Scolioza spirituală: cum păcatul rupe coloana vertebrală a voinței noastre
De ce privim în jos și nu spre cer? Despre cum atracția pământească a păcatului îndoaie sufletul și cum să găsim un nucleu interior prin rugăciune și liniște.
În această duminică auzim citirea despre vindecarea femeii gârbovite. Imaginați-vă o persoană care timp de optsprezece ani nu a văzut nici cerul, nici soarele, nici chipurile oamenilor. Orizontul ei – este praful de sub picioare, tălpile străine, murdăria și propriile genunchi slăbiți. În sens spiritual – acesta este cel mai înfricoșător diagnostic al umanității.
Omul, spre deosebire de majoritatea animalelor, poate privi în sus. Mersul său vertical simbolizează aspirația spiritului către Cer și Dumnezeu. Dar cu noi s-a întâmplat ceva care ne-a făcut mai răi decât animalele.
Mintea noastră a devenit legată de praf, de cotidian, de materia acestei lumi. Omul și-a pierdut capacitatea de a contempla, a pierdut perspectiva cerului și a început să vadă doar murdăria de sub picioarele sale.
Gravitația păcatului
Păcatul – nu este doar o încălcare a regulilor, este o deformare ontologică, o aplecare forțată a naturii superioare a omului către materia inferioară. Hristos spune direct: femeia a fost legată de satana. Diavolul caută să umilească chipul lui Dumnezeu în om, să-l transforme din rege al naturii în sclav, târându-se în praf.
Satana ne-a legat nu cu frânghii, ci cu greutatea «atracției pământești». Sufletul, care ar trebui să zboare, se târăște. Căutăm fericirea în praf, în bani, în aprobarea altor oameni; ne scormonim în pământ în căutarea bogăției, care de fapt se află în adâncurile propriei noastre inimi. Nu vedem alți oameni – vedem doar încălțămintea lor, adică învelișul exterior. Păcatul a frânt coloana voinței noastre.
Mintea în captivitatea vanității
Care este cauza principală a acestei deformări?
În capul nostru, mai precis – în minte. Mintea noastră este legată de pământ: de durerea, plăcerile, temerile și grijile sale. Mintea a părăsit locul său sacru – inima, a căzut în afară, în lumea simțurilor și emoțiilor, și a ajuns în captivitatea gândurilor. Ea privește mereu în jos.
Vrem să ne rugăm, dar mintea fie își amintește de știri, fie poartă un dialog cu cineva, planifică ziua de mâine sau se gândește la ziua trecută. Vrem să ne îndreptăm privirea către Dumnezeu, dar mintea înclină «eu»-ul nostru în praful vanității. Și noi înșine nu reușim să ne îndreptăm, oricât de mult ne-am strădui.
Taina atingerii și harul
Evanghelia spune: «Iisus, văzând-o, a chemat-o...». Vindecarea nu începe cu eforturile noastre. Dacă credem că acum «mă voi strădui și voi deveni sfânt», ne înșelăm profund. Trebuie să ne apropiem de Hristos și să-I dăm posibilitatea să-și pună mâinile asupra noastră, pentru ca harul Său să atingă inima și să ne schimbe mintea.
Vindecarea începe cu Conștientizarea Prezenței. În rugăciune vine un moment când, prin zgomotul gândurilor, simțim brusc liniștea. Aceasta înseamnă că Hristos «ne-a văzut» în întunericul inimii noastre. Nu trebuie să încercăm să învingem singuri gândurile. Nu va reuși – satana este mult mai puternic decât noi.
De îndată ce observi «gârbovirea» ta (dispersia), oprește-te și lasă-L pe Dumnezeu să te privească. Adu-I slăbiciunea ta, nu așa-zisele tale «realizări spirituale».
Nicio tehnică psihologică și niciun efort moral nu sunt capabile să îndrepte mintea noastră gârbovită și să dezlege voința încovoiată. Pentru aceasta trebuie să ne atingă mâinile lui Hristos. Mâinile Lui – sunt în Numele Lui. Pentru că în El – este energia, harul lui Hristos.
Când inspirăm Numele lui Hristos în inima noastră, se întâmplă această taină a atingerii. Energia necreată (harul lui Dumnezeu) începe să vindece slăbiciunile noastre. Da, poate fi dureros. Îndreptarea «scoliozei sufletului» vechi – este un proces chinuitor.
Imaginați-vă că trebuie să treceți printr-o fanta verticală îngustă în perete. Omul gârbovit, «împrăștiat» de atașamentele sale, de sacii cu lucruri pământești, de «eu»-ul său umflat, nu va putea trece prin ea. Trebuie să te îndrepți și să elimini tot ce este în plus, ce s-a lipit de laturi. Aceasta este calea îngustă a mântuirii.
Este nevoie de concentrare a atenției. Mintea dispersată – este foarte largă, este peste tot și nicăieri. Mintea îngustă este concentrată într-un singur punct – este în Dumnezeu.
Dar de îndată ce ne focalizăm atenția, dușmanul încearcă imediat să ne readucă în starea gârbovită. În minte bate un gând, apar gânduri. Atenția noastră își întoarce privirea de la Hristos și se îndreaptă către gând. De îndată ce acest lucru s-a întâmplat, mintea iese din inimă și cade din nou în pământ. Verticala este pierdută. De aceea ne învață profetul David: «Fericit este cel care va lua și va zdrobi pruncii tăi de piatră». Cât timp gândurile sunt încă prunci – zdrobește-le de piatra unghiulară a Numelui lui Hristos.
Trei linii de apărare pentru menținerea verticalei
Pentru a menține verticala, obținută prin punerea mâinilor lui Hristos, trebuie să construim trei linii de apărare:
- Zidul Tăcerii (Păstrarea gurii). Cel mai rapid mod de a risipi harul și de a te «gârbovi» din nou – este vorbirea deșartă.
- Nejudecarea. Femeia gârbovită vedea doar murdăria. Îndreptată – vede chipurile. De îndată ce începem să judecăm pe cineva sau ceva, mintea noastră cade instantaneu în jos. Judecarea – este gravitația iadului.
- Ancore mici. Este imposibil să fii în tensiune înaltă toată ziua, dar poți arunca mici «ancore». În fiecare oră sau la schimbarea activității, faceți o micro-oprire. Îndreptați fizic spatele, faceți o inspirație-expirație și spuneți: «Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție
