Tron din arțar vechi: istoria ieslei din Betleem

Roma în noaptea de 1 ianuarie seamănă cu un patrician beat. Orașul Etern explodează în mii de artificii. Pe Piazza del Popolo curge prosecco, turiștii asaltează buticurile, iar prețul pentru o cină la restaurant atinge stratosfera. Lumea sărbătorește schimbarea cifrei, venerând succesul, strălucirea și noua viață.

Dar dacă vă abateți de la străzile zgomotoase în bazilica Santa Maria Maggiore și coborâți în criptă sub altarul principal (Confessio), veți ajunge într-o zonă de liniște absolută. Aici, în penumbră, se află un obiect ciudat. Este un relicvariu de cristal, creat în 1802 de arhitectul Giuseppe Valadier. Este magnific: argint, aur, cristal, o figurină a Pruncului deasupra. Dar dacă priviți mai atent la ceea ce se află în interiorul acestei capodopere de bijuterie, veți fi cuprinși de uimire.

În interior nu sunt diamante. Acolo se află cinci scânduri putrezite, întunecate de timp. Acestea sunt Sacra Culla – Ieslea Sfântă. Resturile acelei hrănitoare în care Fecioara Maria a pus pe Dumnezeu, pentru că în hotel nu s-a găsit loc pentru El (Lc. 2:7).

Lemn și carbon

Haideți să lăsăm deoparte miturile pioase despre „leagănul de aur”. În fața noastră este realitatea dură a secolului I. Oamenii de știință au cercetat în mod repetat aceste scânduri. Nu este cedru libanez, din care se construiau palate. Nu este chiparos scump. Cercetările efectuate la Vatican (inclusiv înainte de întoarcerea unei părți în Betleem în 2019) au stabilit: este lemn caracteristic regiunii palestiniene din acea vreme. Analiza radiocarbonului datează vârsta lemnului aproximativ în secolul I d.Hr.

Nu erau „iesle” în înțelesul nostru (pătuț pentru copii). Era o hrănitoare.

Bârne grosolan cioplite, bătute în formă de „X” sau jgheab, pentru a ține fânul. Lemn care s-a îmbibat cu saliva boilor și măgarilor. Lemn care mirosea a bălegar și umezeală de peșteră. Acest obiect a fost ales de Dumnezeu ca primul său tron pe Pământ. Nu marmura Romei, nu aurul Templului din Ierusalim, ci o hrănitoare pentru vite.

Operațiunea „Evacuare”

Cum au ajuns aceste scânduri la Roma? Nu a fost un cadou sau un suvenir. A fost o evacuare.

Să ne mutăm în secolul al VII-lea. Orientul Mijlociu arde. Califatul se extinde rapid. În 638, patriarhul Sofronie cedează Ierusalimul califului Omar pentru a salva locuitorii de la masacru. Sfintele creștine sunt în pericol.

În acest timp (642–649), pe tronul roman se află papa Teodor I. O personalitate unică – grec de origine, fiul unui episcop din Ierusalim. El înțelege: „leagănul” creștinismului este în pericol. Conform tradiției, a fost efectuată o operațiune logistică extrem de complexă. Sfânta relicvă este scoasă în secret din Palestina ocupată și transportată pe mare la Roma.

Pentru Roma, aceasta a devenit evenimentul secolului. Bazilica Santa Maria Maggiore a început să fie numită Sancta Maria ad Praesepem („Sfânta Maria la Iesle”). Roma a devenit „Al Doilea Betleem” nu metaforic, ci fizic.

Apropo, relicvariul Valadier pe care îl vedem acum este și el un „nou”. Cel anterior, un chivot de argint din epoca Renașterii, a fost furat de soldații lui Napoleon când au jefuit Roma în 1798. Aurul și argintul i-au interesat, iar scândurile putrezite le-au aruncat, din fericire, pe podea. Pentru jefuitori, era doar gunoi.

Diplomația așchiei

În noiembrie 2019, a avut loc o poveste care a făcut din nou lumea să vorbească despre Sacra Culla. Papa Francisc a decis să returneze o parte din relicvă acasă. Nu toate ieslele, desigur. Ar fi prea riscant pentru conservarea relicvei. Dar un fragment minuscul (de mărimea unei falange de deget) a fost extras, plasat într-un relicvariu separat și trimis la Betleem.

A fost ca întoarcerea fiului risipitor. În Ierusalim și Betleem, fragmentul a fost întâmpinat de mii de oameni. Oamenii plângeau. Pentru creștinii din Est, care trăiesc astăzi în condiții extrem de dificile, în blocadă și sărăcie, această bucată de lemn a devenit un semn: Dumnezeu nu a uitat locul Nașterii Sale.

Manifestul sărăciei

De ce în această noapte de Anul Nou ar trebui să stăm mental lângă aceste scânduri? Pentru că Sacra Culla este o palmă dată concepției noastre despre succes.

Suntem obișnuiți să credem că Dumnezeu iubește pe cei bogați și de succes. Îi cerem confort, stabilitate, o mașină nouă. Iar El ne arată cinci scânduri vechi de arțar.

Dumnezeu ar fi putut să se nască în palatul lui Cezar Augustus de pe Palatin. Ar fi putut să se nască în casa marelui preot. Dar El a ales sărăcia extremă, șocantă. A ales soarta unui om fără adăpost.

Aceste scânduri sunt un manifest. Adevărata Iubire nu are nevoie de decoruri. Aurul este rece. Marmura este rece. Dar lemnul este cald. Mai ales dacă este încălzit de respirația Pruncului.

În timp ce lumea din afara bazilicii termină salata Olivier și lansează în cer milioane de euro sub formă de artificii, în cripta Santa Maria Maggiore domnește liniștea. Cinci scânduri grosolane stau în spatele sticlei ca martori muți. Ele l-au văzut pe Cel care a creat galaxiile. Și ne amintesc: nu vă temeți să fiți săraci. Nu vă temeți să fiți simpli. Temeți-vă de un singur lucru – ca în inima voastră, ca în acel hotel din Betleem, să nu fie afișat semnul „Nu sunt locuri”.