Pe timp de ispite, retrage-te în inima duhovnicească, căci nu este altă ieșire
O conversație sinceră despre lucruri importante.
Oricine vrea să fie deștept, citește o mulțime de cărți și își umple mintea cu ele. Oricine vrea să fie mântuit, citește scurta rugăciune a lui Iisus și scapă de gânduri. A spus un duhovnic: "Mai întâi, ține numele lui Dumnezeu pe limba ta și apoi lasă-l să coboare în inima ta". Multă cunoaștere duce sufletul la multă tristețe, dar ignoranța copilăriei îl duce la pace și la o bucurie veșnică. Profunzimea credinței se măsoară nu prin cunoștințele noastre din cărți despre Dumnezeu, ci prin dragostea pentru El. Pentru cei deștepți, există doar lumea și lucrurile din ea, pentru cei înțelepți există doar Dumnezeu, în care nu există nici lucrurile, nici universul. Prostia vrea să știe totul și să înțeleagă totul. Iar înțelepciunea este tăcută, pentru că este fiica tăcerii. Înțelepciunea nu vine din cărți, iar adevărul nu vine din cap.
Este bine să citești cărți înțelepte, dar este și mai bine să-ți înțelegi duhul în tăcere, să înveți să-ți simți inima duhovnicească, să trezești intuiția duhovnicească și să-ți întărești hotărârea de a te strădui pentru mântuire. Fiecare om privește lumea prin gaura cheii minții sale și fiecare o vede în felul său. Credeți că raționamentele și cugetarea la Dumnezeu duc la mântuire? Nu, ceea ce duce la mântuire este smerenia, atenția față de sine și amintirea neîncetată de Dumnezeu. Dintre toate virtuțile, cel mai repede duce la mântuire smerenia.
Cel care s-a găsit pe sine în Dumnezeu, și-a găsit liniștea și o pace netulburată.
Nicio ispită nu-l poate zdruncina pe cel care s-a părăsit pe sine și s-a regăsit în Dumnezeu. În loc să lupți cu gândurile rele, este mai bine să-ți ții mintea în inimă, atunci gândurile vor dispărea de la sine. Când ne adunăm atenția și încercăm să o păstrăm în locul unde se află inima duhovnicească, gândurile se încetinesc. Și observăm că mintea nu este distrasă de ele.
Omul își trăiește destinul personal, iar lumea trăiește unul colectiv, unde totul este predeterminat. Nu ne alegem soarta, ne alegem doar mântuirea sau moartea. Dumnezeu nu răspunde la rugăciunile noastre prin gânduri, el pune harul în inima care conține răspunsul. Dacă auziți un răspuns de la "Dumnezeu" sub formă de gânduri, să știți că sunteți în mare pericol.
Frumusețea, ca și Dumnezeu, este simplă. Prin urmare, trebuie să învățăm să privim totul cu simplitate, fără a inventa ceva sau a specula cu ceva. Simplitatea deschide porțile inimii. Orice ai face și orice ai realiza, totul trebuie să ajungă la un singur lucru - la pacea sfântă în Dumnezeu. Gândurile ne atrag în agitația lumii, iar lipsa gândurilor ne lasă singuri cu duhul nemuritor și nemărginit. Dacă L-ai găsit pe Hristos în tine, atunci nu mai ai nimic de căutat. Liniștea inimii și a minții este cea mai bună cale spre mântuire. Când mintea ta începe să te deranjeze, pune-o la rugăciune cu o respirație liniștită și lentă și se va calma de la sine.
Coboară înăuntrul eului tău cât poți de adânc și rămâi acolo cât poți de mult.
Singurătatea poate fi exterioară și interioară. Cea exterioară smerește trupul, cea interioară – mintea. Ambele îți ajută să-ți vii în fire prin pocăință și smerenie. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să înveți să nu reacționezi emoțional la orice. Străduiește-te să dobândești nepătimirea, pentru că cheia nemuririi este ascunsă în ea. Nu are de ce să simtă tulburare cineva care i-a spus lui Dumnezeu: "Facă-se voia Ta". Nu te agăța de lume și vei trăi în Dumnezeu.
Niște pustnici l-au întrebat pe un sfânt părinte: "Avva, dacă pe scurt, ce înseamnă să dobândești nepătimirea?" Duhovnicul a zâmbit și a spus: "A dobândi nepătimirea înseamnă a fi o persoană care nu rănește pe nimeni cu grosolănia inimii și care nu are nicio urmă de atașare de ceva în inimă". A te putea privi din exterior este o realizare semnificativă în dobândirea nepătimirii. Liniștea sufletească învinge orice situație. Să mori în minte și vei reînvia în duh. Așa cum viața veșnică este mai importantă decât viața vremelinică, cu atât mai importantă este atenția la interior decât atenția la exterior. Pe dinafară, stai cu oamenii, dar pe dinăuntru, nu te despărți niciodată de Dumnezeu.
Un ascet a venit la un duhovnic bătrân cu o întrebare:
– Părinte, ce înseamnă: "să mori înainte de moarte"?
– Aceasta înseamnă că pentru ca adevărata ta ființă duhovnicească să renască, plină de iubire, înțelepciune și har, trebuie să moară mintea ta egoistă sau "eul" tău personal care multă vreme te-a înșelat, sugerând că egoismul tău reprezintă adevărata ta personalitate.
– Aceasta este o moarte fizică?, a întrebat ascetul.
- În nici un caz! Doar egoismul percepe acest lucru ca fiind moarte. Chipul și asemănarea ta cu Dumnezeu va reînvia, personalitatea ta nemuritoare, incoruptibilă, plină de har, care nu va avea sfârșit. Ea depășește toate imaginile și conceptele minții și toate cuvintele, pentru că este dincolo de orice percepție senzorială, dar este simțită de tine ca un duh binecuvântat în Hristos.
