De ce autoritățile încă nu au interzis BOUkr

28 March 14:01
2512
Imagine: UJO Imagine: UJO

Campania de interzicere a BOUkr a intrat într-o etapă nouă. Sunt închişi jurnalişti, parlamentarii pot fi sancţionaţi, iar Occidentul a făcut prima publicaţie anti-bisericească. Ce se întâmplă?

După atacul Serviciului Securității al Ucrainei (SBU) asupra jurnaliștilor UJO și juriștilor pentru apărarea drepturilor Bisericii din 12 martie 2024, era de așteptat ca acest lucru va curăța calea pentru adoptarea proiectului de lege antibisericesc nr. 8371 care vizează interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (împreună cu acapararea definitivă a Lavrei Peșterilor de la Kiev). Având în vedere că jurnaliştilor le-au închis gura iar juriștii pentru drepturile omului sunt intimidaţi şi reţinuţi, coordonatorii acestor evenimente vor putea fără de obstacole să voteze interzicerea Bisericii.

Dar totuși ceva a mers prost. Votul programat pentru 20 martie 2024, a trebuit amânat. Parlamentarul Iaroslav Jelezneak a anunțat pe canalul său de Telegram că proiectele de lege sunt eliminate cu totul de pe ordinea de zi. Există mai multe motive pentru aceasta.

În primul rând, mulți deputați, inclusiv cei din fracțiunea prezidențială "Slujitorul poporului", pur și simplu sabotează ședințele și nu vin la serviciu în Rada Supremă. În al doilea rând, Rada a acumulat destul de multe proiecte de lege nepopulare, controversate și scandaloase. După cum spun specialiștii IT în astfel de cazuri, aplicațiile încep să intre în conflict între ele.

Cu alte cuvinte, folosind resursele administrative, puteți onfluența votarea pentru un proiect de lege scandalos, dar nu pentru toate deodată. Prin urmare, resursele administrative trebuie să facă o prioritate între proiectele de lege, în timp ce parlamentarii calculează votul pentru care proiect de lege le-ar putea cauza probleme mai serioase.

După cum s-a aflat, legea 8371 care interzice Biserica Ortodoxă Ucraineană este cea mai mare problemă nu numai pentru țară în ansamblu, ci și pentru fiecare deputat aparte.

Avertismentul lui Robert Amsterdam

Pe 15 martie 2024, avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene Robert Amsterdam a adresat o scrisoare președintelui parlamentului și membrilor parlamentului, explicând că proiectul de lege 8371 este neconstituțional și ilegal, iar adoptarea sa nu doar va afecta imaginea Ucrainei ca stat nedemocrat, dar îi va expune pe parlamentarii care îl votează la anumite pachete de sancțiuni occidentale. Mai mult, acest lucru se aplică nu numai votului din Rada Supremă, ci și altor persecuții împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene: acaparări de biserici, bătăi ale credincioșilor și așa mai departe.

Unul dintre cele mai cunoscute pachete de sancțiuni de acest fel este așa-numita "Listă a lui Magnițki". Dar în multe țări există liste similare care includ oficiali și persoane publice care încalcă drepturile fundamentale ale omului. Potrivit lui R. Amsterdam, pe aceste liste se ajunge pentru încălcări ale drepturilor omului mult mai puțin semnificative decât cele comise împotriva credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Avertismentul lui Robert Amsterdamu a provocat o reacție foarte nervoasă în Rada Supremă, pe care avocatul însuși a descris-o ca pe una apocaliptică.

Aceasta înseamnă că deputații au luat în serios avertismentele și s-au gândit la ziua de mâine și  dacă merită să se joace jocul, deoarece sancțiunile pot implica interdicții de intrare în țările UE, SUA, înghețarea activelor și alte consecințe nefaste.

Având în vedere avertismentul lui Robert Amsterdam, pe 18 martie 2024în Rada Supremă a fost convocată o ședință de urgență a Comitetului pentru politica umanitară și informațională, iar deputații au fost atât de revoltați de activitățile avocatului american încât au numit avertismentele sale amenințări și au decis să se adreseze SBU. Parlamentarul din partidul fostului președinte P.Poroșenko "Solidaritatea europeană" Irina Herașcenko a numit avertismentele falsuri, presiune asupra parlamentarilor, amestec în activitatea instituțiilor statului. Ea chiar s-a consultat în legătură cu posibilitatea de a impune sancțiuni asupra lui R.Amsterdam.

Totuși, doamna Herașcenko nu s-a gândit că, în primul rând, impunerea de sancțiuni împotriva apărătorilor drepturilor omului pentru activitățile lor legitime în vederea apărării drepturilor omului se poate întâmpla doar în țările autoritare, nu democratice. În al doilea rând, prin reacția sa excesivă la avertismente, ea (ca și alți parlamentari) mărturisește de fapt că aceste avertismente sună destul de serios și au autoritate. Și în al treilea rând, dacă, de exemplu, adulții avertizează un copil să nu pună cuie în priză pentru că îl va șoca, acest fapt înseamnă presiune asupra copilului și o încălcare a libertății acestuia?

Vor alege o altă cale

Se pare că Amsterdam i-a impresionat pe parlamentarii Radei Supreme, deoarece autoritățile au decis să pregătească mai întâi opinia publică occidentală pentru adoptarea proiectului de lege anti-bisericesc 8371 și abia apoi să-l scoată la vot.

Conducătorul Comitetului pentru politica umanitară și informațională Mykyta Poturaev a propus trimiterea unei delegații de parlamentari și reprezentanți ai Consiliului Bisericilor Panucrainean în SUA pentru a încerca să explice instituției americane că încălcarea dreptului la libertatea de conștiință nu poate fi considerată ca încălcare atâta timp cât este îndreptată împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

Putem presupune că această încercare nu va avea succes, deoarece atât SUA, cât și țările europene cunosc foarte bine ce înseamnă drepturile omului și ce constituie încălcarea acestora. Totuși, există o anumită speranță de succes, deoarece americanii au fost cei care au făcut lobby pentru crearea BOaU și, ulterior, i-au oferit sprijin și o colaborare activă. Mai mult, acest sprijin a fost demonstrat de reprezentanții partidelor republicane, cât și ai partidelor democrate. Totuși, în opinia noastră, lobbyiștii americani pentru BOaU nu au anticipat că se va ajunge la acaparări forțate de biserici, la încălcări în masă a legislației în timpul reînregistrării comunităților, iar acum la interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene la nivelul legislativ.

Pe 21 martie 2024, analistul politic ucrainean Kostiantyn Bondarenko a anunțat pe canalul său de Telegram că Biroul Președintelui a ordonat mai multor resurse media occidentale să publice articole împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, în apărarea proiectului de lege anti-bisericesc 8371, care justifică persecuția Bisericii, precum și discreditarea avocatului R. Amsterdam și a activităților sale în domeniul apărării drepturilor omului. K.Bondarenko a numit și bugetul considerabil pentru acest ordin – peste 2,5 milioane de dolari în martie și aprilie 2024.

Pe 22 martie 2024 a apărut primul articol în The Wall Street Journal, intitulat "Este libertatea religioasă "în pericol" în Ucraina?" Autorul său, un anume Jillian Kay Melchior, crede că libertatea nu este atacată în Ucraina, dar "țara se confruntă cu o dilemă în ceea ce privește modul de a face față unei biserici ortodoxe controlate de Rusia", iar R. Amsterdam răspândește falsuri despre persecuția Bisericii.

Textul articolului creează impresia că a fost scris de niște autori prea talentați din Ucraina, oferind narațiuni necioplite și afirmații nefondate. Dacă Jillian Melchior este într-adevăr un jurnalist american, de ce nu s-a obosit nici măcar să editeze următorul paragraf: "Cu cinci ani în urmă, Patriarhul Constantinopolului a recunoscut Biserica Ortodoxă a Ucrainei (BOaU) ca biserică pe deplin independentă și autonomă. Dar Biserica Ortodoxă Rusă și Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei refuză să recunoască BOaU"?

În primul rând, Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei nu există în natură (aceasta este o invenție a dușmanilor interni ai Bisericii, din Ucraina), există doar Biserica Ortodoxă Ucraineană. În al doilea rând, dreptul de a recunoaște sau nu hotărârile patriarhului Constantinopolului este o parte din libertatea religioasă și dreptul la libertatea mărturisirii credinței.

Orice comunitate, orice credincios poate să recunoască sau nu hotărârile patriarhului Constantinopolului, la fel ca și ale altui lider religios, și acesta este dreptul lor constituțional.

Articolul conține atât de multe declarații și acuzații nefondate, încât avocații și apărătorii drepturilor omului vor avea de muncit pentru a trage la răspundere pentru cauzarea prejudiciului moral și discreditării fără temei a redacției. De exemplu, se afirmă că Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei Moscovei (BOUkr-PM) a oferit sprijin material pentru invazia Rusiei în Crimeea și estul Ucrainei în 2014. Unde sunt dovezile? Pentru că o astfel de declarație este cu siguranță periculoasă pentru reputația cuiva. În Statele Unite, ca și în alte țări dezvoltate, există o distincție netă între acțiunile indivizilor și acțiunile organizațiilor. Cu alte cuvinte, vorbim despre responsabilitate individuală vs responsabilitate colectivă. Faptul că anumiți credincioși individuali și chiar preoți ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene au susținut agresiunea Rusiei nu dovedește în niciun fel vinovăția întregii Biserici.

În acest sens, nu putem ignora declarația recentă a șefului SBU, V. Maliuk, care pe 26 martie 2024 în cadrul unui interviu pentru "Facty ICTV" a precizat că până în prezent, Tribunalul a condamnat 23 de clerici. În total, au fost anunțate 37 de suspiciuni reprezentanților clerului Bisericii Ortodoxe Ucrainene și au fost deschise peste 80 de dosare penale. Repetăm: 23 de condamnări! Și acum să comparăm această cifră cu numărul de trădători din interiorul SBU. În 2016, SBU a publicat pe site-ul său o listă a foștilor săi angajați care au dezertat în Rusia, formată din 1391 (!) persoane, inclusiv un general major și 47 de colonei.

Simon Shuster în cartea sa despre Volodimir Zelenski "Showman", îl citează pe fostul secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare, Oleksii Danilov, care a spus că la începutul războiului pe scară largă, cele mai multe dezertări din forțele de securitate au fost în SBU. Nu s-a arătat numărul exact, dar s-a spus că "plecarea lor a epuizat rândurile SBU". Deci unde sunt proiectele de lege pentru interzicerea SBU? Unde sunt acuzațiile de subminare a securității naționale? Unde sunt apelurile de a trage la răspundere întregul SBU pentru acțiunile acestor angajați?

Putem presupune că un avocat cu experiență precum R. Amsterdam va folosi cu siguranță aceste fapte ca argumente în sprijinul poziției sale.

Acțiuni în apărarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene

Susținătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu stau cu mâinile încrucișate, ci întreprind acțiuni serioase pentru a-și apăra Biserica. Pe 26 martie 2024, site-ul ONU Ucraina a publicat un raport al Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului "Cu privire la situația drepturilor omului în Ucraina". Se afirmă că în ultimele trei luni, "clericii și enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au continuat să se confrunte cu intimidarea".

În Raport sunt descrise mai multe cazuri de acaparări prin forță a bisericilor. În aceeași zi, pe canalul de YouTube al ONG Public Advocacy, o organizație pentru apărarea drepturilor omului, a fost publicat un interviu cu avocatul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, protoiereul Nikita Cekman. În interviu s-a discutat despre încălcările specifice ale drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, acaparările forțate a bisericilor, perchezițiile la Centrul pentru protecția juridică a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene, arestările jurnaliștilor UJO și așa mai departe.

Aceste fapte de încălcare a drepturilor credincioșilor vor fi diseminate în rândul organizațiilor internaționale pentru drepturile omului și vor fi audiate la Sesiunea ONU pentru Drepturile Omului.

Cu alte cuvinte, apărătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene fac tot posibilul pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra încălcărilor drepturilor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Și în competiție cu adversarii Bisericii Ortodoxe Ucrainene care încearcă să demonstreze contrariul, apărătorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene par să aibă mai multe șanse de câștig în cauză. Căci sunt atât de multe infracțiuni comise în ultimii 10 ani, încât nu mai este posibilă tăinuirea sau interpretarea manipulatorie a acestora. În plus, cele mai multe dintre ele sunt bine documentate și formulate ca declarații către autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare din Ucraina. 

În plus, autoritățile ucrainene au decis să întreprindă acțiuni care în Occident sunt tolerate aproape de gradul zero. Vorbim despre restricționarea activității jurnaliștilor și a muncii avocaților. Arestările nefondate ale jurnaliştilor ortodocşi şi amestecul ilegal în practica juridică sunt privite extrem de negativ în Occident.

Dar nu este suficient de se bazat pe ajutorul comunității internaționale și pe reacția țărilor occidentale în ceea ce privește încălcarea dreptului la libertatea de conștiință în Ucraina. Cel mai important lucru este fermitatea duhului credincioșilor din țară.

Garanția existenței Bisericii Ortodoxe Ucrainene nu este protecția acordată de avocații americani sau altcineva, ci fidelitatea credincioșilor față de Biserica lor, disponibilitatea de a-și apăra convingerile religioase în pofida amenințărilor și intimidărilor.

Ei pot să-ți ia biserica, dar nu pot să-ți ia credința. Pot reînregistra ilegal o comunitate, dar dacă comunitatea își confirmă loialitatea față de Biserica Ortodoxă Ucraineană și Întâistătătorul său Mitropolitul Onufrie, atunci rămâne în sânul Bisericii, iar oamenii continuă să fie în comuniune cu toți creștinii membri ai Trupului lui Hristos. Acest lucru nu poate fi oprit sau interzis de nicio lege sau interdicție anti-bisericească. Puterea noastră constă în fidelitatea față de alegerea noastră religioasă, fidelitatea față de Hristos, în împlinirea poruncilor Sale.

Ce s-ar putea întâmpla în continuare

Cel mai probabil, proiectul de lege antibisericesc nr. 8371 va fi pus pe pauză pentru o vreme. Ei vor aștepta reacția societății occidentale la articolele comandate împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a apărătorilor acesteia. Poate că vor trimite în Statele Unite o delegație de oficiali și reprezentanți ai diferitor confesiuni, care vor încerca să-și convingă omologii că nu există persecuție a credinței în Ucraina. Din păcate, cazurile de acaparări prin forță a bisericilor și reînregistrări ilegale ale comunităților Bisericii Ortodoxe Ucrainene în favoarea BOaU vor continua. Dar pașii decisivi ai autorităților privind interzicerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene (sau lipsa unor astfel de măsuri) vor depinde în principal de situația de pe fronturi.

Toate acestea nu reprezintă nimic nou. Orice autoritate, în caz de nu importă ce eșecuri, încearcă să redirecționeze furia poporului spre altcineva. Întotdeauna a fost așa. Să ne amintim de prima persecuție a creștinilor pe timpul împăratului Nero. Când în anul 64 d.Hr. aproape întreaga Roma a ars și cetățenii au crezut că împăratul a dat foc orașului, atunci autoritățile, fără prea multă judecată, i-au acuzat pe creștini de incendiere.

O nouă religie, suspectă, de neînțeles, este o țintă foarte convenabilă pentru a redirecționa furia mulțimii. Același lucru se poate întâmpla și astăzi.

Dacă vor urma eșecuri militare, autoritățile ar putea intensifica persecuția Bisericii, astfel încât societatea ucraineană să privească la Biserica Ortodoxă Ucraineană ca la un dușman, să își mute atenția asupra răfuirii cu Ea și să nu pună întrebări incomode autorităților. Dar acesta este doar unul dintre numeroșii factori care vor influența situația. Opiniile țărilor occidentale și lupta pentru putere în interiorul Ucrainei își vor avea și ele impactul, și multe altele.

Dar cel mai important lucru este Providența lui Dumnezeu, care poate soluționa situația într-un mod pe care nimeni nu-l poate anticipa în prezent. "Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea lui Dumnezeu, aceea se împlinește" (Proverbe 19:21).

Dacă observați o eroare, selectați textul dorit și apăsați Ctrl+Enter sau Trimiteți o eroare pentru a o raporta editorilor.
Dacă găsiți o eroare în text, selectați-o cu mouse-ul și apăsați Ctrl+Enter sau acest buton Dacă găsiți o eroare în text, evidențiați-o cu mouse-ul și faceți clic pe acest buton Textul evidențiat este prea lung!
Cititi si