"Hirotoniile" lui Filaret: bumerangul se întoarce asupra grecilor
Fanarul, prin recunoașterea lui Filaret, a provocat haos în Biserică. Imagine: UJO
La 13 decembrie 2021, în Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK) a avut loc "sinodul arhieresc" în cadrul căruia s-a decis "hirotonirea" a doi "episcopi" și a fost acceptat în jurisdicția sa un mitropolit schismatic grec. Întărirea structurii lui Filaret în ajunul aniversării "sinodului de unificare" al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei nou creată (BOaU) a arătat ca o batjocură în adresa Fanarului, a lui Dumenko și a Bisericilor care l-au recunoscut. Dar cu o zi mai târziu, s-a aflat că situația lor a devenit mult mai proastă – Filaret și tovarășii săi l-au "sfințit" în "episcop" pe un cleric al Bisericii Ortodoxe a Greciei care a fost oprit de la slujire (și care a fost declarat mitropolit în BOU-PK). Și acum, conform logicii Fanarului și sateliților săi, ei sunt obligați să recunoască această "hirotonie" ca fiind canonică. Pentru că Filaret, în opinia lor, este un arhiereu legitim. Nici Fanarul, nici BOaU, nici Grecia nu știu ce sa facă cu toate acestea, dar soluția se află la suprafață.
Bumerang pentru Filaret Denisenko
În 1992, Filaret Denisenko, pe atunci încă mitropolit legitim al Kievului și al Întregii Ucraine, la Sinodul Arhieresc de la Moscova în fața Sfintei cruci și a Evangheliei a depus jurământul că la întoarcerea sa la Kiev, va părăsi funcția de primat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și va convoca Sinodul Arhieresc la care se va alege un nou primat. Dar și-a călcat jurământul și fără să nege măcar faptul că l-a depus. El a declarat că jurământul nu are nicio importanță și a fost pronunțat în scopuri diplomatice.
În același an 1992, Filaret Denisenko a intrat în schismă, a încetat să aparțină Bisericii lui Hristos, activitatea sa nu mai aveau scopul să aducă oamenii la Dumnezeu. Dar cu ajutorul autorităților seculare din Ucraina, el a creat un proiect care a avut un mare succes – Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhiei de la Kiev (BOU-PK). Mai mult, a creat-o practic de la zero, pentru că a fost urmat doar de doi episcopi, unul conducător și altul vicar. Nu a trecut la schismă împreună cu el nicio mănăstire, nici o instituție de învățământ. Numărul preoților care au părăsit Biserica urmându-l pe Filaret a fost minim, la fel și numărul parohiilor. La momentul unirii BOU-PK cu Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (BOAU) în 2018 și crearea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU), organizația lui Filaret Denisenko număra peste 30 de "episcopi" și aproximativ 4500 de parohii. Acest rezultat îl onorează pe Filaret ca politician și organizator, dar pentru Biserica lui Hristos este un rezultat negativ. Căci oamenii care i-au urmat pe schismatici au ajuns în afara Bisericii mântuitoare de suflete.
Filaret i-a educat pe toți "episcopii" săi din BOU-PK, i-a făcut oameni, i-a înzestrat cu mijloace materiale. Dar nu i-a putut învăța cel mai important lucru – să trăiască după poruncile lui Dumnezeu.
Filaret i-a educat pe toți "episcopii" săi din BOU-PK, i-a făcut oameni, le-a acordat funcții i-a înzestrat cu mijloacele materiale. În general, ei îi datorează totul. Dar Filaret nu i-a putut învăța cel mai important lucru – să trăiască după poruncile lui Dumnezeu. Pentru a învăța pe cineva, trebuie în primul rând să trăiești după aceste porunci, pentru că orice învățătură este eficientă numai atunci când elevul vede exemplul profesorului său. Filaret Denisenko a dat un exemplu foarte izbitor pentru "episcopii" săi. Alegerea lui Serghei (Epifanie) Dumenko în funcția de conducător al BOaU la așa-numitul "Sobor de unificare" la 15 decembrie 2018 i-a oferit o mare șansă să arate ce l-a învățat profesorul său. El a arătat...
La câteva luni după "sobor" Filaret l-a acuzat pe Serghei Dumenko de trădare și de încălcarea promisiunii sale. Potrivit acestuia, conducătorul BOaU și fostul președinte al Ucrainei P.Poroșenko l-au înșelat pe "patriarh" și l-au îndepărtat de la conducerea reală în noua organizație. Filaret a trântit ușa cu zgomot, a părăsit BOaU și a anunțat restabilirea proiectului BOU-PK. A fost foarte supărat pe Serghei Dumenko, dar putea oare acest bumerang al trădării să nu se întoarcă la cel care l-a lansat? Cuvintele Sfintei Scripturi "căci ce va semăna omul, aceea va şi secera" (Gal. 6, 7) nu au fost încă negate de nimeni.
Bumerangul se întoarce la Serghei Dumenko
După crearea proiectului BOaU, Filaret Denisenko s-a gândit că va conduce de fapt această structură, așa cum a condus anterior BOU-PK, cu singura diferență că la titlul său anterior de "patriarh" va fi adăugat adjectivul "onorific". Iar Dumenko urma să fie alături de el ca ceva de genul ministrului Afacerilor Externe, potrivit cuvintelor lui Drabinko – un fel de "regină a Angliei". Dar Serghei Dumenko s-a dovedit a fi un student demn de profesorul său și l-a îndepărtat pe Filaret de la putere, lansând astfel propriul său bumerang, care astăzi a început să se întoarcă la el. Probabil, Serghei Dumenko a presupus că bunicul în vârstă de 90 de ani își va suporta postul de pensionar de onoare și nu va tulbura apele, dar a greșit în calcule. Filaret și-a "hirotonit" noi "episcopi" și a readus sub controlul său multe parohii ale BOU-PK din străinătate. Dar cea mai importantă victorie a "patriarhului onorific" este victoria ideologică. Filaret a spus că BOaU nu este o biserică autocefală sau națională. Și într-adevăr așa este. Conform Tomosului emis pentru BOaU, această organizație este subordonată Fanarului în aspectele cheie: dreptul de judecată, primirea Sfântul Mir, necesitatea de a apela la Fanar în cele mai importante probleme, și așa mai departe.
Iar conducătorul BOaU pur și simplu nu știe ce să facă cu fostul său profesor. Când Filaret și-a anunțat demisia din BOaU, el de fapt a intrat în schismă cu schismaticii, el nu a fost destituit din demnitate, nu a fost anatematizat și nici măcar nu a fost oprit de la slujire preoțească. El a fost doar înlăturat de la conducerea eparhiei de la Kiev din cadrul BOaU. "Să se constateze că Patriarhul onorific Filaret rămâne în episcopia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, dar și-a pierdut drepturile și obligațiile canonice legate de administrarea eparhiei" (din Jurnalul ședinței Sfântului Sinod al BOaU din 24 iunie 2019). Adică BOaU îl consideră pe Filaret episcop canonic, ceea ce înseamnă că toate "tainele" săvârșite de el sunt valabile din punctul de vedere al BOaU.
BOaU îl consideră pe Filaret episcop canonic, ceea ce înseamnă că toate "tainele" săvârșite de el sunt valabile din punctul de vedere al BOaU.
Și iată că la 13 decembrie 2021 la ședința Sinodului "arhieresc" al BOU-PK s-a luat decizia de a "hirotoni" doi "arhierei" pentru parohiile din străinătate, de fapt era vorba despre trei (despre acest moment vor vorbi mai târziu).
"Secretarul Vicariatului Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kievul în SUA și Canada, Ieromonahul Luca (Zgoba) va fi ales Episcop de Filadelfia, Vicar al Episcopiei Kievului. <...> La cererea arhiepiscopului Filaret al Făleștilor și Moldovei de Răsărit, arhimandritul Aviv (Pancu) va fi ales episcop de Râșcani, vicar al Eparhiei Moldovei de Răsărit" (Rezoluția Sinodului "arhieresc" al BOU-PK din 13 decembrie 2021).
La 14 decembrie, în catedrala SfântuluiVladimir, Luca Zgoba a fost "hirotonit" în demnitatea de "episcop".
În octombrie 2021, când Filaret, în vederea viitoarei "hirotonii", l-a tuns în "monahism" pe Bogdan Zgoba, Serghei Dumenko i-a răspuns prin Decretul său din 30.10.2021, prin care el însuși a rămas de prost. El a declarat că "patriarhul onorific Filaret rămâne în episcopatul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, dar și-a pierdut drepturile și obligațiile canonice legate de administrarea eparhiei". Adică Serghei Dumenko a confirmat de fapt rangul "episcopal" al lui Filaret. În continuare, Serghei Dumenko scrie: "Sunt nevoit să vă avertizez că orice slujire de către dumneavoastră și sub conducerea dumneavoastră a ritului hirotoniei arhierești, care se face în stare de interdicție, este anticanonică și pentru persoanele care nu au fost alese în mod corespunzător de Biserică pentru slujirea episcopală, nu este valabilă acum și nu poate fi recunoscută nici în viitor".
Dar Filaret nu se află sub interdicția BOaU, așa cum a scris Serghei Dumenko în actul său menționat mai sus! Și nu a "hirotonit" niciun "arhiereu" pentru BOaU! El i-a "hirotonit" pentru BOU-PK, care nu are nicio legătură cu BOaU. Și în orice caz, toți "arhiereii" care au fost "hirotoniți" de Filaret sunt "canonici" pentru BOaU. Iar Serghei Dumenko nu poate nega acest lucru, deoarece canonicitatea acestor "arhiereii" noi este egală cu canonicitatea lui însuși, care provin din canonicitatea lui Filaret Denisenko.
Dar mai departe situația devine și mai amuzantă. Serghei Dumenko scrie că "protoiereul Bogdan Zgoba, care locuiește în Statele Unite, ca cleric al stauropegiei a fost subordonat Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kiev și nu a primit încă autoritatea canonică a Episcopului Patriarhiei Ecumenice la locul său de reședință <...> și este de fapt în subordonare canonică față de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (BOaU)". Dar el nu se poate afla în "competența canonică" a primatului BOaU, deoarece Tomosul îi interzice BOaU să aibă parohii în străinătate.
Bumerangul zboară către patriarhul Bartolomeu
ConducătorulFanarului a făcut o mulțime de lucruri nelegiuite și anticanonice, dar aici ne vom concentra asupra două fapte ale sale:
- acceptarea schismaticilor în comuniune fără pocăință;
- recunoaşterea demnităţii preoţeşti a unor persoane fără hirotonire canonică.
La 11 octombrie 2018, Sinodul Bisericii de la Constantinopol a adoptat o rezoluție cu privire la Ucraina. Unul dintre punctele sale prevedea: "să se accepte și să se ia în considerare petițiile privind convertirea lui Filaret Denisenko și Macariie Maletici și a adepților lor care s-au aflat în schismă nu din motive dogmatice <...> astfel, persoanele menționate mai sus au fost restabilite canonic în rangul ierarhic și demnitatea lor preoțescă, iar credincioșii lor vor fi restabiliți în comuniune cu Biserica".
O astfel de decizie, potrivit observației istețe a mitropolitului de Zaporojie Luca (Kovalenko), este asemenea unui certificat eliberat unui cadavru că este în viață, deoarece numai pocăința este capabilă să-l învie pe cel care a fost omorât de păcat, dar o asemenea pocăință nu a a avut loc. A doua crimă a patriarhului Bartolomeu (recunoașterea rangului episcopal în rândul celor care nu-l aveau) este și mai izbitoare decât prima. Repetăm, în hotărârea Sinodului de la Constantinopol scrie literalmente: "Persoanele sus amintite au fost restabilite canonic în demnitatea lor ierarhică sau preoțească". Cuvântul "restabiliți" înseamnă că pentru o perioadă nu ei au avut acest "rang ierarhic sau clerical" și se revin la starea lor inițială. Dar majoritatea absolută a "adepților" lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici la momentul ruperii lor de Biserica lui Hristos erau în general mireni. În ce "rang ierarhic sau preoțesc" au fost restabiliți? Și dacă în cazul lui Filaret Denisenko o astfel de logică își poate găsi o justificare, deoarece înainte de cădere în schismă a fost într-adevăr un episcop canonic, atunci cu Macarie Maletici nu funcționează deloc, pentru că atunci era doar preot. Pe ce bază l-a recunoscut patriarhul Bartolomeu ca episcop sfințit?
Majoritatea absolută a "adepților" lui Filaret Denisenko și Macarie Maletici la momentul ruperii lor de Biserica lui Hristos erau în general mireni. În ce "rang ierarhic sau preoțesc" au fost restabiliți?
Situația conducătorului BoaU Serghei Dumenko este și mai gravă. El putea fi restabilit doar la rangul de mirean și nu altul, pentru că toate "demnitățile" sale ulterioare le-a primit de la Filaret, care era deja excomunicat din Biserică. Timp de câteva decenii, anatema asupra lui Filaret și adepților săi a fost recunoscută de plinătatea Bisericii Ortodoxe, inclusiv de Patriarhia Constantinopolului. Toate "hirotoniile" au fost anulate. Și brusc, retrospectiv, împotriva tuturor canoanelor, au fost recunoscute de Fanar! Chiar și un susținător atât de activ al Patriarhiei Constantinopolului precum Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Albaniei, Arhiepiscopul Anastasie, a scris o scrisoare către patriarhul Bartolomeu, în care a afirmat că este imposibil să recunoști hirotoniile retrospectiv.
Totuși, la Fanarul au ignorat aceste argumente și au răspuns în stilul: girafa este mare și vede mai bine. Iar patriarhul Bartolomeu și alți fanarioți, precum și unii reprezentanți (nu toți) ai Bisericilor care au recunoscut BOaU, coliturghisesc fără ezitare cu reprezentanții BOaU și le recunosc toate "tainele sfinte". Ei chiar îi invită să participe la hirotoniile arhierești. Astfel, fanarioții au lăsat să pătrundă otrava în Biserică, care în timp tot mai mult se va strecura pe Trupul Bisericii și în curând nu va fi clar care episcop este canonic, care nu este, cine are Tainele valabile, cine nu, etc. Haosul poate crește atât de mult încât va fi mai corect să introducem în ritul hirotoniei formula "dacă nu este hirotonit", prin analogie cu botezul, atunci când există îndoieli cu privire la faptul dacă omul este botezat sau nu.
Și acum bumerangul lansat de patriarhul Bartolomeu se întoarce la el. Filaret Denisenko, "restabilit" în demnitatea sa arhierească, acceptă sub omoforul său nu numai parohiile ucrainene din străinătate, care nu au dorit să treacp în soburdinea fanarioților la ordinul lui Serghei Dumenko, dar și grupurile schismatice ale grecilor de stil vechi. Adică persoane pe care Fanarul însuși le consideră în afara Bisericii.
Astfel, hotărârea Sinodului "arhieresc" al BOU-PK din data de 13.12.2021 prevede: "Să fie acceptat în cadrul Bisericii Ortodoxe Ucrainene a Patriarhiei de la Kievul mitropolitul Hrisostom (Callis), cu parohiile și clericii care aparțin eparhiei sale din Biserica Greacă de stil vechi, la cererea sa".
Acest grec a fost cândva ipodiacon al Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe a Greciei Arhiepiscopului Ieronim, apoi a devenit preot, apoi a intrat în schismă, unde a devenit "mitropolit" al eparhiei Dervenohorete în cadrul "Adevăratei Biserici Ortodoxeă a Greciei". La 15 decembrie 2021, a fost "hirotonit" (sau "rehirotonit") ca "episcop" cu titlul original de "episcop de Mariupol și Dervenohoria".
Din nou, să fim atenți la haosul care se întâmplă printre schismatici. Dacă domnul Callis este numit mitropolit în decretul "sinodului arhieresc" al BOU-PK din 13.12.2021, atunci de unde apare necesitatea să fie "hirotonit"? Dar în orice caz, deoarece din punctul de vedere al Fanarului și al Bisericii Ortodoxe a Greciei, Filaret Denisenko nu este nici sub anatemă, nici măcar oprit de la "slujirea preoțească", toate "hirotoniile" sale trebuie să fie recunoscute ca fiind valabile.
Dacă "episcopul de Mariupol și Dervenohoria" Hrisostom Callis va veni, de exemplu, la Atena și va dori să "coliturghisească" cu Arhiepiscopul Ieronim, pe ce temei îl vor refuza grecii?
Va fi interesant de urmărit dacă "episcopul de Mariupol și Dervenohoria" Hrisostom Callis va veni, de exemplu, la Atena și va dori să "coliturghisească" cu Arhiepiscopul Ieronim, pe ce temei îl vor refuza grecii? Dar exemplul domnului Callis va putea fi urmat de alții care vor dori să dobândească "hirotonie" "canonică" de la Filaret Denisenko, un ierarh "restabilit" de patriarhul Bartolomeu "în comuniune cu Biserica". Pentru el este convenabil, pentru ei – acceptabil.
Mai devreme sau mai târziu, "sanctitatea sa divină" patriarhul Bartolomeu se va confrunta cu întrebarea cum să iasă din această situație. Dacă va lăsa totul așa cum este, fiind jignit de Serghei Dumenko, Filaret va"hirotoni" atâțea "episcopi" "canonici" încât nu vei mai putea trece de ei, dar să-l interzică pe domnul Denisenco în "slujire", a-l destitui din "demnitate" sau a-l supune anatemei ar însemna că "sanctitatea sa divină" a comis o greșeală, recunoscându-l pe Filaret ca pe un ierarh"restabilit în comuniune cu Biserica". Și dacă a comis această greșală, înseamnă că toate celelalte decizii ale sle privind Ucraina sunt și ele greșite.
Ce e de făcut?
Nu este nimic mai simplu decât pocăința, și în același timp – nimic mai dificil. Dar aceasta este singura ieșire. O altă soluție nu este prevăzută în Evanghelie – "Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor" (Mat. 4:17). Pocăința nu umilește omul, ci dimpotrivă, îl înalță. Și pentru Filaret Denisenko, și pentru Serghei Dumenko, pentru patriarhul Bartolomeu și toți ceilalți care într-un fel sau altul au participat la crearea proiectului anticanonic BOaU sau au păcătuit altfel împotriva Bisericii lui Hristos, ușa pocăinței este deschisă. Doar așa pot fi vindecate schismele existente și se poate opri dezordinea neînțeleasă a "hirotoniilor". În caz contrar, bumerangurile lansate vor continua să zboare, lovindu-i nu doar pe cei care le lansează, dar provocând răni și tuturor celor care, din neştiinţă, i-au urmat pe aceștia.
Și în încheiere, o întrebare retorică - totul ce a fost descris mai sus se aseamănă cu Biserica lui Hristos? Despre aceasta a vorbit Mântuitorul când și-a trimis apostolii la propovăduire?
"După roadele lor îi veţi cunoaşte..." (Mat. 7:16).
Fără Pompeo: Începutul sfârșitului sprijinului pentru "proiectul BOaU"?
Fostul Secretar de Stat al SUA Michael Pompeo nu va fi în administrația noului președinte american Donald Trump. Ce înseamnă aceasta pentru BOaU?
Ce secrete despre UJO a descoperit SBU prin agentul său?
Recent, membrii personalului UJO Andrii Ovcearenko, Valerii Stupnițkii și Volodimir Bobeciko, precum și preotul Serhii Certilin, au primit rechizitoriile pentru trădare.
Trei sinoade misterioase: Ce s-a decis cu privire la BOUkr?
Recent au avut loc ședințele a trei sinoade diferite ținute de trei Biserici Ortodoxe. Ce au decis ele cu privire la existența Bisericii în Ucraina?
Catedrala din Cerkasy a fost acaparată, ce urmează?
Pe 17 octombrie 2024, susținătorii BOaU au acaparatt catedrala din Cerkasy. Ce întorsătură pot să ia evenimentele și ce ar putea însemna aceasta pentru Biserică?
Credința împotriva violenței: Cronica acaparării catedralei din Cerkasy
Pe 17 octombrie 2024, adepții BOaU au luat cu forța catedrala BOUkr din Cerkasy. Cum s-a întâmplat totul și ce concluzii putem trage din acest eveniment?
Incendierea lăcașului BOUkr sau din nou despre "tranzițiile libere" la BOaU
La sfârșitul lunii septembrie, susținătorii BOaU au incendiat un lăcaș al BOUkr din Volyn. Cum incendierea este legată de mitul "trecerilor libere" de la BOUkr la BOaU?