Despre erezia nelubirii față de „dușmanii” străini

În Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOU) "adaptează" cuvintele lui Hristos conform "teologiei" lor. Foto: BOU

«Mitropolitul» PCU Ioan Iaremenko a făcut o declarație zgomotoasă că cuvintele lui Hristos despre iubirea față de dușmani pentru ucraineni pot avea doar o dimensiune «internă» și nu sunt aplicabile rușilor.

«Porunca "Iubiți pe vrăjmașii voștri" se referă, condiționat vorbind, la Israelul nostru intern, la dușmănia dintre noi, la ucrainenii noștri cu care v-ați certat, dar pe care îi iubiți. Și astfel veți găsi o modalitate de a rezolva problemele, dușmănia și de a deveni din nou frați-ucraineni», – a declarat «ierarhul».

Potrivit lui, porunca nu este aplicabilă dușmanului care a venit cu arme. De aceea, un astfel de dușman nu trebuie iubit, ci ucis. Altfel, dușmanul «va ieși dincolo de granițele Ucrainei, în Europa, în întreaga lume». Conform învățăturii lui Iaremenko, o astfel de ucidere nu va fi considerată păcat, iar în PCU fac totul pentru a convinge oamenii că fac totul corect.

«Dacă cineva, ucigând un dușman, simte remușcări de conștiință, sarcina noastră este să liniștim acea persoană și să explicăm că nu este un păcat, ci, dimpotrivă, o datorie sacră. La mine au venit cu astfel de întrebări încă din 2014. Îmi amintesc, prima astfel de întrebare mi-a fost pusă de un lunetist. I-am explicat, i-am clarificat, pentru că omul este chinuit de conștiință – pentru că ucide», – spune Iaremenko.

Și această opinie nu este împărtășită doar de el. Cuvinte aproape identice spune «mitropolitul» de Lutsk Mihail Zinkevici: «Cine ne iubește – pe aceia îi iubim noi. Pe ceilalți vom încerca să-i iubim, dacă vor reuși să se pocăiască, iar noi nu-i vom împușca, atunci poate îi vom ierta».

Așadar, sistemul «ierarhilor» PCU este clar: porunca lui Hristos despre iubire este aplicabilă doar «propriilor» dușmani, iar pe cei străini trebuie să-i ucizi. Mai mult, o astfel de ucidere nici măcar nu va fi considerată păcat.

Dar așa a învățat Mântuitorul?

Hristos a îndemnat să iubim doar «pe ai noștri»?

Nu, El a spus cu totul opusul. Mai mult, Mântuitorul, în esență, s-a bazat pe poziția promovată de același Iaremenko, subliniind că trebuie să acționăm altfel: «Ați auzit că s-a spus: "iubește pe aproapele tău și urăște pe dușmanul tău". Dar Eu vă spun: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc» (Matei 5:43-44).

În plus, Hristos subliniază în mod special că nu trebuie să iubim doar «pe ai noștri», așa cum ne îndeamnă să facem Iaremenko: «Dacă salutați doar pe frații voștri, ce lucru deosebit faceți? Nu fac la fel și păgânii?».

Și cu siguranță Mântuitorul nu spune nicăieri că ar trebui să ucidem dușmanii. Când a fost prins în Ghetsimani, El i-a poruncit lui Petru să ascundă sabia cu care reușise să taie urechea slujitorului marelui preot, spunând: «Cine scoate sabia, de sabie va pieri!»

Desigur, se poate spune că realitățile Ucrainei moderne sunt cu totul altele decât cele din Iudeea vremurilor lui Hristos. Dar aceasta este doar la prima vedere. Atunci evreii trăiau sub jugul roman, care într-o oarecare măsură poate fi comparat cu ocupația rusă. Și zeloții, care pentru libertatea națiunii lor ucideau cotropitorii, acționau exact conform instrucțiunilor actualei PCU: uciderea ocupantului – «nu este păcat, ci o datorie sacră». Dar Hristos i-a susținut?

El a suportat cu smerenie batjocurile și torturile, deși ar fi putut distruge cu ușurință pe toți chinuitorii Săi. Vedem clar acest lucru în cuvintele adresate lui Petru: «Crezi că nu aș putea să-L rog pe Tatăl Meu să-Mi trimită imediat mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?»

Și cu greu Hristos ar fi avut nevoie de ajutorul îngerilor. Logica simplă sugerează: dacă Iisus a înviat oameni morți, atunci, dacă ar fi dorit, ar fi putut ucide pe cei vii. Exemplul cu smochinul nu lasă loc de îndoială.

Dar El nu doar că nu-i extermină pe cei care I-au provocat suferințe, Mântuitorul Îl roagă pe Tatăl să-i ierte, subliniind că nu știu ce fac.

Singura modalitate de a învinge un dușman, pe care o oferă creștinismul – nu este uciderea, ci transformarea lui în prieten. «Iubiți pe toți oamenii, chiar și pe vrăjmașii voștri, nu pentru că sunt frații voștri, ci pentru ca să devină frați; ardeți de focul iubirii frățești față de cel care a devenit deja frate și față de dușman, pentru ca prin iubire să devină frate», – scria Fericitul Augustin.

Fariseul Saul a fost printre cei mai activi și nemiloși persecutori ai creștinilor. Dar Mântuitorul i-a transformat inima și l-a transformat în apostolul de frunte, care împreună cu Petru a devenit fondatorul Bisericii.

Da, războiul actual – este o perioadă înfricoșătoare pentru creștini, deoarece chiar și cei care își apără pământul sunt forțați să încalce porunca «să nu ucizi». Și astăzi este incredibil de dificil să numești frate și prieten pe cel care se ridică împotriva ta cu arma în mână. Este mult mai ușor să te întorci la practica vechi-testamentară «ochi pentru ochi, dinte pentru dinte». Dar chiar și atunci poți cel puțin să nu lași ura să pătrundă în inima ta, să nu adaptezi cuvintele lui Hristos la ideologia ta. În orice război, oricât de drept ar fi, uciderea nu încetează să fie ucidere, iar păcatul – păcat.

În plus, aici mai există o problemă. Dacă săpăm puțin în «teologia» lui Iaremenko (și nu doar