Hristos ne-a lăsat porunca unității universale?

În ultimii ani și chiar luni observăm din ce în ce mai multe fapte concrete privind contactele interconfesionale. Catolicii îi împărtășesc pe protestanți, oficiază slujbe comune, iar Papa și Patriarhul Bartolomeu fac declarații frecvente cu privire laviitoarea unire. În Ucraina deseori urmărim servicii ecumenice între uniați și reprezentanții Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou creată.

În apărarea opiniei lor, susținătorii ecumenismului citează cuvintele lui Iisus Hristos despre unitatea urmașilor Săi ca argument teologic incontestabil. Deoarece este foarte probabil ca anume în Ucraina să aibă loc "exercițiul" unității ortodocșilor cu catolicii, pentru noi este foarte important să clarificăm întrebarea: ce a spus Hristos de fapt, a poruncit El unitatea și ce au înțeles sfinții părinți prin această unitate?

Principalele tendințe în sfera religioasă

Evenimentele contemporane care au loc în sfera religioasă fac posibilă evidențierea a două tendințe în care sunt implicate într-un anumit grad principalele confesiuni creștine, sau mai bine zis, urmarea cărora este impusăde către marile puteri. Este vorba despre schimbarea atitudinii față de persoanele LGBT și ecumenism. Mai mult, în apărarea acestor tendințe, adesea sunt citatepasaje din Evanghelie, și se demonstrează că acest lucru este în plină concordanță cu ceea ce Domnul nostru Iisus Hristos i-a învățat pe urmașii Săi. Am analizat fenomenulschimbării viziuniiBisericii asupra persoanele LGBT ca o abatere de la creștinism în articolul "Recunoașterea drepturilor persoanelor LGBT: "dragoste" pentru oameni sau apostazie?". Aici vor încerca să prezentăm cum înțelegeau Sfinții Părinți unitatea credincioșilor în Hristos șidacă ecumenismul modern corespunde acestei înțelegeri a unității.

În mod obiectiv, întreaga mișcare ecumenică nu are loc în contextul Evangheliei, ci în contextul procesului global, care în mod obișnuit este numit globalizare. În diferite sfere ale vieții umane, globalizarea are propriile sale manifestări: în politică – este vorba despre apariția instituțiilor internaționale globalecare dobândesctot mai multe împuterniciri, în economie – creareacorporațiilor transnaționale, în domeniul finanțelor – libertatea circulației capitalului și a aceleași structuri bancare transnaționale și așa mai departe. În fiecare aceste domenii, globalizarea avansează pe baza premiselor și aspirațiilor interne. În politică, aceasta este rezolvarea eficientă a contradicțiilor, în economie și finanțe – estemaximizarea profitului, adică oriunde susținătorii globalizării găsesc repere pe care să se bazeze. Întrebarea dacă globalizarea contribuie cu adevărat la atingerea obiectivelor în fiecare domeniu citat de obicei nu este discutată. Și în sfera religioasă, un astfel de reper este tendința naturală a creștinilor spre unitate, iar deviza ecumenismului sunt cuvintele Domnului din Evanghelia după Ioan: „toți să fie una” (Ioan 17:21) . Aceste cuvinte sunt percepute ca un fel de poruncă a lui Isus Hristos către urmașii săi, care trebuie împlinită sau cel puțin să se tindă spre a o împlini.

De exemplu, documentul Bisericii Ortodoxe Ruse „Principiile de bază ale atitudinii Bisericii Ortodoxe Ruse față de neortodocși”, adoptat la Sinodul arhierescdin 2008 (în general, documentul este destul de conservator) numește restabilirea unității "lăsată de Dumnezeu"și face referință la cuvintele din Evanghelia după Ioan: "Cel mai importnt obiectiv al relației Bisericii Ortodoxe cu necreștinii esre restabilirea unității creștinilor poruncite de Dumnezeu (Ioan 17:21), care face parte din planul divin și ține de esența creștinismului". Și apoi urmează un avertisment sever pentru toți cei care îndrăznesc să nu fie de acord cu această interpretare: "Indiferența față de această sarcină sau respingerea ei este un păcat împotriva poruncii lui Dumnezeu privind unitatea".

Despre ce fel de unitate vorbea Dumnezeu?

Cuvintele lui Hristos despre unitate sunt cuvinte din rugăciunea lui Iisus Hristos către Dumnezeu Tatăl: "Şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor.  Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu, în Tine, ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis"(Ioan 17: 20-21). 

În primul rând, faptul că aceste cuvinte se adresează lui Dumnezeu Tatăl și nu discipolilor, ne face să ne întrebăm: este corect să le numim o poruncă dată creștinilor sau este totuși o rugăciune?

Avem o poruncă sau o cerere de unitate exprimată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Efeseni: "Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-ocu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragosteşi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii"(Efeseni 4: 1-3). El spune același lucru și în alte epistole: "Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire"(1 Cor. 1, 10), și"Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui IisusHristos pentru ca toţi împreună, cu o inimă şi cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos" (Rom. 15: 5-6).

Și în al doilea rând, a avut în vedereDumnezeuacea unitate pe care o promovează ecumeniștii contemporani? Să vedem cum au înțeles Sfinții Părinți acest pasaj din Sfânta Scriptură.

Sfântul Atanasie cel Mare: "Spunând acestea,ne-a lăsat să înțelegem următoarele: "Cu unitatea noastră "și acei" să devină una unii cu alții, așa cum Noi suntem una în ființă și în realitate, altfel nu vor deveni una dacă vor învăța unitatea "în Noi"<...> unitatea Fiului și a Tatălui pentru toți servește ca model și lecție din care, privind unitatea firească a Tatălui și a Fiului, oamenii pot să învețe cum ei pot să devină una cu ceilalți în gândire".

Sfântul crede că "fără Dumnezeu nu este imposibil să devii "una" și "prin El să poată fi dat credincioșilor Duhul". Dar Sfântul Atanasie nici măcar nu face aluzie la vreun fel de unitate a confesiunilor cu învățături diferite. Iar faptul că această interpretare se conține în al treilea Cuvânt al său împotriva arienilor, în general demonstrează că nu poate exista unitate cân este diferență de credință.

Sfântul Ioan Gură de Aur, comentând acest pasaj, vorbește deja despre dezbinările în credință care se opun unității: "Și ce înseamnă: în Noi? Prin credința în Noi. Întrucât nimic nu-i ispitește pe toți la fel de mult ca dezbinările, El încearcă să ne facă una. Ce să zicem, i-a reușit acest lucru? Areușit foarte mult, pentru că toți cei care au crezut prin Apostoli sunt una, deși unii dintre ei s-au separat. De fapt, această (separare) s-a ascuns de El; dimpotrivă, El a prezis-o și a arătat că provine din neglijența umană". Dar din nou nu vom găsi niciun apelpentru a ne uni cu aceștia care s-au separat.

Din interpretarea cuviosului Teofilact al Bulgariei rezultă că vorbind despre unitate, Hristos a avut în vedere unitatea în credință, și nu unitatea cu păstrarea diferențelor în credință: "Și cum le-a dat suficient Tatălui pentru ca El să le sfințească prin credință și să facă pentru ei jertfă sfântă pentru adevăr, spune în cele din urmă din nou despre unitatea în gândire, și de unde a început, adică cu iubirea, cu același lucru își termină cuvântul și spune: "toți să să fiți una", adică să domnească pacea și unitatea în gândire, și în Noi, adică prin credința în Noi, să-și păstreze buna înțelegere".

Alți sfinți părinți sunt atenți la anumite semnificații ale cuvintelor lui Hristos din Rugăciunea Întâistătătorului, dar nimeni nu le înțelege în sensul ecumenismului contemporan. Unitatea menționată în Sfânta Scriptură este unitatea în Credința adevărată, adică ortodoxă, ceea nu se întrezăreșteși nici nu este prevăzut în ecumenismul modern.

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian al Cartaginei despre unitate

"Cine nu are ca mamăBiserica,nu poate să-L aibă pe Dumnezeu ca Tată".

Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian al Cartaginei

Unul dintre cele mai semnificative tratate privind unitatea Bisericii, atât ale primilor Părinți creștini, cât ale Părinților Bisericii în general, este tratatul "Despre Unitatea Bisericii (De Unitate)"al cărui autor esteSfântul Sfințit Mucenic Ciprian al Cartaginei, care a trăit în secolul al III-lea. Ideea principală a tratatului este că Biserica lui Hristos este una și singură, toate care s-au desprins de Ea se află în afara unității. Chintesența acestei opere a Sfântului Ciprian al Cartaginei poate fi exprimată în următorul pasaj:

"Mireasa lui Hristos nu poate fi denaturată: Ea este curată și imaculată, cunoaște o singură casă și păstrează cu sfințenie curățenia unui singur pat. Ea veghează asupra noastră pentru Dumnezeu, ne pregătește pentru împărăția celor născuți de Ea. Oricine se desparte de Biserică se alătură femeii adulterului și devine străin de promisiunile Bisericii; cel care părăsește Biserica lui Hristos se lipsește de răsplatapregătită de Hristos: îi este străin, netrebnic, dușmanul ei. Cine nu are ca mamă Biserica, nu poate să-L aibă pe Dumnezeu ca Tată".

Pornind de la acest punct de vedere, toți cei care nu au Biserica ca mamă, nu-L pot numi pe Dumnezeu Tată. Pe ce bază, deci, este posibilă tendința spre unitate în cadrul mișcării ecumenice contemporane? Pentru unitate, în acest caz, pur și simplu nu se găsesc puncte de tangență în dimensiunea religioasă. Există însă multe astfel de puncte în dimensiunea cotidianuluiuman. Însă atunci formele de comunicare cum ar fi rugăciunile comune sau alte acțiuni sacre, precum și declarațiile despre dorința de comuniune euharistică, ar trebui să fie complet excluse din cooperarea ecumenică. Dar aceste forme sunt prezente și se dezvoltă.

Toți cei care nu au Biserica ca mamă, nu-L pot numi pe Dumnezeu Tată. Pe ce bază, deci, este posibilă tendința spre unitate în cadrul mișcării ecumenice contemporane?

Protoiereul Gheorghe Florovski despre căutarea unității

Unul dintre cei mai cunoscuți teologi ai secolului XX, protoiereul Gheorghe Florovski a scris multe despre ecumenism și a cercetat foarte profund această problemă. Propriile sale păreri despre Biserică sunt exprimate în următoarele cuvinte:

"În calitate de membru și slujitor al Bisericii Ortodoxe, cred că Biserica în care am fost botezat și educat este cu adevărat Biserică, adică Biserica adevărată și singura Biserică adevărată. Cred în asta din mai multe motive: prin convingere personală și prin mărturia interioară a Duhului care lucrează în Tainele Bisericii și prin tot ceea ce am putut învăța din Scriptură și din tradiția universală a bisericii. Astfel, sunt obligat să consider că toate celelalte biserici creștine sunt insuficiente și în multe cazuri pot identifica aceste neajunsuri destul de precis. Prin urmare, pentru mine, reunificarea creștină este pur și simplu o convertire generală la Ortodoxie. Sunt lipsit de loialitate confesională; loialitatea mea aparține exclusiv Una Sancta".

"Biserica în care am fost botezat și educat este cu adevărat Biserică, adică adevărata și singura Biserică. Prin urmare, pentru mine, reunificarea creștină este pur și simplu o convertire generală la Ortodoxie".

Protoiereul Gheorghe Florovski

În cazul dat ne interesează problema naturii mișcării ecumeniste contemporane. La acest subiect, pr. Gheorghe scrie: "Problema ecumenică este un subiect neplăcut pentru teologii ortodocși. Sincer să fiu, aceasta nu este problema lor. A apărut pe o bază teologică diferită, într-un context și climatistoric diferit. În forma și conținutul său actual și în realitatea sa imediată, problema ecumenică este o problemă a lumii protestante. <...> În această situație, problema principală este "denominaționismul". Iar "denominaționismul" ca atare și "denominaționismul" ca încercare și dificultate sunt în mod evident produsul sau poate efectul secundar nedorit al Reformei istorice. Acesta este, în esență, un fenomen protestant".

Adică, originea problemei ecumenismului constă în faptul că protestantismul, care a început acum 500 de ani odată cu separarea lui Luther și adepții săi de catolicism și apoi s-a împărțit în mii de confesiuni diferite, a ajuns în cele din urmă la necesitatea de a reveni cumva la unitate sau la aparența ei... Este foarteevident că Ortodoxia nu poate participa la această mișcare ecumenică protestantă în esența sa pur și simplu pentru că Ortodoxia nu are problemele care există în protestantism și nu are argumentele cu care protestanții încearcă să rezolve aceste probleme. Este ca și cum ai încerca să joci un joc ale cărui reguli îți sunt necunoscute sau de neînțeles. În acest caz, pierderea este garantată.

Este foarte evident că Ortodoxia nu poate participa la această mișcare ecumenică protestantă în esența sa pur și simplu pentru că Ortodoxia nu are problemele care există în protestantism.

Ecumenismul Vaticano-Fanariot

Acest tip de ecumenism face parte din mișcarea ecumenică globală, a cărei esență este descrisă mai sus, dar are propriile caracteristici unice.

În primul rând, acestea sunt de fapt discuții pe o singură problemă – primatulîn Biserică. Declarațiile repetate atât ale Vaticanului, cât și ale ierarhilor fanarioți vădesc că una dintre problemele principale discutate în privința unirii este problema primatului în viitoarea unificare. Ambele părți au declarat că această problemă poate fi rezolvată. Schițele sale sunt următoarele: papa are primatul puterii în Vestul convențional, și respectiv papa fanariot va fi în Est. Subiectul discuțieiîl reprezintă tipul de relații dintre acești papi.

În al doilea rând, toate celelalte divergențe dintre ortodocși și catolici sunt scoase din paranteze și par a fi de natură ca să nu împiedice comuniunea euharistică. Dar aceste divergențesunt foarte, foarte semnificative. Ele sunt expuse în detaliu în articolul "Ce este în neregulă la catolici".Aici le vom enumera doar pe cele mai principale:

• problema purcederiiSfântuluiDuh (de la Tatăl sau de la Tatăl și Fiul);
• problema conducătorului vizibil în Biserică (Hristos sau Papa);
• problema înțelegerii esenței mântuirii (vindecarea sufletului sau "ai dobândit – ai și primit");
• problema Imaculatei Concepții a Născătoarei de Dumnezeu (dacă Preasfânta Fecioară avea nevoie sau nu de un Mântuitor);
• problema purgatoriului (existăsau nu există);
• problema privind metoda de rugăciune (duhovnicească sau exaltată);
• problema viziunii (sfinții părinți ortodocși învață cum să nu cădem pradă viziunii, catolicii o ridică ca adevăr);
• problema dezvoltării dogmatice (ortodocșii o neagă, catolicii oafirmă).

Opinia pe care acum se încearcă să o impună credincioșilor este că unirea este posibilă "în numele iubirii", cu toate divergențelede mai sus. Menționarea sau concentrarea atenției asupra acestora este acum considerată o formă de mauvais tonprintre susținătorii ecumenismului. Și dacă sunt menționate, atunci semnificația lor este diminuată în mod expres.

Deocamdată doar Vaticanul și Fanarul participă la acest tip de ecumenism, dar foarte curând și alte Biserici Ortodoxe Autocefale se vor confrunta cu o alegere dificilă: să participe sau nu la acest fenomen. Această alegere va fi deosebit de dificilă pentru arhiereiiBisericii din Alexandria, Bisericii Greciei și Bisericii Ciprului, care au recunoscut BOaU și, prin urmare, și-au arătat loialitatea față de Patriarhia Constantinopolului. După cum știți, dacă ați spus "A", atunci este foarte greu să mai spuneți "B". Este mult mai ușor să nu spui imediat "A" .

Concluzii

În primul rând, este absolut nepotrivit să punem la baza ecumenismul contemporan cuvintele lui Dumnezeu din Evanghelia după Ioan: „toți să fie una” (Ioan 17:21), precum și cuvinte similare din Sfânta Scriptură. Aceasta înseamnă denaturarea sensului lor, ignorarea completă a înțelegerii de către sfinții părinți a acestor cuvinte.

În al doilea rând, Domnul nostru Iisus Hristos a poruncit ucenicilor săi unitatea prin Sfânta Scriptură și scrierile sfinților părinți, dar această unitate este fundamental diferită de cea spre care este orientat ecumenismul modern.

În al treilea rând, există o singură Biserică – aceasta este Biserica Ortodoxă. Prin urmare, efortul pentru unitate trebuie să fie efortul pentru revenirea în sânul Ei.

În al patrulea rând, comuniunea și cu atât mai mult comuniunea euharistică cu ereticii care continuă să insisteînrătăcirile lor nu este restabilirea unității, ci ceva diametral opus.