Sfinții Bartolomeu și Rafaila de Cighirin
Acest material este dedicat vieții a doi sfinți, legați prin aceeași soartă, istorie și orășel din regiunea Cerkasy.
Pe 20 februarie este celebrată mutarea moaștelor Fericitului Bartolomeu de Cighirin. Voi dedica acest material istorisirii despre soarta a doi sfinți, uniți prin aceeași soartă și poveste a vieții. Aceștia sunt Fericitul Bartolomeu de Cighirin (1870–1931) și Preacuvioasa Muceniță Rafaila de Cighirin (1877–1926).
Fericitul Bartolomeu a fost un nebun pentru Hristos, cunoscut în tot ținutul Cighirinului (un oraș de lângă Cerkasy). Este imposibil să-ți iei de unul singur nebunia pentru Hristos. Pentru aceasta trebuie să existe o chemare de la Dumnezeu, binecuvântarea Lui.
În viețile sfinților este scris greșit că nebunii pentru Hristos s-au prefăcut a fi nebuni. Cei ce au luat nevoința nebunii pentru Hristos nu sunt artiști care joacă vreun rol. Dar nici ei nu erau nebuni. Dumnezeu le-a oferit ocazia să trăiască în așa fel încât să nu-și folosească mintea. O persoană obișnuită trăiește întotdeauna după mintea sa. Cu ajutorul ei, omul își rezolvă toate problemele vieții; mintea îl ghidează în fiecare minut al vieții sale. Nebunul pentru Hristos este condus de duhul (Gal. 5:25) care trăiește în inima lui. Prin urmare, comportamentul său, pe de o parte, este o demonstrație de indiferență față de convențiile impuse nouă de civilizația umană, începând de la valorile vieții și până la la regulile de comportament, îmbrăcăminte etc. Pe de altă parte, fiind călăuziți de intuiția duhovnicească, nebunii pentru Hristos ne dezvăluie o lume ascunsă de ochii noștri.
Până la vârsta de șaptesprezece ani, Bartolomeu a crescut ca un băiat obișnuit. Într-o zi de Paște, se juca cu alți copii și și-a smuls din greșeală talpa cizmelor. Bartolomeu s-a grăbit acasă să-și aranjeze pantofii și să se întoarcă repede la joc. Întristat de cele întâmplate, tânărul a lovit cu mâna talpa ruptă. Atunci s-a întâmplat ceva de neînțeles. Au fulgerat în casă, a apărut foc și fum și s-a auzit un tunet puternic. Părinții lui erau alături, fiind martori la toate acestea.
În acel moment, ceva i s-a descoperit lui Bartolomeu. Dar ce anume nu a spus nimănui și niciodată. S-ar putea spune că parcă ar fi primit o nouă naștere.
Tânărul și-a abandonat casa de bunăvoie, purta doar haine vechi, iar pe căldură și viscol mergea mereu desculț și fără căciulă. Se comporta foarte ciudat. Atârna pe sine saci plini cu pietre și se învelea cu niște zdrențe. De obicei nu intra în conversație, era mereu tăcut, se exprima brusc și neclar. Iar uneori, dimpotrivă, vorbea luminat, clar și calm. A fost văzut adesea stând pe pământ și mormăind ceva pentru sine.
Desigur, toți locuitorii se uitau la un astfel de om ca la un nebun obișnuit. Da, el însuși a evitat în orice mod posibil să fie tratat ca normal. Copiii îl tachinau și aruncau cu pietre în el, câinii îl atacau și-l urmăreau iritați, iar Bartolomeu părea să fie bucuros de toate acestea.
Mănăstirea Sfintei Treimi din orașul Cighirin. Imagine: ck.ridna.ua
Dar a trecut o anumită vreme și mai întâi călugării mănăstirii Sfintei Treimi, care aveau grijă de acel pribeag, și apoi orășenii au început să înțeleagă că acest Bartolomeu nu era atât de nebun. Nu o dată au observat darul lui de profeție și de previziune a evenimentelor. Oamenii de rând care frecventau mănăstirea simțeau că acest om fericit cu duhul este neobișnuit. Au început să se întoarcă la el din ce în ce mai des pentru sfaturi sau pur și simplu să ceară rugăciuni.
Reacția lui Bartolomeu față de oameni a fost foarte diferită și adesea neașteptată. El a evitat faima în toate felurile posibile, iar cuvintele pe care le spunea celor care cereau sfat erau ca vocea lui Dumnezeu. Se părea că el cunoaște voia lui Dumnezeu pentru fiecare om. Și stareța mănăstirii a observat acest lucru și a început să-l ia cu ea în diverse călătorii și-l ținea lângă ea când primea oaspeți de seamă. Istoria a păstrat multe dintre prezicerile lui Bartolomeu și istorisirile despre ajutorul acordat prin rugăciunile sale.
După ce bolșevicii au venit la putere, mănăstirea a fost închisă. Fericitul Bartolomeu a început să rătăcească prin satele din apropiere, ducând, ca până acum, o viață de rugăciune și asceză. Noul guvern l-a persecutat în toate felurile posibile, a fost arestat și cu puțin timp înainte de moartea sa a fost trimis la un spital de psihiatrie, de unde s-a întors tot bătut și slăbit fizic. După aceasta a urmat o altă serie de arestări și torturi, care au aproapiat moartea pământească a Fericitului.
Anticipând moartea sa iminentă, omul duhovnicesc a avertizat că urmează o mare foamete și război. Dumnezeu i-a luat cu blândețe și smerenie sufletul îndelung răbdător la Sine în 17 octombrie 1931.
În august 1926, Bartolomeu a bătut emoţionat la ușa unei căsuțe de pe strada Domnească din orașul Cighirin. Un grup de călugărițe de la mănăstirea Sfânta Treime închisă, conduse de maica stareță Rafaila (Teradskaia), s-au stabilit în acea căsuță. Încă din copilărie, sufletul acestei sfinte maici a fost atras de singurătate și rugăciune. Născută în 1877 într-o familie evlavioasă, în adolescență a luat binecuvântarea părinților pentru a deveni călugăriță și a intrat ca novice la mănăstirea Sfânta Treime. Așa că de mică a crescut ca o floare frumoasă în Grădina Edenului de la mănăstire. Ea însăși iubea florile și avea grijă de ele. A trebuit să devină stareță în cel mai greu și terifiant moment pentru mănăstire.
Când stareța s-a uitat pe fereastră, a auzit strigătul emoționat al nebunului pentru Hristos Bartolomeu: "Maică Rafaila, fugi! În jumătate de oră vei muri! "
La care stareța a răspuns ferm: "Pentru totul este voia lui Dumnezeu. Nu le voi lăsa pe surorile mele". Ceva mai târziu, un grup de activiști din organizația locală antireligioasă "Bezbojnik" (Cel fără de Dumnezeu – n.trad.), conduși de liderul acesteia, au dat buzna în casă. Șase bărbați bețivi au apucat-o cu aroganță pe stareță, au scos-o afară, au legat-o de un copac, au acoperit-o cu fân, apoi i-au dat foc, cerându-i să-și scoată crucea de la piept și să le dea obiectele de cult din biserică pe care le ascunsese mai devreme. Maicile, văzând ce se întâmplă, au început să se roage în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului Rugul Aprins. Deodată, a răsunat un tunet puternic, cerul a fost străpuns de un fulger și au pornit o ploaie abundentă. Rugul în care se afla maica stareță s-a stins.
Atunci chinuitorii înfuriați au pus-o pe maica stareță pe o căruță și, legând-o, au dus-o la un fost abator, unde stareța în vârstă de 49 de ani a fost linșată cu brutalitate. Mai întâi, violatorii și-au bătut joc pe mireasa lui Hristos, iar apoi au bătut-o cu o răutate satanică. Au bătut-o cu cruzime peste cap în patul puștii, i-au smuls părul, i-au scos șase dinți de sus și i-au rupt maxilarul inferior. Ateii au rupt coastele maicii, tibia stângă și i-au zdrobit oasele inferioare ale ambelor picioare în aceleași locuri (probabil că au trecut cu căruța peste ele).
Mărturisitoarea se însemna cu semnul sfintei cruci, iar urâtorii lui Dumnezeu i-au rupt mâna dreaptă. Și, în cele din urmă, cu cruzime au înjunghiat-o pe muceniță cu baionetele și au îngropat-o când încă era în viață. Crima nu a trecut neobservată. O novice a mănăstirii a fost martoră la moartea cumplită a stareței. După ce netrebnicii au părăsit abatorul, ea s-a îndreptat în secret acolo și a dezgropat trupul mutilat și însângerat al muceniței. Maica a mai respirat puțin și apoi, în brațele măicuței, și-a dat sufletul în mâinile Domnului.
Măicuțile au îngropat-o pe stareța Rafaila în cimitirul orașului Kazan.
Singura fotografie din timpul vieții a Fericitului Bartolomeu de Cighirin. Imagine: getmanat.org
Cuviosul Bartolomeu a fost înmormântat în cimitirul din sat, unde și-a trăit ultimii ani. În 2012, moaștele sale au fost găsite și așezate în mănăstirea Sfintei Treimi restaurată din orașul Cighirin. Imediat după descoperirea lor, la sfintele sale moaște au început să se săvârșească minuni. Dar cu mult înainte, oamenii care veneau la mormântul lui, primeau vindecare de bolile lor. Unii s-au vindecat de eczemă în zona zoster, alții de dureri de cap severe. Și a existat un caz când un șofer, literalmente cu o secundă înainte de o coliziune cu un camion, l-a chemat în ajutor pe Fericitul Bartolomeu și a fost salvat în mod miraculos de moarte iminentă.
Un martor a spus că l-a văzut personal pe Cuviosul Bartolomeu, așa cum este arătat pe singura fotografie care a supraviețuit până în zilele noastre.
Oamenii au început să primească ajutor binecuvântat și de la mormântul muceniței Rafaila. În mod inexplicabil, sfânta lui Hristos îi chema pe cei bolnavi, nevoiași și suferinzi nu numai din regiunea Cerkasy, dar și din locuri îndepărtate de locul ei de odihnă veșnică. Ea i-a mângâiat și i-a vindecat pe toți cu harul care i-a fost dat de Dumnezeu. Ulterior, racla aflată cu rămășițele muceniței s-u umplut de o mireasmă bună. Această mireasmă este deosebit de puternică în august, când martira a suferit tortura din mâinile călăilor săi.
Au fost cazuri când maica Rafaila s-a arătat în chip vizibil. O maică necunoscută se apropia de pelerinii mănăstirii în unele cazuri deosebit de importante, le da povețe, apoi dispărea brusc. În mănăstire s-au adunat foarte multe mărturii legate de ajutorul primit prin minunile muceniței Rafaila.
Chipul iconografic al maicii a fost pictat și el în mod miraculos. Nici o imagine din timpul vieții stareței Rafaila nu a fost găsită. Maica Alipia (Danilova) a pictat o icoană vie și expresivă a precuvioasei mucenițe, neștiind despre adevărata ei imagine. Dar în timp ce lucra, maica Alipia a simțit că o forță nevăzută îi călăuzește mâna și gândurile. Iar dușmanul primordial al neamului omenesc îi aducea ispite foarte mari.
Astfel, Sfântul nebun pentru Hristos Bartolomeu și Sfânta Muceniță Rafaila s-au întâlnit din nou prin moaștele lor în mănăstirea Sfintei Treimi din Cighirin și cu sufletul se roagă pentru noi la tronul Treimii Dătătoare de viață.
Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, Sfinților Bartolomeu și Rafaila de Cighirin, și noi ne vom mântui prin sfintele voastre rugăciuni.
