Valerii Stupnițky, redactorul Uniunii Jurnaliştilor Ortodocși
A trăi pentru el înseamnă a trăi creștinește. Este ceea ce l-a adus în Biserică și l-a făcut să apere Biserica Ortodoxă Ucraineană de nedreptate.
A fost arestat și s-a aflat într-un centru de arest preventiv din 12 martie 2024.
Eliberat pe cauțiune pe 08 noiembrie 2024.
Valerii Stupnițky este un om care nu se poate imagina pe sine fără Biserică și în afara Bisericii.
Are studii muzicale superioare. A absolvit Conservatorul de Stat din Kiev ca muzicolog. Până de curând, a lucrat ca inginer de sunet și editor muzical la postul de televiziune ortodox GLAS.
Acesta este un om cu o moralotate creștină care încearcă să trăiască așa cum așteaptă Dumnezeu de la noi. Trăiește după adevărul și poruncile Mântuitorului. Acest lucru va fi confirmat de toți cei care îl cunosc, fără excepție.
Cred că a trăi pentru el înseamnă, în general, a trăi ca un creștin, și numai așa. Aceste principii stricte l-au adus în Biserică.
Ceea ce l-a făcut să apere Bisericii Ortodoxe Ucrainene de nedreptate.
Și de aceea, după începutul invaziei pe scară largă, s-a dezamăgit și-l critică pep Chiril și Biserica Ortodoxă Rusă pentru atitudinea lor față de război, față de Ucraina. El consideră că această atitudine este necreștină și nedreaptă.
Valerii este, de asemenea, îndrăgost de muzică și artă. A fost mereu devotat comunității, aproapelui său și frumuseții pe care a găsit-o în muzică, în oameni și în jurnalistica corectă.
Pe lângă activitatea sa principală, care era dedicată apărării Bisericii Ortodoxe Ucrainene, el a luat parte activă la viața bisericească din parohia sa. Timp de 17 ani a fost regent al bisericii Sfinților Apostoli Petru și Pavel din Kiev. Sub conducerea sa, a fost creat un cor profesionist din cei mai buni vocaliști ai Ucrainei.
Valerii este un tată cu mulți copii. Avem trei copii. Fiul său Ivan a fost paraclesier în biserică multă vreme, iar soția sa Elena și fiica cea mare Maria cântă în corul bisericesc.
Pentru a-l descrie în câteva cuvinte, este o persoană foarte rezervată, literalmente tăcută, care își iubește meseria, este grijuliu, amabil și neobișnuit de principial. Noi, familia și prietenii lui, știm că această integritate vine din credința sa profundă. Apărarea adevărului, apărarea celor persecutați, apărarea principiilor creștine – acesta este Valerii.
Cu acestea s-a ocupat la Uniunea Jurnaliştilor Ortodocși. Și pentru aceasta este acum judecat.
Soția lui Valerii Stupnițky, Elena