«De noapte, duhul meu se trezește dimineața»: cum a apărut Utrenia și de ce să ne rugăm în zori

Noi continuăm ciclul nostru de discuții despre slujbele bisericești și trecem la cea mai voluminoasă și, probabil, cea mai complexă dintre slujbele zilnice – Utrenia. Practica modernă cunoaște trei tipuri ale acesteia, în funcție de gradul de festivitate – zilnică, de slavă și polieleică. Dar înainte de a studia structura lor, merită să ne întoarcem la originile formării utreniei în Biserica veche.

Origini biblice

Vechiul Testament oferă numeroase mărturii despre cum profeții înălțau rugăciuni la răsăritul zorilor. Psalmistul spune: «Dumnezeul meu, către Tine mă rog dimineața (adică strig dimineața)», profetul Isaia – «din noapte duhul meu Te caută».

Dimineața era percepută de drepții biblici ca un timp al mulțumirii și al reînnoirii legământului cu Dumnezeu.

De aceea, este firesc ca și apostolii, moștenind tradiția vie, să fi preluat ritmul obișnuit al rugăciunilor de dimineață. Așa procedau și primele generații de ucenici ai lor.

Această practică a devenit un fenomen atât de răspândit, încât era cunoscută chiar și de păgâni. Proconsulul Pliniu scrie împăratului Traian despre creștinii din Bitinia că «se adunau împreună înainte de răsăritul soarelui și cântau imnuri de laudă lui Hristos».

Cercetătorii consideră că în astfel de laude de dimineață erau incluse psalmi corespunzători ca și conținut (de exemplu, 4, 62, 87 și alții) și cântări biblice din Vechiul Testament ale profeților, precum și imnul «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu».

Vigilia monahală

Următoarea etapă a formării utreniei este legată de înflorirea monahismului. Retrăgându-se din lume, asceții tindeau spre rugăciune neîncetată, iar noaptea pentru ei devenea un timp al unei nevoințe spirituale deosebite. În liniștea nopții, liberă de agitație, călugării se dedicau contemplării și psalmodierii.

Chiar în mediul monahal s-a născut tradiția de a săvârși «vigilie» – adunări de rugăciune care durau o mare parte a nopții.

Psaltirea era citită în întregime sau în mari părți, alternând cu citirea Sfintei Scripturi și meditații. Utrenia monahală nu era legată de răsărit atât de strict ca cea parohială și avea un caracter de pocăință, ascetic.

La baza acesteia stătea așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, care, conform tradiției, ar trebui să aibă loc noaptea, așa cum Mirele din parabolă vine la miezul nopții.

Utrenia ierusalimiteană

O influență enormă asupra rânduielii utreniei a avut tradiția Bisericii Ierusalimului. Datorită notițelor pelerinei Eteria (secolul IV), știm cum se săvârșea slujba la Mormântul Sfânt.

Aceasta se deosebea printr-o solemnitate deosebită și o legătură cu topografia sacră. Utrenia începea încă în întuneric și se încheia cu răsăritul soarelui. O trăsătură caracteristică era cântarea psalmilor cu refrene (antifoane) și citirea Evangheliei, dedicată Învierii lui Hristos.

O altă caracteristică a practicii vechi ierusalimiteane era venirea episcopului în biserică deja în timpul slujbei. Deoarece biserica Învierii era plină de pelerini non-stop, episcopul nu putea întotdeauna să înceapă slujba singur – venirea sa devenea parte a acțiunii liturgice. Mai târziu, aceasta a dat naștere micii intrări, care odinioară se săvârșea la utrenie la fel cum se săvârșește acum la vecernie.

Multe caracteristici ale utreniei ierusalimiteane au devenit parte a acelei slujbe pe care o cunoaștem astăzi.

De exemplu, Evanghelia, care se citea la mijlocul slujbei, cântarea cântărilor biblice, «neprihănitelor», psalmilor de laudă, «marelui slavă» – erau deja cunoscute în Palestina. Unele dintre ele sunt menționate de sfinții părinți (Cuviosul Cassian, Sfântul Atanasie cel Mare și alții) și sunt recomandate nu doar pentru rugăciunea în biserică, ci și pentru cea de acasă.

Țesătura veche, modelul nou

Parcurgând un drum de dezvoltare de secole, utrenia a dobândit treptat acele contururi pe care le cunoaștem astăzi. Unele elemente au ajuns la noi aproape neschimbate, altele, dimpotrivă, s-au dezvoltat, s-au complicat, s-au transformat în forme noi, ocupându-și locul în rânduială.

Structura armonioasă, rațională și complexă a utreniei moderne este rodul acestei dezvoltări.

În ciuda diversității «modelului» liturgic de astăzi – abundența de culori, linii și împletituri, însăși «țesătura» pe care este țesut rămâne aceeași ca și în vechime. La baza întregii frumuseți și bogății a rânduielilor moderne rămâne rugăciunea de la veghea de noapte până la răsărit, așteptarea luminii, pătrunsă de pocăință și speranța întâlnirii cu Hristos cel Înviat.