Despre simbolistica Bisericii Zecimii: autoritățile ucrainene și Batu Han

Autoritățile ucrainene s-au angajat într-o luptă de lungă durată împotriva Mănăstirii Zecimii și în special împotriva bisericii Sfinților Întocmai cu Apostolii Vladimir și Olga. Funcționareii susțin că biserica a fost construită ilegal și au cerut demolarea ei. Credincioșii au încearcat să-și apere drepturile în instanță. În pofida faptului că căile judiciare de salvare a bisericii nu au fost încă epuizate, există deja un document al serviciului executiv de stat cu un avertisment privind distrugerea lăcașului sfânt la 7 mai 2024, pe care executorii de stat l-au fixat pe ușa bisericii in jurul orei 17:00 pe 3 mai a.c. Totuși, la 6 mai 2024, a devenit cunoscut faptul că compania de construcții "Smile Construction", care trebuia să demoleze biserica, a informat serviciul executiv că nu au putut face acest lucru din cauza lipsei de echipament. Aceasta a fost o scuză după cum înțelegem cu toții. Credincioșii și-au petrecut noaptea de 7 mai 2024 în rugăciune în biserică și în speranța în mila lui Dumnezeu și ajutorul divin în păstrarea bisericii. Merită să ne amintim ce este această biserică, ce semnificație are pentru Ortodoxia din Ucraina și să reflectăm asupra simbolisticii luptei autorităților împotriva bisericii Zecimii.

Biserica Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub denumirea de Biserica Zecimii, a fost construită între anii 989 și 996 de Sfântul cneaz Vladimir Întocmai cu Apostolii. Este prima biserică de piatră din Țara Rusiei și prima catedrală a Mitropoliei Kievului. Nu se poate vorbi despre motivele construcției sale fără a aminti de Vladimir cel Mare, de transformarea sa din păgân pasionat întru-n sfânt creștin și de Creștinarea Țării Rusiei, care a devenit centrul întregii sale vieți.

Sfântul Cneaz Întocmai cu Apostolii

Sfântul cneaz Vladimir este o figură unică în toată istoria de 2000 de ani a creștinismului. Puțini conducători creștini au trăit o pocăință atât de sinceră și profundă, puțini au depus atât de mult efort pentru a-și converti poporul la credința ortodoxă, și încă mai puțini sunt cei care au încercat cu atâta sârguință să împlinească poruncile lui Dumnezeu atât în viața personală, cât și în politică și treburile publice. Înainte de convertirea sa, Vladimir a fost un conducător hotărât și crud, autoritar, viclean și ambițios. A câștigat puterea la Kiev printr-un război fratricid sângeros, care era un lucru obișnuit în acele vremuri. După moartea cnezului Sviatoslav în 972, a izbucnit un război intern pentru tronul Kievului între fiii săi Iaropolk, Oleg și Vladimir. La acea vreme, Vladimir era cneaz de Novgorod. După ce a recrutat o armată în ținuturile Varangiei, a mers la Kiev, dar pe cale se afla principatul Poloțk, condus de Rogvolod. Vladimir a trimis negociatori cu cerere în căsătorie a fiicei sale, Rogneda, și de a-i permite armatei sale să treacă prin pământurile sale. Rogvolod l-a refuzat, iar mândra cneaghină de Poloțk a răspuns la cererea în căsătorie: "Nu vreau să mă căsătoresc cu un fiu de sclavă", sugerând că mama lui Vladimir a fost doar concubina lui Sviatoslav, o femeie de rând pe nume Malușa și, astfel, el nu s-a născut din căsătorie legitimă. Ca urmare a acestui refuz, Vladimir a luat Poloțkul cu asalt, a violat-o pe Rogneda în ochii părinților săi și apoi l-a ucis pe tatăl și pe cei doi frați ai ei. Apoi și-a atras cu vicleșug pe fratele Iaropolk la negocieri și le-a ordonat oamenilor săi să-l omoare în secret. Și după ce s-a înscăunat la Kiev, Vladimir a trimis împăratului bizantin o armată de mercenari varangi cu ordin secret de a o împrăștia în diferite locații, deoarece nu voia să le plătească plata datorată din Kievul cucerit pentru serviciile lor militare.

Această scurtă narațiune îl caracterizează în mod viu pe cneazul Vladimir. Rămâne de adăugat că la Kiev, el a devenit atât de zelos în afirmarea închinării idolilor păgâni, încât a decis să ofere jertfe umane, care, se pare, nu erau practicate de multă vreme. Așa au pierit primii martiri creștini din Rusia, varangii Teodor și Ioan. Și tenta finală a portretului lui Vladimir: "Și el era nesățios în curvie, aducându-și femei căsătorite și stricând fecioarele" (Cronica anilor trecuți).

Și iată că în el a avut loc o transformare radicală. Nu se poate decât să ne întrebăm de motivul acestei transformări. Dintr-un păgân poftitor și autoritar, s-a transformat într-un model de virtute și evlavie. Era asemănător cu modul în care fariseul fanatic Saul a ieșit din Ierusalim pentru a a merge la Damasc și a persecuta creștinii și a devenit unul dintre cei mai dedicați apostoli ai lui Hristos, Pavel.

Mitropolitul Kievului Ilarion, în celebra sa Elogie către domnitorul Vladimir, pe care a rostit-o la mormântul lui în prezența cneazului Iaroslav cel Înțelept, a exclamat nedumerit: "Cum ai crezut? Cum te-ai înflăcărat de dragostea lui Hristos? Cea mai înaltă înțelepciune a înțelepților pământești s-a sălășuit în tine, dându-ți posibilitatea să iubești pe cei nevăzuți și să aspiri la cele cerești. Cum Mireasma Duhului Sfânt a venit peste tine. Cine ți-a dat să bei din dulcea pomenire a vieții viitoare. Cine ți-a dat să guști și să vezi cât de bun este Domnul, deoarece nu ai umblat cu El: cum ai devenit atunci ucenicul Lui? Alţii, văzându-L, n-au crezut, dar tu ai crezut fără să-L vezi, n-ai văzut pe apostolul care a venit în ţara ta, cu sărăcia şi goliciunea sa, care prin foame şi sete, ți-a făcut inima smerită. Nu ai văzut cum au fost scoși demonii în numele lui Hristos, cum au fost vindecați bolnavii, cum s-a schimbat focul în frig, cum au înviat morții. Nevăzând toate astea, cum ai crezut? O, minune minunată! Alți împărați și domnitori, văzând toate aceste minuni săvârșite de oameni sfinți, nu au crezut, dar chiar ei înșiși au fost supuși suferințelor și chinurilor. Dar tu, fericite, fără toate acestea, te-ai întors la Hristos. Călăuzit numai de bunul simț și de mintea ta isteață, ai înțeles că există un singur Dumnezeu, Creatorul celor văzute și nevăzute, al celor cerești și celor pământești și că El l-a trimis pe Fiul Său iubit în lume pentru mântuirea ei. Și cu aceste gânduri ai intrat în cristelinița sfântă. Astfel, ceea ce altora le părea o nebunie, pentru tine a fost puterea lui Dumnezeu...".

În spatele acestor cuvinte înalte, dar foarte profunde, se află ideea că adoptarea creștinismului de către cneazul Vladimir s-a produs nu din motive politice lumești, deoarece mulți sunt obișnuiți să explice Creștinarea Rusiei ca o urmare a îndreptării personale și foarte sincere a lui Vladimir către Adevărul lui Hristos. Sfântul Nestor Cronicarul povestește și o anumită viziune despre Hristos pe care a trăit-o prințul. Întorcându-se către Dumnezeu și pocăindu-se sincer pentru faptele sale ("ca o fiară sălbatică, am făcut mult rău în idolatrie trăind ca un animal"), Vladimir și-a schimbat radical viața. A trimis de la sine pe toate soțiile și concubinele, a început să arate o milă excepțională față de cei săraci și nevoiași și chiar a abolit temporar pedeapsa cu moartea. Și a condus poporul atât de înțelept și a făcut atât de mult bine, încât oamenii l-au numit în poveștile epice Vladimir Frumosul-Soare.

Cât despre unde și când a fost botezat Vladimir, sursele oferă informații diferite. De exemplu, Nestor susține că Vladimir a fost botezat la Korsun după capturarea acestuia, dar adaugă: "asta nu se știe cu siguranță, unii spun că a fost botezat la Kiev. Totuși, alții spun: la Vasilev. Dar prietenii mărturisesc altfel". Versiunea cea mai probabilă este că Vladimir a fost botezat cu trei ani înainte de capturarea Korsunului și nu a fost un eveniment public. Cronicarul din secolul al XI-lea Iacov Călugărul scrie: "În al doilea an după botez, s-a dus la repezișuri (pragurile de pe Nipru). În al treilea an, a luat orașul Korsun. În al patrulea an, a pus piatra de temelie a Sfintei biserici în cinstea Maicii Domnului, iar în al cincilea an, a întemeiat Pereiaslavul. În al  nouălea an, binecuvântatul și iubitor de Hristos, a dat o zecime din posesiunile sale bisericii în cinstea Sfintei Născătorei de Dumnezeu.

Construirea Bisericii Zecimii

Ultimele cuvinte au fost spuse despre Biserica Zecimii, pe care Vladimir a început să o construiască în 989 și a terminat-o în 996. În acel moment, el a alocat zece la sută din toate veniturile domnești pentru întreținerea bisericii și a mitropoliei căreia aceasta îi aparținea, motiv pentru care biserica a ajuns să fie numit Biserica Zecimii. A fost construită de către meșteri greci, pe care Vladimir i-a invitat din Bizanț. În Biserica Zecimii, a existat o necropolă domnească, unde a fost îngropată soția creștină a lui Vladimir – prințesa bizantină Anna, care a murit în 1011, și apoi însuși Vladimir, care a murit în 1015. De asemenea, rămășițele prințesei Olga au fost transferate aici de la Vyșgorod. Biserica era bogat împodobită cu icoane și vase liturgice aduse de la Korsun. De acolo a venit și primul paroh al Bisericii Zecimii, Anastasie din Korsun, care, potrivit unor surse, l-a ajutat pe Vladimir să cucerească Korsunul. Printre moaștele bisericii se aflau rămășițele Sfântului Clement al Romei, unul dintre cei șaptezeci de apostoli, care au fost aduse de la Korsun cu un sarcofag de marmură.

Timp de câteva decenii, Biserica Zecimii a slujit drept catedrală mitropolitană până când această funcție nu a fost preluată de catedrala Sfânta Sofia, construită în 1037 de cneazul Iaroslav cel Înțelept. Astfel, biserica Zecimii este un simbol al moștenirii străvechi a sfântului cneaz Vladimir, Botezătorul și Luminatorul Țării Rusiei.

Biserica a fost jefuită de două ori în timpul războaielor interne. În 1169, a fost jefuită de trupele cneazului Mstislav Andreevici, un fiu al lui Andrei Bogoliubski, iar în 1203, de trupele lui Rurik Rostislavici. În 1240, hoardele lui Batu Han au distrus-o complet.

Biserica pe timpul lui Petru Movilă

Restaurarea Bisericii Zecimii a fost întreprinsă în anii 1630 de către mitropolitul Kievului, Petru Movilă. El a efectuat săpături arheologice, în timpul cărora au fost găsite mai multe sarcofage și, de asemenea, a construit o mică biserică dedicată Nașterii Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu deasupra colțului de sud-vest al bisericii antice.

Locația și arhitectura acestei biserici sunt destul de ciudate. Pe de o parte, biserica este foarte mică și destul de simplă în aparență, și nu poate fi considerată o restaurare a bisericii Zecimii din secolul al X-lea. Pe de altă parte, dacă Petru Movilă a considerat-o temporară sau simbolică, sperând că catedrala va fi restaurată într-o zi, atunci nu este clar de ce a construit-o deasupra colțului de sud-vest al bisericii antice, acoperind parțial fundațiile. Poate că a presupus că atunci când va veni momentul construirii catedralei, aceasta va fi pur și simplu demontată.

Și într-adevăr, acest lucru s-a întâmplat în anii 1820 când, conform proiectului arhitectului din Sankt Petersburg Vasile Stasov, a început construcția unei noii mari biserici a Zecimii. Din păcate, arhitectul și factorii de decizie nu s-au preocupat să ofere bisericii o oarecare asemănare arhitecturală cu biserica Zecimii din vremea domnitorului Vladimir. Este clar că nicio imagine cu această biserică nu a supraviețuit. Dar temeliile antice au fost păstrate. Există și o idee despre cum ar fi putut arăta catedrala din secolul al X-lea, pe baza altor biserici construite în aceeași perioadă.

Pentru construirea acestei catedrale, a fost necesar să se demonteze aproximativ jumătate din fundațiile supraviețuitoare ale Bicericii din secolul al X-lea până în acel moment. Dar și această biserică a suferit o soartă tragică. În 1928, autoritățile comuniste au aruncat în aer biserica Zecimii, împreună cu multe alte biserici din Kiev și din toată țara; iar în 1936, au demontat și ruinele rămase.

Biserica contemporană

La fel cum după distrugerea bisericii Zecimii de către armata lui Batu în 1240, de restaurarea ei a fost preocupat mitropolitul Kievului Petru Movilă în 1635, la fel și după distrugerea ei de către comuniști în 1928, mitropolitul Vladimir (Sabodan) al Kievului a binecuvântat să se înființeze un mai întâi cort-lăcaș, și apoi să fie constrută o bisericuță a Cnejilor Întocmai cu Apostolii Vladimir și Olga în 2006. Lângă biserică a fost înființată și o mănăstire.

Au fost luate în considerare greșelile arhitecților atât din secolul al XVII-lea, cât și din secolul al XIX-lea. În primul rând, biserica a fost reconstruită în stil neobizantin, caracteristic sfârșitului secolului al X-lea. În al doilea rând, este situată alături de fundațiile catedralelor anterioare din secolele al X-lea și al XIX-lea. Acest lucru permite o viitoare rezoluție privind construirea unei biserici mari a Zecimii pe locul vechilor ctitorii, sau abandonarea unei astfel de idei și păstrarea fundațiilor ca monument de arhitectură, așa cum este în prezent.

Postfaţă

Când discutăm despre continuitatea construcției bisericii Zecimii din secolele al X-lea, al XVII-lea, al XIX-lea și al XXI-lea, desigur, nu ne referim la valoarea sa culturală ca monument arhitectural, ci mai degrabă la semnificația sa sfântă ca altar al poporului nostru. În acest sens, fie că este o biserică mare sau mică, fie că stă exact pe locul anterior sau puțin deoparte, dacă seamănă sau nu cu arhitectura originală, nu contează. Dacă pe acest loc stă Sfânta Masă, se săvârșește Jertfa cea Nesângerată, se înalță rugăciuni către Dumnezeu, atunci lucrarea Sfântului cneaz Vladimir trăiește. Dacă însă în acest loc se ridică urâciunea pustiirii, înseamnă că noi, urmașii  cneazului Vladimir, îl trădăm, renunțăm la alegerea religioasă și morală pe care a făcut-o. Mărturisim că pentru noi, lupta dunovnicească împotriva demonilor vicleni, din care a ieșit învingător, nu înseamnă nimic. Renunțăm la rădăcinile noastre și, prin urmare, nu avem nicio speranță pentru viitor.

Gândiți-vă la aceasta! Actualele autorități ucrainene intenționează să se asemene cu Batu Han și cu comuniștii cei fără de Dumnezeu prin demolarea acestei biserici. Și totuși, ei susțin verbal patriotismul și dragoste pentru Ucraina?! Este interzis să ridicăm mâna împotriva casei lui Dumnezeu, deoarece, făcând aceasta, punem în mișcare anumite procese sacrale, al căror mecanism poate să nu fie pe neînțelesul nostru, dar rezultatul este știut. Și judecând după precedentele istorice, acesta este foarte tragic.

Apostolul Pavel le-a scris corintenilor: "De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi" (1 Corinteni 3:17). Când a vorbit despre templu, apostolul nu s-a referit la clădire, ci la persoană ca templu, acel vas în care locuiește Dumnezeu. Dar oamenii care distrug temple din lemn sau cărămidă trebuie să distrugă mai întâi templul propriului suflet. Altfel, nu ar îndrăzni să distrugă clădirile bisericilor. Și dacă se întâmplă acest lucru, nu putem decât să așteptăm să vedem când și sub ce formă va veni pedeapsa lui Dumnezeu pentru o astfel de persoană.

Acest lucru este valabil pentru oricare biserică, dar dacă este distrusă o biserică care are o semnificație sacră pentru întreaga națiune, pedeapsa divină se poate revărsa asupra întregului popor, așa cum s-a întâmplat deseori de-a lungul istoriei. De aceea, trebuie să depunem toate eforturile, în primul rând prin rugăciune, pentru a apăra biserica Zecimii, astfel încât lucrarea Sfântului cneaz Vladimir să dăinuie pe pământul nostru și moștenirea sa să nu fie batjocurită de urmași nerecunoscători.