Viața duhovnicească – cea mai bună profilaxie a bolilor psihice

Viața duhovnicească - o protecție puternică împotriva bolilor psihice. Fotografie: UJO

Psihicul nostru este foarte strâns legat de viața duhovnicească. Dacă o gestionăm incorect, aceasta poate duce inclusiv la afecțiuni psihice. Totuși, a considera că toate bolile psihice sunt o consecință a păcatelor noastre ar fi o eroare gravă.

Marea parte a acestor boli sunt rezultatul tulburărilor activității cerebrale. Ele pot fi moștenite de la strămoși sau dobândite în urma stresului, traumelor și altor cauze independente de noi. Cu toate acestea, cauzele spirituale joacă un rol important în apariția sau agravarea tulburărilor sufletești.

Mândria și egoismul – rădăcina tulburărilor sufletești

Cauza de bază care provoacă multe boli psihice, după opinia unanimă a sfinților părinți, – este mândria și egoismul (iubirea de sine). Tocmai acestea provoacă instabilitate psihică și multe stări nevrotice. Acest lucru este legat de concentrarea dureroasă asupra propriei persoane și a trăirilor proprii.

Adesea ne punem propriul «eu» în centrul universului și, în consecință, așteptăm ca întreaga lume să corespundă dorințelor noastre.

Dar acest lucru se întâmplă rar, ceea ce, la rândul său, provoacă reacții de furie, resentimente, anxietate excesivă sau disperare.

Egoismul excesiv și mândria fac ca persoana să fie incapabilă de smerenie și acceptare a suferinței, ceea ce poate genera nevroze, fobii și depresii ca reacție la «demnitatea rănită». Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul învăța că sentimentul de singurătate și senzația că «nimeni nu mă înțelege» sunt tocmai consecințele egoismului nostru.

Cum pasiunile distrug psihicul

Trebuie să înțelegem că comportamentul păcătos sau indulgența față de patimi – nu este doar o încălcare morală. Este o acțiune care, în primul rând, distruge funcționarea armonioasă a naturii umane. Ea perturbă legătura noastră cu Dumnezeu, ceea ce duce la un dezechilibru al întregului nostru organism. Disconfortul interior, depresia, iritarea, anxietatea – sunt semne ale acestei armonii perturbate.

• Pierderea sensului vieții duce la scăderea tonusului vital, depresie și poate contribui la o tulburare biochimică a echilibrului serotoninei, provocând depresie.
• Vanitatea în anumite circumstanțe declanșează o reacție isterică.
• Nesăbuința și furia duc la o tensiune constantă a sistemului nervos, ceea ce se reflectă în psihosomatică.
• Visarea excesivă, necontrolată de voință, este considerată o evadare din lumea reală în lumea fanteziilor, ceea ce poate deveni un teren propice pentru dezvoltarea detașării autiste.

Viața duhovnicească incorectă duce la slăbirea voinței, ceea ce consolidează starea păcătoasă a sufletului. Fobiile și tulburările de anxietate sunt adesea cauzate de conflicte interne între dorință și datorie, pasiune și conștiință.

Păcatul și boala: unde este granița?

În același timp, trebuie, desigur, să distingem tulburările psihice legate de comportamentul păcătos de cele cauzate de boala cerebrală. Păcatul poate exista doar acolo unde există posibilitatea alegerii libere.

Dacă omul se află într-o stare de tulburare psihică severă, acțiunile sale nu pot fi numite păcătoase, deoarece nu este capabilă să influențeze comportamentul său.

Pocăința și normalizarea vieții duhovnicești pot ameliora manifestările nevrotice și psihosomatice ale bolii. Dar ele nu vor putea elimina bolile endogene severe (cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară), care necesită tratament medicamentos.

Toate acestea arată că o viață duhovnicească corectă poate fi un mijloc preventiv puternic de protecție împotriva multor boli psihice. Rugăciunea îndeplinește o funcție de reglare importantă, reducând impactul negativ al stresului.

Adevărata experiență duhovnicească, care dezvoltă în om iubirea, pacea, răbdarea, asigură și sănătatea psihică.

Vieața duhovnicească– este fundamentul necesar pentru construirea rezistenței psihice. Iar distrugerea acestui fundament creează vulnerabilitate pentru dezvoltarea bolilor. În același timp, este important să înțelegem că boala însăși – este deja o entitate clinică separată, care necesită tratament medical profesional.