«Mântuiți prin har»: de ce nu este suficientă doar credința?

Casa mântuirii se construiește din fapte bune. Fotografie: UJO

Creștinul ortodox contemporan inevitabil trebuie să intre în polemică cu protestanții. Unii dintre ei își răspândesc cărțile și broșurile în apropierea bisericilor noastre, unii fac misiuni prin apartamente, iar alții recurg chiar la predici telefonice.

Privind această abundență de forme de evanghelizare, te întristezi că iluminarea ortodoxă nu atinge întotdeauna un astfel de nivel de dezvoltare.

Undeva ne lipsesc cadrele, undeva cunoștințele, iar undeva – simpla dorință de a sluji Bisericii prin predica Evangheliei.

Dar avem despre ce să le povestim oamenilor! Dacă venim la cineva măcar cu Cărțile Noului Testament și comentariile la ele ale Sfântului Ioan Gură de Aur, putem atrage garantat la ortodoxie ascultătorii noștri. În Evanghelie găsim sursa primară a Cuvântului lui Dumnezeu. Epistolele apostolice ne oferă cunoștințe fundamentale despre credința creștină. Iar predicile substanțiale ale lui Gură de Aur, prin imagini, ne ajută să aplicăm învățătura evanghelică la situații concrete de viață, explicându-i sensul interior.

«Setul misionar» al ortodoxului

În «setul misionar» al creștinului ortodox trebuie să fie neapărat citate evanghelice și apostolice pe subiectele cheie ale credinței noastre. În polemica cu protestanții tocmai acestea trebuie folosite. Căci pentru protestanți, Tradiția Sfântă și tradiția patristică nu există. Aceste surse de cunoștințe teologice nu sunt autoritare pentru ei.

Un cunoscut preot de-al meu, care a trecut la ortodoxie din protestantism, când a primit monahismul, a reușit să le demonstreze foștilor săi frați că viața de celibat este binecuvântată de Dumnezeu la fel ca și căsătoria. Și a demonstrat acest lucru exclusiv prin citate din Evanghelie, reușind să-i convingă pe adversarii celibatului.

Cred că și noi ar trebui să învățăm să operăm corect cu textul Sfintei Scripturi. Atunci vom putea nu doar cu propriile cuvinte, ci și referindu-ne la sursa primară autoritară, să ne dovedim dreptatea.

«Sunteți deja salvați»: eroare de înțelegere

Citatele din Epistola apostolului Pavel către Efeseni ar trebui să facă parte și ele din «setul nostru misionar». În ea se expune învățătura despre mântuire. Apostolul spune cuvinte uimitoare despre faptul că suntem deja salvați prin harul lui Dumnezeu, arătat nouă în Hristos.

Mântuirea la noi este adesea asociată cu un fenomen al viitorului.

Dar ar trebui să conștientizăm că mântuirea omenirii de păcat – este un act deja împlinit.

Prin Răstignirea și Învierea Domnului, oamenilor le-a fost dăruită mântuirea promisă de Dumnezeu din vechime.

Această mântuire este comună, cuprinzătoare. În afară de ea, există mântuirea personală a fiecărui om, care are loc după moartea sa. Și depinde de măsura desăvârșirii noastre duhovnicești. Tocmai acest tip de mântuire este în afara câmpului de vedere al protestanților.

Mântuirea «nu din fapte»? Ce a spus apostolul în versetul următor

Protestanții consideră că mântuirea personală are loc doar prin credința în mântuirea comună. Mai simplu spus, dacă crezi că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru mântuirea comună, ești deja mântuit pentru eternitate.

Doctrina protestantă se bazează pe faptul că, intrând în comunitatea creștină printr-o pocăință unică, omul obține un bilet garantat în Împărăția Cerurilor.

Adepții acestei idei se referă la cuvintele apostolului Pavel: «Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu; nu din fapte, ca să nu se laude nimeni» (Ef. 2:8-9).

Cu toate acestea, ei nu doresc să citeze versetul următor, în care se spune: «Pentru că a Lui făptură suntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele» (Ef. 2:10).

Darul mântuirii și munca de binefacere

Binefacerea servește tocmai ca garanție a mântuirii personale a omului. Prin ea învățăm să folosim corect acest dar al lui Dumnezeu.

Nu este suficientă doar credința în jertfa răscumpărătoare a lui Hristos și recunoașterea erorii anterioare. Trebuie să creștem constant în virtuți.

Acest lucru poate fi realizat doar prin asceza personală. Doar prin reflecții filosofice în duhul Evangheliei, nu vom putea pregăti sufletul pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Mai mult, viața virtuoasă – nu este doar alegerea noastră personală, ci și o chemare binecuvântată de Dumnezeu. Să încercăm să folosim aceste argumente nu doar în disputele teologice cu protestanții, ci și în propria noastră viață duhovnicească pentru a deveni «lumina lumii», aprinzând candelele sufletelor umane.