"Thalerhof": pagini uitate ale genocidului rusinilor

Thalerhof este prima experiență europeană în organizarea unui lagăr de concentrare. Imagine: UJO

La 04 septembrie 1914 aproximativ 2000 de carpatorusini (rusini), bucovineni și galicieni rusofili au fost adunați într-o secțiune a unui câmp pustiu sub forma unui patrulater lung, într-o vale nisipoasă de la poalele Alpilor, în apropiere de Graz, principalul oraș al provinciei Stiria, care mai târziu a devenit cunoscut cu denumirea de "Thalerhof".

Această bucată de câmp gol a fost înconjurată cu sârmă ghimpată și țăruși din lemn, iar oamenii au fost așezați pe pământul umed cu baionetele și paturile de pușcă. Martorii oculari au mărturisit că câmpul gol a devenit agitat ca un furnicar mare, format dintr-o masa de oameni de toate vârstele și clasele, din cauza aglomerației nu se vedea pământul. De fapt, "Thalerhof" a devenit primul lagăr de concentrare din lume și a fost transformat în curând în cea mai cruntă cameră de tortură din toate închisorile austriece din Imperiul Habsburgic. Cine a fost deținut acolo și care a fost vina lor?

Originile "Thalerhofului"

Timp de trei sferturi de secol, și anume între 1772 și 1848, guvernul austro-ungar a fost de acord că locuitorii Galiției se considerau ruși. În documentele oficiale ale imperiului, galicienii erau numiți Russen – adică ruși sau rusini. Dar începând cu 1848, în primul rând reprezentanții așa-numitei "intelectualități și aristocrații poloneze" au inițiat o politică activă de polonizare și catolicizare a populației ruse băștinașe din Galiția.

În 1848 guvernatorul Galiției contele Stadion a ordonat ca rușii să fie numiți Ruthenen, adică ruteni. La scurt timp după aceasta a fost pusă la punct o adevărată mașină de propagandă, având sarcina principală crearea unei opoziții artificiale între "ruși" și "ruteni". Propagandiștii afirmau că acestea sunt două popoare complet diferite și că sarcina lor principală este de a-i separa.

Câțiva ani mai târziu, în anii '60, aristocrația poloneză și-a mobilizat eforturile pentru întroducerea alfabetului latin în locul celui chirilic, ceea ce a provocat proteste masive din partea populației locale. Pentru un timp totul s-a liniștit și habsburgii i-au lăsat în pace pe galicienii ruși. Dar perioada de liniște relativă nu a durat multă vreme.

În 1890, ca urmare a așa-numitei "Marii Fracturi", reprezentanții Galiției care se considerau aparte de poporul rus, au încheiat un acord cu autoritățile austro-ungare prin care au depus jurământul  de credință față de Vatican și Austria și au promis că vor face alianță cu polonezii.

Aproape imediat se introduce noua ortografie, galicienii nu mai sunt numiți "ruși", iar toți cei care nu au fost de acord cu această decizie au fost calificați ca dușmani ai Imperiului Austro-Ungar. La începutul secolului al XX-lea, pe teritoriile Galiției, Bucovinei și Rusiei Subcarpatice începe un adevărat genocid al populației vorbitoare de limbă rusă.

Astfel, toți rusofilii au fost declarați "moscali" și "agenți ai Moscovei" care pentru viziunile lor sunt plătiți cu generozitate în "ruble țariste". Împotriva clerului ortodox și a inteligențimii ortodoxe din abundență se depun denunțuri, inițiate foarte des de reprezentanții uniei. Iar în curând denunțurile au evoluat într-o distrugere fizică directă a preoților ortodocși și a țăranilor simpli care nu erau de acord cu tactica de catolicizare.

Toți rusofilii au fost declarați "moscali" și "agenți ai Moscovei" care pentru viziunile lor sunt plătiți cu generozitate în "ruble țariste".

Dar dacă la început uciderile au fost haotice și au fost cauzate mai degrabă de cruzime și furie față de ruși și ortodocși, mai târziu s-a decis că omorurile trebuie să comporte un caracter sistematic. În acest scop autoritățile au creat primele lagăre de concentrare din lume "Terezin" și "Thalerhof".

Iadul

Lagărul "Thalerhof" s-a transformat foarte repede într-un adevărat iad pentru rusini și galicienii ruși. Până în iarna anului 1915 pe teritoriul său nu existau barăci, iar oamenii ședeau pe pământ în aer liber, în ploaie și îngheț. Păduchii, insectele, viermii în sensul direct al cuvântului îi exterminau pe oameni. La 11 decembrie 1914, preotul rus Ioan Mașeak a scris mai târziu în memoriile sale că 11 persoane au fost pur și simplu "mistuiți" de păduchi. Condițiile antisanitare de o grozăvie nemaipomenită s-au soldat cu boli teribile care au cosit sute de prizonieri.

Deja în toamna anului 1914, odată cu răcirea vremii, autoritățile au ordonat prizonierilor să își construiască barăci cu o capacitate de 300 de persoane. Dar înghesuiala și condițiile antisanitare din barăci au dus în curând la dezlănțuirea unor asemenea boli ca holera, febra tifoidă, difteria, malaria, tuberculoza plumonară, mulți prizonieri expectorau cu sânge.

Pe lângă boli, nemții îi extenuau pe prizioneri cu foamea, și dacă le dădeau carne de câine sau de cal, apoi îi băteau cu cruzime, după care mulți prizonieri se întorceau în barăci schilodiți.

Același preot Ioan Mașeak în memoriile sale a mărturisit că la 03 decembrie 1914 o santinelă a tras în spatele barăcii untru-n țăran care trecea peste sârmă. Glonțul nu l-a lovit, dar l-a ucis în baracă pe Ivan Popik din satul Medinici, tatăl a 7 copii. În hangar un soldat l-a înjunghiat pe țăranul Maxim Șumniațki din satul Isai, județul Turceansk.

În "Thalerhof"  au murit nu doar țăranii. Astfel, doar conform unor date preliminare, în lagăr au fost torturați și uciși zeci de preoți ortodocși și reprezentanți ai intelectualității, printre care profesorul Seminarului Teologic din Peremișl, doctorul în teologie Mihail Liudkevici; preotul, doctorul în științe teologice Nicolai Malineak din Slavnițîn; doctorul în științe medicale Mihail Sobin și mulți alții.

Nu numai soldații, dar și medicii s-au comportat deosebit de crunt cu prizonierii. Examinând bolnavii, de frică să nu se infecteze, ei împungeau cu bețe în corpul oamenilor, verificând astfel dacă mai sunt semne de viață.

Este clar că în "Thalerhof" nu se foloseau medicamente. Singurele remedii erau un fel de unguent   rău mirositor și naftalina, pe care "medicii" le turnau peste oameni de la cap până la picioare, astfel încât ele provocau sufocare.

Preotul bucovinean Dionisie Kisel-Kiselevski, fost prizonier în "Thalerhof", a scris: "În timpul aflării noastre în acest lagăr, viața noastră întotdeauna a depins de un fir de păr – dacă nu de bolile care bântuiau aici, arunci de un glonte de plumb sau de baionetă de oțel a primei santinele pe care o întâlneai".

Toate aceste atrocități au cauzat până și indignarea în rândul înalților funcționari. Astfel, deputatul parlamentului austriac, cehul Iuri Strșibrnî la 14 iunie 1917 a notat în discursul său că în conformitate cu date primite de la 70 de deținuți din "Thalerhof", pe teritoriul lagărului de concentrare au fost îngropate aproximativ 2 000 de persoane.

"În timpul aflării noastre în acest lagăr, viața noastră întotdeauna a depins de un fir de păr – dacă nu de bolile care bântuiau aici, arunci de un glonte de plumb sau de baionetă de oțel a primei santinele pe care o întâlneai".

Deținutul din "Thalerhof", preotul Dionisie Kisel-Kiselevski

Deputatul aceluiași parlament, polonezul Sighismund Leasoțki în discursul său din 12 martie 1918 a declarat că 1360 de deținuți grav bolnavi au rămas în "Thalerhof" până la 20 februarie 1915, dintre care 1100 au murit într-o agonie teribilă. Potrivit lui, 15% dintre deținuții din Thalerhof au murit pe parcursul unui an și jumătate, adică peste 3000 de galicieni și bucovineni.

Lagărul "Thalerhof" a existat între 04 septembrie 1914 – 10 mai 1917. În raportul oficial al feldmareșalului Schleer din 9 noiembrie 1914, s-a comunicat că la acea vreme în "Thalerhof" se aflau 5700 de rusini și bucovineni. Istoricii susțin că cel puțin 20 000 de oameni au trecut prin acest lagăr de concentrare pe parcursul întregii perioade de timp.

Poziția "patrioților"

Este interesant faptul că reprezentanții așa-numitelor "partide ucrainene" din Galiția și Bucovina, care se considerau adevărați patrioți, au participat activ la completarea rândurilor lagărului "Thalerhof" cu elemente nesigure și "agenți ai Moscovei" din punctul de vedere al guvernului. Ziarele "Dilo" și "Svoboda" abundau literalmente în denunțuri, din cauza cărora sute de oameni au fost arestați.

În plus, "patrioții" au participat la acte directe de violență. Astfel, "sicioviștii" ucraineni din satul Lavocinoe din Carpați au încercat să-i spargă cu baioneta pe "kațapii" (rusinii) escortați pe etapă, printre care nu era niciun nativ din Rusia, ci doar galicieni de-ai lor.

În timpul escortării deținuților de către "sicioviștii" de la închisoarea Brigid la gara principală din Lviv, după bătăi cumplite, au fost spitalizate 17 persoane, printre care au fost și preoți ortodocși.

Mai mult, "sicioviștii" au fost angajați și în arestări directe ale disidenților, își băteau joc de ei fără a fi pedepsiți și se delectau de permisivitatea lor. Iată un cântec caracteristic pentru ei, așa-numitul "Siciova Pisnea", scrisă de țăranul Petro Oleinik din s. Kutișe, județul Brodî:

Ucrainenii beau și joacă,
Pe kațapi moartea-i așteaptă.
Ucrainenii beau din cofă,
Iar kațapii în Thalerhof.

Stâlpul de telefon unde-i săpat,

În loc de clopot kațapu-i spânzurat

Buzele i-au învinețit

Ochii negri au înălbit.

Dinți în sânge închegat,

Funia gâtul i-a sugrumat.

Polonezul Sighismund Leasoțki în discursul său din 12 martie 1918 a declarat că 1360 de deținuți grav bolnavi au rămas în "Thalerhof" până la 20 februarie 1915, dintre care 1100 au murit într-o agonie teribilă.

În nr. 32 al ziarului "Novii Ceas" (Lviv, 02/11/1934), unul dintre "patrioții" locali scrie: "Supraviețuitorii noștri "rusini" s-au învolburat, și trebuie să acordăm atenție acestui fapt, să nu fim nepăsători, trebuie din rădăcină să smulgem buruiana care numai datorită bunătății noastre (!?) până acum totuși nu a dispărut".

Concluzii

În mai 1917 Kaiserul Carol I a ordonat desființarea lagărului de concentrare "Tahlerhof". Totuși, el a notat totodată în rescriptul său: "Toți rușii arestați sunt nevinovați, dar au fost arestați pentru ca să nu devină". Vina lor a constat, aparent, în faptul că nu doreau să cultive în sine o ură bestială față de poporul rus. Fiindcă nu le era clar de ce și pentru ce era necesar să-i omoare pe "moscali" și pe "kațapi". În același mod, ei nu au vrut să-și trădeze credința ortodoxă, nu au vrut să devină catolici și să depună jurământul de credință față de Vatican. Tot ce doreau acești oameni era să trăiască liniștit în baștina lor și să se roage lui Dumnezeu.

Cu părere de rău, manualele ucrainene trec sub tăcere existența lagărelor de concentrare "Tahlerhof" și "Terezin". Păstrează tăcerea, deoarece este incomod să spunem adevărul despre modul în care o parte din poporul nostru a fost supus genocidului de către europenii educați și civilizați. În același timp, lecțiile istoriei nu trebuie să uitate. Pentru că și astăzi destul de des devenim martorii unor incidente când o persoană poate fi agresată sau umilită pentru că nu merge la "biserica corectă" sau nu vorbește în "limba potrivită".

Și în prezent observăm cum înalții funcționari își permit să cânte cântece "populare" pe pridvorul bisericilor "ortodoxe" și să facă apel la violență împotriva oamenilor de altă naționalitate. Dacă acum societatea noastră nu va da un răspuns net la asemena de incidente, dacă acum orice manifestare a violenței nu va fi aspru condamnată, iar pseudo-patriotismul nu va înceta să fie eroizat, avem toate șansele să alunecăm în bezna agresiunii și a furiei. Ucraina s-a înecat deja în sânge și să ne ferească Dumnezeu că aceste evenimente să se întâmple din nou.