Calculele au demonstrat: viața nu putea să apară de la sine. Dar cine a creat-o?

Celula umană. Foto: surse deschise

În iulie 2025, Robert Endres de la Imperial College London a publicat un studiu care pune sub semnul întrebării posibilitatea apariției întâmplătoare a vieții. Să spunem imediat, Endres este un om de știință foarte respectat în lume, iar colegiul ocupă locul 2 în clasamentul mondial QS și se poate lăuda cu 14 laureați ai Premiului Nobel.

Folosind metode matematice moderne și teoria informației, Endres a demonstrat că chiar și cea mai simplă celulă vie necesită aproximativ un miliard de biți de informație structurată. El a comparat posibilitatea autoapariției vieții din „supa” chimică a Pământului antic cu situația în care un om de știință încearcă să scrie un articol științific complex, aruncând aleatoriu litere pe o pagină. O altă analogie: este ca și cum ai asambla accidental un computer funcțional, aruncând pe pământ o grămadă de piese. Aceasta este, conform calculelor omului de știință, probabilitatea „autoasamblării” primei celule din elemente anorganice.

Adică, teoria dominantă astăzi despre originea vieții pe Pământ este distrusă. S-ar părea că, dacă ai spus „A”, trebuie să spui și „B”. Dacă viața nu a putut apărea singură, înseamnă că cineva a creat-o. Omul credincios știe cine anume. Dar ateismul s-a infiltrat atât de mult în mințile societății moderne (inclusiv în cea științifică), încât cercetătorii încearcă să găsească cele mai fantastice răspunsuri la întrebările lor, doar pentru a nu vedea ceea ce este evident.

Convins că viața nu a putut apărea singură, Endres s-a orientat către ipoteza că viața a fost adusă pe Pământ de extratereștri. Dar aici apare o problemă logică evidentă, pe care o observă chiar și cititorii obișnuiți ai publicațiilor științifice. Dacă noi am fost creați de extratereștri, atunci cine i-a creat pe extratereștri? Și dacă aceștia au fost creați de alți extratereștri, atunci cine i-a creat pe aceia? Rezultă un lanț infinit, care nu rezolvă întrebarea principală, ci doar o mută mai departe.

Astăzi, când tehnologiile au atins înălțimi fantastice, ni se insuflă ideea că totul poate fi cunoscut prin știință, logică și rațiune, iar credința este domeniul superstițiilor și fanatismului. Dar paradoxul este că, deși avem supercomputere capabile să calculeze trilioane de variante, oamenii de știință nu pot ajunge la acea concluzie simplă pe care o face fără ezitare orice copil din școala duminicală.