O istorie misterioasă a Athosului contemporan
A doua săptămână după Rusalii este dedicată tuturor sfinților care au strălucit pe Sfântul Munte Athos. În acest articol vom vorbi despre trecutul recent al Sfântului Munte, prezent și vom încerca să privim în viitor.
Al Doilea Război Mondial
Vom începe relatarea despre Sfântul Munte de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Nevoitorii athoniți de atunci se aflau într-o situație foarte dificilă. Bulgarii, care erau atunci aliați ai nemților, și-au exprimat dorința de a lua Sfântul Munte sub controlul lor. Și asta însemna sfârșitul republicii monahale. Bulgarii nu și-au camuflat intențiile de a-i alunga din Athos nu numai pe greci, ci și pe toți ceilalți străini, de a anexa Sfântul Munte la teritoriul Bulgariei și de a stabili doar bulgari în mănăstiri.
Există dovezi că bulgarii au reușit să acapareze parțial Athosul și s-au comportat cu obrăznicie deosebită acolo. Dar conform versiunii oficiale, nemții nu le-au permis bulgarilor să intre în Sfântul Munte. Acest lucru s-a întâmplat din următorul motiv.
O scrisoare către Hitler
Sfântul Kinot al Sfântului Munte a trimis o scrisoare lui Hitler pe 26 aprilie. În scrisoare era expusă rugămintea ca Führerul să trimită o garnizoana germană în Athos și să-l ia sub protecția sa. Cunoscutul călugăr athonit, meșter de sculptură în lemn, Arsenie Xylogliptis ("cioplitorul") din schitul Mica Ana, a sculptat cu pricepere o icoană din lemn a lui Hitler cu inscripția "o Adolf o megas vasilias" (Adolf este marele rege), care i-a fost dăruită lui Hitler împreună cu mesajul Kinotului.
Lui Führer i-a plăcut scrisoarea și a emis un ordin prin care i-a interzis armatei să intre în Sfântul Munte, a cărui execuție urma să fie monitorizată de Gestapo, care s-a stabilit în orașul Ouranoupolis.
Astfel, athoniții au putut să se apere de ruină ca urmare a ocupației bulgare. Desigur, ei au fost foarte recunoscători față de Hitler pentru acest lucru și nu și-au ascuns recunoștința. În 1943, Sfântul Kinot al Sfântului Munte i-a trimis un o altă scrisoare lui Hitler, în care s-a notat că "Sfântul Sinod al comunităților care locuiesc în Sfântul Munte Athos aduc mulțumiri sincere autorităților de ocupație germane... Cu mare surprindere am urmărit lupta curajoasă a armatei germane și a aliaților săi pentru eliberarea Rusiei de bolșevismul cel fără de Dumnezeu. Oriunde intră trupele germane, este restabilită viața religioasă și clopotele bisericilor încep din nou să răsune. Germania și aliații săi și-au asumat misiunea de apărare a creștinismului... Sfânta Comunitate de pe sfântul Munte Athos așteaptă cu încredere victoria apărătorului creștinismului, a Reich-ului german și a aliaților. Ea se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze arma biruitoare a liderului Reich-ului și transmite felicitări și urări de bine sincere credincioșilor din Regiunea de Est” (CO, 1943, nr. 6, p. 8).
Trebuie menționat că majoritatea celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale exact în același mod și-au exprimat atitudinea față de Hitler, desigur, cu excepția Bisericii Ortodoxe Ruse. Limitările privind volumul de publicare nu ne permit să dăm exemple la acest subiect, dar cititorul curios le va putea găsi singur. Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Finlandeză, Biserica Ortodoxă Greacă, Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate, Patriarhiile Răsăritenie, Poloneză, Biserica credincioșilor de rit vechi au susținut politica celui de-al treilea Reich și s-au rugat pentru victoria lui Hitler asupra comuniștilor. Prin urmare, athoniții nu au făcut excepție în acest sens.
Grupul ""Ahnenerbe" (Moștenirea strămoșilor)
La scurt timp după aceea, un grup de oameni de știință și ofițeri germani cu o educație strălucitoare au sosit și ei pe Athos. Acești oameni nu numai că cunoșteau excelent limbile europene, dar cunoșteau și greaca veche, latina, ebraica și multe limbi orientale. Oamenii de știință s-au stabilit în Kareia și au început să studieze activ moștenirea spirituală a Athosului. Au făcut-o, desigur, nu din curiozitate. Toți oamenii de știință erau angajați ai organizației germane "Ahnenerbe" (Moștenirea strămoșilor). Printre altele, ea asigura în sprijinul ocult-ideologic al aparatului de stat al Germaniei naziste. Iată denumirile unora dintre departamentele sale:
"Departamentul de cercetare a științelor oculte. Cercetări de parapsihologie, spiritism, ocultism", "Sonderkommando X" - crearea unei cartoteci de vrăjitoare și colectarea de date despre procesele de vrăjitorie, "Departamentul de formare și cercetare în runologie" etc.
Trebuie notat că omul de știință H. Schneider (guvernatorul german al Athosului) a făcut mult pentru a proteja moștenirea materială și culturală a Sfântului Munte. Poate de aceea a reușit să evite, prin harul lui Dumnezeu, procesul și pedeapsa cu moartea după încheierea războiului. Ascuns sub un nume fals, H. Schneider a trăit până la 90 de ani și a murit într-un azil de bătrâni relativ recent, în 1999. A fost descoperit abia în 1995, cu puțin timp înainte de moartea sa, dar acest lucru nu a avut aproape niciun efect asupra destinului său.
Oamenii de știință nemți erau interesați în primul rând de practica isihasmului, pe care au perceput-o exclusiv într-o direcție ocultă, precum și de metodele de schimbare a conștiinței prin rugăciune și un fel de exerciții meditative. Ar fi inutil să spunem că secretul "lucrării minții" cu această abordare și-a pierdut orice semnificație practică.
Se cere menționat faptul că și savanții nemți au înțeles acest lucru. Iată ce scrie în memoriile sale unul dintre angajații Ahnenerbe: "Poate că nu există alt loc în întreaga lume în care un vizitator din Occident să nu fie pe deplin convins de existența unui adevărat abis între gândirea occidentală și cea răsăriteană, între pietatea occidentală și orientală. Natura însăși pe Athos este sfințită de istorie, totul este scufundat în misticism și simbolism. Pentru un călugăr ortodox, aceste locuri sunt pline de ceva sublim, dincolo de limitele unei existențe păcătoase. Această sublimitate, divinitatea Athosului este percepută nu ca un joc al imaginației sau o asemănare falsă, ci cu deplină seriozitate, în duhul doctrinei neoplatoniene antice târzii despre viață" (F. Dirlmayer).
Apropo, și el a murit de moarte firească în 1977, la vârsta de șaptezeci și trei de ani.
Cooperarea cu nemții
Arhimandritul Sofronie (Saharov) a fost definit să ducă tratative cu nemții în numele Kinotului din Sfântul Munte, deoarece vorbea mai multe limbi europene, inclusiv germana. Puterea duhovnicească a Athosului nu a fost niciodată revelată trimișilor "marelui arian" – nici prin manuscrise, nici prin conversații cu călugării. Pe de altă parte, părintele Sofronie i-a impresionat atât de mult pe germani cu educația și modestia sa, încât raportul pe care l-au înaintat la sediul lui Hitler după vizitarea Republicii Monahale a fost cel mai binevoitor posibil.
Drept urmare, nici una dintre mănăstirile din grădina Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu nu a suferit în timpul ocupației și nu și-a pierdut autoguvernarea, iar Athosul – jurisdicția greacă. Mai mult, garnizoana germană a blocat accesul tuturor mirenilor pe Muntele Athos. Unii călugări bătrâni își amintesc și acum că soldații germani nu au intrat în mănăstiri cu arme, ci și-au îngrămădit puștile în fața porților mănăstirilor. Nu știm dacă aceasta este o coincidență sau nu, dar cam în același timp când Hitler a primit rapoarte despre activitatea grupului Ahnenerbe pe Athos, acesta a emis un ordin pentru deschiderea fără piedici a bisericilor și mănăstirilor ortodoxe din toate teritoriile ocupate, inclusiv ţările URSS.
Relația cu cel de-al Treilea Reich
Athoniții au avut atitudini diferite față de ocuparea Sfântului Munte de către nrmți. Sihastrii, care se nevoiau în cel mai sever loc al Athosului din Karuli, au evitat în orice mod posibil comunicarea cu Sofronie (Saharov) din cauza relației sale strânse cu nemții. Ei chiar considerau că ucenicul părintelui Sofronie David Balfour este un agent și spion german, ceea ce a fost confirmat ulterior. Pe Sfântul Munte erau mulți athoniți care credeau că naziștii sunt atei, așa că nu era posibil niciun compromis cu ei. Au fost cazuri când militarii, de regulă, britanicii, s-au ascuns pe Athos și cu ajutorul călugărilor, au trecut mai întâi în Turcia, iar apoi în patria lor. Când Ghestapo a aflat despre acest lucru, i-au arestat pe nevoitorii athoniți vinovați și i-au torturat. Pe de altă parte, în sala de recepții ceremoniale "Royal Chambers" ("Arhondaricul Împărătesc") a mănăstirii ruse Sfântul Panteleimon, la un loc de cinste a fost atârnat portretul lui Hitler.
Printre cei care au fost niște oponenți fermi ai celui de-al Treilea Reich s-au numărat unii sfinți, preacuvioșii părinți purtători de Dumnezeu, proslăviți mai târziu de Dumnezeu. Dar arhimandritul Sofronie (Saharov) a fost și el proslăvit de Biserică, în pofida faptului că a luat o poziție foarte blândă și moderată în raport cu invadatorii. Toate acestea sugerează că diferite opinii despre regimurile politice nu reprezintă un obstacol în calea atingerii sfințeniei.
Războiul civil și renașterea Muntelui Athos
În mai 1944, nemții au părăsit în cele din urmă Sfântul Munte, dar în curând a venit o altă nenorocire. În timpul războiului civil grec (1944–1949), Athosul a suferit mult mai multe daune decât în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar nenorocirea cea mai mare a pământului monahal era alta. De la începutul secolului trecut până la mijlocul anilor 1970, numărul călugărilor de pe Muntele Athos a fost în continuă scădere. Dacă în 1910 în jur de zece mii de călugări se nevoiau pe Sfântul Munte, până la mijlocul secolului XX acolo au mai rămas doar aproximativ o mie de călugări. Mai mult, vârsta lor medie era de cca 55 de ani. Guvernul grec începea deja să se gândească la transformarea Athosului într-un complex de muzee, un centru turistic cu perspectiva dezvoltării unei stațiuni balneare. Mănăstiri uriașe stăteau în picioare, ajungeau acoperite de iarbă, într-o stare pustiire completă și se dărâmau treptat. Dar deodată, fără vreo cauză vizibilă, Sfântul Munte a început să reînvie.
În primul rând, această renaștere este asociată cu numele Sfântului Iosif Isihastul și al altor părinți care au readus Athosul la o viață nouă. În anii 1970 – 1980, călugării au început să vină la Sfântul Munte nu numai individual, ci în sinoade întregi, adică în grupuri mari. Mănăstirile au început nu numai să fie restaurate, dar se și reconstruiau activ. Dar cel mai important lucru a fost renașterea tradiției antice, care anterior fusese o practică comună nu numai pe Muntele Athos, ci și în Siria, Egipt, Palestina și, care din păcate, a fost pierdută în mănăstirile fostei URSS.
După ce primeau experiența monahală necesară în mănăstiri cenobitice (până la maximum zece ani), asceții se retrăgeau în schituri și colibe pentru o viață isihastă. Adică treptele: mănăstirea - schitul - coliba, aceste căi spre desăvârșire, s-au deschis din nou celor care căutau acea cărare îngustă către înălțimile contemplației și ale rugăciunii curate. Pentru a urma acest drum, nu avem nevoie de cărți, ci de asceți vii, de profesori care au trecut pe această cale și cunosc toate nuanțele ei, care nu pot fi descrise în literatură. Este vorba despre instituția stareției.
Toate acestea au dus la faptul că pe Athos a apărut o grădină de flori a părinților duhovnicești, pe care întreaga lume ortodoxă îi cunoaște astăzi. Aceștia sunt Arsenie al Peșterilor, Porfirie Kavsokalivitul, Paisie Athonitul, Efrem Katunakiotul, Teoclit Dionisiatul, Efrem din Arizona, Tihon (Golenkov), Simon (Bezkrovnyi), Ieremia (Alehin) și alții. Trebuie spus că aceasta este doar o mică parte din acele nume care ne-au fost revelate prin Providența lui Dumnezeu. De fapt, sunt mult mai mulți. Există zeci de astfel de asceți acum pe Athos, poate și sute.
Partea întunecată a Muntelui Athos
Dar Athosul nu este o rezervație de sfinți, așa cum văd unii admiratori ai Athosului excesiv de zeloși. Alături de sfințenie, acolo coexistă și răul, de altfel, în toată urâțenia lui respingătoare. Din motive evidente, nu mă aprofunda în detalii, dar în calitate de exemplu voi cita un singur caz – tentativa de omor din 2019 a bunului meu prieten, Ieromonahului S., de către un "călugăr" posedat A., sau mai corect ar fi să spunem de un bandit.
Iată cum povestește părintele S. însuși despre asta: "După slujba pascală, am simțit o stare de har atât de uimitoare, încât timp de vreo zece minute probabil că nu am putut înțelege ce se întâmplă. Am văzut lovituri, am văzut cum cad, mi-am văzut bucăți din barbă zburând în aer, am văzut sânge... Mi s-a părut că cineva mă trage din cer la pământ, dar a fost greu să cobor... Când mi-a băgat degetul în orchi și a încercat să-mi smulgă ochiul, mi-am revenit brusc în fire. Am fost șocat de această cruzime monstruoasă și m-am întors instantaneu pe pământ. Până atunci, mă bătea de vreo 20 de minute, a devenit clar că criminalul era posedat de un spirit necurat, el nu bate – el ucide".
Pe părintele S. l-a salvat faptul că în tinerețe el s-a ocupat serios cu artele marțiale. De aceea, nici băţul, nici cheia, nici chiar cuţitul, cu care banditul l-a atacat pe părintele S, nu l-au ajutat pe asasin. O descriere detaliată a acestui incident a fost prezentată pe un site ortodox al Sfântului Munte, dar din motive evidente a fost eliminată de acolo, dar încă o am păstrată sub formă de screenshot.
Trebuie menționat că banditul care figurează ca călugăr într-una dintre mănăstiri, i-a batjocorit nu o dată pe călugării care se nevoiau semilegal pe Sfântul Munte, adică nu aveau pașaport de cetățenie a Athosului și nu puteau depune plângeri la poliție, temându-se de deportare. Cu astfel de călugări A. se comporta foarte dur, îi bătea cu picioarele, le smulgea barba, își bătea joc de ei după beție.
Motivul pentru care acest bandit încă trăiește pe Athos este foarte simplu și pragmatic. De altfel, acest călugăr nenorocit își menține propria pagină în Jurnalul Live pe care o scrie în limbaj "criminal", și judecând după conținutul său, acum a început să persecute un alt ascet, tot de înaltă viață duhovnicească. Evident, A. este posedat de un demon specializat în batjocura sfinților asceți de pe Athos.
Am ilustrat acest exemplu o pentru a arăta că pe Athos este cu adevărat greu. Sfințenia acolo coexistă cu contrariul său, dar nu este nimic surprinzător, așa a fost întotdeauna.
Perspective
Ce se va întâmpla în continuare cu Muntele Athos, nu știm. Pot doar să fac propria-mi presupunere. Soborul de sfinți pe care l-a adunat pentru noi Sfântul Munte în ultimele decenii este probabil cântecul său de lebădă. Copacul înainte de a muri dă o recoltă bogată. Athosul încetează treptat să mai fie un loc de singurătate, tăcere și rugăciune. Zgomotul betonierelor, polizoarelor, macaralelor, bubuitul mașinilor încărcate cu materiale de construcție sună din ce în ce mai puternic pe Sfântul Munte. Lumea invadează treptat acest loc sub formă de bănci comerciale, internet, construcția de noi drumuri și hoteluri pentru pelerini.
Slujbele și afacerile coexistă alături pe Sfântul Munte. Dependența economică și financiară de sponsori și filantropi, care acum își investesc activ banii în mănăstirile din Athos, într-o zi îi va pune cu siguranță pe nevoitorii de pe Athos în fața unei alegeri înfricoșătoare. Fie că vor sau nu, va veni vremea când vor fi nevoiți să aleagă cui să-i slujească, lui Dumnezeu sau lumii, a cărei îmbrățișare devine din ce în ce mai înăbușitoare.