Starețul Lavrei de la Kiev: Sunt judecat pentru Biserică și credință

Mitropolitul Pavel a declarat că judecătorul a fost sub presiune, și deși el nu este de acord cu decizia sa, o acceptă ca pe voia lui Dumnezeu.
Pe 4 iulie 2023, după ce verdictul de detenție a Mitropolitului Pavel a fost anunțat în sala de judecată, starețul Lavrei Peșterilor de la Kiev a comunicat pentru corespondentul UJO că nu este de acord cu decizia judecătorului, dar o acceptă ca pe voia lui Dumnezeu.
"Nu sunt de acord cu această decizie. Judecătoarea a arătat că se află sub presiunea oamenilor care sunt interesați de această decizie. Dar o accept ca pe voia lui Dumnezeu", a spus mitropolitul.
El a adăugat că nu are bani să plătească cauțiunea stabilită.
"Vreau să mă adresez astăzi către mama mea și să-i spun că nu trebuie să-i fie rușine de mine, pentru că sunt judecat pentru Hristos, pentru Biserică, pentru credință. E în regulă, dacă Dumnezeu a rânduit așa, înseamnă că aceasta este voia Sa sfântă. Nu sunt supărat pe nimeni, doar îi las pe procuror şi pe anchetatorii în mâna lui Dumnezeu", a spus stareţul Lavrei. Dar nu i-au dat voie să termine de vorbit. Polițistul a ordinat mitropolitului să-l urmeze până la locul de detenție.
UJO a informat mai devreme că instanța l-a trimis pe starețul Lavrei după gratii.


