«Minunate sunt lucrările Tale, Doamne»: analiza Psalmului 103 la vecernie

Frumusețea lumii create. Fotografie: UJO

În articolul anterior am analizat originea rânduielii vecerniei, care este sensul său general și structura. Acum a venit timpul să ne oprim asupra momentelor sale individuale, înțelegerea cărora va ajuta să vedem slujba de seară ca o laudă completă, mulțumire pentru ziua trăită, începutul unui nou timp bisericesc și așteptarea venirii Mântuitorului.

«Binecuvântat ești, Doamne»: imn creației (Psalmul 103)

Vecernia începe întotdeauna cu Psalmul 103, care este numit «început», deoarece deschide o nouă zi liturgică. Întregul psalm este pătruns de lauda pentru cât de minunat este aranjată lumea și de uimirea față de cum Înțelepciunea Creatorului se manifestă în natura creată de El.

În practica  actuală, la priveghere, psalmul este cântat de cor într-o formă scurtată cu refrenuri «Binecuvântat ești, Doamne», «Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne», «Slavă Ție, Doamne, care ai creat toate», iar în afara privegherii – este citit de un lector.

Deși, conform Tipicului, ar trebui să fie citit de către preot (respectiv, în timpul rugăciunii de acasă, de către capul familiei), având în vedere solemnitatea sa specială.

Nu vom aduce întregul psalm aici, dar vom atrage atenția asupra câtorva locuri dificile de înțeles. În primele versete se aude lauda Creatorului, care se îmbracă în lumină ca într-o haină și întinde cerul ca pe un cort. Se vorbește despre separarea apelor, mișcarea norilor, vânturilor, ciclul apei în natură și despre cum Dumnezeu aranjează lumea vizibilă și ordinea ei.

Psalmul parcă trece prin zilele creației, cântând apariția luminii, cerului, pământului și elementelor, prin care se dezvăluie înțelepciunea și măreția lui Dumnezeu.

«Locuri dificile»: cine sunt «onagrul» și «erodiul»? 

În versetul 6 există o inexactitate de traducere: «pe munți stau apele» – aici nu se referă la «munți», ci la «înălțimi» (adică sus, pe înălțimile cerești), în nori, se adună apa.

Aceeași inexactitate apare și în versetul 8: «Se ridică munții și coboară câmpiile…» – adică, apele se ridică în sus (evaporă) și coboară pe câmpii (văi) – în locul pe care Tu l-ai desemnat pentru ele.

Și mai departe se vorbește din nou despre apă, prin care Domnul susține viața pe pământ – i-a stabilit limite, a hrănit cu ea pământul și ființele vii – animalele și păsările. În versetul 11 sunt menționați «onagrii» (un gen de cai persani, asemănători cu măgarii sălbatici), care «își potolesc setea».

Mai departe ni se dezvăluie în continuare imaginea lumii create, plină de armonie și mișcare recunoscătoare a vieții.

La aceleași izvoare, care curg între munți, se adună păsările cerului – se odihnesc, cântă printre pietre și stânci. De sus, Dumnezeu udă munții și pământul, făcând să crească iarba pentru vite și cerealele pentru oameni. Totul respiră abundență: vinul înveselește inima, untdelemnul sfințește fața, iar pâinea întărește omul.

Cresc copacii câmpurilor și cedrii măreți ai Libanului, plantați de Creator, în ale căror ramuri își găsesc adăpost păsările. În versetul 17 se menționează «locuința erodiului» – aici din nou problema traducerii cuvântului grecesc, care înseamnă barza, adică locuința (cuibul) berzei «le conduce» (adică se află mai sus decât alte cuiburi).

Mai departe este prezentată din nou o imagine largă, liniștită a universului, unde totul își ocupă locul său. Munții înalți – adăpost pentru cerbi; în crăpăturile stâncilor își găsesc refugiu iepurii. Luna creată de Dumnezeu marchează timpurile, iar soarele își cunoaște ora apusului. Odată cu venirea nopții, totul în jur se transformă: din pădurile întunecate ies prădătorii, leii răcnesc, primind de la Dumnezeu prada. Apoi soarele răsare din nou – animalele se retrag în vizuinile lor, iar omul iese să muncească până seara.

Totul este pătruns de ordine și măsură, totul este plin de înțelepciunea Creatorului.

Șarpele care se joacă în mare 

În versetul 26 din nou este dificil de înțeles «Acolo corăbiile navighează. Șarpele acesta, pe care l-ai creat să se joace cu el». Șarpele, sau leviatanul (în greacă δράκων), – este probabil unul dintre animalele marine uriașe. Iar traducerea verbului slavon «rugatia» – «a râde», «a se distra».

În consecință, ideea este că monstrul marin este atât de puternic încât parcă se distrează cu marea amenințătoare. Astfel, versetul ar suna mai clar astfel: «Șarpele acesta, pe care l-ai creat să se joace cu el».

Mai departe, imaginea măreață a creației se încheie. Toate ființele vii privesc către Creator cu așteptare – de la El vine hrana; când El își întoarce fața, viața se oprește și se întoarce în țărână. Dar Domnul trimite din nou Duhul Său – și pământul se reînnoiește.

La toate acestea răspundem cu admirație: «Cânt Domnului meu cât voi fi!».

Finalul psalmului sună ca o rugăciune pentru transformarea lumii: ca fărădelegea să dispară.

Rugăciunile de la aprinderea luminilor: de ce preotul le citește în taină?

În timpul Psalmului 103, preotul citește cele șapte rugăciuni la lumina candelelor. Inițial, fiecare dintre aceste rugăciuni era situată într-un moment specific în timpul Vecerniei. În ele, mulțumim pentru ziua trecută, cerând „laude de seară”, „o noapte de pace” și „somn pentru odihna neputinței noastre”.

După cum putem vedea, aceste rugăciuni nu sunt cererea personală a preotului, ci rugăciuni în numele întregii comunități, așa că erau citite cu voce tare, astfel încât toți cei prezenți să le poată rosti.

Cu toate acestea, practica citirii în secret a apărut mai târziu, influențată de obiceiul de a recita în tăcere rugăciunile euharistice. (Vom examina acest obicei în articolele viitoare.) Când rugăciunile la lumina candelelor (întrucât erau citite în timpul aprinderii candelelor) au început să fie citite în secret, locul lor în rugăciunea publică a fost preluat de litanii.

Ectenia Marea și Rugăciunea Sfântului Teofan

Prin urmare, este logic ca Ectenia Mare (a Păcii) să continue slujbă. Constă dintr-o serie de cereri recitate de diacon sau preot, la care poporul (sau corul) răspunde: „Doamne, miluiește”.

Rugăciunile ecteniei pot fi folosite și în rugăciunea individuală. Sfântul Teofan Zăvorâtul, sfătuind  mirenii acasă să îndeplinească ciclul zilnic de rugăciune, propune transformarea cererilor ecteniei în rugăciuni scurte:

Dăruiește-mi, Doamne ca să o petrec ziua toată (seara-seara aceasta; noaptea-noaptea aceasta desăvârșita, sfânta, în pace şi fără de păcat!

Dăruiește-mi, Doamne inger de pace, credincios îndreptator, pazitor a sufletului şi trupului meu!

Dăruiește-mi, Doamne, milă şi iertare de păcatelelor și fărădelegilor mele!

Dăruiește-mi, Doamne, cele bune şi de folos sufletului și trupului meu!

Dăruiește-mi, Doamne, ca cealalta vreme a vieţii mele în pace şi întru pocainta să o săvârşesc!

Dăruiește-mi, Doamne, sfârşit creştinesc vieţii mele, fără durere, fără ruşinare, în pace, şi răspuns bun la

Înfricoşată Ta Judecata !

Pas cu pas, Vecernia dezvăluie profunzimea conținutului său.

După cum am spus deja, a izvorât din adunări euharistice antice, ceea ce înseamnă că tonul său principal este mulțumirea, lauda și așteptarea.

Astăzi am atins mai mult aspectul Vecerniei care răsună de mulțumire, iar data viitoare ne vom îndrepta atenția către cealaltă coardă a sa - anticiparea și așteptarea Luminii Neînserate.