Tipicul ca diapazon al vieții bisericești: rânduiala postului

Tipicul este strict, detaliat și puțin asemănător cu acele reprezentări care sunt adesea întâlnite în mediul bisericesc contemporan. Fotografie: UJO

Postul – una dintre cele mai discutate teme ale vieții bisericești. Adesea se poate auzi despre imuabilitatea regulilor, despre necesitatea de a posti «așa cum se cuvine», precum și un set standard de afirmații: «Biserica a stabilit», «tipicul prescrie» și așa mai departe.

Dar problema aici este aceeași: puțini știu cum «se cuvine cu adevărat conform tipicului».

În principal, oamenii se orientează după obiceiuri, tradiții locale, cuvintele «părintelui lor» și broșuri de origine îndoielnică, care nu au nimic în comun cu Tipicul.

Regulile despre post s-au format de-a lungul secolelor. În diferite regiuni și mănăstiri, acest proces a avut loc destul de autonom. Așa cum s-a menționat deja în articolul anterior, în Biserica noastră s-a stabilit tipicul unei mănăstiri anume – Lavra Sfântului Sava cel Sfințit. Clima sa, vegetația, accesibilitatea produselor și modul de viață al fraților – toate acestea au influențat direct prescripțiile de post. De exemplu, fructele de mare erau adesea permise de tipic în acea regiune, deoarece erau o hrană simplă și hrănitoare. Va păstra această regulă sensul acolo unde peștele este un deliciu scump? Evident, nu.

Cum era postul înainte de apariția Tipicelor?

Inițial, postul era înțeles nu ca o restricție la anumite tipuri de alimente, ci ca o abstinență totală de la mâncare. În consecință, strictețea postului era măsurată prin durata sa: putea lipsi consumul de alimente până la prânz, până la ora trei după-amiaza sau până seara.

În scrierile sfinților părinți întâlnim tocmai această înțelegere: «Să nu credem că neajunarea până seara este suficientă pentru mântuirea noastră... ce folos de la post, spune-mi, dacă nu mănânci toată ziua, dar te dedici toată ziua jocurilor, glumelor, chiar sperjurului și defăimării» (Sf. Ioan Gură de Aur).

Astfel, inițial posturile se deosebeau doar prin durată și erau de trei tipuri:

• Posturile de miercuri și vineri durau până la ora 9 (după cum spunem noi, până la 15:00).
• Abstinența de la mâncare în Postul Mare se încheia odată cu venirea serii (aproximativ la 18:00).
• Postul aspru, când întreaga zi se petrecea fără mâncare. Așa se cuvine să se postească în Vinerea Mare.

Ulterior, formele de postire au început să se extindă. Mai întâi a apărut abstinența de la carne, apoi – de la produse lactate și ouă. Până în secolul al V-lea s-a format definitiv practica de a se limita în post nu doar în timp, ci și în tipul de alimente. Treptat, în practică au intrat astfel de tipuri de abstinență, cum ar fi consumul de alimente crude și uscate. Astfel, principalele componente ale postului au devenit timpul, cantitatea și tipul de alimente. Acest sistem a stat la baza actualelor prescripții ale Tipicului.

Ce spune de fapt Tipicul despre post?

Să începem cu faptul că el presupune nu mai mult de două mese pe zi pe parcursul întregului an. Dacă este permisă doar o masă, aceasta se face la ora 9 (aproximativ la 15:00) sau după vecernie.

În același timp, se pot distinge mai multe grade de post, conform Tipicului:

1. Permisiunea «la toate» – lipsa restricțiilor (cu excepția cărnii pentru monahi).
2. Permisiunea pentru pește, untdelemn (ulei vegetal) și vin.
3. Permisiunea pentru mâncare gătită cu untdelemn și vin.
4. Permisiunea pentru mâncare caldă fără untdelemn.
5. Consumul de alimente crude. Se permite «pâine și apă și altele asemenea», adică legume și fructe crude, uscate sau murate.
6. Abstinența totală de la mâncare și băutură – ceea ce în Tipic este numit propriu-zis «post».

De altfel, vinul în tradiția bizantină era consumat pe scară largă, diluat cu apă fierbinte și nu conținea mult alcool. De aceea, tipicul îl permite adesea, dar specifică măsura.

Ordinea generală a mesei este descrisă în capitolul 35 al Tipicului. Miercurile și vinerile (iar în mănăstiri – și lunea) pe parcursul întregului an sunt echivalate cu zilele de post mare – se cuvine o dată pe zi consumul de alimente crude. Sărbătorile pot slăbi postul.

Ca exemplu, vom prezenta un model de respectare a postului ușor al Sfinților Apostoli conform Tipicului. Consumul de alimente – o dată pe zi (aproximativ la 15:00). În zilele obișnuite – mâncare gătită fără ulei. Luni, miercuri și vineri – consum de alimente crude. Sâmbăta și duminica se permite pește și două mese. Desigur, cerințele pentru celelalte posturi de lungă durată sunt mult mai stricte.

Interesant, oare aceste reguli sunt avute în vedere de cei care vorbesc despre post «conform tipicului Bisericii»?

Care sunt concluziile?

Am văzut cum de-a lungul secolelor postul s-a schimbat – de la abstinența totală la scheme complexe. Tipicul este strict, detaliat și puțin asemănător cu acele concepții care sunt adesea întâlnite în mediul bisericesc contemporan.

Dar rămâne întrebarea principală: cum se poate corela toate acestea cu viața laică de astăzi? Ce din prescripțiile tipicului este posibil, rezonabil și cu adevărat util? Unde este granița între respectarea tradiției și flexibilitatea duhovnicească?

Răspunsurile la aceste întrebări necesită nu concluzii pripite, ci o privire atentă asupra istoriei, omului și contextului vieții sale.

Tipicul, ca un diapazon, stabilește tonul, dar pentru a interpreta muzica credinței, trebuie să înțelegi și notele, și respirația epocii, și posibilitățile sufletului tău.

Privind această partitură medievală, devine clar că un creștin modern are nevoie nu de un șablon criptat, ci de o înțelegere vie.