Oare războiul anulează poruncile evanghelice?

Conducătorul adjunct al Direcției pentru Slujirea Socială și Caritate din cadrul BOaU schismatice, "preotul" Serghei Dmitriev în eterul unei emisiuni de pe Canalul 5 a folosit o expresie obscenă la adresa președintelui Federației Ruse Putin.

Despre acest fapt a fost raportat cu mândrie una dintre resursele BOaU – "Adevărul religios", iar "episcopul" acestei structuri Gavriil Krizina a repostat această publicație pe pagina sa de Facebook. În comentarii, Krizina afirmă că "poziția capelanului BOaU este neobișnuită", dar din moment ce majoritatea covârșitoare a ucrainenilor (așa cum crede "ierarhul" BOaU) este de acord cu Dmitriev, anume așa creștinii trebuie să "reacționeze la dușmanii reali ai Ucrainei".

În general, situația nu este nouă pentru cercurile patriotice contemporane. Sloganurile obscene la adresa președintelui statului vecin au devenit o normă nu numai pentru personalitățile publice ucrainene, dar chiar și pentru diplomații de vârf. Dar oare pot participa reprezentanții unei structuri religioase la așa ceva? La urma urmei, păcatul înjurăturii nu a fost încă anulat nici în "Biserica patriotică". Dar exprimările vulgare în eter direct sunt departe de a fi ultima problemă în BOaU. Pornind de la situația cu Dmitriev, în comunicarea cu abonații săi, Gavriil Krizina a fondat o ideologie nouă – cică dacă preotul a fost la război, el are dreptul moral la ură pentru că "din păcate, războiul întotdeauna aduce efecte negative în viață oamenilor (și a preoților – ei tot sunt oameni)", căci "nu există un ideal evanghelic pe pământ". Potrivit lui Krizina, "capelanii care au văzut cu adevărat ororile agresiunii rusești, nu mai au diplomație și perfiditate: ei numesc lucrurile după numele lor. Războiul este război...".

Această poziție a stârnit indignarea multor utilizatori de pe Facebook. În comentariile sub postarea "ierarhului" BOaU, un credincios a scris că "există o limită a ceea ce este permis, există o axiomă – ce este permis și ce nu". Un alt comentator notează că cuvintele lui Dmitriev sunt o "sălbătăcie", pentru că "indiferent de importanța liderilor politici pentru fiecare, astfel de declarații sunt rușinoase, chiar și pentru o persoană laică bine crescută". Lui Krizina și altora ca el au încercat să le amintească că de fapt Hristos a vorbit despre altceva, iar Fericirile nu sunt despre ura față de dușmani, ci despre faptul că un creștin trebuie să fie făcător de pace. La toate aceste argumente, "ierarhul"  a răspuns  următoarele: "Ați fost acolo (în zona ATO – Ed.)?" Dacă nu, înseamnă că sunteți "expert de canapea" și prin urmare nu aveți dreptul să-l judecați pe "capelanul" BOaU.

Credeți că urmașul lui Hristos trebuie să se străduiască să-și iubească dușmanii, așa cum a poruncit Mântuitorul, sau lumea contemporană își dictează propriile legi, în care nu există loc pentru poruncile lui Hristos?

La aceste cuvinte ale lui Krizina, utilizatorii au menționat ironic că Mântuitorul nu a fost "pe prima linie din Est", deoarece fiind acolo, potrivit logicii BOaU, "El ar fi formulat Fericirile într-un mod diferit". De exemplu, în felul următor: "Fericiți sunt cei care au fost pe front în Est, deoarece poruncile anterioare la ei nu se referă". Ciudat, dar Krizina nu a răspuns la această remarcă. În orice caz, această discuție ridică o întrebare deosebit de importantă pentru un creștin – trebuie urmașul lui Hristos să se străduiască să-și iubească dușmanii, așa cum a poruncit Mântuitorul, sau lumea contemporană își dictează propriile legi, în care nu există loc pentru poruncile lui Hristos?

Putin este "un dușman atât de înverșunat" încât este lăudabil să-l urăști?

Nu doar Krizina, și alți "preoți" ai BOaU au luat parte la discuția despre admisibilitatea (și chiar elogierea) urii față de dușmani. Unul dintre ei, care se numește "ieromonahul Gherasim", a spus că "Putin este un criminal și un maniac", și dacă așa este, atunci "este încă puțin spus pentru el". Mai mult, potrivit lui Gerasim, "în general, acestea nu sunt cuvintele preotului, ci un citat. El pur și simplu a citat creația populară. Și așa cum este, dar este o creație. El a primit ceea ce merită de la poporul nostru".

Un alt "preot" al BOaU, Taras Ivaniuk, ca răspuns la cuvintele că până și un capelan trebuie să-și "cerne" cuvintele și gândurile, a scris că "trebuie să treci puțin prin gloanțe, atunci sita va deveni mai bună".

O altă persoană care în profilul său și-a arătat locul de muncă "BOaU", a spus că o înjurătură la adresa președintelui Federației Ruse este un "compliment", deoarece "multe mame, soții și bunici l-au înjurat pe acel om". Dovada admisibilității unor astfel de expresii, potrivit reprezentantului BOaU, sunt zidurile mănăstirii Sfântului Arhangel Mihail, pe care sunt indicate numele soldaților ucraineni care au murit în Donbas. "Și voi încă scrieți și judecați preotul bisericii noastre, pentru acel cuvânt "strâmb"?... Să fie izgoniți toți cei care încă susțin urâciunea și PM (Patriarhia Moscovei).  Ucrainei – tot ce este ucrainean! Suntem o singură națiune, o țară, un singur popor", a scris el cu indignare.

Dar problema nu constă în personalitatea lui Putin. Membrii BOaU urăsc la fel de mult o mulțime de oameni: pe cetățenii Federației Ruse, pe "lugandoni" (cetățenii regiunii Lugansk), "separii" și "vata" (etnicii ruși), precum și pe vecinii lor, pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Toți se încadrează în categoria dușmanilor din sloganul "Slavă națiunii – moarte dușmanilor!".

Se pare că anume din acest motiv niciunul dintre purtătorii de cuvânt oficial ai BOaU nu au reacționat la cuvintele lui Dmitriev. Și deloc pentru că nu le-au observat. Limbajul murdar la adresa "dușmanilor" este privit ca o bravură onorabilă în rândul membrilor acestei structuri religioase.

Să ne amintim că destul de recent BOaU l-a oprit de la slujire de termenul o lună pe unul dintre cei mai renumiți purtători de cuvânt ai săi, "preotului" Alexandr Dediuhin. L-a oprit pentru că și-a permis să se exprime ofensator despre femeile care vor să scape de copil prin avort. În BOaU, declarațiile lui Dediuhin au fost considerate că "umilesc demnitatea umană, incită la dușmănie în societate pe teren politic, contravin principiilor fundamentale ale moralei creștine și normelor etice ale ascetismului ortodox și dăunează autorității Bisericii Ortodoxe a Ucrainei".

Se pare că critica avortului "contravine principiilor fundamentale ale moralei creștine", în timp ce înjurăturile în ​​eter – nu? De ce? Pentru că răsună la adresa unei persoane privită ca dușman în organizația lui Dumenko. Este la fel ca în gluma în care fiecare ucrainean adevărat trebuie să omoare un piţigoi și un moscal. Potrivit scenariului, interlocutorul trebuie să întrebe: "Dar de ce pițigoiul?". Căci uciderea unui moscal este de la sine înțeleasă, și prin urmare este o glumă foarte amuzantă. La fel și în acest caz. Este interzisă insultarea femeilor care doresc să facă avort, dar este acceptabilă și chiar lăudabilă la adresa lui Putin. Căci avem război.

Prin urmare, părerea tuturor acestor oameni care se numesc "preoți" nu poate fi numită strict subiectivă. Nu, ei transmit enoriașilor poziția generală a conducerii BOaU și exprimă, de asemenea, opiniile care prevalează în această structură religioasă. Dar cât de mult această poziție îi apropie pe membrii acestei structuri de Hristos?

Păcatul înjurăturilor este deja un anacronism?

Uneori preoții sunt invitați la emisiunile de pe canale laice, unde doresc să pară moderni și să vorbească cu publicul în "limba sa". Ianina Sokolova l-a avertizat cu sinceritate pe Dmitriev: "Ați venit la emisiunea noastră, în care se recurge la un limbaj necuviincios", și întreabă direct: "Care este atitudinea Bisericii față de înjurături. Este un păcat"?

Cum reacționează Dmitriev? El nu spune direct, dar răspunde cu întrebare la întrebare: cuvântul "nemernic" este necuviincios sau nu? Cu alte cuvinte, "preotul" BOaU clarifică pentru audiență că nu este nicio problemă în legătură cu înjurăturile. Și confirmă în mod special acest lucru prin fraza "cheie" de la sfârșitul emisiunii.

Între timp, Biserica privește destul de categoric înjurăturile ca pe un păcat care dăunează grav sufletului creștinului. În Epistola către Efeseni, Apostolul Pavel scrie: "Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă. Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării" (Efeseni 4: 29-30). Și nu sunt doar cuvinte. Înjurăturile sunt numite "anti-rugăciune". Preotul Alexandru Șumski a spus odată:

"Odată i-am spus unei persoane cu gura proastă: "Uată, poți înjura ore în șir, nu simți nici o dificultate în a rosti aceste cuvinte. Dar încearcă să spui cel puțin un minut: "Doamne, miluiește-mă!" Două cuvinte – doar un minut!" Și nu a putut. S-a enervat și m-a înjurat după aceea. Iată un experiment atât de trist. Roagă-l pe om să se roage câteva minute în loc să folosească un limbaj necuviincios – cel puțin prin pariu. Și nici măcar nu va spune scurta rugăciune a lui Iisus. Se va enerva și se va încăiera la bătaie. Nu poți să înjuri și să te rogi"!

Creștinismul și dragostea pentru dușmani

Nu are sens să cităm toate cuvintele și expresiile agresive care răsună din buzele "clerului" și ale "ierarhilor" din BOaU – sunt prea multe. Întrebarea este: pot ele să fie justificate cumva? Cu războiul, numele celor decedați, lupta pe prima linie, altceva? Manifestarea atrocităților și jaful poate fi trecut pe seama "războiului"? Are nevoie creștinul să-și păstreze conștiința curată chiar și în timpul luptelor? Poate cineva să coboare la cuvinte și expresii obscene doar din cauza "războiului"?

Poate că Mântuitorul ar trebui să-i învețe pe oameni să cânte "La-la-la, Pontius Pilat – este un b* stard"?

Învățătura lui Iisus Hristos, viața însăși și personalitatea Sa nu este despre ura față de dușmani, ci ... despre dragostea față de ei (Luca 6:35). Căci timpul vieții pământești a Mântuitorului nu este atât de fundamental de diferită de prezent, cel puțin în ochii actualului patriot ucrainean. Evreii erau atunci sub ocupație romană și aspirau la independență. Poate că Mântuitorul ar fi trebuit să-i învețe pe oameni cântecul "La-la-la, Pontius Pilat – este un b*stard"? Iudeii și fariseii au căutat de mai multe ori moartea lui Hristos. Poate că El ar fi trebuit să-i învețe pe Apostoli unui cântec pentru a-l defăima pe primul arhiereu? Nu vedem nimic asemănător. Mântuitorul îi învață pe creștini: "Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc" (Matei 5:44). De fapt, acestea sunt niște cuvinte foarte puternice și înfricoșătoare. Pentru că puțini dintre noi reușim să le îndeplinim. Dar un creștin ar trebui cel puțin să se străduiască să le îndeplinească și să nu se justifice cu "războiul", "slăbiciunea" și așa mai departe.

Același Gavriil Krizina, răspunzându-i lui Andrei Gherman, care crede că declarația lui Dmitriev este inacceptabilă, a notat că "dorește idealul Evangheliei" care nu există pe pământ, dar există "război". Și a primit răspunsul unui credincios adevărat: "Da, și eu aș vrea să-l aflu. Din această cauză cândva am devenit creștin și visez să devin astfel. Războiul nu numai că aduce multe lucruri nevrednice și crude; războiul oferă șansa de a rămâne în primul rând om. Măreția unei persoane nu este în insulte, înjurături, ură. Măreția oamenilor bisericești este să fie făcători de pace. Și nu de a pune gloanțe sau lemne pe un rug aprins".

Da, trebuie să fim făcători de pace. Predicarea dragostei pentru dușmani a zguduit întotdeauna, în toate timpurile, "fundamentele sociale". Ea este în contradicție enormă cu viziunea necredincioșilor asupra lumii, astfel încât ei îi percep pe creștini ca pe niște oameni periculoși pentru societate. În Imperiul Roman, credincioșii în Hristos erau uciși pentru că nu erau patrioți, deoarece refuzau să aducă jertfă zeilor. În Ucraina contemporană cei care nu doresc să urască, nu sunt considerați de patrioți. Și sunt priviți ca un un pericol (amintiți-vă de cuvintele citate mai sus că "trebuie izgoniți cei care susțin urâciunea și PM (Patriarhia Moscovei)". În acest context, dacă vorbești despre dragostea față de dușmanii tăi, vei fi cu siguranță acuzat că vrei să treci de partea lor, că vrei ca ei să ne cucerească, etc. Iată o pildă care poate fi proiectată asupra prezentului (spusă de arhimandritul Rafail ( Karelin)).

"Cândva Biserica Albaneză, acum inexistentă, era condusă de Catholicosul Grigorios. A fost sfințit ca episcop în tinerețe, când avea doar șaptesprezece ani. El a fost un bărbat cu o viață sfântă, care a convertit Albania Caspică (Azerbaidjanul actual) la creștinism. Când avea douăzeci și trei de ani, țara sa a fost invadată de huni. El, venind la împăratul lor, a început să propovăduiască Evanghelia. Împăratul hunilor a ascultat cu atenție, se părea că era gata să-i permită lui Grigorios să predice printre huni și chiar el însuși era aproape să accepte această învățătură. Dar când Grigorios a început să vorbească despre dragostea față de dușmani, comandanții hunilor au strigat: "Împărate, nu vezi că este un spion care a venit să ne distrugă? Dacă ne vom iubi dușmanii, atunci trebuie să aruncăm săbiile, să ieșim la ei fără arme, și atunci dușmanii ne vor distruge pe toți. Nu vezi cum te trage în plasă?". Atunci împăratul hunilor a poruncit să-l lege pe Grigorios de un cal sălbatic și să-i dea drumul pe câmp...".

Și aici se ascunde problema principală – nu trebuie să aruncăm săbiile, ci trebuie să încetăm să urâm. În BOaU nu înțeleg acest lucru. De ce? Pentru că ei gândesc ca hunii – păgânește. Căci  apărarea Patriei și răutatea sunt lucruri diferite. La fel ca învățătura lui Hristos și predicarea urii, mai ales cu înjurături.

Din plinătatea inimii vorbește gura

Iată ce a scris Ioan Gură de Aur la acest subiect: "Învățați, mai întâi de toate, să nu numiți niciodată vrăjmașul cu nume disprețuitor, dar onorabil. Și dacă buzele se obișnuiesc să-l numească pe omul care te jignește cu un nume onorabil și plăcut, atunci sufletul, după ce a auzit acest lucru și a fost luminat și învățat de limbă, se va împăca de bunăvoie cu el. Chiar cuvintele vor fi cel mai bun leac pentru ulcerul inimii". Și în alt loc: "Cel care își binecuvântează dușmanul, se binecuvântează pe sine, și cine îl blestemă, se blestemă pe sine, și cine se roagă pentru dușman, se roagă pentru sine, și nu pentru dușman".

Sfântul Ignatie Briancianinov a crezut că dragostea pentru dușmani oferă inimii plinătatea iubirii: "Într-o astfel de inimă nu este loc pentru rău și ea devine asemenea cu bunătatea Dumnezeului celui Milostiv". Prin urmare, ura pentru dușman îl aseamănă pe om cu duhul care se dușmănește cu Dumnezeu cel Atotmilostiv.

Și această stare nu poate fi ascunsă – nici prin haine, nici prin cuvinte, nici prin comportament, nici prin mișcări și gânduri. Războiul din Donbass nu are nicio legătură cu această stare. El nu anulează poruncile lui Dumnezeu și nici nu le corectează. De fapt, războiul divulgă cu claritate lumea interioară a omului, vorbește despre ceea ce el reprezintă cu adevărat. De exemplu, priviți această fotografie, pe care Dmitriev a făcut-o imediat după emisiunea cu Ianina Sokolova, unde crucea pectorală aproape că ajunge pe decolteul jurnalistei. Ne putem imagina un preot normal în locul lui? Și este posibil să fie justificat un astfel de comportament al "preotului" Serghei datorită faptului că este "capelan" și a fost "la război? Răspunsul este evident.

În general, de mult timp s-a observat că cei care au trădat Biserica (Dmitriev, ca și Krizina, provine din Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică), încearcă prin orice mijloace să-și demonstreze loialitatea față de noii "prieteni". Aici ne putem aminti de ienicerii cei fără de inimă, de polițiștii naziști și de toți ceilalți dezertori care, în dorința lor de a face pe placul "stăpânilor", calcă peste normele moralei și umanității. În acest sens, nici Serghei Dmitriev, nici Gavriil Krizina nu ne-au spus nimic nou.

Păcat că prin acțiunile lor, ei îi induc în păcatul urii, al mâniei și al mândriei pe cei care cred în veșmintele lor preoțești. Căci de fapt ei nu au nimic comun cu preoția. Și vorbesc ei despre modul în care trăiesc și despe ceea ce simt cu adevărat. Și dacă spun înjurături, înseamnă că așa trăiesc.

La urma urmei, "din plinătatea inimii vorbește gura " și "prin roadele lor îi veți cunoaște", nu-i așa?