Gheața s-a spart: de ce răului nu-i va ajunge zăpadă pentru a anula primăvara

«Întotdeauna iarnă, dar niciodată Crăciun». Când Clive Staples Lewis a scris aceste cuvinte, nu a inventat o metaforă frumoasă pentru un basm pentru copii. El a pus un diagnostic. Poate cel mai precis diagnostic al stării sufletului, în care uneori ne regăsim cu toții. Mai ales acum.

Amintiți-vă acest sentiment. Este atunci când te trezești și afară este aceeași zi gri, aceleași știri îngrijorătoare, aceeași greutate pe inimă ca și ieri.

Pare că timpul s-a oprit. Pare că bucuria a fost anulată printr-un decret ceresc, iar speranța a plecat într-un concediu nelimitat. Lumea din jur poate fi chiar frumoasă în severitatea ei înghețată, dar îi lipsește esențialul – îi lipsește Viața.

Deschidem o carte veche cu coperta uzată – «Leul, Vrăjitoarea și Dulapul» (mai cunoscut sub numele de «Cronicile din Narnia» - Red.) – nu pentru a evada din realitate. O deschidem pentru a înțelege cum să supraviețuim în această realitate. Și, mai important, – cum să învingem iarna în ea.

Ce se ascunde în spatele hainelor vechi?

Pentru cei care nu au deschis încă această ușă, să reamintim traseul. Patru copii – Peter, Susan, Edmund și micuța Lucy – sunt evacuați din Londra pentru a se salva de bombardamentele germane. Într-o casă veche și mare a Profesorului, jucându-se de-a v-ați ascunselea, Lucy se strecoară în dulap. Ea se strecoară printre rândurile de haine grele, mirosind a naftalină, și deodată simte că blana este înlocuită de crengile ascuțite ale brazilor, iar podeaua de sub picioare devine zăpadă crocantă.

Așa ajung copiii în Narnia. Este o țară a animalelor vorbitoare, a faunilor și a driadelor. Dar este ocupată. Puterea a fost preluată de Vrăjitoarea Albă, care a înlănțuit această lume cu gheață veșnică. O profeție veche spune că iarna se va sfârși când pe tronul din castelul Cair Paravel vor urca doi fii ai lui Adam și două fiice ale Evei.

Dar aceasta nu este doar o poveste despre o bătălie cu săbii. Este o dramă a unei familii, unde un frate își trădează fratele pentru o cutie de dulciuri. Și o dramă a unei lumi întregi, care poate fi salvată doar prin întoarcerea adevăratului său Creator – Marele Leu Aslan.

Sterilitatea răului

Lewis descrie genial natura răului prin imaginea Vrăjitoarei Albe. Observați, lumea ei – nu este un iad de foc cu cazane. Lumea ei – este o ordine perfectă, sterilă. Este un frig absolut.

Răul la Lewis nu atât distruge, cât conservă.

Vrăjitoarea transformă ființele vii în statui. Ea oprește mișcarea. Ea îngheață viața în momentul fricii sau mândriei. Și asta seamănă foarte mult cu ceea ce face cu noi deznădejdea.

Când cădem în disperare, ne împietrim. Încetăm să simțim durerea altora, pentru că suntem prea concentrați pe a noastră. Ne devine «frig» să ne rugăm. Slujbele bisericești par lungi și goale, cuvintele Evangheliei – rânduri uscate. 

În această lume a Vrăjitoarei domnește o tăcere asurzitoare. Zăpada absoarbe sunetele. Acolo nu poți râde tare, nu poți cânta, nu poți sărbători. Tăcerea fricii totalitare. Nu recunoaștem acest frig? Nu ne este frig acum, când pare că forțele binelui s-au retras și Dumnezeu tace?

Dar Lewis, care a trecut prin tranșeele Primului Război Mondial și a scris «Narnia» sub sunetele bombardamentelor celui de-al Doilea Război Mondial, știa secretul. El știa că răul este neputincios în fața Vieții adevărate.

Murdăria speranței

Cum este învinsă această iarnă veșnică? Nu de armate – cel puțin nu la început. Ea este învinsă prin schimbarea atmosferei.

În carte există un moment uimitor, pe care îl simțim literalmente pe piele. Este momentul când săniile Vrăjitoarei încep să se blocheze. La început este doar un sunet – un sunet ciudat, neobișnuit al picăturilor. Pic-pic. Apoi – foșnetul zăpezii care se așează. Și apoi se întâmplă ceea ce Vrăjitoarea urăște cel mai mult. Apare murdăria.

«Zăpada de sub tălpi s-a transformat în mâzgă», – scrie Lewis. Și aceasta este o imagine măreață.

Suntem obișnuiți să credem că sfințenia și victoria binelui – sunt ceva curat, alb, călcat. Dar Lewis ne arată că viața – este dezordonată. Este zgomotoasă. Ea miroase a pământ umed, frunze putrezite și apă topită.

Primăvara în Narnia nu vine după calendar, ci pentru că «Aslan este pe drum». Doar Numele, rostit în șoaptă de castori în vizuină, face aerul mai cald. Încă nu am văzut Leul, dar gheața deja a început să crape.

Acesta este un lecție pentru noi. Când ni se pare că întunericul s-a adunat la maximum, când «săniile» noastre se blochează în murdăria problemelor cotidiene și a necazurilor – nu vă grăbiți să vă plângeți. Poate că această murdărie de sub picioare – este semnul că gheața s-a mișcat. Poate că lacrimile voastre – sunt acele picături care prevestesc primăvara.

Dumnezeu intră în viața noastră nu întotdeauna prin ușa principală a succesului. Adesea El vine prin topirea inimii noastre înghețate, prin durerea renașterii, prin murdăria și noroiul greșelilor noastre, pe care în sfârșit ne-am hotărât să le corectăm.

Prețul ghiocelului

Dar Lewis – un gânditor creștin, și nu ne poate minți. El nu spune: «Doar așteptați, și totul se va rezolva de la sine». Nu. Primăvara în Narnia are un preț. Și acest preț este înfricoșător.

Pentru ca Edmund – trădătorul, ademenit de rahat-lukum (cât de des ne vindem loialitatea față de Dumnezeu pentru «dulciurile» acestei lumi!) – să rămână în viață, cineva trebuie să moară. Legea «Magiei, care