Nu magie, ci credință: codul creștin al „Stăpânului Inelelor”
Adesea ni se pare că fantezia este un basm frumos, unde putem scăpa de realitatea înfricoșătoare. Credem că poveștile despre elfi și dragoni sunt scrise de visători care se ascund de viață. Dar în cazul lui John Ronald Reuel Tolkien, lucrurile au stat exact invers.
Această carte s-a născut în iad. În noiembrie 1916, tânărul locotenent Tolkien a ajuns într-un spital militar. Avea «febra tranșeelor» - tifos exantematic, transmis de păduchi în tranșeele murdare ale Primului Război Mondial. Zăcea în delir, tremura, iar lângă el mureau oameni. Tocmai pierduse în bătălia de pe Somme doi dintre cei mai buni prieteni.
Și acolo, pe bucăți mototolite de hârtie de serviciu, cu o mână tremurândă, a început să scrie primele schițe ale mitologiei sale.
Mlaștinile moarte, prin care eroii cărții sale se târăsc spre inamic, nu sunt o fantezie. Este un peisaj pe care Tolkien l-a văzut cu ochii săi după bombardamentele de artilerie. De aceea «Stăpânul Inelelor» rezonează atât de puternic cu noi astăzi. Nu este un basm. Este o cronică a supraviețuirii sufletului uman în mijlocul catastrofei. Ne recunoaștem pe noi înșine în acești eroi speriați, care doar voiau să bea ceai în casele lor calde, dar s-au trezit în epicentrul răului mondial.
Despre ce este această poveste
Dacă eliminăm săbiile și magia, povestea este simplă până la tremur. În lume s-a trezit Răul absolut - Sauron. El vrea să transforme pământul înfloritor într-un lagăr de concentrare. Pentru victoria completă îi lipsește un singur detaliu mic — Inelul Puterii. Acesta nu este doar o bijuterie, ci un concentrat al voinței și puterii sale.
Și iată că această armă teribilă ajunge în mâinile celei mai inofensive ființe din lume - hobbitul Frodo. Hobbitii sunt un «popor mic», de statura unui copil, iubesc pământul, mâncarea și liniștea. Nu sunt deloc războinici.
Tragedia este că Inelul nu poate fi folosit împotriva inamicului - el însuși este răul și va subjuga pe oricine îl poartă.
Nu poate fi ascuns. Poate fi doar distrus în focul muntelui unde a fost forjat. Iar acel munte se află în centrul țării inamicului, în Mordor.
Micul Frodo își asumă această povară. Împreună cu prietenul său loial Sam, merge pe jos prin întreaga lume, direct în gura monstrului, pentru a arde Inelul. Este o misiune sinucigașă. Nu au nicio șansă. Dar merg.
De ce răul nu știe să creeze
Când privim știrile, când vedem case distruse, ne simțim fizic reci. Răul pare imens, creativ, inventiv. În cartea lui Tolkien, armatele întunericului par nesfârșite.
Dar dacă privim mai atent, vom vedea un detaliu reconfortant.
În lumea lui Tolkien, răul este steril. Nu are putere creatoare.
Orcii - soldații înfricoșători ai inamicului - nu sunt un popor nou. Sunt elfi care au fost cândva răpiți, torturați și mutilați. Trolilor sunt o parodie malefică a entilor (giganți-buni copaci).
Tolkien, ca om profund credincios, a încorporat aici speranța creștină principală: răul nu are propria sa sursă de viață. Este întotdeauna un parazit. Satana este «maimuța lui Dumnezeu». Nu poate crea nimic nou, poate doar să strice, să rupă, să murdărească ceea ce a creat Creatorul.
Pentru noi, asta înseamnă un singur lucru: întunericul este secundar. Există doar datorită luminii furate. Este înfricoșător, zgomotos, dar nu are rădăcini în Veșnicie. Este un colos pe picioare de lut.
Puterea în slăbiciune
Al doilea lecție pe care o citim printre rânduri este un imn pentru «omul mic». De ce salvarea lumii nu a fost încredințată celor puternici? De ce Inelul nu este purtat de înțeleptul vrăjitor Gandalf sau de puternicul rege Aragorn?
Pentru că puterea — este cea mai mare capcană. Un mare erou, primind o astfel de putere, ar dori cu siguranță să «facă ordine» cu o mână de fier. Și nu ar observa cum ar deveni un nou tiran. Mândria — este o ușă deschisă pentru rău.
Povara este încredințată lui Frodo. Slab, pe jumătate flămând, un hobbit care plânge de frică și își freacă picioarele până la sânge.
Aici Tolkien dezvăluie adevărul biblic: «Puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune» (2 Cor. 12:9).
Tocmai slăbiciunea lui Frodo și a servitorului său Sam devine armura lor principală. Sauron, care înțelege doar limbajul puterii și al dominației, are un punct orb. Pur și simplu nu poate crede că cineva va purta Inelul nu pentru a deveni stăpân, ci pentru a-l distruge. În viziunea sa asupra lumii, smerenia — este o prostie. Așteaptă armate, iar împotriva lui vin doi vagabonzi obosiți.
Astăzi ne simțim la fel de «hobbiți». Grăunțe pe care istoria le macină. Ne gândim: «Eu nu sunt nimeni, nu pot schimba nimic». Dar acest scenariu ne spune: tocmai în umanitatea noastră, în refuzul nostru de a deveni bestii ca răspuns la bestialitate, se ascunde o putere pe care răul nu o poate calcula.
Arma lui Frodo — nu este o sabie. Arma sa — este mila. Îl compătimește pe creatura dezgustătoare Gollum, care îi urmărește. Și în final, tocmai această milă salvează lumea.
Pâinea care întărește voința
Există un detaliu în carte care face inima să se strângă. Este lembas - pâinea de drum a elfilor. Când eroii se apropie de iadul propriu-zis, mâncarea obișnuită se termină. Apa este otrăvită. Aerul este toxic. Nu mai au puteri fizice să facă un pas. Supraviețuiesc doar datorită acestei pâini. Tolkien descrie o proprietate uimitoare a lembasului: nu este gustos ca un desert, dar «întărește voința». Cu cât ești mai slab, cu atât îți dă mai multă putere.
Pentru noi, creștinii, această imagine este transparentă. Lembas - este Împărtășania.
Cunoaștem această Pâine. Când resursele noastre umane sunt e
Nu magie, ci credință: codul creștin al „Stăpânului Inelelor”
Tolkien și-a scris cartea în amintirea tranșeelor murdare și a barăcilor tifosului. Analizăm de ce în lumea sa învinge slăbiciunea și cum să vedem Steaua când cerul este acoperit de umbră.
Curajul de a fi primul: de ce apostolul Andrei nu a coborât de pe cruce
Pe 13 decembrie, Biserica își amintește de cel care a crezut primul, a mers primul și ne-a adus primul vestea despre Mântuitorul. Despre «plasa de pescuit» a apostolului Andrei, predica sa uimitoare de pe cruce și abilitatea sa de a mulțumi lui Dumnezeu pentru durere.
Utrenie: de ce stăm în timpul citirii psalmilor și de ce are nevoie un călugăr de „ceas deșteptător”
Analizăm structura slujbei de dimineață. Ce este «catisma», de ce polieleul este «cântarea mult-milostivă» și cum să ascultăm corect lecturile bisericești.
Тaina icoanei din Betleem: singura imagine în care Maica Domnului zâmbește
La un pas de locul Nașterii Mântuitorului se află o icoană care încalcă canoanele. De ce Maica Domnului strălucește de bucurie aici – în ciclul de pre-sărbătoare «Artefactele Nașterii».
Papa în exil: de la cine a început istoria persecuțiilor asupra Bisericii noastre
Un aristocrat roman, devenit ocnaș în Crimeea. Istoria Sfântului Clement deschide ciclul nostru despre cronica persecuțiilor asupra Bisericii pe teritoriile ucrainene.
Taina Chivotului Legământului: ce este cu adevărat ascuns sub Muntele Templului
Unde a dispărut principala relicvă a lumii și ce se află sub «Piatra de temelie»? Investigație: de la legendele biblice la aventura «Indiana Jones» de la începutul secolului XX.