Cum să devii asemenea lui Dumnezeu: despre porunca iubirii față de dușmani

Iubirea față de dușmani - rezultatul luptei cu mândria. Foto: СПЖ

«Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? .....
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv» (Luca 6:31-36).

Porunca Mântuitorului că trebuie să fim la fel de milostivi ca și Tatăl nostru Ceresc, uneori ne pune în încurcătură. Este oare posibil acest lucru? Dar nu cred că Dumnezeu ar pune înaintea noastră sarcini, știind dinainte că nu le putem îndeplini. Judecând după starea sufletului majorității oamenilor, a cere de la noi simpatie emoțională față de ucigași și nelegiuiți este lipsit de sens. Aici este clar că este vorba despre altceva.

Iubirea ca efort al voinței

Cel mai probabil, este vorba despre efortul voinței noastre față de astfel de oameni. Acest efort trebuie să se manifeste în primul rând prin faptul că nu trebuie să dorim rău și răzbunare dușmanilor noștri. Să învățăm să nu ne bucurăm de suferințele lor, dacă acestea se întâmplă. Și, dacă este necesar, să oferim ajutor practic celor care ne doresc răul. «Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare» (Romani 12:20).

Următorul moment este rugăciunea pentru vrăjmaș. Da, putem să nu simțim iubire sau chiar compasiune față de el. Dar putem, făcând un efort de voință, să cerem lui Dumnezeu să-i dăruiască pocăință și schimbare în bine. În puterea noastră este să nu răspundem la blesteme și insulte cu aceeași monedă, să nu dorim răzbunare. Probabil că nu va reuși imediat, dar să ne amintim cuvintele Mântuitorului: «Cereți și vi se va da» (Luca 11:9).

La început, este mai bine să ne obișnuim să avem o atitudine binevoitoare față de toți oamenii.

Să practicăm în noi înșine o smirenie constantă: să cedăm locul în transport, să iertăm micile supărări, să nu răspundem la insulte, să punem interesele altora mai presus de ale noastre. Să încercăm să eliminăm din vocabularul nostru cuvintele disprețuitoare și să nu vorbim despre nimeni nimic condamnabil.

Vedeți în vrăjmaș un om bolnav

În primul rând, în sufletul nostru trebuie să se întărească virtutea de a nu dori rău nimănui, nici măcar celor mai notorii ticăloși. Acesta este primul pas către iubire. Pentru a-l face mai sigur, trebuie să încercăm să găsim o justificare pentru vrăjmaș. Mă refer nu la faptele sale, ci la starea în care se află. Să vedem în el, în primul rând, un om bolnav duhovnicește, posedat de o forță diabolică, care se manifestă în ideile și faptele sale.

Omul devine rău nu din prea multă fericire, ci din durere și frică interioară.

Înțelegerea acestui lucru poate înlocui ura cu milă, răutatea cu compasiune. Totuși, a iubi vrăjmașul nu înseamnă a-i permite să invadeze viața ta. Te poți distanța de el atât fizic, cât și emoțional. Este important să ne amintim: ura din inima noastră ne dăunează în primul rând nouă înșine. Aceasta este problema noastră. Iertarea este singura posibilitate de a ne elibera de această povară grea.

Ce spun sfinții părinți?

Tradiția patristică ne oferă un material bogat în acest sens.

• Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață să separăm omul de răul pe care îl săvârșește. Trebuie să urâm păcatul, nu pe păcătosul însuși.
• Ava Dorotei atrăgea atenția asupra faptului că, dacă Dumnezeu a permis cuiva să-ți facă rău, înseamnă că există un folos pentru tine. Poate că acest rău ne smerește sufletele și ne răscumpără păcatele. Vrăjmașul poate fi, de fapt, nu un vrăjmaș, ci un medicament.
• Cuviosul Isaac Sirul scria că autoimpunerea în rugăciunea pentru vrăjmași duce la disciplină duhovnicească. Acționând după regula «de la exterior la interior», ne forțăm să ne rugăm pentru dușmani, schimbând treptat și atitudinea interioară față de ei.
• Apostolul Pavel a îndemnat de multe ori: «Nu răsplătiți nimănui rău cu rău… Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu)… Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele» (Romani 12:17-21).

Iubirea față de vrăjmași, conform sfinților părinți, nu este un impuls emoțional, ci rezultatul luptei cu propria mândrie, conștientizarea păcătoșeniei noastre și rugăciunea constantă și forțată pentru cel care ne-a ofensat.

Pe aceasta trebuie să ne concentrăm atenția. Și atunci, cu voia lui Dumnezeu, ne vom apropia treptat de împlinirea acelei mari porunci pe care am auzit-o în Evanghelie: «Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv».