Anatema lovește: ce înseamnă alianța lui Filaret cu stiliștii din Grecia

La 23 octombrie 2021, „sinodul arhieresc” al Bisericii Ortodoxe Ucrainene al Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK), prezidat de Filaret Denisenko, l-a acceptat în jurisdicția sa pe stilistul grec „mitropolitul” Auxentius de Eghina și Poros, împreună cu eparhia sa. În decizia „sinodală” a BOU-PK se precizează că „această eparhie nu aparține Bisericii Ortodoxe a Greciei, ci este o biserică separată a Vechilor Calendariști” și „are 70 de clerici, 50 de călugări care se nevoiesc în 10 mănăstiri”. „Mitropolitul” Auxentius a primit titlul de Hersones și Eghina, și chiar a doua zi a „coliturghisit” cu Filaret și „episcopatul” BOU-PK în noua sa postură.

Această știre a avut o rezonanță uriașă. Pentru noi, ortodocșii, totul este clar în această problemă – schismaticii ucraineni i-au acceptat pe schismaticii greci. Dar pentru fanarioți – nu. Pentru că Denisenko încă este membru al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU) nou creată și este, din punctul de vedere al Fanarului, un „arhiereu canonic”. Aceasta înseamnă că decizia sa, într-o măsură sau alta, va afecta cu siguranță soarta Fanarului și a întregii Biserici, și nu numai soarta diferitelor structuri schismatice. De ce? Să facem o analiză.

Schismă la pătrat

Deci cine sunt stiliștii greci, ai căror reprezentanți au fost acceptați în BOU-PK de Filaret Denisenko?

La 10 martie 1924, arhiepiscopul Atenei Hrisostom I (Papadopoulos) al a introdus în Biserica Greciei noul calendar iulian, sau așa-numitul „stil nou”,. Această decizie s-a ciocnit de o rezistență puternică din partea unui număr destul de mare de ierarhi, preoți și mireni greci. Unii dintre ei (mai radicali) credeau că „stiliștii noi” au căzut în schismă. Alții afirmau că „stilul nou” este o încălcare a canoanelor Bisericii. Ambele partide au format „Adevărata Biserică Ortodoxă”, care în 1937 s-a împărțit totuși în două ramuri: a Florinului (numită după fondatorul ramurii, Mitropolitul Hrisostom Kavuridis al Florinului) și a lui Matei (numită după fondatorul ramurii, Arhiepiscopul Matei Karpafakis de al Atenei).

Floriniții nu au spus că „noii calendariști” nu au har, dar mateiții în schimb nu au recunoscut nicio Taină a Bisericii Ortodoxe a Greciei, și toți episcopii său au fost considerați că s-au îndepărtat de Ortodoxie.

Mai târziu, așa cum se întâmplă de obicei în rândul schismaticilor, floriniții s-au împărțit în mai multe structuri noi.

În special, la 22 octombrie 1985, din „sinodul” florinit a apărut așa-numitul „sinod al lui Auxentius” din cauza excomunicarii „episcopului” Auxentius Pastras, iar din moment ce Auxentius a fost hirotonit de episcopii BORu din străinătate, foarte curând parohiile rușilor expatriați au început să i se alăture. De exemplu, în 1986 în jur de 30 de parohii și mănăstiri din Statele Unite și Franța au trecut de sub jurisdicția BORu din străinătate la ​​Auxentius.

„Sinodul Auxentius” pe parcursul a câteva decenii a fost zguduit de conflicte interne. În special, în anii 90 ai secolului trecut, s-a confruntat cu problema acută a lipsei „episcopilor”. Dar nu a fost nimeni care să-i „hirotonească”, întrucât „episcopii” „Sinodului Auxentius”, care nu locuiau în Grecia, au refuzat să aprobe și să „sfințească” candidații propuși de „arhiepiscopul” Maxim (conducătorul de atunci al structurii).

Atunci Maxim a rezolvat problema fără ajutorul lor, și anume: l-a primit pe un anume Dimitrie, care s-a numit „episcop” al Patriarhiei Alexandrine, împreună cu care a „hirotonit” 10 „episcopi” noi pentru Grecia. Acest Dimitrie a murit în circumstanțe neclare (chiar pe stradă), și ceea ce este interesant – efectiv a doua zi după ultima „hirotonie” a sa.

„Episcopii” occidentali nu au recunoscut aceste „hirotoniri”, s-au despărțit de Maxim și și-au creat propria „biserică”, iar Maxim a adus numărul „episcopilor” săi la 16 și a alcătuit cel mai mare sinod din Grecia la acea vreme după numărul „episcopilor”. Adevărat, în afară de „episcopi” nu avea niciun „preot” și aproape niciun „mirean”. Situația s-a stabilizat abia la începutul anilor 2000, când fiecare „arhiereu” al „sinodului Auxentius” avea cîteva parohii în administrarea sa.

La 6 decembrie 2002, după moartea „arhiepiscopului” Maxim Vallianatos, „mitropolitul” de Eghina Auxentius Martinis a devenit conducătorul acestei structuri schismatice (președintele sinodului său). Peste 8 ani el a fost ridicat la rangul de arhiepiscop al Atenei și al întregii Elade, iar mai târziu, peste câteva luni, Auxentius a depus o cerere de pensionare, care a fost aprobată de „sinod”. Acest „ierarh” a fost acceptat de Filaret Denisenko în structura sa pe 23 octombrie 2021.

Cine este Filaret pentru BOaU și Fanar?

Această retrospectivă a fost necesară pentru a înțelege că Auxentius nu are nimic comun cu Biserica canonică. Este un schismatic de apă pură, la a cărui „hirotonire” au participat, de altfel,  sus-numitul Maxim și alți „episcopi” cu o biografie canonică dubioasă.

Până recent, Filaret Denisenko a fost și el un schismatic în ochii întregii lumi ortodoxe. După ce a părăsit Biserica Ortodoxă Ucraineană, a organizat BOU-PK și în 1997 a primit anatema de la Biserica Rusă, recunoscută de toate Bisericile Autocefale, inclusiv de Fanar. Cu toate acestea, în 2018 patriarhul Bartolomeu a „anulat” unilateral această anatemă, iar Filaret a intrat în nou-creata BOaU cu titlul absurd de „patriarh de onoare” (pe care el, de altfel, l-a refuzat). Cu alte cuvinte, în ochii Fanarului și a Bisericilor care au intrat în comuniune cu BOaU, Denisenko este un arhiereu canonic. Și nici măcar acțiunile sale ulterioare (restabilirea BOU-PK schismatică) nu au zdruncinat această atitudine. Lui Filaret nu i-au fost impuse interdicții; statutul său canonic nu s-a schimbat în niciun fel de la reabilitarea sa de către Biserica de la Constantinopol în 2018.

De exemplu, după ce Filaret a organizat un demers împotriva BoaU și a declarat că nu mai este „arhiereul” acestei structuri, Dumenko îl numește în continuare membru al organizației sale. Adevărat, în stare de „autoizolare”, deoarece „nu este nevoie să vorbim despre existența unei structuri separate a Patriarhiei de la Kiev, pentru că nici juridic, nici de facto, această biserică nu mai există – ea a stat la baza singurei Biserici Ortodoxe recunoscute”. Așa a spus Serghei.

Puțin mai târziu, același Epifanie a confirmat că Denisenko „este un ierarh al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei” și pentru el s-au creat „toate condițiile necesare existenței sale ulterioare ca ierarh”. Totodată, Dumenko a spus că BOaU nu acordă atenție „acțiunilor anticanonice și nesemnificative” săvârșite de „patriarhul de onoare” Filaret. Adică nu acordă atenție întregii serii de „hirotoniri” care la acea vreme fuseseră deja efectuate de Denisenko pentru BOU-PK reanimată de el. Nu acordă atenție deoarece pentru ei el este un „ierarh” al BOaU, iar BOU-PK nu mai există. Faptul că Filaret din punctul de vedere al BOaU este episcopul său este confirmat și pe site-ul oficial al adepților lui Dumenko, unde imediat după fotografia lui Serghei Petrovici putem vedea fotografia lui Denisenko cu semnătura „patriarhul de onoare”.

Mai mult, el a fost tratat ca episcop legitim nu numai în BOaU, dar și la Fanar. De exemplu, în timpul unei întâlniri cu fostul exarh al Patriarhiei Constantinopolului, mitropolitul Emmanuel al Galiei, Filaret Denisenko a fost numit cu respect „ierarh al Bisericii Ucrainei” (Ιεράρχης της Εκκλησίας Ουκρανίας) și „fostul mitropolit al Kievului”.

Cu alte cuvinte, pentru Dumenko și susținătorii săi, Filaret este „patriarhul de onoare” al BOaU. Pentru Fanar, el este un „arhiereu absolut canonic”. BOU-PK nu mai există pentru ei.

Atunci la cine „patriarhul de onoare” și „fostul mitropolit al Kievului” Filaret a anexat o întreagă eparhie schismatică a vechilor stiliști greci?

De acum înainte, fanarioții și arhiepiscopul Ieronim al Greciei sunt pur și simplu obligați să-i considere canonici și că se saflă în comuniune cu Biserica cel puțin un grup de schismatici din Grecia.

Cum schismaticii greci au devenit membri „canonici” ai BOaU

După logica tuturor celor menționați mai sus, dacă Filaret este episcop canonic, înseamnă că nu avem niciun motiv să-i considerăm necanonici pe cei pe care i-a acceptat în „comuniune euharistică”. Adică, de acum înainte, fanarioții și arhiepiscopul Ieronim al Greciei sunt pur și simplu obligați să-i considere canonici și că se saflă în comuniune cu Biserica cel puțin un grup de schismatici din Grecia.

Pentru că din punctul de vedere al dreptului canonic pervertit de Fanar, acțiunile lui Filaret sunt practic imposibil de contestat. Pentru Patriarhia Constantinopolului, BOaU, a parte a Bisericii Elene, a Ciprului și Alexandriei – Denisenko nu este nici interzis, și cu atât mai mult nu este anatema. Atunci pe ce bază canonică fanarioții și alții ca ei pot considera ca slujirea sa comună cu Auxentius este „nevalidă”? Nu au niciun temei.

Pe ce bază canonică ei pot crede că Auxentius, care a coslujit cu un „episcop legitim” al BOaU, nu este și el un „episcop legitim”? Nu au niciun temei.

Cine va răspunde pentru Filaret?

Dacă Filaret, după cum susține Epifanie, este membru al BOaU, atunci cine ar trebui să răspundă pentru acțiunile sale? Logic – Dumenko. Și în primul rând el trebuie să-i explice Întâistătătorului Bisericii Greciei arhiepiscopul Ieronim cum s-a întâmplat ca schismatici din Grecia să coliturghisească cu un episcop din structura sa. Dar precedente de explicații există.

De exemplu, când „arhimandritul” din așa-numita Biserică Muntenegreană Boyan Boyovic a luat parte la „slujba” BOaU pe 26 mai 2019 la catedrala Sf. Mihail Cupole de Aur, Epifanie a cerut personal scuze în fața Bisericii Sârbe pentru coliturghisirea cu un schismatic. Atunci, în urmă cu doi ani, el l-a trimis în Muntenegru pe cel mai apropiat colaborator al său, Evstratie Zorea, cu o scrisoare către mitropolitul Amfilohie. Și totul pentru ca scuzele să pară nu protocolare, ci sincere. Mai mult, până și fanarioții s-au îndreptățit pentru coslujirea cu schismaticii (acolo a fost și Emmanuel al Galiei), iar scrisoarea „de pocăință” a lui Dumenko către Biserica Sârbă a fost scrisă la instrucțiunile directe ale Fanarului. Această activitate „de scuze” se explică prin faptul că fanarioții încă aveau speranțaprivind recunoașterea BOaU de către Biserica Sârbă.

De ce Dumenko nu aleargă la arhiepiscopul Ieronim cu explicații și scuze? Pentru că la greci s-a „rezolvat” problema recunoașterii și nu trebuie să te deranjezi cu „niște” canoane sau tradiții bisericești – și așa se va trece cumva.

De ce Dumenko tace acum, când „episcopul” său a coliturghisit cu schismaticii din Grecia? De ce nu aleargă la arhiepiscopul Ieronim cu explicații și scuze? Pentru că la greci s-a „rezolvat” problema recunoașterii și nu trebuie să te deranjezi cu „niște” canoane sau tradiții bisericești – și așa se va trece cumva.

Ce va urma?

Aici trebuie să punem cea mai importantă întrebare – ce va urma? Pentru că, de fapt, dacă nici BOaU, nici Fanarul nu reacționează în vreun fel la acțiunile lui Filaret, prefăcându-se că „nu s-a întâmplat nimic”, atunci este puțin probabil ca alte Biserici să închidă ochii la acest lucru.

Pentru că Denisenko nu se va opri și va continua să-și „alipească” diverși schismatici care, într-o măsură sau alta, există aproape în fiecare Biserică. Și se poate întâmpla ca toate aceste grupări prin Filaret să încerce să obțină măcar un fel de „statut canonic”. Aceasta înseamnă că în Biserică va începe un adevărat haos canonic, pentru că granițele dintre minciună și Adevăr vor fi pur și simplu șterse. La urma urmei, orice impostor care a îmbrăcat veșminte și panagia, după ce a coslujit cu Filaret, va cere recunoașterea sa canonică și comuniune euharistică.

În afară de integritatea eclesiologică, o să dispară și nevoia de pocăință pentru schismaticii care doresc să se întoarcă în sânul Bisericii. De ce să se pocăiască acum dacă există Fanarul, cerem scuze, Filaret? Și dacă așa stau lucrurile, atunci schismaticii, chiar intrând în Biserică, vor continua să se desprindă, dar acum nu se vor hărțui unii pe alții, ci Trupul lui Hristos. Și cel mai rău lucru este că nu vor mai exista bariere și restricții care să le poată opri. Căci dacă nu există dreptul canonic, nu există nici reguli.

În Biserică va începe un adevărat haos canonic, pentru că granițele dintre minciună și Adevăr vor fi pur și simplu șterse. La urma urmei, orice impostor care a îmbrăcat veșminte și panagia, după ce a coslujit cu Filaret, va cere recunoașterea sa canonică.

De fapt, după ce a ridicat anatema lui Denisenko, patriarhul Bartolomeu a deschis „cutia Pandorei” și a eliberat un virus care subminează temelia Bisericii în general. Singura cale de ieșire din această situație pentru el este anatema lui Filaret. Dar va face acest pas Patriarhia Constantinopolului? Puțin probabil.

În primul rând, pentru că Fanarul nu are obișnuința să-și repare greșelile. După anatemizarea lui Denisenko, fanarioții vor fi nevoiți să recunoască dreptatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Vor recunoaște că anatema lui Mihail Antonovici i-a fost aplicată nu din motive politice, ci din motive canonice și eclesiologice. Aceasta înseamnă că fostul Mitropolit al Kievului se putea întoarce la Biserică numai pe cale canonică și nu cu condeiul. Adică prin pocăință. Și dacă această cale canonică nu a fost urmată, de aici reiese „în al doilea rând”.

În al doilea rând, după anatema lui Denisenko, Fanarul va pune la îndoială întregul „proiect BOaU”. Pentru că se va dovedi că principalul ideolog și inițiator al Tomosului este un schismatic profesionist care urmărește un singur scop – puterea. Se va dovedi că a fost acceptat în comuniune cu Patriarhia Constantinopolului nu pe baza canoanelor, ci din motive cu totul diferite. Aceasta înseamnă că BOaU este o formațiune necanonică, deoarece și-a început existența printr-o decizie necanonică – ridicarea anatemei lui Denisenko.

Dacă anatema lui Denisenko a fost ridicată ilegal, cine sunt atunci Serghei Dumenko, Ivan Zorea și alți tipi cu panaghii, „hirotoniți” de o persoană excomunicată din Biserică?

În al treilea rând, dacă anatema lui Denisenko a fost ridicată ilegal, atunci cine sunt atunci Serghei Dumenko, Ivan Zorea și alți tipi cu panaghii, „hirotoniți” de o persoană excomunicată din Biserică?

Într-un cuvânt, oricum ar evolua situația acum, ea nu poate lua o formă favorabilă nici pentru Fnar, nici pentru BOaU. Apar prea multe întrebări, la care încă nu există răspuns. Mai bine zis, există unul, dar la Istanbul nu este auzit. Acest răspuns sunt canoanele Bisericii. Canoanele care au fost călcate în picioare de Filaret și de Fanar. Dacă nu ne întoarcem la ele, disprețuindu-ne mândria și „privilegiile”, este inevitabil riscul de a aluneca în anarhie și haos, ceea ce va duce nu numai la distrugerea dreptului canonic, dar și la ștergerea granițelor Bisericii.

Și toate acestea pot avea un sfârșit foarte deplorabil pentru Patriarhia Constantinopolului.