Mitropolitul Arsenie de Sviatogorsk a fost lăsat în arest preventiv
Zece membri ai parlamentului erau hotărâți să devină garanți pentru starețul Lavrei de la Sviatogorsk.
Pe 7 iunie la Judecătoria Oktiabrski din orașul Dnipro a fost audiat cazul starețului Lavrei de la Sviatogorsk, mitropolitul Arsenie (Iakovenko), cu privire la modificarea măsurii de reținere preventivă, transmite serviciul de presă al mănăstirii.
Enoriașii Bisericii Ortodoxe Ucrainene au venit în instanță pentru a-l sprijini pe vlădica. De asemenea, 10 deputați ai Radei Supreme din diferite facțiuni politice erau gata să devină garanți pentru starețul mănăstirii de la Sviatogorsk. Aceștia au depus în instanță declarațiile respective.
Mitropolitul Arsenie, ca și înainte, nu și-a recunoscut vinovăția în transmiterea locației punctelor de control în timpul predicii sale, informație care ar fi putut să fie folosită de inamic.
"I-am rugat pe credincioșii care se aflau în catedrală să se roage pentru ca situația de la punctele de control să fie rezolvată, ca pelerinii cărora nu li se permitea să treacă, să ajungă în cele din urmă la sărbătoare", a menționat starețul Lavrei.
El a vorbit despre rolul pe care Lavra de la Sviatogorsk îl are pentru Ucraina.
"Lavra de la Sviatogorsk este o icoană a unității Ucrainei", a subliniat mitropolitul Arsenie. "La noi vin Pelerini din diferite colțuri ale țării, inclusiv din Occident, de exemplu, din Bucovina. Însă sunt acuzat că aș fi trădat Ucraina. Pe lângă viața în rugăciune, ne angajăm și în activități sociale. În prezent, 100 de oameni trăesc din întreținerea Lavrei. În 2015, în Lavră viețuiau 1000 de refugiați, dintre care 470 de copii și 74 de paralizați. Am oferit hrană la 3-5 mii de oameni pe zi, asumându-ne, în esență, funcțiile statului".
"Toate acuzațiile împotriva mea sunt nefondate și provoacă nedumerire", a încheiat ierarhul Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Avocații ierarhului au cerut ca instanța să-l elibereze pe cauțiune pe mitropolitul Arsenie sau să se stabilească suma cauțiunii. Judecătorul a lăsat această cerere fără satisfacție, iar mitrolopitul a rămas în arest preventiv până pe 22 iunie 2024, fără dreptul la cauțiune.
UJO a informat mai devreme că starețul Lavrei Adormirea Maicii Domnului de la Sviatogorsk, Mitropolitul Arsenie (Iakovenko), încă se află în arest preventiv, deoarece în cazul său continuă să se adune probe și sunt inițiate expertize noi.