mai mulți ani și aceste țări vor dispărea de pe fața pământului. Dar Biserica lui Hristos va dăinui.
Cu toții suntem reprezentanți ai poporului nostru și ne străduim să-i apărăm interesele. Dar în plus, fiecare dintre noi este o personalitate, un "mic creștin" care pur și simplu dorește și speră să intre în Împărăția Cerurilor. Avem dreptul să ne riscăm viitorul? Avem dreptul să ignorăm cuvintele sfințitului mucenic Ignatie Purtătorul de Dumnezeu, care spunea că "cine urmează un schismatic nu moștenește Împărăția lui Dumnezeu"?
Ce dobândesc eu când sunt în Biserica lui Hristos? Dobândesc Veșnicia, chiar dacă am fost ocărât și persecutat pe pământ. Ce obțin dacă părăsesc sau trădez Biserica, dacă îl pierd pe Hristos? Aprobarea condescendentă a lumii. Dar oare se merită?
Fără Pompeo: Începutul sfârșitului sprijinului pentru "proiectul BOaU"?
Fostul Secretar de Stat al SUA Michael Pompeo nu va fi în administrația noului președinte american Donald Trump. Ce înseamnă aceasta pentru BOaU?
Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?
Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.
Trei sinoade misterioase: Ce s-a decis cu privire la BOUkr?
Recent au avut loc ședințele a trei sinoade diferite ținute de trei Biserici Ortodoxe. Ce au decis ele cu privire la existența Bisericii în Ucraina?
Catedrala din Cerkasy a fost acaparată, ce urmează?
Pe 17 octombrie 2024, susținătorii BOaU au acaparatt catedrala din Cerkasy. Ce întorsătură pot să ia evenimentele și ce ar putea însemna aceasta pentru Biserică?
Credința împotriva violenței: Cronica acaparării catedralei din Cerkasy
Pe 17 octombrie 2024, adepții BOaU au luat cu forța catedrala BOUkr din Cerkasy. Cum s-a întâmplat totul și ce concluzii putem trage din acest eveniment?
Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU
La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?