Despre Sinodul "VIII Ecumenic" și vremurile actuale

Biserica Constantinopolului preferă să nu-și amintească de Sinodul la care a fost condamnată erezia filioque. Imagine: UJO

La 6 februarie 2022, în predica sa în cadrul Sfintei Liturghii, mitropolitul Serafim al Pireului (Biserica Ortodoxă a Greciei) a vorbit cum în timpul Sfântului Ierarh Fotie al Constantinopolului în anii 879-880 a fost convocat un Sinod pe care Vlădica l-a numit al Optulea Ecumenic. Mitropolitul Serafim a declarat că acestui Sinod îi datorăm păstrarea purității credinței ortodoxe. "Sfântul al VIII-lea Sinod Ecumenic, căruia îi datorăm Ortodoxia noastră, a condamnat cu fermitate, credință și tărie erezia Filioque, adică adaosul la Simbolul Credinței, și a anatemizat pe fiecare care dorește în viitor să adauge ceva la adevăr", a spus mitropolitul. În același timp, conducătorul Bisericii de la Constantinopol nu a pomenit deloc de acest Sinod la slujba din ziua pomenirii Sfântului Ierarh Fotie. De ce? La urma urmei, semnificația sa nu este mai mică decât a celorlalte șapte Sinoade Ecumenice recunoscute universal.

Sfântul Ierarh Fotie al Constantinopolului

Sfântul Fotie s-a născut în jurul anului 820 într-o familie bizantină nobilă. Familia sa în timpul iconoclasmului a aderat ferm la luptătorii pentru cinstirea icoanelor. Tatăl Sfântului, Serghie, a fost nepotul sfântului patriarh Tarasie, pe timpul căruia cinstirea icoanelor a fost restabilită la al Șaptelea Sinod Ecumenic în 787. Pe linia maternă, familia viitorului sfânt era înrudită cu casa imperială. În jurul anului 832, întreaga familie a fost trimisă în exil pentru loialitatea față de cultul cinstirii icoanelor, și au fost expropriați de tot ce aveau. Potrivit unor relatări, în timp ce se afla în exil, tatăl lui Fotie a fost martirizat pentru cinstirea icoanelor. În pofida persecuției din partea iconoclaștilor, Fotie a putut să primească o educație atât de strălucitoare, încât din cuvintele contemporanilor săi, "s-a remarcat atât de mult prin dobândirea cunoștinților în aproape toate științele laice, încât putea fi considerat pe drept o persoană ilustră a epocii sale și putea chiar să între în polemică cu personalitățile din antichitate".

În 842, împăratul Mihai al III-lea, în vârstă de doi ani, a fost ridicat pe tron ​​sub regența mamei sale Teodora. În 843 a avut loc restaurarea finală a cultului cinstirii icoanelor și a fost instituită sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei. Familia viitorului Patriarh Fotie s-a întors din exil, el și frații săi au primit funcții înalte la curte. Fotie a preluat postul de protoasikrit – conducătorul cancelariei imperiale. A deținut și o funcție pedagogică. Unul dintre elevii săi a fost Iluminatorul slavilor, Sfântul Chiril deopotrivă cu Apostolii.

În 856, la Constantinopol s-a desfășurat o altă luptă urâtă pentru putere, care s-a reflectat foarte mult asupra orânduirii bisericești și în care a fost implicat Fotie. După ce a atins vârsta maturității, Mihai al III-lea a început să fie nemulțumit de faptul că toate treburile din stat erau conduse de mama sa, sfânta împărăteasă Teodora, precum și de un anumit logofăt Teoctist. De această nemulțumire au profitat cei doi frați ai Teodorei, Varda și Petrona, care au pus la cale o conspirație. Logofătul Teoctist a fost pur și simplu ucis, dar pe Teodora a fost mai greu de o învins. Au hotărât să o tundă cu forța în monahism și să o trimită în exil într-o mănăstire. Dar Patriarhul de atunci, Sfântul Ignatie nu numai că a refuzat să facă acest lucru, dar l-a și denunțat deschis pe Varda pentru faptele sale. Mai mult, patriarhul l-a îndepărtat public pe Varda de la Sfânta Împărtăşanie.

După aceasta, patriarhul Ignatie a fost acuzat că a participat la o rebeliune împotriva împăratului și a fost trimis în exil pe insula Terevinth, unde a fost torturat și forțat să abdice. Aceste eforturi nu au avut succes și Sfântul Ignatie a continuat să se numească Patriarh, iar între timp a fost convocat Sinodul la Constantinopol (858), la care Ignatie a fost destituit, iar Fotie a fost ridicat în Scaunul Constantinopolului, trecând prin toate gradele preoțești într-o săptămână, iar la 25 decembrie 858 a fost sfințit ca episcop cu așezare la tronul patriarhal. Între episcopat, cler și mireni cu influență s-au format două partide – cel ignatian și cel fotian, care au început să ducă o luptă ireconciliabilă între ei. 

"Schisma lui Fotie"

Poate fi învinuit Fotie pentru ceea ce s-a întâmplat? Bineînțeles, nu. În primul rând, el însuși nu a căutat demnitatea patriarhală. Era unul dintre cei mai înalți demnitari ai statului și, în plus, nu putea să nu înțeleagă cu ce necazuri și greutăți presupunea slujirea patriarhală.

Toruși, reprezentanții "ignatienilor" s-au îndreptat spre papa Nicolae ș, exprimându-și disponibilitatea de a-i recunoaște supremația în întreaga Biserică, au cerut detronarea lui Fotie și recunoașterea lui Ignatie. Papa Nicolae în 863 a proclamat anatema asupra lui Fotie și l-a recunoscut pe Ignatie drept patriarh legitim al Constantinopolului.

Fotie nu i-a răspuns cu același lucru papei și nu i-a proclamat anatema, dar în curând au început evenimentele din Bulgaria. În 864, Fotie l-a botezat personal pe cneazul bulgar Boris și a trimis un arhiepiscop și preoți în Bulgaria pentru a creștina poporul. În 865 Sfinții deopotrivă cu Apostolii Chiril și Metodie au mers acolo, propovăduindu-le Evanghelia în limba slavă. Aceste succese au provocat o opoziție serioasă la Roma. Profitând de slăbiciunea Bulgariei și de necesitatea ca țarul Boris să caute sprijin politic în Occident, papa și-a trimis episcopii în Bulgaria, care au început să-i alunge pe clericii bizantini și să implanteze în Bulgaria obiceiuri și învățături latine, inclusiv erezia Filioque.

Sfântul Ierarh Fotie a scris o epistolă districtuală către patriarhii răsăriteni, în care i-a informat despre acțiunile latinilor în Bulgaria, și în termeni destul de duri i-a acuzat de apostazie de la credința ortodoxă. În special, Fotie a scris următoarele: "Sfântul Simbol al Credinței este sacru și ferm aprobat de toate hotărârile sobornicești și ecumenice, și cum au încercat ei – acești intriganți ticăloși! – să-l schimbe prin speculații false și prin cuvinte adăugate, inventând cu o obrăznicie excesivă inovația că Duhul Sfânt purcede nu numai de la Tatăl, ci și de la Fiul. Cine a auzit vreodată asemenea vorbe rostite de vreunul dintre cei necinstiți? Ce șarpe înșelător (cf. Isaia 27:1) le-a vărsat astfel de lucruri în inimile lor? Cine ar fi suportat ​​când creștinii introduc de fapt două cauze în Sfânta Treime: pe de o parte, Tatăl - pentru Fiul și Duhul, pe de altă parte, iarăși pentru Duhul – Fiul, și distrug unitatea cea fără de început a lui Dumnezeu în diteism ca să sfâșie teologia creștină în ceva cu nimic mai bun decât mitologia elenă, și să trateze cu aroganță demnitatea Unei Preasfintei și de Viață Dătătoarei Treimi?".

În 867, la Constantinopol a avut loc un Sinod la care papa Nicolae a fost caterisit și anatematizat. Comunicarea dintre Roma și Constantinopol a încetat, schisma "Fotiană" a luat forma sa finală.

În același an au avut loc evenimente care au provocat o schimbare radicală a circumstanțelor. La Constantinopol a fost ridicat la domnie Vasile Macedoneanul, iar la Roma a murit papa Nicolae. Noul împărat dorea împăcarea cu Roma și în plus, potrivit unor surse, Patriarhul Fotie l-a acuzat de regicid și l-a îndepărtat de la Împărtășanie. Pe baza acestor împrejurări, soarta lui Fotie a fost hotărâtă, el a fost destituit, iar Ignatie a fost înapoiat pe tronul patriarhal.

La noului papa Adrian al II-lea au fost trimiși soli care l-au informt despre toate schimbările care s-au produs. Papa a repetat anatema lui Fotie, precum și întregului Sinod de la Constantinopol din 867 și și-a trimis legații la Constantinopol pentru ca să țină un sinod la care să repete toate anatemele papale cu ajutorul împăratului Vasile Macedoneanul. Acest Sinod a avut loc în 869-870 și a fost declarat ecumenic, în pofida numărului extrem de mic al participanților. Sinodul și-a îndeplinit misiunea, a confirmat destituirea lui Fotie și totodată a recunoscut supremația papei, declarându-l chiar deasupra Sinodului Ecumenic. Aproape toți susținătorii lui Fotie i-au rămas loiali cu fermitate și au refuzat să semneze hotărârile sinodului. Împreună cu Fotie, toți cei peste 200 de oameni au fost destituiți.

Comunicarea dintre Roma și Constantinopol a fost restabilită, dar la scurt timp bizantinii și-au dat seama că au plătit prea scump pentru asta. Subordonarea față de papa nu mai convenea nimănui, inclusiv patriarhului Ignatie revenit în funcție. În anul 879 s-a ținut Sinodul pe care mitropolitul Serafim al Pireului l-a numit "Al Optulea Ecumenic" și care are toate motivele pentru a fi numit astfel.

"Al Optulea Sinod Ecumenic" din 879-880

Ghilimelele din această desemnare sunt un tribut pentru opinia general acceptată că au existat șapte Sinoade Ecumenice.

Încă în timpul disputei dintre patriarhul Ignatie și papa Ioan al VIII-lea, Vasile Macedoneanul a propus ca papa să-și trimită legații la noul sinod la Constantinopol, la care puteau fi soluționate toate divergențele. Papa și-a trimis legații, dar când ei au ajuns la Constantinopol, au descoperit că Ignatie murise deja, iar Fotie se afla pe tronul patriarhal. Ei au scris despre aceasta la Roma, cerând instrucțiuni noi. Papa a fost de acord să-l recunoască pe Fotie ca patriarh cu condiția reconcilierii cu susținătorii lui Ignatie și, se pare, le-a dat legaților autoritatea de a acționa mai mult sau mai puțin independent, în funcție de circumstanțe.

Sinodul s-a deschis la începutul lunii noiembrie 879 în biserica Sfânta Sofia. Potrivit actelor, la sinod au participat 383 de episcopi, ceea ce contrastează puternic cu începutul Sinodului din 869-870, la care au participat puțin peste 10 persoane. Au fost prezenți reprezentanți ai tuturor celor cinci patriarhii, inclusiv și legații papali, care i-au adus chiar și veșminte episcopale patriarhului Fotie ca dar de la papa Ioan al VIII-lea.

Cea mai importantă problemă pe care papa Ioan al VIII-lea a vrut să o soluționeze la acest Sinod a fost recunoașterea drepturilor Romei asupra Bulgariei. Dar această cerere a fost imediat respinsă de părinții Sinodului, care s-au referit la faptul că această problemă se afla în competența împăratului.

Printre cele mai importante decizii ale Sinodului se numără următoarele:

• Sinodul de la Constantinopol din 787 împotriva iconoclaștilor a fost recunoscut drept al Șaptelea Ecumenic;
• Sinodul de la Constantinopol din 869-870, care a recunoscut supremația papei și l-a condamnat pe Fotie, a fost condamnat, iar hotărârile sale au fost declarate nule;
• Sfântul Ierarh Fotie a fost confirmat în demnitatea sa patriarhală.

Au fost adoptate, de asemenea, mai multe reguli canonice, inclusiv recunoașterea reciprocă a valabilității excomunicărilor, caterisirilor și anatemelor. Aici ne putem aminti de recunoașterea anatemei lui Filaret Denisenko de către toate Bisericile Autocefale, inclusiv de Constantinopol, ceea ce corespundea pe deplin acestei reguli.

Dar cea mai importantă hotărâre a Sinodului din 879-880 a fost luată la ultima ședință. Ea se referea la afirmarea imuabilității Simbolului Credinței niceo-constantinopolitan și, în special, prevedea următoarele: "Dacă cineva îndrăznește să rescrie și să redenumească "Regula Credinței" într-o altă formulare decât așa cum este scrisă în acest sfânt Simbol, care a fost răspândit peste tot de sus de către fericiții și sfinții noștri Părinți, și pentru a fura autoritatea mărturisirii a acestor oameni purtători de Dumnezeu, ca să introducă propriile lor invenţii şi să le prezinte ca o doctrină comună credincioşilor sau celor care se întorc din orice erezie...

Deci, după hotărârile sfintelor Sinoade Ecumenice, cel care este deja recunoscut înaintea noastră, trebuie să fie cu totul excomunicat dacă este cleric, sau anatematizat dacă este mirean". Decizia a fost luată sub forma unui Oros separat.

Actele Sinodului au consemnat o reacție entuziastă a participanților săi la anunțarea acestui Oros. Ea a fost după cum urmează: "Cu toţii aşa credem, aşa mărturisim, în această mărturisire ne-am botezat şi pe temeiul acestei mărturisiri ne-am învrednicit rangului preoţesc. Pe cei care cred altceva decât acestea îi socotim vrăjmaşi ai lui Dumnezeu şi ai Adevărului. Dacă îndrăzneşte cineva să scrie altfel acest Sfânt Simbol sau să adauge sau să scoată ceva, şi va îndrăzni să stabilească o dogmă, condamnat să fie şi respins de toată mărturisirea creştină, pentru că scoate sau adăuga ceva Sfintei şi Celei de-o-fiinţă şi Nedespărţitei Treimi pe care o arată azi mărturisirea dată de sus şi o face cunoscută Tradiţia apostolică şi învăţătura Părinţilor. Dacă îndrăzneşte cineva, împins la aceasta de nebunia lui, precum se spune mai sus, să prezinte alt Simbol şi să stabilească dogmă sau să facă adăugare sau scoatere din Simbolul dat nouă de Sfântul, ecumenic şi marele Primul Sinodul de la Niceea, să fie anatema!".

Erezia Filioque nu a fost numită în documentele Sinodului, dar nimeni nu se îndoia că tocmai despre asta se discuta. Căci principala pretenție a bizantinilor față de activitatea latinilor din Bulgaria a fost tocmai aceea că misionarii latini au predicat acolo adaosul Filioque.

Arhiepiscopul Vasile (Krivoșein) în studiul său "Texte simbolice în Biserica Ortodoxă" scrie despre acest Sinod următoarele: "Atât după ​​componența sa, cât și după natura hotărârilor sale, acest Sinod poartă toate semnele unui Sinod Ecumenic. Toate cele cinci Patriarhii ale Bisericii de atunci, inclusiv cea Romană, au fost reprezentate la el, astfel încât acest Sinod este ultimul Sinod comun atât al Bisericii Răsăritene, cât și al Bisericii Occidentale. La el au participat 383 de părinți, adică a fost cel mai mare Sinod de pe vremea Calcedonului. A fost convocat ca Sinod Ecumenic și se numește în actele sale "Marele Sinod Ecumenic".

Dar cel mai important semn care ne permite să vorbim despre Sinodul din 879-880 ca despre al Optulea Ecumenic, a fost că la el s-a făcut o definiție de natură doctrinară, dacă nu literalmente, atunci după esență, respingând erezia adaosului Filioque care amenința Biserica. În plus, a avut loc o receptare a hotărârilor acestui Sinod în întreaga Biserică. Toate Bisericile locale, inclusiv Biserica Romană, au recunoscut aceste decizii. Trebuie menționat faptul că circulă opinia că Papa Ioan al VIII-lea a respins hotărârile Sinodului și a rupt din nou relațiile cu Fotie, dar serioasa știință istorică consideră că aceasta este o invenție a oponenților lui Fotie. Foarte ciudat, dar Sinodul din 879-880 a fost recunoscut de latini ca Ecumenic până în secolul al XII-lea, când Roma în cursul luptei pentru supremația sa în Biserică a început să considere (și consideră până în prezent) cel de-al VIII-lea Sinod Ecumenic nu Sinodul din 879-880, ci pseudo -Sinodul împotriva lui Fotie din 869-870.

Rezultate

Erezia Filioque de la sfârşitul sec. al IX-lea şi sec. al X-lea încă nu s-a afirmat ca doctrină obligatorie la Roma. Ea a dominat în special în Germania și Franța. Papii Romei au tratat-o ​​mai mult sau mai puțin tolerant, dar nu s-au grăbit să o declare învățătura oficială a bisericii. Cu toate acestea, până la sfârșitul secolului al X-lea, când influența germană în Roma a crescut semnificativ iar personalitățile de origine germanică au început să devină papi (primul a fost sasul Grigore al V-lea), Filioque a început să domine și la Roma. Afirmarea finală a acestei doctrine false este considerată menționarea sa în Simbolul Credinței în timpul intronizării împăratului german Henric al II-lea în 1014, sub Papa Benedict al VIII-lea.

În ceea ce priveşte situaţia actuală, legătura sa cu Sinodul din 879-880 este evidentă. În lumina planurilor Fanarului și ale Vaticanului de a se uni în viitorul apropiat, se pune problema unității dogmatice. Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului declară că "dialogul dintre Biserica Catolică și cea Ortodoxă, care a început după Conciliul II de la Vatican, mai întâi la nivel diplomatic și apoi la nivel teologic, continuă cu perseverență, realism și încredere deplină în Providența Divină pe calea îndreptată spre scopul final, care va duce la mult dorită unitate completă".

Dar nimeni nu a auzit în ultima vreme ca Biserica Catolică să-și exprime dorința de a abandona erezia Filioque sau oricare dintre celelalte erori ale sale. Aceasta înseamnă că Fanarul crede că unificarea poate avea loc dacă catolicii își vor păstra toate învățăturile false. În același timp, Sinodul de la Constantinopol din 879-880, care a anatematizat adaosul Filioque, devine foarte incomod. El devine și mai incomod dacă va fi recunoscut ca Sinodul al VIII-lea Ecumenic. Prin urmare, fanarioții astăzi preferă să nu-și amintească de el. Oponenții unității cu latinii, precum mitropolitul Serafim al Pireului, dimpotrivă, încearcă să atragă atenția asupra acestuia și declară că doctrina adaosului Filioque a fost respinsă de Biserică la sfârșitul secolului al IX-lea.

Și încă o declarație poate fi făcută după întreaga istorie cu "schisma lui Fotie". Este vorba despre afirmația că în secolul al IX-lea tradițiile bisericești ortodoxe și latine erau deja formate separat una de cealaltă. Iar Bulgaria, care la acea vremea primea Botezul, trebuia să aleagă de unde să-l primească: de la Roma sau din Bizanț. Și bulgarii știau bine că nu este una și aceeași. Această alegere a devenit și mai evidentă în 988, când a fost botezată Țara Rusiei Kievene. Prin urmare, declarațiile catolicilor ucraineni de rit ortodox că Sfântul Cneaz Vladimir a acceptat o credință comună pentru Roma și Constantinopol și că Biserica Rusă era în unitate cu Tronul Roman nu sunt altceva decât speculații în jurul datei rupturii oficiale dintre Ortodocși și latini în 1054.