Adevăr sau un punct de vedere?

De foarte multe ori vedem că în Biserică există opinii diametral opuse cu privire la o problemă sai alta. Cineva spune că trebuie să faci și să gândești așa, cineva spune contrariul. Oponenții se numesc reciproc schismatici, trădători, cameleoni și cu alte nume nebunești. Dar cel mai rău este că în astfel de dispute, plecând de la argumente complet lumești din domeniul geopoliticii, economiei și intereselor de stat, oamenii uită complet de Evanghelie. Și dacă își amintesc, îi denaturează conținutul, folosind-o pentru a trage concluzii false.

Deci, aș vrea să discutăm despre faptul dacă preoții și Biserica trebuie să se adapteze la condițiile de viață în continuă schimbare și dacă nu, atunci de ce?

Să le fim pe placul tuturor, astfel încât... ce?

Categoria preoților care încearcă să se adapteze la gusturile publicului sau la situația istorică sunt, în cele mai multe cazuri, oameni care nu înțeleg prea bine cuvintele Apostolului Pavel, care spunea că "Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc; tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii" (1 Cor. 9:22).

Pe baza acestei afirmații a apostolului, unii preoți, care se consideră "mari misionari", fac totul pentru a fi "unul de-al său" în orice companie. Sunt gata să glumească "sub centură" cu tinerii, să vorbească despre politică cu oficialii, să bea vodcă cu oamenii de afaceri și să spună liberalilor că Hristos "a fost un democrat și un revoluționar". În multe cazuri, astfel de oameni fac numeroase concesii la principiile morale și religioase, justificându-se fie prin "beneficiul pentru aproapele lor", fie prin "beneficiul pentru Biserică". Cel mai adesea, ei sunt gata să se adapteze condițiilor de viață în schimbare, gata să justifice orice crime sau păcate ale celor care au putere - atâta timp cât ei și "biserica" lor se simt bine.

Nu vom dezvălui un secret dacă vom spune că atunci când un preot face exact acest lucru, nu va putea să-și învețe turma nimic bun. Mai mult, nu numai că nu îi va câștiga pe cei pentru care este gata să-și dea jos reverenda și să "uite" de preoție, dar îi va pierde și pe cei care respectă această preoție.

Și problema, repetăm ​​încă o dată, este că cuvintele apostolului Pavel " tuturor toate m-am făcut " sunt înțelese greșit. Cineva ar putea crede într-adevăr că sfântul în acest caz oferă un sfat pentru "adaptarea la o lume în continuă schimbare". Dar oare așa este?

Pentru a răspunde la această întrebare, să ne adresăm sfinților părinți ai Bisericii noastre.

Cum să ajungem la starea "tuturor toate m-am făcut"

Scriitorii și părinții Bisericii nu au văzut niciodată în cuvintele apostolului Pavel din Epistola  către Corinteni un indiciu că creștinilor li se permite să renunțe la principiile lor pentru "a fi de folos" aproapelui printr-o astfel de renunțare.

Astfel, Fericitul Augustin a văzut în fraza citată a apostolului un indiciu că el îndrepta oamenii către Dumnezeu "nu prin înșelăciune, ci prin dragoste și compasiune". În același timp, așa cum scrie Sfântul Ambrozie al Medilanului, "Pavel a trăit ca și cum ar fi fost în afara legii, rămânând sub ea". Să observăm că aceasta se referă la legea mozaică, care prescriea un număr mare de acțiuni și ritualuri externe pentru om, fără urmarea cărora mântuirea era considerată de neatins. Această "lege" a devenit adesea cauza ipocriziei fățișe, pe care apostolul Pavel o evita.

Sfântul Ioan Gură de Aur, explicând versetul 1 Cor. 9:22, vorbește despre un semănător care seamănă pretutindeni, chiar și, se pare, în pământuri sterpe, în speranța că măcar o mică parte din ceea ce seamănă va aduce roade. Lucrarea unui predicator este aceeași pentru el: să vorbească mereu și pretutindeni despre Hristos, în speranța că cineva va auzi acest cuvânt.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, tâlcuind afirmația apostolului Pavel, pentru o înțelegere corectă a ei, arată spre Modelul – Hristos, Care S-a făcut pâine pentru cei înfometați, apă pentru cei însetați, doctor pentru cei bolnavi, răscumpărare pentru păcătoși și învierea pentru morți.

Potrivit sfântului, predicarea noastră a Evangheliei ar trebui să se bazeze pe aceasta. Sarcina Bisericii este să-i unească  pe oamenii în Hristos. Sarcina apostolului este să-l aducă pe om la Biserică.

Parcă repetându-l pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Nicanor (Kamenski) spune că cuvintele apostolului Pavel trebuie înțelese exclusiv în sens omiletic. Adică, predicatorul trebuie să țină cont întotdeauna cine și ce fel de public stă în fața lui. Arhiepiscopul scrie că datoria predicatorului este să învețe să vorbească cu ascultătorii săi așa cum vorbește un medic cu o persoană bolnavă, cum vorbește un tată cu fiul său sau cum un profesor vorbește cu un elev.

Aici nu este vorba despre cazurile când un medic, un tată sau un profesor refuză un anumit adevăr, ci despre faptul că trebuie întotdeauna să se țină cont de abilitățile mentale și de starea morală a ascultătorilor. De exemplu, un profesor i-ar putea spune unui elev că pământul este pătrat dacă elevul nu știe că este rotund. El trebuie să găsească cuvinte care să explice elevului într-un limbaj accesibil înțelegerea corectă a modului în care funcționează planeta noastră.

După cum vedem, sfinții părinți și scriitori bisericești cred că cuvintele apostolului Pavel "tuturor toate m-am făcut" nu poate fi înțeleasă în sensul abandonării principiilor și adevărurilor doctrinare pentru a fi pe plac cuiva sau "în folosul Bisericii". Nu, nu va exista niciun beneficiu pentru Biserică în acest caz. Dimpotrivă, va aduce doar rău. Pentru că fără a-L predica pe Hristos, fără a vorbi despre Evanghelie, fără a demasca păcatul și fără a scoate în evidență greșelile, nu poți fi creștin.

Pentru că compromisul, căutarea beneficiilor, urmărirea intereselor cuiva nu este creștinism, ci oportunism.

Dar este posibil oare să îmbinăm creștinismul și oportunismul?

Este posibil să fii un oportunist creștin?

Nu vom prezenta acum o cantitate imensă de dovezi și citate din viețile sfinților, care indică faptul că de foarte multe ori creștinii și-au dat viața, dar nu au fost de acord să se lepede de Dumnezeu sau de principiile Evangheliei. Să continuăm conversația noastră în lumina cuvintelor apostolului Pavel din Epistola către Corinteni.

Pentru a face acest lucru, recurgem la un fragment din lucrarea "Biblia explicativă" a celebrului biblist rus din secolul al XIX-lea Lopuhin. El scrie:

"Unii dintre teologii moderni, văzând că este dificil pentru societate să creadă în minunile descrise în Biblie, încearcă să prezinte credința în minuni ca fiind complet inutilă pentru adevărata evlavie: esența Evangheliei, spun ei, nu sunt minuniile! Este clar că o astfel de concesiune față de duhul vremurilor nu poate fi justificată, pentru că schimbă conceptul însuși de creștinism ca religie care s-a mărturisit cu semne și minuni (Evr. 2:4). De asemenea, se întâmplă ca predicatorii moralei creștine să șteargă din programul lor toate cerințele mai stricte ale Evangheliei pentru a atrage oameni din societatea intelectuală, iar uneori să sacrifice dogma creștinismului, disciplina bisericească, care este considerată obligatorie doar pentru oamenii de rând. Un astfel de oportunism dăunează semnificativ creștinismului adevărat, deoarece încurajează necredința, laxitatea morală și atașamentul față de plăcerile senzuale. Creștinismul în astfel de cazuri este o jumătate de adevăr, doar o forță imaginară și, în cel mai bun caz, doar o cale ocolitoare către Împărăția Cerurilor. Dar există oportunism cu totul diferit. Unii predicatori ai Evangheliei au capacitatea de a pătrunde adânc în tainele sufletului aproapelui. Cu o privire iubitoare, văd tot ceea ce îngrijorează și supără sufletul aproapelui și astfel, atunci când trebuie să se adreseze unui asemenea suflet cu un cuvânt de îndemn, face concesii, îndulcind severitatea denunțurilor sale, deși nu sacrifică cerinţele esenţiale ale Evangheliei şi dogmei.

Acesta este oportunismul apostolului Pavel. Nu este altceva decât o manifestare a înaltei sale smerenii și jertfei de sine în folosul aproapelui său. Toleranța acestui oportunism nu este nelimitată: nu permite fiecăruia să fie mântuit în felul său (citata lui Frederic cel Mare), iar acest lucru a fost pe deplin dovedit de apostolul Pavel când a ieșit cu un denunț sever împotriva Sfântului Petru, care, cu concesiile lui către iudaizatorii din Antiohia, putea să distrugă complet lucrarea pe care apostolul Pavel a reușit să o facă acolo prin eforturi îndelungate".

Oportunism și Adevăr

După cum vedem, Lopuhin crede că oportuniștii care cedează "duhului vremii" sau "sacrifică dogma creștinismului" pentru a "atrage oamenii la ei" provoacă "un rău semnificativ creștinismului", deoarece îl transformă în "jumătate de adevăr" .

Credem că tocmai din această cauză suferă un mare număr de oameni din Biserică – când ei, după cuvintele Sfântului Teofan Zăvorâtul, "își pun gusturile și înțelegerea proprie a legilor mai presus de ceilalți". În general, dacă vom analiza cu atenție tot ceea ce au spus Părinții Bisericii, va deveni clar că ei nu s-au abătut de la Adevăr și nu au numit albul negru doar pentru că situația istorică îi impunea. Nu au încercat să facă pe plac altor oameni, nu au cochetat cu ei, ci au spus adevărul chiar și atunci când le era viața în pericol.

Mai mult, dacă ar fi să reflectăm în textul apostolului Pavel "tuturor toate m-am făcut", cuvântul "tuturor" (în greacă – πάντως) poate fi tradus prin "în toate împrejurările", atunci devine clar că sarcina creștinului este mereu și pretutindeni să se vorbească, Cine este Calea, Adevărul și Viața.

Da, poate fi dificil și mulți nu ne vor înțelege. Pentru că unii vor crede că "în această situație" cel mai important este să fii patriot. Alții vor argumenta că principalul lucru este "respectarea canoanelor". Alții vor spune că "valorile tradiționale" ar trebui să fie în centrul atenției, în timp ce alții consideră că ar trebui să fim "moderni și avansați și să ținem pasul cu vremurile", acceptând persoanele gay și transgender.

Dar un creștin adevărat va spune că numai Hristos poate fi suprem, central și cel mai important. Orice altceva în comparație cu El este pleavă care va fi împrăștiată de vânturile schimbării. Și numai Hristos va rămâne mereu același, pentru că El este Alfa și Omega, Calea și Viața.

Și nu avem o altă cale, nici altă viață.